Experienta Canadiană ( 15 ) - CCF si NDP
Stânga social-democrată a Canadei a fost întrupată în două formatiuni politice successive, “Co-operative Commonwealth Federation” (CCF), din 1932 până in 1961 si “New Democratic Party” (NDP) din 1961 pâna în prezent.
Canada, ca si alte tzări vestice industriale, a dat nastere la începutul secolului 20 la o varietate de miscari politice radicale si socialiste, deobicei asociate cu sindicatele. A existat de asemenea si o traditie de actiuni sociale derivate din bisericile protestante ale Canadei si aceste două curente s-au combinat în timpul primului război mondial într-o actiune politică care protesta contra războiului si a conditiior sociale si economice inechitabile. Stânga s-a divizat în 1921 cu formarea Partidului Comunist Canadian, a cărui politică si conducere au fost de fapt determinate de Moscova. Stângistii, care au preferat politica democratică, au refuzat să se alăture comunistilor si la o conferinta din Calgary în 1932 au format o nouă grupare politică numită ciudat “Co-operative Commonwealth Federation”, cunoscută dintotdeauna numai cu initialele CCF. La altă conferintză în Regina în 1933, CCF a produs un manifest, care cerea statului să preia tot sistemul industrial si financiar în cadrul unei economii planificate.
Desi marea depresie a stimulat fondarea CCF, majoritatea canadienilor au preferat securitatea celor doua partide principale, Liberalii si Conservatorii, iar în alegerile din 1935 si 1940, CCF a avut mai putzin de 10% din voturi si nu mai mult de nouă scaune în parlament. În mod curios, cel de-al doilea război mondial a produs o economie planificată, locuri de muncă si pretzuri agricole ridicate, ceea ce le-a dat CCF o sansă. Aparent, multi canadieni au apreciat securitatea economică din timpul războiului si au dorit-o si în timp de pace. CCF părea să o ofere, iar în 1943 si 1944 a pătruns, devenind opozitia oficială în Ontario si guvernul din Saskatchewan, sub liderul care i-a inspirat, Tommy Douglas.
Succesul pentru CCF a însemnat îndepărtarea Liberalilor. Simtind pericolul, Primul Ministru William Lyon Mackenzie King a mutat partidul său liberal spre stânga. Pe plan national, CCF condus de M.J. Coldwell era tinut de o mâna de locuri în parlament. Prosperitatea a decis restul: canadienii nu mai credeau în necesitatea retzetelor economice drastice ale CCF-ului. La o conferintză în 1956 la Winnipeg, CCF e rejectat socialismul, dar aceasta n-a fost destul. În alagerile federale din 1958, CCF a iesit cel mai rău din toate alegerile, începând cu 1935. CCF si-a mentinut puterea în Saskatchewan, unde în 1960 a preluat o schema obligatorie si comprehensivă de asigurare medical. Totusi CCF a pierdut puterea în Saskatchewan în 1964 după o grevă a doctorilor; asigurarea mediacală a rămas.
Sperând să-si extindă baza, CCF a sponsorat un Nou Partid care a devenit, la un congres din Ottawa în 1961, NDP (Noul Partid Democratic). NDP-ul nu mai pleda pentru vaste scheme de nationalizare, în schimb a extins securitatea socială. Dar, ca si în 1940, NDP-ul Tommy Douglas a fost depăsit de Liberali, care au creat o schemă de asigurare medicală natională (Medicare) si au consolidat pensiile publice. Între 1960 si 1970, NDP a rămas marginal din punct de vedere politic la nivel national, desi s-a bucurat de oarecare succes provincial în British Columbia, Saskatchewan, Manitoba si Ontario. Spre surpriza generală, în Ontario chiar au avut succes în obtinerea majoritătii si formarea unui guvern în 1990. Dar circumstantele în acei ani nu au fost favorabile guvernelor NDP provinciale: a fost o lungă si grea recesie si politicile adoptate nu erau de fapt diferite de cele ale Conservatorilor si Liberalilor din celelalte privincii.
Principalul rival al NDP-ului au rămas Liberalii. Cu Liberalii în reflux în mijlocul anilor 1980 si cu guvernele NDP la putere în provinciile populate Ontario si British Columbia, NDP a sperat să-i distrugă pe Liberali si să-i înlocuiască la guvernare cu Conservatorii Progresisti, dar au fost frustrati la alegerile din 1988. Desi acel an a marcat un maxim al norocului pentru NDP (43 de scaune si 20% din voturi), partidul condus de Ed Broadbent a rămas în mod semnificativ în urma Liberalilor. Mai mult, Liberalii au fost cei care i-au învins pe Conservatori si au redus NDP-ul la 7% din voturi si nouă locuri în parlament. O parte din cauzele înfrângerii NDP-ului au fost si guvernele provinciale foarte nepopulare NDP din British Columbia si Ontario. Partidele din aceste două provincii au condus, corespunzător, la învingerea partenerilor federali. Desi NDP-ul national s-a refăcut mai târziu, n-a fost niciodată îndeajuns. Nici chiar învingerea Liberalilor în alegerile din 2006 si 2008 n-a putut produce mult sperata lor pătrundere politică.
NDP-ul, ca si CCF, a rămas de aceea un partid în asteptare, o alternativă la o alternativă cum s-ar spune. N-a existat o pozitie promitătoare de unde să se lanseze o campanie credibilă pentru a deveni guvern al Canadei.
Episodul Următor: Blocul Québécois
Experienta Canadiană este o serie de 52 de episoade concepută pentru a spune istoria tării tuturor Canadienilor oferita cititorilor Observatorului de Multimedia si Diversity Media Services.
Seria prezintă articole scrise de cei mai buni istorici ai Canadei si atinge o mare varietate de topicuri.
|
by Robert Bothwell 6/10/2011 |
Contact: |
|
|
