Nicolae Paulescu si istoria insulinei
Este de datoria noastră să ne cunoastem marile valori umane si să le facem cunoscute semenilor nostri deoarece identitatea unui popor este legată si de personalitătile care s-au impus pe plan profesional în comunitatea stiintifică internatională . Una dintre aceste personalităti, mai mult sau mai putin controversată pentru convingerile sale ideologice, si-a legat numele de tratarea diabetului ,de pancreină, de insulină. Din păcate, nu s-a putut bucura de recunoasterea oficială pe care o merita.
Nicolae Constantin Paulescu, unul dintre precursorii descoperirii insulinei, s-a născut în Bucuresti la data de 8 noiembrie 1869.Tatăl său, Costache Paulescu, era negustor, iar mama sa Maria, era casnică. După studiile elementare s-a înscris la actualul Colegiu National „ Mihai Viteazu” din Bucuresti. In perioada liceului si-a format o cultură vastă prin numeroase lecturi din domeniile literaturii, artei, stiintelor naturale.
Primele cercetări.
Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris, începând cu anul 1888, obtinând în 1897 titlul de Doctor în Medicină cu teza „Recherches sur la structure de la rate“ (“ Cercetări asupra structurii splinei“ ). A lucrat în spitalele din Paris, (1891 – 1894) cu Étienne Lancereaux – cel mai ilustru clinician si anatomopatolog al epocii, cu care a publicat (1903-1928) o lucrare monumentală – Traité de médicine, în patru volume. În perioada 1897-1898 a urmat cursuri de chimie biologică si fiziologie generală la Facultatea de Stiinte din Paris si a obtinut titlul de doctor în stiinte cu lucrările „ Cercetări experimentale asupra modificărilor ritmului miscărilor respiratorii si cardiace sub influenta diverselor atitudini ale corpului „ si „ Cauzele determinante si mecanismul mortii rapide consecutivă trecerii de la pozitia orizontală la pozitia verticală”. Apoi, în 1901 , a obtinut un titlu de doctor în chimie biologică cu teza „ Étude comparative de l’action des chlorures alcalines sur la matičre vivante”. Desi se bucura de un imens interes în cercurile stiintifice internationale si de sustinere materială în cercetările sale, a preferat să se întoarcă în tară, unde a fost numit profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucuresti (1904-1931), calitate în care a desfăsurat o amplă activitate stiintifică în fiziologia medicală, metabolismul glicogenului, diabetul, rolul pancreasului în asimilatia nutritivă, coagularea sângelui hepatic, mecanismul mortii subite, anevrismele, etc. Iată ce spunea medicul Aurel Abramovici, fost student al lui N. Paulescu : "De o probitate exemplară în lucrările lui stiintifice, de o corectitudine dusă până la extrem în raporturile lui cu studentii (…) Prof. Paulescu a atins uneori Genialitatea…". Nicolae Iorga îl caracteriza astfel :”..un om al muncii destoinice, al marilor merite si al unei înalte valori”. Pe baza cercetărilor asupra fiziologiei hipofizei si epifizei, a elaborat o metodă originală (1906) de extirpare a hipofizei la câine, pe cale temporală, care ulterior va fi aplicată în chirurgia hipofizei la om. De asemenea, a obtinut rezultate extrem de importante privind structura splinei.
Descoperiri în folosul medicinei.
Desi în cercetările sale a abordat un spectru larg, principala preocupare a fost în domeniul glandelor endocrine: hipofiza, tiroida, suprarenala si pancreasul. A început aceste cercetări în 1911, iar după multe cercetări reuseste să obtină un extract apos de pancreas. Foloseste acest extract pentru reducerea glicemiei la câni si obtine rezultate concludente. A denumit acest hormon cu actiune antidiabetică „ pancreină”. În anii primului război mondial a scris un tratat în trei volume , Traité de Physiologie Médicale în care au apărut, pentru prima dată , rezultatele sale experimentale legate de secretia endocrină pancreatică. În sesiunea din 23 iulie 1921 a Societătii de Biologie, a făcut patru comunicări legate de actiunea extractului pancreatic, comunicări care au fost publicate în Comptes rendus des siéances de la Société de Biologie et de ses filiales ,1921,vo. LXXXV , nr.27, Paris. Titlul acestor comunicări :” Rescherches sur le rôle du pancréas dans l’assimilation nutritive” O lună mai târziu, a publicat, în revista belgiană de specialitate Archives Internationales de Physiologie, din 31 august 1921 , un articol despre descoperirea hormonului antidiabetic produs de pancreas, numit de Nicolae Paulescu Pancreină . Titlul articolului :” Rescherches sur le rôle du pancréas dans l’assimilation nutritive” .Mai mult, după câteva luni, începe introducerea ei în terapeutică. Rezultatele obtinute în primele tratamente a bucurat enorm lumea medicală si nu numai deoarece, pentru prima dată, mii de pacienti diabetici muribunzi au fost redati vietii.
În galeria marilor fiziologi ai lumii.
În februarie 1922 Frederik.G.Banting si Charles H. Best au publicat un articol în care se prezentau rezultatele experimentale obtinute prin aplicarea insulinei, noua denumire a hormonului pancreatic, si care confirmau concluziile lui Paulescu. Desi acest articol a apărut după articolul lui Paulescu, Premiul Nobel pentru Medicină din 1923 a fost acordat cercetătorilor canadieni Frederick Banting , pentru activitatea experimentală desfăsurată si lui John James Rickard Macleod pentru utilizarea insulinei în practica clinică, desi meritul principal l-a avut biochimistul Collip care a reusit să purifice extractul pancreatic făcându-l administrabil la om.
La 10 aprilie 1922 N.C.Paulescu a depus la Oficiul Român de Brevete descrierea cu titlul „Pancreina si procedeul fabricatiei ei”, pentru care a obtinut brevetul 8322. „Pancreina” brevetată de Paulescu era un extract apos al tocăturii de pancreas bovin, purificat partial prin adăugare de acid clorhidric si sodă caustică. Acest preparat a fost administrat de Paulescu bolnavilor săi numai sub forma de clismă dar această metodă de administrare nu a avut un efectul scontat asupra cantitătii de glucoză din sânge.
Nicolae Paulescu s-a stins din viată la data de 19 iulie 1931 , în Bucuresti.Ultimele cuvinte au fost:” Eu mă duc..”. „ ...a trăit ca un mucenic si a murit ca un sfânt”, scria Nicolae Iorga în necrologul său.
Recunoastere postumă.
În 1969, din fericire pentru noi , diabetologul scotian Ian Murray a vrut să scrie un istoric al descoperirii insulinei si a constatat că Paulescu publicase primul lucrări valoroase în care a descris cu lux de amănunte, actiunile hormonului antidiabetic pancreatic. Ulterior, după aproape trei sferturi de veac , Paulescu revine, în mod oficial, în galeria marilor fiziologi ai lumii. În 1990 a fost ales, post mortem, membru al Academiei Române. În 1993 a fost înfiintat la Bucuresti „ Institutul National de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice” care poartă numele Nicolae Paulescu.
Ca recunoastere a meritelor sale în descoperirea medicală a secolului XX ,insulina, anul 2001 fost desemnat „Anul Paulescu”. O dovadă că adevărul este o valoare imprescriptibilă .Poate că această recunoastere mai îndulceste amărăciunea exprimată de Nicolae Paulescu în cuvintele:„(…)unii m-au devalizat, altii încearcă să-mi înăbuse plângerile. Si aceasta se petrece în sânul cinstitei familii a oamenilor de stiintă. Odinioară credeam că un cercetător poate munci în liniste, căci eram convins că publicatiile sale îl pun la adăpost de orice nedreptate. Din nefericire, astăzi sunt silit să mărturisesc că m-am înselat cu desăvârsire”
Recunoasterea sa stiintifică a fost însotită de acuzatiile de antisemitism care i-au fost aduse si în anii din urmă.
http://gheorghe.manolea.ro
|
Gheorghe Manolea 6/11/2011 |
Contact: |
|
|
