Să ne iubim copiii ...
Prin nastere acoperim o infimă parte din absenta lumii;
prin disparitie lăsăm loc liber unei alte prezente.
1 iunie. Zi de vară. Zi în care se sărbătoreste această minunată perioadă a vietii pe care o numim copilărie. Este Ziua Copilului, ziua copiilor nostri născuti din dragoste de viată, fiinte gingase care vin pe lume, aprind si întretin în noi acel foc al iubirii. Primul surâs gingas, primul cuvânt rostit, prima strângere de mână, sunt gesturi care ne fericesc si care nu se uită toată viata. Si-apoi farmecul atâtor întrebări puse de ei
În această zi soarele va străluci si îngeri din cer vor coborî, să mângâie copiii lumii întregi, să-i iubească pentru puritatea sufletelor, pentru frumusetea trupurilor lor fragede, fiindcă ei sunt binecuvântati de Dumnezeu. Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci unora ca acestia este împărătia lui Dumnezeu a spus Iisus ... Si, luându-i în brațe i-a binecuvântat, punându-și mâinile peste ei. (Marcu 10:14-16)
Fiecare copil dăruit nouă de către Dumnezeu este frumos, este curat sufleteste, cere protectia si dragostea părintilor; fiecare copil venit pe lume ne aduce fericirea. Sufletul unui copil este ca o grădină în care cresc întruna flori divers colorare si parfumate. Purtat în bratele părintelui el se simte ca într-un Paradis; legănat de bratele mamei are parte de cele mai frumoase vise. Mângâiat apoi, îmbrătisat, sărutat, sfătuit, încurajat, copilul creste frumos. Si parcă văzându-i cum cresc, stim mai bine pentru ce am venit pe această lume, stim mai bine ce avem de făcut, iubim mai mult viata, viitorul ne surâde si o putere se naste în noi, în lupta cu greutătile vietii.
Părintii, oamenii maturi, să le dorim să crească frumos precum plantele-n lumina soarelui, cu credintă în Dumnezeu, cu dragoste pentru părintii care le-au dat viată, cu dragoste de timpul si spatiul în care le-a fost hărăzită nasterea si în care au crescut. În această zi să devenim si noi copii, să le facem ziua frumoasă, să se simtă înconjurati de atentie, veselie si dragoste.
Copilăria este partea cea mai frumoasă a vietii, când uimirea si miracolul însotesc toate clipele copilului, dar trece repede, lăsând cele mai frumoase amintiri. Copilăria este regatul în care nu moare nimeni, spunea cineva, deoarece copilul în naivitatea si optimismul său, nu constientizează actul mortii, micile lui spaime si înfiorări sunt cele în descoperirea naturii.
Lucian Blaga credea despre copilărie că este Inima tuturor vârstelor. Această afirmatie are conotatie filozofică: Din fiecare vârstă a omului nu ar trebui să lipsească germenele copilăriei, asemuit cu acel organ inima, căruia i se atribuie cea mai intensă activitate, dar si perceperea simtirilor, a emotiilor si care-l determină pe om să mărturisească ceea ce simte. Oamenilor de multe ori le e teamă să-si dezvăluie sentimentele, emotiile si le ascund. Emotia este ceea ce omul manifestă în afară, cuvântul provine din limba latină, emovere, însemnând miscare dinlăuntru în afară. Copilul nu ascunde, el mărturiseste simtirea. Fără inimă omul nu poate trăi, este mort, fără a fi si copil în toate perioadele vietii, nu poate fi un om cu adevărat viu. Cel putin asa înteleg eu cugetarea lui Lucian Blaga.
Din punct de vedere religios, cunoastem că Iisus a iubit copiii. Iubea firea lor copilărească, zburdălnicia, sinceritatea, lipsa de prefăcătorie. Cuvintele articulate ale copiilor erau ca o muzică în urechile Sale si-i înviorau inima atunci când era abătut din cauza vicleniei, fătărniciei, răutătii oamenilor cu care venea în contact. Iisus spunea că oamenii maturi trebuie să fie precum copiii: Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor. Deci, cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăția cerurilor. (Matei 18:3-4)
Să ne iubim copiii în această zi, dar si în toate zilele noastre, să-i fericim, fiindcă copilăria este scurtă, maturitatea vine cu problemele ei mari, grele, uneori dureroase, dar, în acelasi timp frumoase si interesante; apoi vine vremea când reflectăm asupra tot ce rămâne în urma noastră:
Copilărie, ecou lung,/ prelung repetat, mereu regretat.../ Unde sunteți dimineți ale copilăriei/ când totul părea învăluit în mister ?/ Unde sunteți zile ale copilăriei,/ lipsite de griji și nevoi ?/
Unde sunteți seri ale copilăriei/ când priveam stelele/ dorind să le-nțeleg pâlpâirea ?/ Unde sunteți nopți ale copilăriei/ când îngerii se grăbeau/ să-mi închidă pleoapele,/ să-mi vegheze somnul?/ Unde ești copilărie,/ nevinovăție, bogăție de timp?/ Acum, timpul amenință cu degetul,/
trupul refuză discret prietenia,/ îndoiala și nesiguranța/ traversează clipele rămase...
- Raleigh, Carolina de Nord
|
Vavila Popovici 6/1/2011 |
Contact: |
|
|
