Nicolae Iorga
Motto:
„Dacă vei avea aur în sufletul tău,
în licăriri de aur va străluci tot ce porneste de la tine”
Nicolae Iorga „Cugetări’’
Rezumat
Activitatea politică a marelui savant a fost subînscrisă ideilor sale pe care le rostea răspicat în discursuri de o mare valoare oratorică. Nicolae Iorga a avut o intensă activitate politică încă de la vârsta de 36 de ani, desi partidul său nu a intrat în Parlament, ca om politic Iorga a detinut următoarele functii: Deputat în Parlament, Presedintele Partidului Nationalist-Democrat, Presedintele Adunării Deputatilor, Senator, Presedintele Senatului, Presedintele Consiliului de Ministri, Ministru de Interne, Ministrul instructiunii publice, cultelor și artelor, Ministru de stat, Consilier regal.
Summary
Political activity of the great scientist was subordinated to his ideas that spoke loudly great value in oratorical speeches. Nicolae Iorga had an intense political activity since the age of 36 years, though his party has not entered parliament, as a politician Iorga held the following positions: Member of Parliament, President of the Democratic Nationalist Party, President of the Assembly of Deputies, Senator, President of the Senate, President of the Council of Ministers, Minister of Interior, Minister of Public Instruction, religions and arts, Minister of State, Royal Advisor.
***
Iată cum era caracterizat marele savant de cel care i-a fost secretar, apoi biograf si bibliograf, primul dealtfel, cel care i-a dedicat o monografie amplă, pe măsura geniului său, Barbu Teodorescu: „Nicolae Iorga era privit ca un urias al culturii nationale si universale. Chiar si statura sa era uriasă, fiind înalt, după cum s-a remarcat, mult mai înalt decât contemporanii săi. Natura avusese grijă să-l înzestreze si statuar; în plus avea o frunte largă, impresionant de largă, ca si ochii impresionant de sclipitori, fulgerători, prinzând în pupilele lor lumina zilelor de sărbătoare si întelepciunea zeilor atenieni. Toată frământarea interioară a geniului îsi făcuse lăcasul în blândetea scăpărătoare a privirilor, acumulând rigiditatea stiintei si puterea tuturor pasiunilor, înfrânat de disciplina lăuntrică a idealului ce-l călăuzeste. Fata lui albă era încadrată de o măreată barbă căruntă de profet întinerit. Era frumos, era mândru, era puternic. Aureola-i de savant te îndemna să-l vezi ca pe un zeu coborâtor din Olimp, statuar si marmoreean. Si totusi era uman, modest, gata de vorbă cu oricine, respectând si cea mai umilă fiintă, pe toti oamenii în mijlocul cărora trăia si a ale căror interese le apăra” [1]
Pentru contemporani Iorga era un colos, o somitate, o capacitate intelectuală de neatins, o fortă a gândirii si a creatiei rar întâlnită. „Nu există niciun fel de jenă în fata anumitor creatori, a unor oameni care si-au făcut, cel putin la o anumită vârstă, dovada capacitătii lor. Poti stii cât de multe lucruri, poti descoperi cât de multe adevăruri, poti ajunge cât de sus în stima elitelor, nimeni nu reactionează, totusi, când esti terfelit, esti anulat sau calomniat.
Cine a fost mai mult calomniat în tara românească decât profesorul Iorga? Nimic din câte a făcut N. Iorga pentru noi, nici munca lui, nici profetismul lui, nici geniul lui- nimic nu l-a putut înălta deasupra noroiului, nu l-a putut imuniza contra atacurilor si calomniilor.
Mă întreb câteodată ce trebuie să faci în România ca să îti poti convinge semeniii că ai făcut într-adevăr ceva. Si că ar fi o infamie să fii atacat si murdărit. Cred că orice ai face, e inutil. Acelasi noroi te asteaptă, ca si pe cel din urmă dintre tâlhari.” [2]
Astfel scria în 1934 marele istoric al religiilor Mircea Eliade într-un articol publicat în ziarul „Vremea’’€si destinat prezentului pe care îl trăia, articolul însă se dorea a fi parte integrantă a unui volum ce va fi tipărit postum cu titlul „Profetism românesc. România în eternitate”.
Este de datoria fiecărui român de azi să cunoască în amănuntime propria sa istorie, asa cum a fost ea, cu oamenii ei mari si oamenii ei mici, cu faptele acestora, si să analizeze obiectiv contributia fiecăruia la înscrierea tării sale în eternitate, pentru că acelasi mare istoric din care citam mai sus, afirma în 1935: „Cei mai gloriosi nu sunt eroii, nici sefii politici, care nu fac decât să conducă destinele istorice ale neamului lor. Cei mai gloriosi sunt creatorii care cuceresc de-a dreptul eternitatea.” [3]
Aceste gânduri definesc personalitatea marelui nostru Nicolae Iorga, despre care si azi unii afirmă că a fost ca si om politic un diletant, fără a tine cont de cadrul politic intern si extren, de perioada istorică în care Iorga a activat ca om politic, ci doar făcând bilantul activitătii sale ca sef de guvern, activitate destul de scurtă, comparativ cu perioada de activism politic a marelui savant.
„Încă din perioadă interbelică circula ideea conform căreia amestecul lui Nicolae Iorga în viata politică a avut rezultate dezastruoase atât pentru tară, cât si pentru marele istoric, distrăgându-l de la activitatea stiintifică si întunecându-i imaginea în rândul populatiei.” [4]
A fi om politic nu înseamnă doar a detine o functie importantă în stat, ci si a organiza un partid politic si a scrie, mai ales a scrie despre directiile de dezvoltare necesare pentru tara ta, pentru lumea în care tara ta este parte integrantă. Si aceste aspecte putem să le exemplificăm deosebit de mult în biografia celui mai mare istoric al românilor, a celui mai prolific cercetător al arhivelor, a celui mai mare poligraf din cultura română.
„N. Iorga a scris o lucrare specială - cunoscută, de către specialisti, Histoire des Roumains de la Péninsule des Balcans (Albanie, Macédonie, Épire, Thessalie etc.), apărută la Bucuresti, în 1919 (64 p. - în acelasi an este tradusă si în limba română” din îndemnul si cu cheltuiala d-lui Matei Gherassy"); ea venea să ofere opinia cea mai avizată asupra întinderii geografice si a rosturilor national-culturale si politice al tulpinilor neamului românesc, într-o perioadă când - la finele Primului Război Mondial - geopolitica regională reclama apărarea intereselor fiecărui popor din arealul sud-est european: „Există o chestiune latină în Peninsula Balcanică, si Occidentul latin nu poate să o uite în momentul când, pe socoteala otomanismului murind, sustine revendicările foarte firesti ale elenismului în Europa si chiar si pe bătrânul pământ al Asiei.” [5]
Activitatea politică a marelui savant a fost subînscrisă ideilor sale pe care le rostea răspicat în discursuri de o mare valoare oratorică, cele mai vehemente si mai celebre fiind create cu ocazia unor evenimente tragice ale neamului românesc: răscoala tărănească din 1907, participarea României la primul război mondial, Marea Unire.
„Înfătișate posteritătii cu o serie de antonimii, mai ales atunci când se încearcă o punere în balantă a rezultatelor cercetării cu clișeele sentimentale atât de bine sedimentate în conștiinta generatiilor, ideile politice ale lui Nicolae Iorga transmise și prin intermediul discursurilor parlamentare nu trebuie analizate în afara contextului istoric care le-a generat.
Reconstructia natională în interiorul noilor granite de la începutul sec. al XX-lea a oferit posibilitatea unei „re-inventări” nationale, generând în același timp o serie de crize sociale și politice. Multe din ideile care au animat activitatea nationaliștilor culturali de la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea au avut adânci nuante conservatoare, discursurile politice ale lui Iorga situându-se și ele în aria deconstructiei miturilor modernizatoare și progresive. Într-o anumită măsură, lupta nationalistă a lui Iorga vine în sustinerea sfatului dat de Clausewitz[6] care considera că cel care câștigă bătălia principală, câștigă și războiul, Iorga considerând că istoria oricărei natiuni nu poate fi înteleasă decât în cadrul istoriei universale. Conceptele sale asupra istoriei au generat ideea că un nationalist trebuie să fie conștient de faptul că natiunea sa este un produs al istoriei și că istoria are caracteristici permanente și manifestări organice”. [7]
Nicolae Iorga a avut o intensă activitate politică încă de la vârsta de 36 de ani, desi partidul său nu a intrat în Parlament, ca om politic Iorga a detinut următoarele functii, în ordine cronologică:
- Deputat în Parlament 1907-1938 ( la alegerile parlamentare din 1907 este ales deputat de Iasi, singurul deputat independent din Parlament la acea dată)
- Presedintele Partidului Nationalist-Democrat (Partidul Nationalist al Poporului în perioada mai 1924 - 8 martie 1925 si Partidul National între 28 septembrie 1926 - septembrie 1932) Iorga a îndeplinit această functie din 23 aprilie 1910 până în 8 martie 1925 si din 28 septembrie 1926 până în 27 noiembrie 1940;
„Nationalist moderat si apărător al traditionalismului rural, Nicolae Iorga a considerat că trebuie să se implice activ în viata socială si politică a României. Pe 23 aprilie 1910, împreună cu Alexandru C. Cuza, a fondat Partidul Nationalist-Democrat. Acesta nu a avut o bază electorală de masă. Era perceput ca o formatiune personală a mentorului său, la care au aderat „învătăcei” ai săi. Iorga însusi nu a fost preocupat să dea partidului său o extindere deosebită. Întrebat ce reprezintă formatiunea sa politică, savantul a răspuns: „Paltonul, pălăria si bastonul meu sunt partidul”! PND reprezenta interesele unei părti ale intelectualitătii cu convingeri democratice, precum si a unor categorii ale micii burghezii rurale si urbane. Un accent deosebit se punea pe culturalizarea maselor si pe factorul moral, considerat de Nicolae Iorga ca decisiv pentru evolutia României. În programul partidului erau înscrise deziderate ca exproprierea tuturor mosiilor mai mari de 100 de hectare, impozit progresiv pe venit, descentralizarea administrativă, lărgirea dreptului de vot si asupra femeilor” [8]
Iorga a fost de asemenea:
- Presedintele Adunării Deputatilor în perioada 9 decembrie 1919 - 26 martie 1920;
- Senator în 1939;
- Presedintele Senatului în perioada 9 iunie 1939 - 13 iunie 1939;
- Presedintele Consiliului de Ministri în perioada 18 aprilie 1931 - 31 mai 1932;
- Ministru de Interne în perioada 18 aprilie 1931 - 27 aprilie 1931 (ad-interim);
- Ministrul Cultelor si Instructiunii Publice în perioada 18 aprilie 1931 - 31 mai 1932;
- Ministru de stat în perioada 10 februarie 1938 - 30 martie 1938;
- Consilier regal în perioada 30 martie 1938 - 5 septembrie 1940.
„Nu calcule de oportunist l-au determinat pe Iorga să-l sustină pe Carol al II-lea. De altfel, în momentul abdicării acestuia din urmă, istoricul nu s-a alăturat corului de negatori (multi dintre ei metamorfozându-se subit în adversari ai regelui), ci a recomandat opiniei publice românesti mai putină ingratitudine fată de fostul suveran al României. El credea sincer în virtutile monarhiei constitutionale în genere si în capacitatea lui Carol al II-lea de a fi un rege valoros. A apreciat tendintele monarhului de a utiliza guverne de ,,tehnicieni”, de coalitie, văzând în aceasta o garantie pentru o mai bună coordonare a intereselor superioare ale statului român. Fără a fi un adept al autoritarismului cu orice pret, Nicolae Iorga nu a înteles niciodată zbaterile partidelor politice pentru preeminentă pe esichierul parlamentar din România. El credea că democratia ar fi fost obturată de năravuri neobalcanice denumite inspirat de către istoricœ,,fripturism”. Cresterea rolului institutiei monarhice ar fi coincis (din punctul său de vedere) cu o revolutie a mentalitătii nationale,..” [9]
Perioada istorică în care savantul a îndeplinit cele mai înalte functii în stat a coincis cu marea criză economică, precum si cu ascensiunea fascismului si hitlerismului în Europa, iar pe plan intern cu recrudescenta activitătii miscării legionare, apoi a Gărzii de Fier.
Cu toate acestea „Viata familiei Iorga a rămas la fel de curată ca întotdeauna.[...] Familia Iorga a continuat să doneze mari sume de bani pentru opere de binefacere, dar foarte discret, acestea putând fi găsite doar în corespondenta lui Iorga.” [10] Desi avea o casă destul de grea, cu multi copii, ca si tăranii pe care îi iubea si îi venera, avea puterea si generozitatea să facă danii, să ctitorească o biserică în Ipotestiul lui Eminescu, să ajute veteranii din primul război mondial, tinerele învătătoare de la tară, pe toti cei care îi cereau sprijinul.
Ca ministru al cultelor, ca promotor al ideilor nationalist-democrate si sămănătoriste Iorga s-a implicat continuu în viata culturală si politică a tării. El a creat Scoala Română din Paris ,,Fontenay-aux-Roses”, organizatia ,,Cercetasii României’’, Scoala de vară de la Vălenii de Munte, a contribuit la fondarea Institutului de Studii Sud-Est Europene, a Institutului de Studii Bizantine, a Institutului de Istorie Universală, a editat și a condus numeroase ziare și reviste (“Neamul românesc”, “Revista istorică”, “Revue Historique du Sud-Est-Européen”, “Floarea darurilor”, “Sămănătorul” etc.).
„Iorga a considerat că forta motrice a dezvoltării societătii o constituie, în ultimă instantă, constiinta socială, întemeiată în principal pe educatie si instruire, pe ridicarea nivelului cultural” [11]
Forta marelui istoric si om politic român îl înscrie în galeria geniilor, a acelor oameni care fac epocă, rămânând în constiinta generatiilor viitoare ca un vulcan, ca un erou, ca un model demn de urmat, dar greu, aproape imposibil de atins.
„Activitatea politică a lui Iorga nu era concepută ca parte complementară a activitătii știintifice, ci ca o obligatie permanentă a istoricului. Implicarea in viata politică l-a făcut un participant activ la dezbaterile asupra viitorului României mai ales începând cu anul 1907. Discursurile sale parlamentare vorbesc foarte mult și despre experienta sa ca individ integrat unei comunităti nationale, actiunile sale politice fiind acelea ale unui om cu o puternică identitate spirituală și cu un crez etic caracterizat mai degrabă printr-un simt practic, aplicat unei realităti prin care întelege atât trecutul cât și prezentul, decât printr-o filozofie speculativă și abstractă care pendulează între pesimism și optimism”[12]
Iorga caracteriza foarte bine aspectul privind atitudinea politicienilor fată de mase, iar ceeea ce este paradoxal, citindu-l parcă vezi o radiografie politică a zilelor noastre, încât îti vine să exclami „Nimic nou sub soare!”:
„Ideile conducătoare au darul sfânt de a apropia si înfrăti pe oameni, mai presus de orice deosebiri de fire, de situatie, de bogătie, de vârstă: ele se poate zice că fac parte din viata religioasă a popoarelor, si sunt adică acea religie ce are de preoti pe cei mai mari, mai buni si mai luminati oameni din fiecare generatie. Pe când, dimpotrivă, interesul e pizmăret si gâlcevitor: el desparte un popor în clase care se vrăjmăsesc si în aceste clase chiar, dintre care nu e om care să nu urmărească mai multă putere si plăcere decât ceilalti, egoismul cel rău, iubirea pătimasă de sine si numai de sine scapă din lanturile cuviintei si datinilor bune si se repede sălbatic asupra bunurilor lumii. În acest fel, societatea se face vijelioasă, vesnic tulburată, nelinistită la lucrul ei, lipsită de sigurantă în păstrarea roadelor lui si împiedicată în cugetarea mai înaltă.
Oamenii se simt tot mai departe unul de altul, legăturile ce sunt siliti să încheie nu mai sunt decât false si trecătoare. La urmă, un popor bine întemeiat, încălzit de iubirea între ai săi, disciplinat(;) sfarmă lesne pe cel care ajunsese lipsit de idei conducătoare, îl robeste si-i ia locul în rostul lumii. În maturitatea lor sănătoasă însă, toate popoarele îsi au ideile conducătoare, cu atât mai dătătoare de izbândă si fericire, cu cât pătrund mai adânc si cuprind pe mai multi dintre fratii de neam si de tară. Le-am avut si noi, ca si popoarele celelalte ce s-au împărtăsit de cultură. Le putem urmări din cele mai vechi timpuri asupra cărora ni s-au păstrat stiri, până astăzi. Le-am primit de la părinti ca luminoase pietre scumpe îmbrăcate în aurul curat al jertfelor si suntem datori a le lăsa urmasilor fără lipsă si neacoperite de ceata neîngrijirii.” [13]
Mare în toate, în scrieri, în gânduri, în suflet, în fapte, Iorga a avut parte de o moarte nemeritată, acuzat pe nedrept de condamnarea lui Cornelui Zelea Codreanu si ucis miseleste de oameni cu pregătire, asa-zis intelectuali înfierbântati si doritori de sânge. Comparat cu Miron Costin, cu Socrate, cu marii eroi ai neamului său ori ai lumii, Iorga este un simbol al demnitătii si smereniei.
Modestia sa era proverbială, de aceea nu este de mirare că afirmă în ale sale aforisme: „Cel care merge cu ochii în pământ se vede pe sine mai bine decât acela care se potriveste în oglindă.” [14]
Vom încheia cu o altă maximă care îi apartine si care considerăm că trebuie să ne fie îndemn: „Simtul de datorie e cea mai luminoasă dovadă de sănătate a unui suflet.” [15]
---------------------------------------------
NOTE
[1] Teodorescu, Barbu, ,,Nicolae Iorga’’, Editura Tineretului, Bucuresti, 1968, p 268-269
[2] Eliade, Mircea , ,,Profetism Profetism românesc’’’’, vol II, ,,România in eternitate’’, Editura Roza Vinturilor, Bucuresti, 1990, p. 42
[3] Eliade, Mircea , ,,Profetism Profetism românesc’’’’, vol II, ,,România in eternitate’’, Editura Roza Vinturilor, Bucuresti, 1990, p. 42
[4] Turlea Petre, ,, Nicolae Iorga intre dictatura regală si dictatura legionară’’, Editura Enciclopedică, Bucuresti, 2001, p13
[5] Stoica Lascu - Nicolae Iorga si aromanii (I) in revista Tomis Serie nouă , septembrie,2001, Nr.9(373), anul VI (36)
[6] Carl Philipp Gottlieb von Clausewitz (n. 1 iulie 1780 [1] – d. 16 noiembrie 1831) a fost un om de arme din Prusia, istoric și teoretician militar. A devenit faimos pentru tratatul său militar Vom Kriege, tradus în multe limbi- apud http://ro.wikipedia.org/wiki/Carl_von_Clausewitz
[7] http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Nicolae_Iorga#1919._Blocul_Parlamentar
[8] http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Nicolae_Iorga#1919._Blocul_Parlamentar;
[9] ttp://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Nicolae_Iorga#.C3.8Enceputul_carierei_politice._Na.C5.A3ionalist_moderat_.C5.9Fi_ap.C4.83r.C4.83tor_al_tradi.C5.A3ionalismului_rural, apud „Neamul Românesc”, XIII, nr.211 din 25 septembrie 1919
[10] Nagy-Talavera, Nicholas ,, Nicolae Iorga - O biografie’’, Editura Institutul European, Bucuresti, 1999, p
[11] Nedelea, Marin, ,,Istoria românilor, compendiu de personalitati politice’’, vol II, Editura Niculescu, Bucuresti, 1996, p 71
[12] http://www.coltulcolectionarului.ro/blog/wordpress/discursuri-parlamentare-de-nicolae-iorga/
[13] Turlea, Petre, , op.cit, p, 231-232
[14] N. Iorga ,, Cugetări’’
[15] idem
Bibliografie
• Eliade, Mircea, „Profetism românesc”, vol II, „România in eternitate”, Editura „Roza Vinturilor”, Bucuresti, 1990;
• http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Nicolae_Iorga#1919._Blocul_Parlamentar;
• http://www.coltulcolectionarului.ro/blog/wordpress/discursuri-parlamentare-de-nicolae-iorga;
• Iorga, Nicolae, „Cugetări”, Editura Tineretului, Bucuresti, 1985
• Iorga, Nicolae „Istoria românilor în chipuri si icoane’’, Editura Humanitas, Bucuresti, 1992;
• Nagy-Talavera, Nicholas, „Nicolae Iorga - O biografie”, Editura Institutul European, Bucuresti, 1999;
• Nedelea, Marin, „Istoria românilor, compendiu de personalitati politice”, vol II, Editura Niculescu, Bucuresti, 1996;
• Stoica Lascu – „Nicolae Iorga si aromanii” (I) in revista „Tomis”, Serie nouă SEPTEMBRIE 2001, Nr.9(373), anul VI (36)
• Teodorescu, Barbu, „Nicolae Iorga”, Editura Tineretului, Bucuresti, 1968;
• Turlea Petre, „Nicolae Iorga intre dictatura regală si dictatura legionară”, Editura Enciclopedică, Bucuresti, 2001.
|
Prof. Gigi Stanciu 6/3/2011 |
Contact: |
|
|
