Omagiu pentru Eminescu
MORTUA EST...
an de an, în fiecare vară,
printre flori albastre si fiori,
iar vine MIHAI la noi să moară,
că si sfintii se mor - uneori
nici doi poli de ani
n-a strâns în tească.
doar niste pruncie - prin zăvoi,
nici-o nuntă mare - românească,
n-a tocmit poetul pe la noi.
anii lui cu iz de menestrele
au trecut...cum stelele se sting;
candela si visele rebele
i-au veghiat nesomnul - de paing.
s-a făcut Luceafăr, să ne spună
taina fericirii de-a iubi.
versul lui hamletian răsună
pest timp: to by or not to by...
nu i-au dat odihnă vârcolacii.
epoca nătângă nu l-a vrut.
El a tras în plug cu toti săracii
si acele cnuturi l-au durut.
dar visa istoria...istorii
pe papirus măiestrit a scris,
Doina lui - si Tara lui de glorii
au dumnezeiri de paraclis.
a murit acasă - sau oriunde.
prin pădurea vietii poate-i viu.
taina lui prin taine si-o ascunde,
totusi: a plecat prea timpuriu.
nouă ne-au rămas o frunte lată,
umerii si ochii lui adânci
si întelepciunea lui sculptată
pe-ale nemuriiri dure stânci.
la mormânt îi ducem pâine caldă
si-un ulcior, cu vin de Botosani.
muzele în Lacul lui se scaldă
când pleznesc harbuzii prin tufani.
mi-a rostit poetul o silabă
despre o legendă dintr-o stea,
apoi gândul si l-a sters în grabă:
- ce vă pasă, oameni buni, de ea ?
nu se cade să-l trezim din vise.
azi, MIHAI, este un print celest.
mai grăieste doar prin manuscrise
că aevea-i dus...mortua est...
MIHAI RĂSPUNDE-MI…
Frate Mihai - azi e mileniul trei.
Cum e pe-acolo, prin eternitate?
Să stii că mă tot duc la blândul Tei
Cu frunzele de timp cutremurate.
Pe-aici, pe jos, sunt vremuri de restristi
Si nimei, nici cu sine nu-si e frate.
Au năvălit piratii anticristi
Iar Dumnezeu ne ceartă si ne bate.
Întreabă-L Tu pe mosul-Dumnezeu:
Au belzebutii I-au furat puterea ?
Dacă-I bătrân,Mihai,spune-I că eu
Îl rog să-ti lase tie cerul si averea.
Averea de a plânge pentru noi.
Averea de-a ne naste si-a murire.
Averea de-a rodi sub sfinte ploi.
Averea sfintei Sfânta-Pomenire.
De fapt noi te serbăm în ori ce zi
Si chiar în ciuda haitelor lichele;
E dreptul nostru - dreptul de a fi
Redută-n calea fruntilor tembele.
N-am mai cântat de mult, nu mai cântăm.
Tu ne-ai lăsat doar Doina-miorită
Dar stim al dracu să ne împuscăm
Apoi plângem colivele-n troită.
Mai ieri am vrut, Mihai, să te zidim
Lângă pribeaga noastră mănăstire
Dar n-am primit verdict să te sfintim
Si te-am lăsat acolo-n nemurire.
Fratele meu, o clipă doar mai stai
Că-mi plânge iar plaivasul între deste;
Luceafăr blând, prea pute-a putregai
Iar Teiul tău e trist si rugineste.
Bocir-ar si irozii ăstia surzi
Care se nasc prin rosii cafenele.
Tritorii lumii, Doamne, sunt absurzi
Fiindcă au supt turbatele cătele.
Du-te Mihai, azi e mileniul trei.
Eu sper să fii Luceafăr printre îngeri;
Pe-aici trudim să punem un temei
Lângă golgota marilor înfrângeri.
Nu ti-am mai scris de mult fiindcă sunt rob
Si robii n-au sentinta de-a da grai
Asa că eu rămân cersind la pod
Si te astept să-mi scrii - frate Mihai!
MIHAI – RĂSTIGNITUL
-lângă statuia din Montreal -
MIHAI, te-am răstignit la Montreal
si ti-am bătut piroane în pământ,
pământul ăsta care ne mai rabdă_
un colt de rai promis, râvnit si sfânt.
ridică fruntea, numără-ti nepotii,
atâti câti prin pierzanii am rămas;
suntem români si prin legenda noastră
noi pribegim cu limba ta în glas.
cu trăistile prea pline de bucate
prin lumea asta largă pribegim
iar când simtim cutitu-nfipt în spate
ne amintim - Mihai, că ne iubim
fii blând pe soclul tău si ne mai iartă.
colacul ce-ti aducem azi e mic
si iartă-ne Mihai - si ne tot ceartă ;
iubirea nu dospeste din nimic.
tu dormi Mihai - respiri eternitate.
noi am uitat de sfintele pomeni
si prea sătui de-atâta voluptate
noi nu mai suntem buni samariteni.
e ziua Ta - când te-ai urcat la ceruri.
ti-am pironit picioarele-n pământ
la Montreal - si te jelim prin leruri
MIHAI al nostru, doamne drept si sfant
LA UMBRA LUI MIHAI
-în fata Bisericii
Sfântul Gheorghe - WINDSOR -
bun găsit din nou - frate MIHAI !
cum îti e prin coltul tău de rai
ce ti l-au croit aici românii buni,
unde n-avem datini -
nici străbuni ?
n-avem plaiuri, ca la Ipotesti ,
dar tu poti, din cer,
să le sfintesti.
păsările sfinte - migratoare,
aduc si-aici verile cu soare.
unde ne sunt Dunărea,
Carpatii ?
ne-am lăsat părintii, casa, fratii
si-n Canada asta…
am mai scris,
am găsit pământul cel promis.
n-avem Marea, dar românilor
ne pulsează-n piept
un singur dor:
când ne băsmuieste briza sării
să dormim pe marginile Mării.
în această tară verde…verde,
Dumnezeul nostru un ne pierde.
si-n tărâna ei - dumnezeiască,
altoim sământa românească.
avem case mândre si bogate.
omul, care-I Om , ne este frate
si asa - nuntind, sau de jelim,
noi ne închinăm spre velerim,
bun găsit din nou - frate MIHAI.
ti-am dat somn de veci
pe-un colt de rai
unde n-avem datini,
nici străbuni
dar avem mari crezuri
- de români !
Montreal G.F.
|
George Filip 6/12/2011 |
Contact: |
|
|
