Tripticul mărturisiri
*
Îmi pare rău,
nu-mi pot vedea sufletul,
mi-l închipui,
cum a făcut în vechime neamul meu,
o pasăre măiastră
si năzuiesc
pe treapta cerului
la o nouă lumină.
*
Ce fericit tre buie să fie firul de iarbă,
renaste.
în acelasi loc îl tine
o rădăcină ruptă din vesnicie.
Eu plec, el rămâne
să trezească gândul meu
sub altă frunte.
Mă aplec sub firul de iarbă.
*
Cum cântă Dunărea,
Cum vorbesc arborii!
Încă mă cred la ospătul norocului,
Dar sângele curge spre pulbere
Printre tâlharii fericirii
În ora tulbure.
Mi-am văzut copiii
Cum au învătat să meargă.
Nu stiu cum am început
Drumul vietii, drumul mortii,
Mama a luat cu ea
Această imagine în umbra lutului.
Era dreptul ei.
Acum mi-ar fi răscolit cenusa;
Oricum pică bine
La sfârsit de poem.
Constantin Teodorescu, Kitchener
|
Constantin Teodorescu 7/10/2011 |
Contact: |
|
|
