»Dialogul ca pretext » : De ce suntem asa cum suntem ?
- Nu înteleg ! - Ce nu-ntelegi ? - Ce e aia « suntem asa cum suntem » ? - Păi chiar asa : cum suntem. - Mă enervezi, vorbeste, domnule, citet, ce dracu’ e bâlbâiala asta cu pretentii ? Suntem si gata. Si suntem asa ! - Foarte bine, concluzionezi simpatetic, presupun, din moment ce accepti… ori poate pricep eu gresit !? - Ce pricepi tu, gresit sau nu n-are nicio importantă, ce nu-nteleg eu este, de fapt, ce vreau să precizez, pentru că acceptând că scrii cum scrii - doamne fereste - joc piesa si spun că înteleg ceea ce vrei să zici …indiferent la confuzia totală în care m-ai zvârlit de la titlul ăsta…cu pretentii absconse. - Te-ai prins ? Păi pretentii… cu duiumu, dacă-mi dai voie, « plouă » cu ele, un fel de diluviu egocentristic se repede la noi, ce zic, peste noi si dacă nu suntem atenti o să ne acopere, dracului, că, fii atent, nici o sansa de Arcă, corabie, vreau să zic si, mai ales, nici o sansă de un Noah ivindu-se de după colt gata să ne îmbarce spre plutire…si încăceva, ce, toată lumea stie să înoate ? Si si asa, stii cum e, apa ca apa, dar ce trage cu ea… ! Si, pe urmă, chestia asta cu « absconsu’ » .. - Pai da ! - Păi nu ! Las’că expresia n-are sens, n-are sens in contextul… - Care context ? Imaginativ presupun, aflat undeva în gândirea ta, să zicem, abstractă, dar de fapt în imposibilitatea exprimării clare, traductibile…pricepi cum e chestia cu absconsul ? - Mi-a trimis cineva un text care m-a scos din sărite în asa hal că-mi trebuie un efort remarcabil să-mi pot aranja intentiile, stii care, cele în care îmi vine să-mi reneg nu numai convingerile ci si stările alea intime, despre care nu-mi prea place sa vorbesc, când potecile urcă dealul pe sub aninii de pe malul Lespedei, când scârtâitul portilor îmi amintesc si când mirosul fânului cosit se iveste din parsivenia cosmetică ce ne-nconjoară… Fii atent : « Pentru cunoscătorii realitătii românesti, nu este un secret că acesta a apărut abia dupa Revolutie »… « acesta » fiind « Omul Nou » cel la care visase « Răposatul » zice informatia citată - răposatul, scris după cum se vede, respect nu glumă (nu din partea mea, fii calm) - dar apărut miraculos abia după ’89 ! - Si ? - Cum si ? Vine domnul Buzura, că despre el este vorba si cu autoritatea cuvântului scris - pe vreo cateva mii de pagini, dacă-mi aduc aminte - îmi trântesste o « chiftea » ideatică în fata căreia ar trebui, presupun, să rămân « cu gura căscată » si, mai ales, să accept fără discutie ; cum adică « abia după revolutie » ? Venit de unde ?(omul ăla nou, vezi bine !). Format, unde ? Educat, unde ? Pregătit să se miste si poate să si gândească, unde ? Pus la indexul neputintei, unde ? Rătăcit si confuzionat, unde ?… portretul »robot » al « omului nou » fiind conturat după cum urmează : »incult, agresiv, nesătul, mitocan, demagog, versatil »… - De ce « chiftea’, îndefinitiv ? Crezi că nu are dreptate ? Atât cât îmi dau eu seama de la distantă, societatea românească asa cum se conturează acum pare în derivă, consumul emotional al bătăliei pentru o bunăstare care întârzie să vină îi blochează sansele angajării într-o directie favorabilă, organizarea în contextul actual se dezvălue defectuoasă, capacitatea de întelegere si acceptare si mai si… - Si atunci iată-ne - intelectuali ce suntem - catalogând, mai rău, pecetluind o generatie care de fapt nici nu există încă, în 20 de ani abia se iveste, « uitând » ori poate mai exact făcând abstractie de conectia, firească dealtfel, între timpul trecut si cel (asa numit,) prezent, caracteristica lamentabilă a revolutiilor fiind radicalizarea oricărei miscări, ruperea, sectionarea, să zicem, istorică izolând astfel lumea care vine de cea care a fost. Nefiresc si sigur fals ! - Aha ! - Păi da ! Dar trecerea, trecerea istorică chiar, nu se face fragmentar…tarele lumii aceleia în care ne-am născut, am crescut, ne-a educat, ne-a format – vrând nevrând - le cărăm cu noi si cei care « bălăcesc », tulbură apele lumii acesteia adusă pe « tava » democratiei, suntem tot noi, « bobocii » lui ‘89 n-au încă puterea de a ne inlatura, degeaba se « rătoie » la ei intelectul sifonat de ceea ce vede…dar de fapt nici nu prea are altceva de facut. - De ce ? - Păi pentru că nu prea stie ce ar putea face, cei care se miscă în sfera puterii vehiculează la disperare ideea de democratie si libertate si habar n-au că au scăpat hăturile, controlul absolut s-a dus pe apa sâmbetei si ceea ce era considerat atitudine civică s-a transformat într-o disperată bătălie cu timpul, cu sansa de a apuca un « bot » si poate chiar o « halcă » din bunăstarea aia la care a visat o viată, cu alte cuvinte, omul acela social, strâns cu usa de falsul idealului colectiv, s-a volatilizat si renuntând la a privi peste gard « capra vecinului » l-a sărit si …dumnezeu cu mila ! - Nu-i rău totusi că sunt oameni care dau semnalele de alarmă… - Chestia este că nu de semnale de alarmă e nevoie ci de gesturi definitorii… dar cine ? Puterea analitică aruncă întotdeauna priviri pătrunzător-critice numai dincolo, peste gardul ogrăzii proprii ! - Aha ! - Iar ?! Toronto iulie 2011.
|
Maria Cecilia Nicu 7/29/2011 |
Contact: |
|
|