Émile Nelligan –Mare poet quebecois
S-a născut si a decedat la Montreal (24 decemberie 1879-18 noiembrie 1941).
Este poet québécois.
Discipol al simbolismului, a fost influentat profund de Octave Crémazie, Louis Fréchette, Charles Baudelaire, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Georges Rodenbach, Maurice Rollinat, si Edgar Allan Poe.
Biografie
Nelligan s-a născut la 24 decembrie 1879 în Montreal pe 602 rue de La Gauchetičre.
Este primul fiu al lui David Nelligan un anglofon irlandez sosit în Quebec la vărsta de 12 ani si al Émilie Amanda Hudon, francofonă din Rimouski. El are două surori mai mici Béatrice Éva si Gertrude.
Copilăria îi este fericită si pendulează între casa din Montreal si resedinta de vară a familiei de la Cacouna. Lipseste frecvent de la scoala si de aceea mama sa se ocupa de educatia sa. Îsi trăieste arpoape toata viata la Montreal cu familia sa.
În 1893, Nelligan îsi incepe cursul de Literatură Clasică la Collčge de Montréal. El rămăne repetent la latină. De asemeni nu trece la sintaxa. După un an cănd tatăl său inspector al postelor îl ia cu el pentru a-l struni, Nelligan îsi reia studiile clasice în 1896 la Collčge Sainte-Marie.
Dotat cu un talent precoce ca si Arthur Rimbaud îsi trimite poeziile la ziarul « Le Samedi » din Montréal, ziar care îi publica prima poezie pe 13 iunie 1896 pe care o semneaza Émile Kovak. Se numeste « Ręve fantasque ». El nu are decat 16 ani.
În 1896 se împrieteneste cu poetul Arthur de Bussičres, care fusese admis la École littéraire de Montréal, care de abia se fondase si atunci decide să îsi dedice toata viata poeziei.
În 1897 sustinut de Joseph Mélançon, devine membru al l'École littéraire din Montréal si îsi abandoneaza pentru totdeauna studiile.
Asista la reuniunile scolii si îsi citeste poemele, dar demisioneaza împreuna cu prietenul său la 27 martie. Continuă să publice cănd si cănd, dar poezia sa este aservită stilului conservator literar al epocii.
În primavara lui 1898 tatal său care nu aprecia nicidecum viata boemă a fiului său, îl ia cu forta să lucreze si îl trimite într-o calatorie în Anglia. Între timp întoarcerea precipitată a fiului îl obligă să îi găsească de lucru pe plan local. În septembrie Emile va fii contabil la un negutător de cărbune timp de 15 zile, apoi datorită insistentelor mamei sale în fata judecatorului Gonzalve Desaulniers, membru al scolii literare, el este readmis în cenaclu literar la 9 decembrie 1898.
Pe 26 mai 1899 în timpul unei sedinte publice citeste 3 poeme dintre care celebra « La Romance du vin », care rămane în memoria colectivă. Este ultima oară cănd va citi în public, pentru ca este diagnosticat cu psihoză din care nu se va mai reface. Primul sau volum de poezie s-ar fi intitulat « Le Récital des anges », dar nu a mai apucat să îl termine.
La cererea părintilor săi el este internat la 9 august 1899 la Retraite Saint-Benoît, un azil în grija fratilor « de la Charité » în estul insulei Montréal. În 1925 este transferat la azilul Saint-Jean-de-Dieu, unde survine decesul la 18 noiembrie 1941.
În 1903 o culegere a celor 107 poeme este comandată de Louis Dantin si este publicată de Beauchemin. Aceasta îl face cunoscut în Qubec, Belgia si Franta.
Dupa moartea sa în anul 1941, publicul începe să se intereseze de el. Lucrările sale neterminate încep sa fie studiate de specialisti. Este tradus în 1960 în limba engleza de P. F. Widdows. În 1983 Fred Cogswell traduce toate poemele sale in volumul « The Complete Poems of Émile Nelligan ».
Astazi, Émile Nelligan este înca considerat ca cel mai mare poet din Quebec. Primele sale versuri din « Soir d'hiver » sunt celebre.
« Ah! comme la neige a neigé!
Ma vitre est un jardin de givre »
« Cum nige colea-n tina
Geamlacul e ca o gradina »
Omagii
Mai multe scoli si bilioteci îi poarta numele printre care si salonul elevilor Collčge Mont-Saint-Louis. Premiul Émile-Nelligan este acordat unui volum de pozie sau unui tănar poet din America de Nord. Există un monument în Qubec si un hotel îi poarta numele în Montreal.
La 7 iunie 2005, fundatia care îi poarta numele din Montreal inaugureză bustul în memoria sa la Carré Saint-Louis.
Muzica
Poezia lui a inspirat multi compozitori care au pus poemele sale pe muzică.
Mi-am permis să traduc chiar dacă nu perfect două dintre poezii.
Le Vaisseau d'Or
C'était un grand Vaisseau taillé dans l'or massif:
Un vapor imens tăiat în aur masiv
Ses mâts touchaient l'azur, sur des mers inconnues;
Pănzele sale atingeau azurul pe mări necunoscute
La Cyprine d'amour, cheveux épars, chairs nues,
O zeită la proră, nudă, cu pletele în vănt
S'étalait ŕ sa proue, au soleil excessif.
Se etala în soarele prea puternic
Mais il vint une nuit frapper le grand écueil
Dar a venit o noapte care a ruinat marea constructie
Dans l'Océan trompeur oů chantait la Sirčne,
În oceanul înselător unde căntă sirenele
Et le naufrage horrible inclina sa carčne/
Naufragiul îngrozitor a înclinat cărma sa
Aux profondeurs du Gouffre, immuable cercueil./
În adăncimile abisale ca un mormănt
Ce fut un Vaisseau d'Or, dont les flancs diaphanes/
Acesta a fost Vasul de Aur cu flancuri diafane
Révélaient des trésors que les marins profanes,
Care avea comori disputate între ielele marine
Dégoűt, Haine et Névrose, entre eux ont disputés.
Dezgustul, Ura si Nevroza
Que reste-t-il de lui dans la tempęte brčve?
Ce a ramas din el după scurta furtună
Qu'est devenu mon coeur, navire déserté?
Ce-a devenit inima mea, navă desartă
Hélas! Il a sombré dans l'abîme du Ręve!
Vai ! S-a cufundat în abisul de visuri.
Christ en Croix (Hristos pe Cruce)
Je remarquais toujours ce grand Jésus de plâtre
Am văzut mereu acest mare Iisus la intrare
Dressé comme un pardon au seuil du vieux couvent,
Îmbracat în iertare ca la mănastire
Échafaud solennel ŕ geste noir, devant
Monument negru în fata căruia ma înclin ca la un idol sfănt
Lequel je me courbais, saintement idolâtre.
Or, l'autre soir, ŕ l'heure oů le cri-cri folâtre,
Sau seara cănd greierul căntă
Par les prés assombris, le regard bleu ręvant,
Recitănd “Eloa” cu pletele în vănt, cu privire visătoare
Récitant Eloa, les cheveux dans le vent,
Comme il sied ŕ l'Éphčbe esthétique et bellâtre,
Cănd nimeni nu mă asculta numai pădurea
J'aperçus, adjoignant des débris de parois,
Zăresc ruine de biserici
Un gigantesque amas de lourde vieille croix
O grămada de vechi cruci grele
Et de plâtre écroulé parmi les primevčres ;
Si mormane dăramate între primaveri
Et je restai lŕ, morne, avec les yeux pensifs,
Si am rămas acolo cu ochi gănditori
Et j'entendais en moi des marteaux convulsifs
Si am auzit în mine ciocane imense
Renfoncer les clous noirs des intimes Calvaires !
Împlăntănd cuie negre, calvare intime.
Translation by Konrad Bongard
The gypsum Jesus always stalled me in my steps
Like a curse at the old convent door;
Crouching meekly, I bend to exalt an idol
Whose forgiveness I do not implore.
Not long ago, at the crickets' hour, I roamed dim
Meadows in a restful reverie
Reciting 'Eloa', with my hair worn by the wind
And no audience save for the trees.
But now, as I lie with knees bent beneath Christ's scaffold,
I see his crumbling mortar cross
With its plaster buried in the roses, and am saddened -
For if I listen close enough, I can almost hear
The sound of coal-black nails being wrung in
To his wrists, the savage piercing of Longinus' spe
|
Dana Mateescu 4/21/2011 |
Contact: |
|
|
