Subiectiv : Pe cine interesează politica ?
Cunoscutii au început să-mi spună că revista Observatorul, fiind cea mai bună,. se pare, publicatie românească din Nord America, abundă în articole frumose, pline de simtire, vocabular ales si subiecte ce interesează pe toată lumea; tu nu poti să scri la fel? Pe cine crezi tu, îmi spun ei, că înteresează politica? Oamenii cumpără revista asta ca să se relaxeze, să citească ceva frumos despre locurile natale, traditie si obiceuri vechi ce au început să fie date uitării, scriitori si cărturari ce ne umple inimile de mândrie, poezie, muzică, nu politică. Politică avem cât vrei la radio, televiziune si în presa de fiecare zi. Pe cine interesează toate astea? Nu avem si asa destule probleme? Oricum tu nu poti schimba nimic!
Adevărul e că de multe ori am îndoieli că articolele mele vor fi publicate. E o distinctie între a spune adevărul, si a spune un adevăr care poate poate leza anumite foruri de care însăsi aparitia acestei reviste poate depinde. Si nu e mai putin adevărat că în orice conditie, indiferent de ce partid intră la cârma statului, traiul nostru, la nivelul comunitătii românesti din Canada, este si rămâne net superior cu orice alt trai experienta ne ingăduie să facem comparatia. Si atunci, nu ar trebui să dau dreptate prietenilor mei care spun că politica nu interesează pe nimeni? Dar pe undeva, însăsi gândul acesta mă revoltă: Ce fel de oameni suntem noi? Lumea în mijlocul cărora trăim ne stie ca forte active, capabile să găsească solutii si să rezolve cele mai grele problemele. Acolo unde multi nu au curajul riste în fata unei decizii, unul dintre noi o va face fără să clipească. Nu e adevărat că pe noi nu ne interesează politica, pentru că această tara este fundatia familiei noastre si viitorul urmasilor nostri.. Am fost stigmatizati o perioadă de cariile orânduirii trecute, dar astăzi, desi putini la număr, vocea noastră răsună convingător în amalgamul social si este apreciată pretutindeni. Nu, dragi prieteni, voi vă înselati: noi am ajuns aici din cauza nedreptătii; de acum nu vom îngăduii nimănui să zdruncine pilarul dreptătii din sufletele noastre. Pentru mine gândul acesta este un îndemn să scriu despre politică mai departe. La început, cu resurse timide de cunostiinte si talent, am început să scriu poezie. Căteva dintre poemele mele au văzut lumina în coloanele acestei reviste. Mai târziu am dospit idea unei cărti de amintiri care să lege pe urmasii mei de familia lăsată acasă, de bunii si străbunii lor, de rădăcinile rupte si răsădite pe acest pământ. Din păcate această carte “Zori Încetosate” nu-si poate atinge telul pentru că nu am avut success în încercările mele de-a o traduce în engleză si ei practic nu pot citi si scrie în limba română.
În viată am învătat să apreciez ideiele înăltătoare, istoria, operele de artă, arhitectura, muzica, dansul si toată mostenirea culturală ce a străbătut milenii până la noi, care trebuie păstrată cu sfiintenie mai departe si lăsată altor generatii să se bucure de ea. Inima mea sângerează când văd câtă neglijentă este acordată astăzi unor valoroase opera de artă, când văd cum multi pseudo artisti falsifică oprere importante din cultura mondială expunând publicului rodul ciuntit, întins pe calapodul ieftin al pretinselor lor vederi politice (exemplu opera Aida din stagiunea trecută la COC), graffiti si alte bazaconii. Este rolul părintilor, al scolii, al statiilor de televiziune si studiourilor cinematografice să sădească si să cultive în rândul tinerei generatii dragostea si apreciera artei în toate formele ei, la nivelul pur al intentiilor celor ce le-au creat. Pentru că ceeace vedem astăzi este surogatul lipsit de valoare intelectuală si estetică al unor creatii clasice care în loc de-a înălta capacitatea spirituală a tineretului, îl adânceste în confuzie. Doamne cât de mult lipsesc astăzi profesorii nostri de după război, din România. Fără dragostea, călăuzirea, înalta lor cultură si devotement professional, multi dintre noi nu am fi putut face fată astăzi conditiilor competitionale impuse de societatea în care trăim. Astazi, cu disciplina anihilată de prohibitii politice, respectul pentru profesori evaporat ca eterul în aer liber, cu legi noi care nu îngăduie mai multi copii pe profesor de cât norma stabilită de uniune si cerinte modelate după formula celui slab numitor comun, mă îndoiesc că noua generatie va fi capabilă să repete performantele părintilor în propria lor viată.
După alegerile recente din Canada, guvernul va fi inundat cu cereri din toate colturile tării, fonduri sporite pentru toate cauzele imaginabile si neimaginabile, dar dacă există o singură cauză ce nu trebuie să fie neglijată cu nici un pret, această cauză e tănăra generatie. Trebuie acordată mai multă atentie calificării profesorilor, pentru că în mâine lor se află coca din care se modelează generatia de mâine. Personal eu sunt contra acelor profesori care impun în clase conceptii personale, motivate de idei politice sau religioase care nu sunt prevăzute în programele analitice. Scoala nu trebuie să fie locul în care activisti de profesie însământează idei anarhiste copiilor. Părintii trebuie să supravegheze materialele strecurate în clase si în ghiozdane. Asta face parte din politică si politica pentru noi astăzi se traduce prin notiunea de vigilentă.
|
David Kimel 6/12/2011 |
Contact: |
|
|