" Tara mea = casa mea "
Tara mea, casa mea, locul în care îmi încep si îmi sfârsesc fiecare zi, locul în care îmi serbez an de an închiderea unui subcapitol al vietii si începerea altuia, locul în care m-as întoarce oricând, măcar cu sufletul.
Am doar nouăsprezece ani, sunt o elevă normal, într-un liceu de provincie, văd zilnic o Românie în adevărata sa formă, nu în cea pe care ne-o prezintă stirile. Mă pot numi o nationalistă convinsă, uneori chiar ferventă. Îmi iubesc patria si locul în care m-am născut, sunt mândră de deprinderile pe care le-am căpătat într-o tară plină de defecte, cum o concep altii, sunt multumită de omul pe care îl reprezint, într-o tară ce a visat acum multi ani la o democratie pură, o tară ce nu si-a găsit încă un regim politic cu adevărat, decât unul scris în nenumărate documente. În acceptiunea mea, o tară nu reprezintă altceva decât un loc, pe care îl creează oamenii prin obiceiurile, prin stilul lor de viată, prin purtările lor. O patrie reprezintă imaginea reflectată într-o oglindă a tuturor oamenilor care o compun. Cum o oglindă nu minte niciodată, asa nicio tară nu poate masca purtările ce o domină, sau oamenii „urâti” ce se încăpătânează în a-i pune impedimente în speranta de a-i îngreuna evolutia. Asemenea proverbului românesc „Omul sfinteste locul”, avem o Românie asa cum ne-am creat-o sau cum o creăm în fiecare zi.
Spre uluirea mea, asist zilnic la discutii din ce în ce mai încrâncenate, în care oamenii îsi detractează patria sau, spre stupefactia mea, ajung la a o ponegri. Consider că nimic nu poate fi mai urât, mai josnic, decât să îti denigrezi locul în care vietuiesti, locul în care îti ai originile, care te-a format si care l-a dat omul pe care îl reprezinti, spatiul natal care îti dă identitate. Este un act asemenea aceluia de a-ti calomnia familia, de a nu-ti accepta strămosii, prezentul si întreaga existentă. Urmăresc nenumărate emisiuni de tip „talk-show” în care se dezbat diverse probleme nationale, buletine de stiri si constat acelasi mediu ambiant în fiecare studiou de dezbatere. Aceeasi oameni înveliti în pesimism, posaci, lipsiti de zâmbet, dar cărora le lipseste roba judecătorească, întrucât mereu stabilesc verdicte, reusesc să judece, dar nu reusesc să ispăsească schimbarea pe care o cer. Îmi repugnă teribil faptul că tot mai multi oameni urmăresc astfel de dezbateri si concluzionează mereu cu aceeasi idee: „Trebuie să vină o schimbare de sus, din guvern, noi nu avem puterea să schimbăm ceva". În principiu, astfel de emisiuni nu fac altceva decât să ne afecteze latura vindicativă, să ne înfăsoare într-o pătură a pesimismului, ne sunt inoculate idei eronate, ce nu fac altceva decât să ne transmită o stare de inferioritate, de neputintă.
Ar fi salutar să constatăm că noi, oamenii, suntem cei care pot face începutul sirului de schimbări. Orice reusită de o mare anvergură are la bază o serie de reusite mai mici, o serie de esecuri, de deziluzii, dar toate sunt bazele unui fundament solid. Noi,oamenii de rând, reprezentăm fundamentul tării noastre, în noi stau bazele unui nou început, ale unei schimbări. Când vom fi capabili să acceptăm că noi ne înfrumusetăm sau urâtim tara, atunci ne vom putea aseza în rândul tărilor occidentale, până atunci suntem la o coadă ce pare a nu ne lăsa să înaintăm. Regimul comunist ce ne-a dominat decenii la rând se resimte, din păcate, până în ziua de astăzi, când o mare parte a oamenilor nu reuseste să dea uitării deprinderile căpătate în acea perioadă; cred că ele au rămas în gena multora si sunt transmise mai departe celor ce vin. Bineînteles că sunt transmise deprinderile negative si nu cele pozitive, deoarece, desi ne este greu să admitem, regimul comunist a impus si o serie de norme, pe care, dacă am fi reusit să le păstrăm, am fi dispus de o organizare mult mai elevată, de un comportament mult mai calculat, de aparitii mai distinse, am fi fost străini de tot ceea ce gravitează în jurul cuvântului licentios. Chiar si în această situatie, nu poate fi judecat nici măcar un ins, noi am perceput si percepem libertatea într-un mod eronat, nu profităm de aceasta pentru a ne exprima liber si corect, pentru a opina în probleme existentiale fără a avea restrictia cuvântului, ci o percepem ca pe o dezlăntuire a propriei naturi, ca pe o lipsă a inhibării, ca pe o lepădare a bunului simt ce îmbracă în mod firesc fiinta umană, în afara oricărei doctrine.
Întorcându-ne în timp si la paginile cărtilor, feriti în spatiul cultural de vacarmul globalizării consumiste, literatura ne oferă toată paleta motivelor pentru care să ne iubim tara. Chiar de la pasoptisti se pune problema întoarcerii privirii spre frumusetile, istoria si natura patriei. Sedusi de mirajul occidentului, modernistii sunt contracarati de traditionalistii mai atenti la filonul national. În prima jumătate a secolului al XX-lea, în plină tendintă de modernizare, Blaga ne învată să privim din nou spre cerul acestui pământ, pentru a întelege astfel legăturile noastre si pentru a ne integra într-o ordine cosmică. România de astăzi, mai păstrează în oamenii ei simpli, în satele ei neatinse de tăvălugul occidentalizării, o dimensiune spirituală în care pot încolti germenii unei renasteri. Tara mea poate depăsi fatalismul atât de înfierat de Emil Cioran în „Schimbarea la fată a României”. Pauperitatea care ne plasează printre ultimele tări europene si care îi alungă pe tinerii români, intelectuali sau muncitori obisnuiti, în cele mai îndepărtate colturi de lume, poate fi compensată numai de o irumpere a vointei nationale.
Grupul industrial „Stefan Procopiu” - Vaslui
ELEVĂ CLASA A XII-A.
PARTICIPANTĂ LA CONCURSUL
DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” –
VASLUI 2011
|
Gabriela Cenusă 6/8/2011 |
Contact: |
|
|
