Vreme de cinstire, de apreciere si de pomenire
In general, omului nu-i mai place să fie obsedat de intrebări privind memoria si uitarea, coincidenta si divergenta timpului personal si istoric si nici de presiunile exercitate de istorie asupra individului.
Trecutul apare pentru multi ca un loc profund demodat, plin de zgomote si vesminte bizare – si de cei pe care-i uităm repede, mortii.
Cei mai multi oameni pentru care acest loc nu prezintă interes, tot ce vor să cunoască este prezentul luminos. La urma urmelor, a trăi in prezent este o formă de imortalitate, numai dacă prezentul poate fi făcut să stea neclintit destul de mult timp.
Cinstirea unor mari personalităti si evenimente nu este o obligatie, ci este creanta pe care o achităm ca debitori ai istoriei si ai faptelor acelora pe umerii cărora ne-am ridicat.
Trecutul nu poate fi tratat ca o indezirabilă, insuportabilă povară, ci trebuie cunoscut, examinat, explicat, luminat. Eliminarea unor prejudecăti puternice se impune, nu numai din mintea istoricilor, dar si din mintea oamenilor comuni care vin cu ele de foarte departe.
Cărtile de istorie, albumele de fotografii sunt abandonate in această lume a imaginior video si digitale. Istorie inseamnă trecutul. Rareori ne gândim trecutul intr-un chip sustinut. Oamenii săi sunt intrezăriti in fotografii vechi si in filme alb-negru, vocile lor ingropate in cărti groase, necitite.
Trecutul reprezintă rădăcinile noastre, ale popoarelor, or luna Mai este o lună a evenimentelor istorice .
Data de 10 Mai 1866 a marcat inceputul unei domnii care a insemnat mult pentru România modernă.
La aceeasi dată, dar din anul 1877, s-a proclamat Independenta României, consfintindu-se Hotărârea Adunării Legiuitoare adoptată cu o zi inainte, pentru ca acest memorabil eveniment să fie pecetluit prin vitejia ostasilor români in Războiul de Independentă din 1877 – 1878 contra fostei puteri suzerane, Imperiul Otoman.
Si tot intr-o zi de 10 Mai, in 1881 România a devenit Regat, iar Principele Carol a fost incoronat ca Regele Carol I.
După ani si ani, la 9 Mai 1945, s-a incheiat Cel de-al Doilea Război Mondial in Europa, prin infrângerea nazismului, a capitulării neconditionate a Germaniei.
A fost un război total – in care au fost implicati două miliarde de oameni (dintre care 16 milioane combatanti), au pierit 50 de milioane de oameni – intre acestia victimele lagărelor de concentrare, ale deportărilor si bombardamentelor, populatie civilă incluzând femei, copii si bătrâni – si au fost răniti peste 35 de milioane de oameni.
Se stie că România a adus numeroase jertfe in acest război. După pierderea pe frontul de Est a peste 624.000 militari – morti, răniti, dispăruti, prin actul de la 23 August 1944 – care a precipitat prăbusirea Reichului cu 6 luni, armata română a luptat pe frontul de Vest, cu deosebite sacrificii, pentru eliberarea Ardealului de Nord si a participat la eliberarea Ungariei si a Cehoslovaciei, pierzând peste 169.000 de oameni. Cu toate aceste jertfe, la Conferinta de Pace nu i s-a recunoscut României statutul de cobeligerantă si, mai mult, ca victimă a “acordului de procentaj” a suferit, sub “oblăduire”sovietică, instaurarea regimului totalitar comunist. Numerosi generali, ofiteri si alti militari, care au luptat cu abnegatie chiar pe frontul de Vest, au suferit detentie si au pierit in inchisorile comuniste sau ca urmare a regimului suportat acolo.
Canada, tara noastră de adoptie, si-a adus, de asemenea, contributia la victoria aliatilor contra armatelor hitleriste. La 9 mai a.c. oficialiatile Canadei au sarbatorit incheiera celui de-al doilea război mondial in Europa.
La 21 Mai se sarbatoreste, de ani de zile in Canada, Victoria Day. prin parada militara, focuri de artificii, simpozioane.
Avem nevoie să ne cunoastem trecutul, dar nu un trecut măsluit, infrumusetat, folosit pentru manipularea oamenilor, ci un trecut sincer, cu plusuri si cu minusuri.
A ne uita trecutul sau a-l ignora pur si simplu, inseamnă a ne ucide fiinta, a ne dezrădăcina si a ne pierde.
A ne uita trecutul inseamna a ne uita, parinti si stramosi nostri, pe cei care ne-au fost exemple in scoala, in societate, pe cei care ne-au ajutat cu vorba si cu fapta.
Trebuie sa gasim vreme de cinstire, de apreciere, de pomenire si aprindere de lumanare.
Cu cât suntem mai capabili să acceptăm trecutul asa cum a fost el, cu atât mai mult ne dovedim că suntem astăzi mai puternici.
Puiu Popescu
|
P.P.Observator 5/10/2011 |
Contact: |
|
|
