Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Ruxandra Donose: “O experientă cu totul deosebită”

O reîntâlnim pe Ruxandra Donose la un Liederabend sustinut pe scena Ateneului Român, cu senzatia că performanta o însoteste cu fiecare aparitie a sa în fata publicului, fie că este vorba de muzică vocal-simfonică, muzică de cameră sau operă. Poate că nu gresim considerând că ilustra artistă atinge cote de exceptie într-o activitate interpretativă atât de diversă, totodată convingător sustinută. Nu este cazul să detaliem aici două decenii de demonstratii internationale, deoarece reusitele la care ne putem referi în direct sunt încă destul de rare pentru publicul românesc, traseele internationale depăsind cu mult prilejurile noastre de a-i admira arta, aplaudată de melomanii din marile centre culturale ale lumii. Oricum, prin programul alcătuit, ceea ce am ascultat în final de stagiune a Filarmonicii, însemna ceva aparte si printre proiectele muzicienei. Paginile de muzică românească au fost alese cu grijă, pentru a indica preferinte sale în interpretare dar si un anume interes marcant pentru literatura natională transilvană (Nicolae Bretan), moldoveană (Vasile Donose, Felicia Donceanu, Dan Dediu) sau bucuresteană (Serban Nichifor). Pentru a întregi conceptia estetică a acestui univers de lirică muzicală, Ruxandra Donose a adăugat si renumite pagini romantice austro-germane semnate de Robert Schumann (ciclul Viată si dragoste de femeie) si Gustav Mahler ( selectie din ciclul Cornul fermecat al băiatului). Simpla enumerare a satisfactiilor de ascultător ne conduce spre lumea maestrilor, din care face parte Ruxandra Donose, prin diversitatea expresivă a scenariilor fiecărei miniaturi, precum si impecabila serie de cuplaje intonatie-dictie, frazare-dinamică, expresie-comunicare. Firescul sustinerii întregului program apartine desigur experientei si maturitătii la care a ajuns actualmente cariera sa solistică, determinând necesitatea de a dialoga cu un partener demn de acest nivel. Horia Mihail, aplaudat de publicul stagiunii pentru evenimentele realizate de concertist, se alătură vocii cu o naturalete uimitoare, oferind momente muzicale de antologie a genului cameral vocal-instrumental.
În întregul său, acest concert poate fi considerat un reper de relatie fericită cu melomanii si admiratorii Ruxandrei Donose în România, la cota înaltă a carierei celei care si-a demonstrat, si prin consideratiile sale teoretice, o capacitate remarcabilă, în măsură să argumenteze conferirea înaltului titlul academic de Doctor în muzică. Pentru a marca exceptia, performanta, evenimentul, merită să încheiem comentariul de spectator citând un paragraf din această Teză de Doctorat, în care Ruxandra Donose evocă ideea sa despre înfăptuirea unei serate muzicale dedicate liedului:
„După ce cântărețul a parcurs călătoria aventuroasă în propriul suflet și a găsit ceea ce căuta, începe partea a doua a aventurii, numită lied. Spre deosebire de spectacolul de operă, unde cântărețul este înconjurat de colegii săi, se mișcă într-un decor plin de atmosferă și este îmbrăcat într-un costum, scăldat într-o lumină teatrală și despărțit de public printr-o orchestră de până la o sută de muzicieni, interpretul de lieduri se află pe scenă singur, „dezbrăcat“ de toate aceste artificii si de orice alt sprijin, însoțit doar de pianist. Intensitatea luminii din sală este redusă la jumătate, așa încât cântărețul poate desluși fiecare persoană din auditoriu. Nu îi scapă nici o răsfoire a programului, nici o privire aruncată la ceas, și nici un căscat al vreunui ascultător obosit de munca zilei. A te expune în aceaste condiții prezentării muzicale a unor descoperiri din propria intimitate emoțională, necesită fără îndoială un efort. Începe primul lied, sunt cântate primele fraze. Am reușit să-mi apropii ascultătorii, am reușit să-i fac să mă însoțească activ în această expediție? Dacă răspunsul este pozitiv, o asemenea seară poate fi o experiență personală și artistică cu totul deosebită.”







Grigore Constantinescu    7/5/2011


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian