Experienta canadiană ( nr 16 ) - Blocul Québécois (BQ)
Blocul Québécois (BQ) este un partid federal cu bază provincială, dedicat obtzinerii independentzei natiunii din Quebec, de limbă franceză. Desi au fost si înainte în parlamentul federal câtiva separatisti individuali, ei nu s-au organizat într-un partid politic. Rădăcinile partidului stau în Partidul Quebecois al lui René Lévesque, care a venit la putere în 1976 si a guvernat bine, chiar dacă referendum-ul asupra separării din 1980 a fost pierdut.
Origina politica directă a Blocului Québécois poate fi legată de două evenimente în 1984. Noul lider al Partidului Progresist Conservator, Brian Mulroney, el însusi un Quebecois, a decis să recruteze fosti separatisti pentru a sustine rândurile partidului său în Quebec. A fost o decizie logică: Conservatorii aveau nevoie de ajutor. Unde ar fi fost mai bine să-l fi căutat decât printre oamenii care au fost mereu învinsi de dominatorii politici, Liberalii, si cine îl ura pe liderul Liberal Pierre Trudeau? Mulroney a sperat ca cei recrutati de el să se opună mai puternic lui Trudeau decât să accepte Canada; iar acestia sperau, si se asteptau ca în schimbul sustinerii lui Mulroney el să promoveze învingerea Canadei.
Celălalt eveniment din 1984 a fost învingerea lui Jean Chrétien de John Turner în competitia de successor al lui Trudeau ca lider la Partidului Liberal. A fost începutul unei dusmănii de moarte între suporterii lui Chrétien si cei ai lui Turner si s-a format un camp de bătaie cu ocazia promovării de către Prim Ministrul Mulroney a unor schimbări în Constitutia Canadiană, numită “Acordul Lake Meech” din 1987. Schimbările constau în a da Quebecului si în general provinciilor mai multă putere asupra institutiilor federale si deci a plasat Quebecul, condus atunci de un Liberal cu înclinatii nationaliste, Robert Bourassa, în pozitia de a spera si probabil chiar de a obtine în viitor mai multă putere în negocierile constitutionale federale. John Turner a acceptat cu entuziasm pachetul (the pacckage) de la Lake Meech, asa cum au făcut-o si alti premieri provinciali; dar, pentru ca acordul Lake Meech să devină lege, trebuia ratificat de fiecare legislatie provincială în trei ani, adică până în iunie 1990.
Datorită refuzului guvernului liberal din Newfoundland, a întârzierii guvernului Liberal din New Brunswick, a rezistentzei opozitiei Liberalilor în Manitoba (printre altii) si a campaniei conduse de Pierre Trudeau, care se retrăsese, Meech Lake s-a prăbusit tocmai când Liberalii federali alegeau un nou lider. Fortzele anti-Trudeau ale Liberalilor din Quebec îl sustineau pe Paul Martin Jr., care în schimb sustinea Meech Lake, în timp ce fanii lui Trudeau l-au sustinut pe Jean Chrétien. Când Chrétien a câstigat, câtiva delegati din Quebec au iesit afară, numindu-l pe Chrétien trădător. Printre acestia au fost si doi membri ai parlamentului care au părăsit partidul Liberal. Simultan, cel mai proeminent ex-separatist din cabinetul lui Mulroney, Lucien Bouchard, si-a dat demisia din cabinet, declarând Canada un esec; el a condus apoi un grup de opt ex-Liberali si Ex-Conservatori din Camera Comunelor care s-au organizat în 1991 în Blocul Québécois, cu încurajarea tacită a premierului Bourassa al Quebecului, care a văzut în ei mărirea puterii lui de negociere.
Carismaticul Bouchard a condus noul partid cu 54 din cele 75 de scaune ale Quebecului în alegerile federale din 1993 si, pe neasteptate, a devenit seful opozitiei în Parlament. Chrétien si Liberalii au format guvernul, dar noul prim ministru era mai putin popular în Quebec decât Bouchard. Tot asa era si noul premier separatist al Quebecului, Jacques Parizeau, dar Parizeau a fost cel care crezut că avea o ocazie unică pentru a profita de nepopularitatea lui Chrétien si de opinia publică din Quebec, orientată, credea el, spre suportul independentzei. Parizeau a cerut un referendum în Octombrie 1995, dar a descoperit că suportul separatist era mai mic decât îsi imaginase. Umilit, a trebuit să-l cheme pe Bouchard, al cărui talent politic era mult superior. Ei au fost aproape de o victorie în referendum, dar, pierzându-l, Parizeau a trebuit să se retragă si a fost înlocuit, ca premier al Quebecului, de către Bouchard.
Blocul Québécois a fost, într-un sens, umbrit la Ottawa. Problema lui, separatismul, a fost amânată indefinit. Si-a găsit un lider stabil în montrealezul MP Gilles Duceppe, dar Duceppe a pierdut teren în favoarea lui Chrétien în două alegeri, 1997 si 2000. A dus-o mai bine împotriva lui Paul Martin, Jr., în 2004 si si-a mentinut din plin pozitia partidului său împotriva formidabilului Stephen Harper în 2006 si 2008, sustinut si de stilul nepotrivit de campanile a lui Harper în Quebec.
Într-un sens, Blocul are o dilemă existentială. Motivul existentzei lui este promovarea separării Quebecului. Dar el acceptăsi chiar exploatează constitutia democratică a Canadei. MPs din Bloc participă la dezbateri si voturi în Camera Comunelor, uneori eficient si chiar constructiv si acceptă legalitatea legilor federale. Membrii lui plătesc taxe federale si iau pensiii si alte subsidiare federale. Unii MPs dezerteaza din când în când pentru a se alătura altor partide. Dacă este sau nu apreciat, în principiu, Blocul este practic parte a sistemului federal, incluzându-l pe cel al partidelor. În mod ironic, BQ este semn că în Canada sistemul functionează.
*BQ a fost înlocuit în alegerile din mai 2011 de noul partid de opozitie, NDP- Partidul National Democratic (nota Obs. )
Episodul următor: Sir John A. Macdonald: Cel dintâi Prim Ministru al Canadei.
Experienta Canadiană este o serie de 52 de articole concepută pentru a spune istoria tării noastre tuturor Canadienilor. Oferita, gartuit, de Multimedia Nova Corporation si de partenerii Diversity Media Services/ seria prezintă articole scrise de cei mai buni istorieni ai tării noastre si ating o mare varietate de topicuri.
traducere de Emil Lerner
|
by Robert Bothwell 7/14/2011 |
Contact: |
|
|
