Un ras de viata - Maestrului Fanus Neagu
Nu a murit un drag nebun frumos!
Ci hohoti un intelept, la schit:
Ca am ajuns in Raiul lui Hristos -
Un drag nebun frumos, nu a murit -
Pai nu-i dreptate-n tara, cu prinos?
Nu-i Adevarul, bun si stralucit?
Si nu traim noi, bine, cu folos,
Din viata lui de scrib, ce n-a murit?
Nu a murit un drag nebun frumos,
Nu il bociti, caci plin de modestie,
El scrie, vai!, atat de pacatos,
Un Rai pentru intreaga Romanie -
Si nu e vina lui ca nu citim,
Si nu e vina lui ca multi se-ncrunta,
Ca-l credem ingropat in tintirim,
Cand dansul, viu, ne cheama-n cer, la nunta!
Usor mai sunteti, dragii mei, de dus
De nas, ca mor poetii, scriitorii –
Cand ei sunt vii, si rad, ba la Apus,
Ba-n Rasarit, de hotii de istorii –
Usor mai sunteti, dragii mei, de tras
Ba-n teapa, ba pe roata, ba in funii,
Nici nu simtiti ca morti, voi ati ramas
Sub cipul ideal al Semilunii -
Nu a murit un drag nebun frumos –
Cu viata lui ne tine inca-n viata,
Un intelept, ce rade, cu Hristos,
Ce Iad fac fariseii, cand ne-nvata!
24 mai 2011
|