În asteptarea Sfintei Sărbători a Învierii
"Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții. (Ioan 8:12)
De când ne nastem descoperim lumina si în lumină frumusetile vietii pământene si mărturisim o credintă bucuroasă care ne luminează sufletele, pentru că Însusi Dumnezeu care a făcut posibilă ivirea noastră în această lume, este Lumină si Iubire.
Părintele Dumitru Stăniloae spunea: Lumina vine dintr-o sursă; lumina naturală poate proveni de la o materie, de la soare; lumina spirituală vine de la o persoană. Luminozitatea imaterială vine de la o persoană despre care se spune că străluceste, că este luminată ; e o frumusete care nu tine de trăsăturile chipului, nu este ceva măsurabil... Hristos a fost radios, a fost frumos
Este bine ca această Sfântă Sărbătoare a Învierii să ne găsească într-o stare de bine a sufletului, cu iubire pentru semenii nostri, pentru natura care ne înconjoară. Să ne putem bucura atât cât putem de fiecare clipă a acestor zile de Paste, trăind tot mai frumos prezentul. Să ne ferim de dizarmoniile gândurilor, vorbelor si faptelor care ne pot îndepărta de Dumnezeu creându-ne o stare de neliniste si teamă, să căutam lumina si armonia care ne îmbunătăteste legătura sufletului cu Divinitatea. Lipsa armoniei, ordinii, nu poate duce decât la derută. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină (Matei 6:22). Iată că aceeasi lege este valabilă atât pentru lumea naturală cât si pentru cea spirituală, căci cel care stă mult timp în întuneric pierde în cele din urmă vederea si ochii lui nu mai pot primi lumina; tot asa si un suflet pătruns de întuneric si acceptându-l mult timp, nu va mai putea primi lumina. Starea de liniste pe care o simtim trăind în armonie este lumina din sufletul nostru care-si face loc în această perioadă si alungă întunericul; ea se obtine după gradul de noblete a fiecărui suflet, dar si după vointa fiecărei făpturi. După cum iubirea se primeste si se dăruie, tot astfel si lumina trebuie primită si dăruită.
Ca o profundă expresie a trăirii spirituale vom aprinde lumânări acasă si în biserici, exprimându-ne în acest mod credința în jertfa și Învierea Domnului, dar ne vom ruga si pentru sănătatea și mântuirea celor vii și pentru odihna veșnică a celor răposați. Ce pustiul ar fi spatiul dacă n-ar fi punctat de biserici ! (
) Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea , medita Petre Tutea.
Si poate vom face plimbări în natură la iarbă verde si ne vom aminti de spusele lui Iisus: Aici este taina, Fii ai Luminii; aici în umila iarbă. Aici este locul de întâlnire al Mamei Pământești și al Tatălui Ceresc; aici este Curentul Vieții care curge între Împărățiile Pământești și cele Cerești. Puneți mâinile în jurul delicatei ierbi a îngerului Pământului și veți vedea și auzi și atinge puterea tuturor îngerilor.
Tin să amintesc afirmatie a scriitorului polonez Henrik Sienkewicz Singur limbajul poetic se apropie de Dumnezeu pentru a-L sluji, exprimându-L.
Multi poeții români au scris despre Răstignire și Înviere, retrăind fiecare în felul lui momentele mântuitoare pentru omenire: George Cosbuc, Alexandru Vlahută, Tudor Arghezi, Vasile Militaru si altii. Citez doar câteva versuri din poemul Pe cruce a lui Vasile Voiculescu: Isus murea pe cruce. Sub arșița grozavă/ Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii./ Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinei/ Părea că varsă lavă
Mihai Eminescu a descris atmosfera Învierii la una dintre mănăstiri: O muzică adâncă și plină de blândețe/ Pătrunde tânguioasă puternicele bolți:/ Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț,/ Înveninând pre însuși izvorul de vieți./ (
) Un clopot lung de glasuri vui de bucurie,/ Colo-n altar se uită și preoți și popor/ Cum din mormânt răsare/ Cristos mângâietor,/ Iar inimile toate s-unesc în armonie:/ (...) Cristos a înviat din morți/ Cu cetele sfinte,/ Cu moartea pre moarte călcând-o,/ Lumina ducând-o/ Celor din morminte!".
Se vorbeste despre o poezie inedită a lui Octavian Goga: E sărbătoare pe câmpie,/ Și-n suflete e sărbătoare,/ Învie firele de iarnă sub ploaia razelor de soare.// Sunt Paștele cele frumoase,/ Și-n fire zvonul lor străbate,/ Clopotnița-și îndoaie trudnic încheieturile uscate./ Arama strigă când se zbate măiastra clopotului limbă/ Eu simt strigarea ei aprinsă, că-n vorbe sufletul o schimbă/
.
Alexe Mateevici, a scris poemul de inspirație pascală: Cântați cu bucurie acelui ce-a scăpat/ Pe om și omenirea de moarte sufletească./ E Paștele! Viață! Hristos a înviat!/ Iubire între oameni și pace să domnească.
Dar să ne amintim în aceste zile si de închisorile comuniste, să ne gândim la sufletele acelea tinere, visătoare - intelectualitatea românească, speranța țării ucisă
Să închidem ochii pentru o clipă si să ni-l imaginăm pe Radu Gyr trezit din somn în zorii diminetii si scriind în închisoare: Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă./ O, ce trist și ce-nalt părea Crist!/ Luna venea după El, în celulă/ și-L făcea mai înalt și mai trist./ Mâinile Lui păreau crini pe morminte,/ ochii adânci ca niște păduri./ Luna-L bătea cu argint pe veștminte/ argintându-I pe mâini vechi spărturi./ Uimit am sărit de sub pătura sură:/ - De unde vii, Doamne, din ce veac?/ Iisus a dus lin un deget la gură/ și mi-a făcut semn ca să tac./ S-a așezat lângă mine pe rogojină :/ - Pune-mi pe răni mâna ta !/ Pe glezne-avea urme de cuie și rugină/ parcă purtase lanțuri cândva./ Oftând și-a întins truditele oase/ pe rogojina mea cu libărci./ Luna lumina, dar zăbrelele groase/ lungeau pe zăpada Lui, vărgi./ Părea celula munte, părea căpățână/ și mișunau păduchi și guzgani./ Am simțit cum îmi cade capul pe mână/ și-am adormit o mie de ani.../ Când m-am deșteptat din afunda genune,/miroseau paiele a trandafiri./ Eram în celulă și era lună,/ numai Iisus nu era nicăieri.../ Am întins brațele, nimeni, tăcere./ Am întrebat zidul : nici un răspuns !/ Doar razele reci, ascuțite-n unghere,/ cu sulița lor m-au străpuns.../ - Unde ești, Doamne ? Am urlat la zăbrele ./ Din lună venea fum de cățui.../ M-am pipăit... și pe mâinile mele,/ am găsit urmele cuielor Lui.
Mult asteptata Înviere a Domnului ne pregăteste sufletele pentru bucuria trăirii ei. Numită si Paste sau Pasti, ea a devenit o traditie în viata noastră, a crestinilor, în viata Bisericii, fiind cea mai veche sărbătoare crestină, sărbătorită încă din epoca apostolică. Interpretarea duhovnicească a cuvântului Paste fiind acela de trecere.
Învierea Domnului este sărbătoarea bucuriei, a sperantei noastre, iar Biserica asezată si înăltată pe Traditia Apostolilor, o propovăduieste prin episcopii asezati de către Apostoli si urmasii acestora.
Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să ne găsească în comuniune, să ne aducă BUCURIE, ÎNCREDERE, LUMINĂ, IUBIRE si SPERANTĂ!
Raleigh, SUA
|
Vavila Popovici 4/21/2011 |
Contact: |
|
|
