Lângă o floare
Pământul îmbracă o haina albă, ascunzând taine sub aburii de frig, dar flori uitate în lacrimi de rouă murmură tăcerea si nu pot să strig.
Clepsidrele sunt fără curcubee, pare totul fantomatic si-nghetat, si abandonând plimbări pe-o alee rămân de un teleferic agătat.
Soarele pare o insulă pustie fără a privighetorilor ciripit, dar cerul are culori pe vârtejuri, aducându-ne un vis înmugurit.
Mângâi cu privirea oglinda din cer, stiind că anotimpul nu pot să-l aleg, în zăpezi cu gheată rămân un stingher, lângă o floare pe care nu pot s-o culeg.
Cântec pentru străbuni
Cărările adormite în amintiri sunt dintr-un univers sugrumat, iar în orizontul din iarbă revin într-un apus străin si tremurat.
Zăpada-i albă si neînteleasă, privim în noapte cerul supărat si nu se văd microbii-n întunericul opărit de hergheliile de durere.
Nu vrem schimbări, doar fotografiem si nu ascultăm rezonanta terestră, vântul e transparent nu cere sită si nu trece credinta prin vamă.
Ni-s obositi străbunii pe zidul lor uitati, nu-i mai dorim si nici nu nastem ziduri, dar silabele-note de murmur al versului adus de ei pentru noi, nu pot muri.
|
Constantin Rusu 5/18/2011 |
Contact: |
|
|