Stejarul din Mamvri
Cu scrisul meu, tu cititor istet,
am vrut să te cuminec ca merindă
si m-am trezit cu frumuseti de ghindă -
ispită ce dospeste nici pentru-n duh mistret;
măcar un măr să-ti fi rodit, sau o smochină,
sau altă fructă cu sofran de har
si iată-mă trezit fără să stiu
că tot râvnind răcoarea de lumină
sunt numai frunză goală si umbrar
si-atât de singur marelui pustiu
că disperarea prinse să mă-nhame.
Dar într-o arsită, Părinte Avraame,
eu ce făcusem umbră pământului degeaba
te-am auzit prin freamăt de lumini
cum îngerilor beduini
te-ai închinat doar cu un singur Abba.
Cu blidul tău si cu poemul meu
L-am ospătat până-n amurg pe Dumnezeu.
Doar umbră de stejar
I-am oferit lăuntric,
că lemnul meu nu fu nuntit vioarei,
dar îi plăcea să guste din psalm ales Fecioarei
cum ea lumina Cuvântului va naste
când Duhul Sfânt spre rod o va umbri.
Îti multumesc, Părinte Avraame,
că mi-ai ales cuvântul
ca foisor de cină
si-n umbra lui tinut-am primul Paste
cu Dumnezeu la masă în Mamvri.
BLAGOVESTENIE
Ca la'nceput de lumi
fusese Duhul si aripa
cum noi i-am scris-o a columb sau pescărus,
genuni chemând genunea spre albus.
Era ningai de veacuri, dar nenăscută clipa
când fără soare se făcuse seară.
In Nazaret, la o fecioară,
trimis a fost într'aripatul spirit
dar nu avea în mână, din rai sau din amiază
nici crin si nici narcise,
că-atunci când o văzuse
el însusi înflorise
în loc de aripi vechi - petale noi de rază.
..si cum va fi, pe rând i-a spus
că ea va naste pe Iisus.
Ca la'nceput de lumi,
lumina pe lumină-o s'o umbrească
si va rodi din Duhul Sfânt.
Abia la'ntoarcere tinea,
în loc de crin,
potirul clipei de pământ
cu care către Dumnezeu zbura
grăbit să'mpărtăsescă.
SMOCHINUL NERODITOR
E tâlc ascuns că-ar trebui penita
să aibă vârful ascutit c-al spinului.
Parcă o pagină-ar fi ruptă
din scoartele smochinului.
Li s-a părut la ucenici
că lui Iisus i se făcuse foame
si totii se holbau printre frunzisul des,
după poame,
cel putin o smochină,
dar pomul n-avea roada de lumină..
De ani de zile pe sub el trecea,
însă copacul - numai frunză si sfidare,
dar în lăuntru lui, hoteste, pe ascuns,
unde celulele se tes pe la răscruce,
si zi si noapte robotea de zor
Nazarineanului o cruce,
smochinul zis... neroditor!
HOLOCAUST
Ca Isaac adesea
câineste în lăuntrul meu mă strâng
si ca pe-un os îmi rontăi,
ascuns în noapte, gândul meu nătâng.
Spre ardere de tot, din nastere, am fost cules,
cu focul meu din Tine să mă-nfrupt,
să musc din fagure de jar,
precum cu dintii pulpa unui frupt,
cum lupul noptii coasta lunii muscă,
să scap din lutăria mea de cuscă,
strugur să-Ti fiu, zdrobit până la must,
să Te cuprind în psalmi de vâlvătăi
si din răcoarea de lumină si văpăi
din Dumnezeu să gust
până la arderea de tot.
Asa..., tot rontăi zi si noapte la cugetul netot,
flămând de Tine ca o stea de hău.
Nu-Ti cer de la brutar dărăbul aburind,
că-s multumit cu fărmătura de la pâine,
avea dreptate îngerul trimis,
certând pe Avraam precum socot
lui Dumnezeu
se-aduce-ntotdeauna Mielul prea curat,
si nu (spre mine arătând) un câine
spre ardere de tot.
DUMITRU ICHIM
PĂPĂDIILE
Nici nu terminase îngerul de strigat
''Bucură-te!''
că-n foisor năvăliră,
neasteptate, ca din trezirea somnului,
sărace si desculte,
fetitele pe care le iubea cel mai mult
Maica Domnului -
păpădiile.
In bratele ei s-au aruncat,
toate vorbind deodată
'' Maică Preacurată,
Hristos a înviat!''
Cea mai zglobie
''Uite cu ce fel de corole ne-a încununat -
lumină rotundă
ca steaua când cade în undă,
ispită spre rod de făclie;
din raze-s făcute ca scrise-n penită.''
Iar la ureche o altă fetită,
taina - ca fulg sovăit - cerca să i-o ningă
''Spune-i lui Toma, corolele noastre,
cu degetul lui să nu le atingă.''
SLOVENIRE
Că omul e umbră, îmi spui,
dar eu îl întreb pe profet
Umbră a cui?
Si dacă umbra
o fi de-o fiintă cu visul?
- ''Da ' de unde?'', răspunse ironic caisul,
apoi se întoarse
mesterind petalele cu soapta
spre un nou alfabet
ce nu-l bănuia nici ispita, nătânga
''Lumina se poate citi
numai de la stânga
spre rana din dreapta.''
INIMA PIERDUTĂ
Mi s-a rătăcit inima
atât de departe
că tare mi-e frică,
dar nu de prăpastie -
că am căzut destul,
si nici de moarte -
că i-am dormit deseori în pătul,
ci de Tine;
Ce ai să faci cu mielul din brate?
că-i mic si-l vor junghia la stână;
să nu-l lasi singur
niciodată
ca mie păcătoasei să-mi întinzi o mână.
N-am înteles vreodată
iubirea-Ti ciobană,
dar dacă totusi cumva vrei să vii
jos, către mine,
ai grijă când cobori din icoană.
DAR DACĂ IERTĂRII VOI FI PREA TÂRZIU ?
Că ai trecut prin usile-ncuiate
cu ivăr si clempusă si zăvor -
minune e, dar si asemănare
cum bobul trece prin încuietoare,
cu frică peste prag putreziciunii
de a fi totul si apoi nimic.
Si iarăsi -
ca o semnătură-a lunii,
buchea de aur slovenind
ca-n stema-mpărătească-a unui spic.
Dar altă întrebare pe mine
mă caină
cu spini subtiri de urzică
că tot ce respir mi-este frică de frică;
si stiu, dar dacă nu stiu?,
dacă la Cina de Taină
iertării voi fi prea târziu
si usile vor fi încuiate?
Cine-ar putea să-mi descuie
usile?
Numai Tu ai fi în stare
să te ridici de la masă...
...dar mâinile Tale
vor fi prinse în cuie.
Tâlharul
clipa-si va da-o de-a busile
ca să-mi fure si să-mi apuce
locul meu râvnit lângă Tine.
...si voi rămâne afară,
nici măcar alături pe cruce.
EPICLEZĂ
Ca unul din pescarii Tăi - alesii -
adesea mi se pare
că sunt chiar printre ei - în mijloc Iisus -
la Cina cea de Taină
când înfloresc din psalmii de cocori
ciresii.
Deasupra pâinii - flacăra de sus -
a doua oară se arată Dumnezeu
''Acesta este Trupul Meu...''
Parcă în mine-i tot Ierusalimul,
asa cum măzgălit sunt de păcate si de rău,
când simt că lângă umăr
se roagă, în genunchi, si heruvimul tău.
Dar tocmai în momentul luminii fără sară,
mă ispiteste idiotul gând, nărodul,
stiind cât de flămândă e sărăcuta de afară
cu care-am cârpit visul si năvodul
o viată-ntreagă sub măslinul din Scriptură
Oare Te-ai supăra de-asi îndrăzni ca să cersesc
din Trupul Tău ca să-mi mai dai si pentru ea
o fărmătură?
DUMITRU ICHIM
ÎNĂLTAREA DOMNULUI
Nici până astăzi nimenea nu stie
ce s-a'ntâmplat la Înăltare
că-apostolii după plecarea Lui, anume,
se întorceau în lume
cu ochii lor nuntind de bucurie.
Care-o fi taina
din sâmburul de fire
că nu se lasă prinsă
la pâlpâirea greu spre dumirire?
Chiar buchile până-n rărunchi mă dor
Cum? Nimeni nu a plâns?
Asi vrea să scap din hamul ce m-a strâns
cel rău;
Ce s-a'ntâmplat la despărtitul Tău?
Se spune c-a fost pururi Înăltare
ca pe ascuns pe Muntele Tabor -
abisul zămislind genunilor a zbor,
nu un urcus printre măslini si pietre oarbe -
ci-un dor ce'n trei lumini te soarbe,
nedespărtit - întreg în orice parte -
gustându-i mortii propria ei moarte.
Erai în toate viitorul fost,
Potir de Inăltare în ochii lor Te-ai dat.
A mai rămas ceva, întreb ca omul prost,
ce mie, rătăcitul, ai mai păstrat să-mi dai?
Nu-i despărtire, totu-i Înăltare -
Dar numai eu tare-am rămas în urmă
că nici nu stiu dacă-am ajuns
la poala Muntelui Sinai.
MARIA MAGDALENA
Nu-si mai credea nici siesi însăsi
c-ar fi a ei. Se ofilise felinarul,
si primul gând al Magdalenii a
mijit tot frică vorbind cu Grădinarul.
O speriase si vedenia
cu îngerul văzut si de femei
la cumpănirea tot mai greu de îndurat
'' Dar dacă cineva L-o fi furat?''
Si-asa se tânguia spre Grădinar
crezând că ar avea habar,
sau poate firul tainei că îl stie.
Chiar lângă ea era o păpădie
care de jale
îsi aruncase lângă cruce
năframa de petale,
când Iisus , din spate, a chemat
'' Marie!'',
întoarse capul către El, si fosta floare
crezând că numele
pe-al ei l-ar fi strigat,
cu Magdalena,
când I-au văzut aureola,
căzură în genunchi ''Rabuni!''
De-atunci
alături de cuvântul sfânt si păpădia,
de Paste,
îsi aprinde ca în vârf de lumânare,
rotundă ca argintul luni'
corola -
asemeni cu ecoul Lui, când înviat,
pe cine oare dintre ele -o fi strigat
''Maria!'' ?
Kitchener/ Iulie 2011
|
Pr.Dr. Dumitru Ichim 7/24/2011 |
Contact: |
|
|
