Noi si Harul Divin sau despre Adevãr
Poate nimic nu este mai înãltãtor, decît sã trãiesti un moment în care cuvintele te învãluie cu armonia lor, dãruind hârtiei sau glasului muzicalitatea unui vers laic sau religios.
Anticii au înteles contopirea sufletului cu vibratia divinã si astfel a apãrut cuvîntul MUZÃ. De-a lungul istoriei, compunerea s-a utilizat frecvent pentru formarea cuvintelor, printre primii au fost sumerieni, dupã informatiile lui Daniel Constantin*.
Descompunerea ne permite adesea sã aflãm sensul initial, cel profund. Muzele sunt ceea ce cunoastem în cultul iudeo-crestin ca îngeri pãzitori, cît si ca vestitorul lui Dumnezeu Arhanghelul Gabriel. Ele reprezintã relatia subtilã dintre MU (de la MUMÃ -arhaic, sau MUT' TER - în germanã, ca simbol al fertilitãtii în lumea noatrã) si ZA- legãtura cu izvorul creatiei si inspiratiei divine.
Într-o strãfulgerare de gând asupra luminii, atît divine, gratia, cît si interioare, s-a revelat modul în care a apãrut litera „Z" ca semn si sens. A apãrut la înaintasii nostri si s-a transmis spre „zãrile albastre", la nord celtilor, la sud viitorilor greci si mai tîrziu latinilor. Cetatea rudelor geto-dacilor, Troia, era resedintã princiarã în prima jumãtate a mileniului 3 îHr., deci este mult mai veche decît civilizatia elenã. Elada a rezultat în urma invaziei triburilor lui DORIN sau DORU (dorienii), lui ION (ionienii si termenul de Marea lui Ionicã), Aheilor lui AHILE (locuitori din nordul Deltei Dunãrii), Eolienilor (poate de la ELIE sau ILIE, tot din nordul peninsulei Balcanice), conform datelor istorice care sustin invadarea din Nordul peninsulei Balcanice în patru valuri, începînd din mileniul 2 îHr. a ceea ce numim azi Grecia. Reprezentarea fulgerului si electricitãtii este asemãnãtoare literei Z, care are legãturã cu lumina.
Cu „Z" încep cuvintele zeu, zînã, zmeu, Zburãtorul, ca entitãti ale lumii subtile si pline de luminã. Devos în sanscritã si Deva, Devi în textele vedice desemneazã zei diurni. Arhaic, se scria DZ, iar V uneori se pronunta U; asa DEVOS devine... DZEUOS. D s-a pãstrat în DAY ( zi la englezi), Dieu ( zeu la francezi) si Deus (la latini înaintea de aparitia crestinismului si deci a cuceririlor romane). Noi am pãstrat litera z în zeu, zi, zori si zãri, ca sens al luminii divine, iar pe DEVOS în toponimul DEVA care se regãseste si în denumirea tuturor cetãtilor în care apare sufixul DAVÃ (Argedava, Sucidava). De ce DAVÃ? Pentru cã oamenii s-au adunat întotdeauna în jurul reprezentãrii divine.
La început a fost un stâlp, apoi un altar si apoi s-a pus baza unui asezãmînt de cult si de locuire. DEVA - locul Zeului fãrã nume, si astfel al primei forme de monoteism din lume a supravietuit poate mai mult decît ne putem imagina... adicã cel putin 10.000 de ani, dacã acceptãm plecarea arienilor cu RAMA în 8.640 îHr. spre India (dupã Papus si Fabre d'Olivet). Orasul Deva se gãseste aproximativ pe aceeasi paralelã cu Davos din Elvetia si tot într-o zonã muntoasã. Lãsînd la o parte rotacismele (d-t si v-b) care stau la baza celor douã TEBE antice (elenã si mai ales cea egipteanã, renumitã ca centru religios si capitalã a Egiptului, dispãrute în ruinele timpului), întelegem perenitatea noastrã.
Aceastã introducere amplã aspra luminii, exprimate prin Deva, zeu, day, era necesarã pentru a explica cuvîntul ADEVÃR. A-DEVA-R. A... este o imagine a spotului de luminã, a tot ce Dumnezeu ne poate dãrui, ...sunt bratele LUI întise spre Pãmînt. Adevãrul, cu sens absolut, este doar la Dumnezeu (DOMN(ul)-E-ZEU). Aceastã enigmã a dus la „ascunderea” lui DEVA-ZEU-ul suprem si fãrã nume în interiorul cuvântului, fiind strãjuit de A-R ca manifestare a absolutului.
În afara Zeului suprem sau DUMNEZEU, toti cei care formeazã ierarhiile superioare au nume, precum Apolo, Marte sau Arhanghelul Gabriel, Sfintii si chiar Iisus sau Emanuel. Marii artisti ai lumii creazã opere nemuritoare sub imboldul sufletului, parte din scînteia divinã dãruitã fiecãruia... legatã de ceruri. Arta este o formã de manifestare a adevãrului suprem. Nu întîmplãtor zeul arian ARTA-VAN, înseamnã Adevãrul în sine, iar în Europa, în englezã existã ART (ca arhaism al verbului a fi), care este cea mai „veritabilã” dovadã a fiintãrii, a existentei noastre. Numai unui popor a cãrui limbã si credintã este apropiatã de Dumnezeu i s-a putut da si face cunoscut acest cuvînt. În functie de gradul de maturitate percepem mai mult sau mai putin din adevãrul etern.
Spre marea mea bucurie, persoane de altã limbã maternã, au putut întelege cele expuse mai sus, simtinînd o puternicã emotie ce se putea citi pe fatã, din pãcate nu acelasi lucru l-am observat la români. Lor le datoresc încurajãrilor de acum sapte ani de a pune pe hîrtie ceea ce am adunat. Unii filologi, în modul lor prea limitat de gîndire si dintr-un complex neconstientizat de inferioritate, au inventat originea în AD+DE+VERITAS. Oare de ce atîta efort de adãugiri de prepozitii? Poate doar ca sã justifice un neadevãr, cãci VERITABILUL existã, dar cu sensul de ceva palpabil, pur material; la fel veridicul, care înseamnã „cã este posibil sã fie adevãrat”. Dupã cum se poate vedea acestea sunt „inferioare” ADEVÃRÃLUI, ca notiune a supremului.
Cît despre limba latinã, ar fi bine sã se cunoascã întâi istoria veche, care afirmã cã Roma a fost întemeiatã de troianul ENEEA, cã Peninsula Italicã a fost invadatã de indoeuropeni încã din epoca bronzului, cã grecii aveau colonii precum Crotona unde în sec. V îHr. a ajuns si Pitagora, cã etruscii si apoi celtii au stãpînit sute de ani Peninsula Italicã. Cine cui a dat lexicul? De ce au fost „pierdute” operele anticilor? De ce se ignorã „Brîncus-ul” neoliticului de la Hamangia (Gîndiotorul), de ce unora le este rusine cã se trag din acest pãmânt binecuvîntat de Dumnezeu? Oare a dispãrut demnitatea?
Au pierit vorbele lui Eminescu: „Eu? Îmi apãr sãrãcia si nevoile si neamul...”? Astea toate sînt datorate lipsei de documentare, degeaba se considerã Biblia carte sfântã, dacã nu învãtãm din ea sã ne pãstrãm traditia si sã ne pomenim înaintasii asa cum face poporul biblic, care nu si-a negat valorile, ba mai mult le-a divinizat, precum David si Solomon, cu toate pãcatele lor. --------------------------------------------------------------------------------------------- *
|
Camelia Tripon 7/1/2011 |
Contact: |
|
|
