Gheorghe Ionescu-Sisesti
Gheorghe Ionescu-Sisesti – cea mai însemnată personalitate a agronomiei românesti.
Ca natiune , ne-am legat sperantele de o ramură a economiei.Agricultura a fost una dintre ele.Uneori sperantele au devenit realitate.Alteori sperantele au rămas doar sperante.Dar oare cine transformă speranta în realitate? Si oamenii au această menire,si oamenii au această putere! În urmă cu aproape o sută de ani, un om, Gheorghe Ionescu, a spus:“Când va încolti în mintea organelor administrative că îmbunătătirea productiei agricole este o problemă fundamentală a satului nostru românesc, atunci greutătile vor fi pe jumătate biruite. Dacă va deveni unanimă această convinstgere, se vor găsi si mijloacele si căile de a se ajunge la scop” Nu era un om oarecare .
Gheorghe Ionescu-Sisesti s-a născut la data de 16 octombrie 1885 în Sisestii de Jos, un sat situat pe valea pârâului Cosustea din judetul Mehedinti. Tatăl său , Constantin Ionescu, preotul satului ,si mama sa , casnică, s-au îngrijit cu dragoste de cresterea celor 11 copii născuti si educarea celor opt rămasi în viată, în număr egal băieti si fete, patru si patru, poate pentru a arăta si astfel satului echilibrul din familia lor. Gheorghe a fost primul copil al familiei si a rămas mereu primul în toate.
Povestea vietii
A urmat scoala primară în satul natal , unde învătătorul Trandafirescu aduna totii copii satului într-o singură încăpere si le preda, pe rând, lectiile de la clasa I-a până la clasa V-a. Gheorghe asculta cu atentie, de fiecare dată, toate lectiile si poate de aceea a înteles bine cum se construieste castelul fermecat al învătăturii de carte.Îi plăceau si lectiile practice despre lucrările agricole si tainele naturii. Preotul din Sisesti, tatăl său, era multumit si se gândea că fiul său cel mare îi va urma profesia asa că la dus, încrezător, la Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea. Functionarii de la Seminar nu au tinut seama nici de visele preotului Constantin Ionescu , nici de cunostintele candidatului Gheorghe Ionescu . Nu îndeplinea conditia de vârstă, era prea tânăr , asa că nu a fost admis. Preotul Constantin Ionescu putea să-l mai tină un an acasă să-l ajute la treburile casei dar s-a gândit că este mai bine să-l înscrie la Liceul Traian din Turnu Severin, iar peste un an să-l transfere la Seminarul Telogic. Dar, asa cum se spune în satele noastre ca si în satul meu din Mehedinti, tot răul este spre bine.Elevul Gheorghe Ionescu, sâguincios,disciplinat, inteligent, s-a făcut repede remarcat . A obtinut o bursă de studii, apoi, în clasa IV-a de liceu a participat la un concurs organizat la Bucuresti de Societatea “ Tinerimea Română”. Si aici fost primul. A fost cel mai bun. În anul 1905 a sustint examenul de absolvire a liceului atât la sectia reală cât si la sectia umanistă. Si de această dată a fost primul. De acum putea alege orice drum profesional. A decis să devină inginer agronom. Desi profesorii săi au fost surprinsi de această decizie, l-au sustinut în demersul său de a merge în Germania la Scoala Superioară de Agricultură din Hohenheim .Directorul Liceului Traian si încă 17 profesori au semnat un certificat elogios prin care atestau calitătile fostului lor elev. Mai mult, i-au obtinut un ajutor anual acordat din bugetul judetului Mehedinti.
În toamna anului 1906, după satisfacerea stagiului militar ca voluntar, a început cursurile de inginerie pe care le-a absolvit la data de 9 martie 1909 cu calificativul “ Foarte bine spre eminent”.S-a făcut remarcat si aici pentru spiritual său analitic si a fost sfătuit să-si continue studiile la Universitatea din Jena, Sectia de Agronomie pentru obtinerea titlului de doctor. Si-a ales o temă care îl lega de satul lui: Agricultura tărănească din România .La data de 11 februarie 1911 i s-a acordat titlul de “doctor în agronomie, botanică si economie politică”, cu distinctia “ magna cum laudae”.Era al doilea român care obtinea titlul de doctor la Universitatea din Jena. Primul a fost Grigore Antipa care a obtinut, în 1892, titlul de doctor în stiintele naturii.
Cercetarea, parte din viata sa
În toamna anului 1911 a fost angajat ca inginer agronom la ferma Clenciu-Spantov din judetul Ilfov. Ferma era proprietatea statului asa că a putut să-si pună în valoare si calitătile de cercetător. Venise din Germania cu multe idei privind modernizarea agriculturii din România. A făcut numeroase experimente stiintifice pentru îmbunătătirea soiurilor de grâu, de porumb, de mazăre si de fasole. A prezentat o parte dintre aceste rezultate la Congresul Agricol organizat între 18 – 20 noiembrie 1912. Ministrul agriculturii de la acea vreme a remarcat originalitatea lucrărilor si solutiile inovative propuse de autor si i-a oferit postul de administrator al fermei Scolii Centrale de Agricultură de la Herăstrău.Aici si-a început activitatea didactică, în 1913, în calitate de coordonator al practicii elevilor.În 1915 această institutie este transformată în unitate de învătământ superior si este denumită “ Scoala Superioră de Agricultură de la Herăstrău”, iar Gheorghe Ionescu a fost numit conferentiar, apoi sef al catedrei de “Agronomie generală”, post pe care l-a ocupat până în 1958.Cercetarea făcea parte din viata sa asa că, în 1928 a fondat Institutul Central de Cercetări Agricole unde s-au efectuat “ primele cercetări agricole complexe, organizate sistematic, pe tot cuprinsul tării” , în cele dousprezece statiuni experimentale înfiintate în acest scop.Cercetările au urmărit obtinerea de soiuri superioare de grâu si porumb, aplicarea diferentiată a îngrăsămintelor după tipurile de sol, aplicarea metodelor de ameliorare a solurilor erodate, nisipoase, sărăturate. Aici s-a obtinut,în 1943, prin selectie si hibridare, soiul de grâu A 15, cu însusiri superioare de productivitate cultivat până în 1965 pe mai bine de două milioane de hectare.Si aspectele teoretice au stat în atentia sa, el formulând “ legea proportiilor armonice a factorilor de vegetatie”. Mai mult, într-o conferintă tinută în 1935 la Asociatia Generală a Inginerilor din România – AGIR , spunea:” Viata modernă se dezvoltă sub semnul matematicii, fiind necesară biologului,economistului dar si artistului”. Pentru aceste activităti este considerat cea mai importantă personalitate a scolii românesti de agricultură din secolul XX.
A scris încă din tinerete.
A debutat din vremea liceului cu articolul “În chestiunea tărănească” în revista Albina În timpul stagiului militar ( 1906) începe să colaboreze cu revista Ramuri, din Craiova , în care va publica timp de 60 de ani, până în 1965 recenzii, articole si nuvele.. Ca student în Germania, a publicat articole de specialitate în revistele Câmpul si Jurnalul Societătii Centrale Agricole din România. Iată câteva titluri :Păsunatul vitelor , Livezile si îngijirea lor, Analiza laptelui. Până în 1961 a scris mereu: Contributii la studiul grâului românesc din punct de vedere fitotehnic (1916) ,Lunca Dununării si punerea ei în valoare (1933), Rapita ( 1934), Cultura porumbului ( 1936) ,Principalele tipuri de soluri din România ( 1939), Agrotehnica ( 1947), Buruienile si combatearea lor ( 1955) , La mise en valeur des terrains érodés en Roumanie ( 1961). Lista poate fi continuată.
Recunoasterea profesională.
În 1925, la propunerea lui Grigore Antipa, a fost primit ca membru corespondent al Academiei Române,iar în 1935 a devenit membru titular, crescând astfel numărul academicienilor cu rădăcini oltenesti.A fost ales vicepresedinte al Academiei Române la data de 25 mai 1936 .A mai ocupat această functie între anii 1938 si 1941, respectiv 1959 si 1961. În anul 1961, a fost ales Presedinte al Societătii Nationale Române pentru Stiintele Solului, pe care a condus-o până la sfârsitul vietii. A fost ministru al agriculturii în perioada 1931-1932, 1937-1938 si 1939-1940. A obtinut mai multe ordine si medalii deosebit de valoroase dintre care aminitim: "Steaua României"-1921; "Coroana României"-1922; "Croix de Commandeur de L’Ordre de Merite agricole"-1924; "Chevalier de la Legion d’Honneur"-1930(Franta); "Steaua României cl. I"-1938; "Grand officier de la Legion d’Honneur"-1940 (Guvernul francez).
Nu si-a uitat satul. Si-a adus aminte de învătătorul Trandafirescu si de conditiile în care a învătat el si, din fonduri proprii , a construit , între 1939 si 1940 , o scoală nouă în Sisestii de Jos. Cu toate acestea se considera “ un om obisnuit care a căutat doar să-si facă datoria oriunde a lucrat”.
Gheorghe Ionescu Sisesti s-a stins din viată în data de 4 iulie 1967 , Otopeni.
|
Prof. Gheorghe Manoleaa 5/29/2011 |
Contact: |
|
|
