Elisabeta I, regină si poetă ( Carmen Silva)
Tronul României a fost împodobit, la un moment dat de o printesă de obârsie germană, Elisabeta de Wied, alături de sotul ei Carol I. Această talentată printesă, a văzut lumina zilei la 29 decembrie 1843, la Castelul părintesc din Neuwied, lângă Rin. Tatăl său fiind printul Herman de Wied, iar mama printesa Maria de Wied, fiică de duce. Are parte de o educatie deosebită, ca în toate familiile bogate din vatra germană. Cunoaste bine limbile engleză, franceză, italiană, suedeză, iar mai apoi si limba poporului care o va adopta, româna. Se considera fiica Rinului, fluviu cu legende fermecătoare, dar si fiica fascinantei păduri Monrepos. Pseudonimul de Carmen Sylva(în latină:carmen - cântec, poezie; silva-pădure) este expresia trăirilor poetice de dragoste fată de locurile natale. ,,Carmen este viersul, Sylva e pădurea,/ Viersul de la sine e menit să sune,/ Si de-as fi născută si cresteam aiurea/ Cântecele mele n-ar avea ce spune./ Le-am furat în treacăt de la păsărele,/ Freamătul pădurii mi-a vorbit de ele,/ Inima-mi pe urmă ritmul le-a adaos,/ Viersul si pădurea sunt al meu repaos.(Traducere de St.O.Iosif)
În 1869,domnitorul Carol I pleacă în patria natală să-si caute mireasă. În acest voiaj are loc logodna si căsătoria printului Carol I cu printesa Elisabeta, după demersurile puse la cale de către rudele nobiliare. Ceremonia are loc la Castelul Monrepos, iar balul la Neuwied. În data de 18 noiembrie, perechea princiară se îndreaptă spre România, prin Viena si Budapesta, călătoria fiind făcută cu vaporul pe Dunăre până la Giurgiu. De aici ajung în Bucuresti, pe prima cale ferată din regat. Printesa Elisabeta a fost impresionată de primirea triumfală si prietenoasă, făcută de multime, care va evoca mai apoi momentele, în pagini memorialistice. Unicul copil al acestei familii princiare a fost printesa Maria. Născută la sfârsitul verii anului 1871 si botezată la biserica de la Cotroceni. Fetita era frumoasă si precoce, umplându-le viata. La 24 martie 1874, fetita se îmbolnăveste de scarlatină si în zorii lui 28 martie, îsi dă sufletul lui Dumnezeu. Mica printesă a fost îngropată în grădina palatului Cotroceni, aproape de biserica botezului. Pe cruce era scris versetul biblic:,,Nu plângeti, căci nu e moartă, ci numai adormită’’.
În timpul războiului de independentă(1877-78), printesa Elisabeta urmează pilda sotului său, care era mereu pe front, amenajează Cotroceniul în ambulantă, unde îngrijea împreună cu medicii si infirmierele soldatii răniti pe câmpiile bulgăresti. De asemenea transformă sala tronului din Palatul Domnesc în atelier imens, unde doamnele de vază făceau cearceafuri, bandaje, cămăsi si scame pentru spitale. În anul 1881, la 10 mai, are loc încoronarea Regelui Carol I, printesa Elisabeta devenind Regina Elisabeta a României.
De o bunătate nemaipomenită, o fire sensibilă si altruistă, Regina poetesă a ocrotit literele si artele române. Marele George Enescu, a fost ajutat de această fiintă deosebită, fiind trimis la studii în străinătate, încă de copil, îi era ca a doua lui mamă. Iubind muzica i-a ajutat pe Grigoras Dinicu si pe altii muzicieni ai timpului. Vasile Alecsandri o îndeamnă pe Regina poetă să-si reia pasiunea din prima tinerete. Scrie proze:,, Povestile Pelesului (1882 si 1883), Cugetările unei Regine (1882), Robia Pelesului (1888), Mesterul Manole (1892), Povestile unei regine(1901), Crăciunurile unei Regine (1905) si poezii: Rinul meu (1884), Monorepos (1884), Patria (1891), Cântecele de mare (1891). Regina Elisabeta a tradus din poeziile lui Alecsandri, în germana pentru a-si alina suferinta pricinuită de disparitia fiicei sale. Bătrânul Alecsandri era un apropiat al casei regale, dovedind devotamentul prin activitătile sale diplomatice de la Paris. Vara îsi petrecea concediul la Sinaia, înveselindu-i pe suverani cu snoavele sale. Atunci când acesta se îmbolnăvii, în 1890, Regina poetă îi dărui un fotoliu de odihnă, în acesta îsi petrecu ultimele zile ale vietii sale. Carmen Sylva îl cunoaste si pe Mihai Eminescu. Gh. Eminescu, nepotul poetului, povesteste ,,…Curioasă, Regina Elisabeta a dorit să-l cunoască direct pe Mihai Eminescu, poftindu-l la palat prin criticul Titu Maiorescu. Se povesteste că în timpul audientei, regina i-a dat o poezie de-a iei să o citească si să-si dea părerea. Poetul a citit-o cu atentie, a recitit-o, apoi cu ,,originala lui sinceritate’’ , cum scria Delavrancea într-un articol, i-a spus:
-Uiti că vorbesti cu regina României?
-Da, dar nu cu regina poeziei!
Când bătrâna ,,Aquila Neagră’’ s-a prăpădit (1914), Regina s-a trezit singură pe lume. ,,Fără bărbat, fără copii, fără preotii ei, departe de rude, de tara ei’’(I.G.Duca, Amintiri politice).
În iarna lui 1915-16, dormea în apartamentele reci, neîncălzite si din acest motiv a făcut congestie pulmonară si la data de 18 februarie trece în vesnicie.
Este înmormântată alături de sotul ei, Regele Carol I, la Curtea de Arges si sunt aduse si osemintele micii printese Maria. Cripta de piatră a unit pentru eternitate bărbatul, sotia si singurul lor copil. Cuib de vulturi împreunati în moarte…
Bibliografie:
Boris Crăciun ,,Regii si Reginele României’’, Editura Portile Orientului Iasi 2002
Cesar Petrescu ,,Cei trei Regi’’, Editura Abeona C.E.I.T Bucuresti, 1993;
Ioan Scurtu ,,Monarhia în România 1866-1947,Editura Danubius, Bucuresti 1991
|
Carmen Marin 5/4/2011 |
Contact: |
|
|
