Dialog cu Oana Pellea
Doamna Oana Pellea s-a născut la 29 ianuarie 1962 în Bucuresti. A absolvit Academia de Artă Teatrală si Cinematografică - Bucuresti, sectia arta actorului, promotia 1984, la clasa profesoarei Sanda Manu. Este fiica Domnicăi Mihaela, născuta Policrat, si a actorului român, Amza Pellea (7 aprilie 1931 -12 decembrie 1983).
După terminarea studiilor, în perioada 1984-1987, a fost actrită la Teatrul de stat din Piatra Neamt, după care, între 1987-1999, a făcut parte din prestigioasa trupă a Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” din Bucuresti. Din 1999 a devenit liber-profesionistă.
A participat la numeroase turnee din America de Nord, America de Sud, Japonia si Europa. Joacă în limba română, franceză, italiană si engleză. A primit de doua ori titlul de „Cea mai bună actrită de teatru din România”. A interpretat 30 de roluri importante în teatru si 20 în film.
Am văzut la televizor o discutie cu Oana Pellea si am fost fermecat. Apoi am văzut un film cu dânsa si m-am convins că are aură. Este un OM de exceptie, o femeie frumoasă, cu suflet curat si o actrită de mare clasă.
***
Adalbert GYURIS: Cum a fost copilăria cu doi oameni minunati alături, părintii dumneavoastră?
Oana PELLEA: Binecuvântarea vietii mele sunt părintii mei. Cum să fie copilaria? Rai, cu râsete multe, multă iubire, multă căldura, soare si cu bunici si părinti ideali. Coplilăria mea e contul meu de fericire.
Adalbert GYURIS: Dragostea pentru actorie a fost un impuls sau a venit pe parcurs?
Oana PELLEA: Am mai povestit despre asta si cine vrea să afle poate găsi în multe interviuri povestea apropierii mele de meseria de actor. Dragoste pentru actorie? Nu stiu dacă „sufăr” de asa ceva. Mie mi-e drag să dăruiesc fie pe scenă, fie în cuvânt, fie în zâmbet, fie în privire. De drag mi-e drag de viată, nu neaparat de actorie.
Adalbert GYURIS: Când v-ati dat seama cât de mare actor este Amza Pelle si ce fortă este?
Oana PELLEA: Tata a fost tata pentru mine. Nu actor. Tata! L-am iubit ca pe un tot. Dintotdeauna pentru totdeauna. Cu cât trece vremea cu atât îmi dau seama cât de exceptional artist a fost. Admiratia mea fată de el creste odată cu scurgerea anilor. Ca artist a fost exceptional dar ca OM a avut Geniu. Geniu de a fi om de-adevăratelea e ceva foarte rar.
Adalbert GYURIS: Când ati realizat că sunteti pe urmele tatălui?
Oana PELLEA: N-am realizat…, fiecare avem drumul nostru. Nici nu pot pretinde vreodată că sunt pe urmele lui. Nici nu vreau si nici el n-ar fi vrut. Din când în când oamenii se uită la mine cu mare drag. Sunt bucuroasă că îmbătrânind îmi regăsesc părintii în mine din ce în ce mai des… si asta îmi place. Iată ce lipsită de modestie sunt… noroc că mai am mult, mult de muncit cu mine.
Adalbert GYURIS: Când si cum l-ati descoperit pe Dumnezeu?
Oana PELLEA: Din nou e vorba de regăsire si nu de găsire. De readucere aminte. Am povestit în „Jurnal”… Fiecare cred că avem o clipă de readucere aminte, de regăsire. Dumnezeu - e un cuvânt doar! Fiecare are reprezentarea lui despre ce înseamnă Dumnezeu. Important cred e să-ti recunosti limita si să te minunezi că există CEVA care te contine. E mult de discutat dar si mai mult de cunoscut…
Adalbert GYURIS: Cum a reusit mama dumneavoastră să vă schimbe viata?
Oana PELLEA: Mama mi-a dat viata. Dar prin felul cum a stiut să trăiască si prin felul cum a stiut să moară mi-a schimbat viata. Pare complicat dar nu e. Există o stiintă de a trăi frumos si o alta în a muri superb. Drumul acesta numit viată se poate parcurge exceptional de frumos. Mama asa l-a parcurs. si a părăsit lumea împăcată, zâmbind si într-o explozie de spiritualitate. Asa am aflat că se poate si muri superb.
Adalbert GYURIS: Sunteti o femeie frumoasă, credeti că pentru un actor în general si o actrită în special frumusetea joacă un oarecare rol?
Oana PELLEA: Nu sunt frumoasă în canoanele modei… dar pot deveni superbă si pot deveni foarte urâtă. Ca fiecare dintre noi. Depinde de ce am pe dinăuntrul meu. Interiorul unui om modifică „ambalajul”. De foarte multe ori frumusetea unei actrite devine handicap în meserie. Nu am cunoscut această stare.
Adalbert GYURIS: Credeti că trebuie un loc anume pentru realizarea idealurilor artistice sau arta se poate face oriunde?
Oana PELLEA: Arta e universul pe care îl poartă cu sine un artist. Câteodată ai locul perfect de manifestare dar nu e timpul. Altădată e timpul dar nu ai locul. Câteodată le ai pe amândouă dar nu esti tu pregătit. si atunci? Ce rămâne important? Cred că important e să realizezi că talentul e un dar si că el trebuie slujit cum se cuvine. Realizarea idealurilor artistice depinde de determinarea fiecărui artist. Unora le prieste să creeze atunci când toate conditiile sunt perfecte. Altora nu. „Câte bordeie atâtea obiceiuri”. Shakespeare a început să scrie - actor fiind - pentru că textele pe care le juca împreună cu trupa din care făcea parte, îi nemultumeau… A început să creeze din nemultumire. Atâta timp cât cineva are de dăruit din preaplinul spiritualitătii sale si altcineva e dispus să primească darul – arta poate exista oriunde. si apoi copacii înfloresc oriunde e putin soare. Da.
Adalbert GYURIS: Cum vă simtiti când jucati/lucrati în străinătate?
Oana PELLEA: Mă simt excelent oriunde sunt primită cu respect. Îmi place foarte tare să joc în altă limbă pentru că e greu. si asta îmi place. si pentru că ador să cunosc alte culturi si orizonturi umane. Iar când revin acasă voluptatea limbii române îmi încălzeste sufletul. Limba română este atât de frumoasă, atât de frumoasă…
Adalbert GYURIS: După părerea mea cea mai frumoasă meserie dintre toate este actoria. E grea această profesie si ce consum implică? Este răsplătit actorul român pentru munca sa?
Oana PELLEA: E o profesiune frumoasă. Grea? Atâta timp cât ceva îti place nu cred că simti că ceea ce faci e greu. Consum? Da! Pâna la nivel celular. Se modifică tensiunea arterială unui actor când e pe scenă. De esti răcit... pe parcursul spectacolului numai ai nici un simptom de boală, se modifica pulsul, etc. Nu se poate contoriza consumul unui artist. Răsplata materiala a unui artist în România arată asa cum arată economia României. La pământ. Sigur că drumul spre creatie e important pentru un creator. Numai că satisfactiile spirituale pe care le poate avea un creator nu tin nici de foame nici de cald. Altii spun că modul în care un popor îsi cultivă si sustine valorile ar arăta gradul de civilizatie …
Adalbert GYURIS: În România filmul a făcut ca actorii să fie cunoscuti, acum e la „modă” televiziunea. Ce părere aveti?
Oana PELLEA: Nu m-a interesat niciodată moda. Eu trăiesc declarat în afara ei. Televiziunea e un instrument de comunicare. Ca si radioul. E normal că artistii să facă televiziune. Eu de un an nu mă uit la televizor. Am auzit că se reia programul de teatru tv. Atunci îl voi deschide cu mare drag. Problema e că programele tv au prea putini actori sau artisti… Din păcate au alte „specii”…
Adalbert GYURIS: Care a fost motivatia de a scrie „Jurnalul”?
Oana PELLEA: Jurnalul l-am scris pentru mine. Să nu uit. Să nu mă uit. Sau să uit că trăiam ce trăiam adică starea de martor neputincios la boala cumplită a mamei mele si moartea ei. Mult mai târziu a venit din partea doamnei Ioana Pârvulescu si a editurii Humanitas propunerea de publicare.
Adalbert GYURIS: Un OM ca dumneavoastră poate fi umilit?
Oana PELLEA: Frumoasă întrebare. M-am simtit de multe ori umilită... Până în ziua în care am înteles. Viul nu poate fi umilit. Doar Eul. Între viu si eu – eu aleg viul fără eu. Se poate umili o pasăre sau un arbore? Răspunsul e prea complicat… Răspuns simplu - nu stiu: dar cred că răspunsul complicat nu e departe de adevăr.
Adalbert GYURIS: Stimată Oana Pellea mă bucur că ne-am întâlnit si vă multumesc că ati binevoit a-mi acorda acest interviu. Vă doresc să aveti roluri care să vă aducă doar bucurii si multe satisfactii! Eu va stimez si va iubesc enorm!
Cu mare drag a consemnat,
Adalbert GYURIS
München, Germania
iulie 2011
|
Adalbert Gyuris 7/12/2011 |
Contact: |
|
|
