Interferentze : Culorile sărbătorilor de primăvară
Fiecare dintre noi are preferinte legate de culori, pentru că poartă cu ele parte din trăirile noastre. Fie că ne sugereză un obiect, fie că ne produc asociatii de idei cu lecturi, culorile au întotdeauna un efect binefăcător asupra noastră. Primăvara însă, după ce iarna copacilor dezgoliti ne-a privat de bucuria naturii înverzite si de florile din grădini, dorul de verdele crud al ierbii si de rosul, galbenul sau movul lalelelor ne invadează. Oare cei care vopesc ouă asociază la sfârsit, când le lustruiesc, culorile lor cu cele ale naturii?
Verde crud si bleu-ciel
Aveam numai 5 ani când am participat cu cântecul “Vulpe tu mi-ai furat gâsca” la un concurs initiat de Radiodifuziune. Am primit ca premiu un joc de decupat si colorat. Era format dintr-o plansă de carton care reprezenta o plajă, marea si, în spatele plajei, un câmp verde, iar în cutie erau niste cartonase reprezentând figurine, bărci, flori, mingi, desenate în dublu, o parte colorată, alta pe care trebuia să o colorez eu. Cartonasele se îndoiau si se plasau pe plansă, unele pe partea desenată cu apă, altele pe plajă si altele pe câmp.
Mi-a plăcut la nebunie jocul si l-am colorat, nici azi nu pot uita acele figurine drăgute. Creionul verde închis se pierduse din trusă, asa că l-am folosit numai pe cel deschis. Mama mi-a spus că era mai frumos verdele crud, fiind mai luminos. Am crezut-o, desi mi-ar fi plăcut să colorez conform modelului. Acel verde crud mi-a rămas în suflet si astăzi ma emotionează revederea lui la sălciile sau gazonul timpuriu.
Marea de pe carton avea culoarea bleu. Întrebasem de ce marea nu era albastru închis. Mama mi-a sugerat că probabil, marea fiind linistită, cerul se oglindea în ea. Astăzi, când privesc cerul bleu, văd marea de atunci. Rosu
Oricât ar parea de ciudat pentru un om născut într-o tară unde rosul avea un simbol politic, mie rosul mi-aduce mie aminte de colectia “Les Cahiers Rouges” a editurii Grasset si de una din cărtile care mi-au marcat tineretea, traducerea în franceză a cărtii “Scrisori către un tânar poet” de Reiner Maria Rilke.
Aveam 17 ani când am citit-o prima oară si de atunci am recitit-o de multe ori. Profit de faptul că anul acesta se împlinesc 85 de ani de la moartea marelui poet austriac pentru ca să scriu despre cartea pe care fiecare dintre noi ar trebui să o păstreze pe noptieră. Este vorba despre zece scrisori scrise de Reiner Maria Rilke între 1903-1908 adresate tânărului de 20 de ani Franz Xaver Kappus, care, după lectura uneia din cărtile lui Rilke, i s-a adresat acestuia pentru a-i cere păreri literare. Între cei doi a avut loc o corespondentă ce a durat mai multi ani, iar Franz Xaver Kappus a publicat în 1929, adică la trei ani după moartea lui Rilke, primele zece scrisori ale corespondentei, care, după 1908 s-a rărit considerabil.
Când am citit cartea, în anii adolescentei, m-a bulversat si încă de atunci am retinut câteva din sfaturile cuprinse în scrisori, sfaturi pe care le-am urmat apoi de-alungul vietii. Dar când am recitit scrisorile acuma, la maturitate, după ce am scris eu însămi câteva “încercări” de poezie, profunzimea si harul acestor scrisori m-au bulversat si mai mult. Mi s-a parut că îndemnurile lui Rilke erau aplicabile nu numai la creatia poetică, ci la orice fel de creatie artistică. Iată primul lui sfat, esential cred pentru toti cei care scriu:“Pătrunde în tine însuti si întreabă-te ce te împinge la scris: cercetează rădăcinile scrisului în străfundul inimii. Confesează-te tie însuti: ai muri dacă ti-ar fi interzis să scrii? Si mai ales întreabă-te la ora cea mai linistită a noptii tale: “Sunt într-adevar fortat să scriu?”” (trad. V.P.L.) Această frază a lui Rilke e prezentă continuu în mine si, când sunt la rândul meu solicitată cu păreri în ale scrisului, fac întotdeauna referire la îndemnul lui Rilke.
Mai departe, Rilke pledează pentru studierea naturii si revenirea la anii copilăriei. Este deosebit de emotionant pasajul uneia dintre scrisori în care Rilke sustine că nici măcar în celula unei închisori omul nu trebuie să creadă că nu are ce contempla, căci nimic nu-l împiedică să-si amintească de anii copilariei. Dar, sustine Rilke, omul trebuie să studieze si să imite natura, copacii, florile si animalele care trec senine prin viată, nemanifestând nici un semn de nerabdare. Rilke predică răbdarea si asteptarea, spunând că omul nu trebuie să forteze viitorul. “Viitorul e fix, noi suntem cei în continuă miscare în spatiul infinit” afirmă poetul. Consideratiile lui filozofice legate de profunda lui credintă în divinitate sunt exprimate în scrisori cu o cutremuratoare căldură si dovedesc pe deplin caracterul generos nu doar al artistului, dar si al omului Rilke.
M-am gândit, recitind scrisorile, că ele au fost scrise cu o cerneală care semăna probabil cu cea a copilăriei mele. Astăzi culoarea cernelii a dispărut, dar nu si sufletul ei.
N-am epuizat subiectul. As fi vrut să scriu despre toate culorile al căror suflet pluteste alături de noi, îmbogatindu-ne fiecare clipă a vietii. Dar cine ar putea vreodata epuiza acest nesfârsit subiect al contopirii trăirilor noastre cu cele ce ne înconjoară?
Sărbători fericite!
|
Veronica Pavel Lerner 4/20/2011 |
Contact: |
|
|