Subiectiv : Dece nu mă împac cu fata mea
Fata mea mă consideră conservator, reactionar, homophobic si rasist. Am noroc că nu locuim în acelas oras, că altfel lista epitetelor poate nu s-ar fi sfărsit aici. Graduată de două ori la York si cu Master la Toronto University, crede că dacă vede lumea prin lentile rosii, la modă în spatiul universitar, imaginile vor fi roz si viata va deveni dint-o dată trandafirie.
Dacă nu as fi evreu, fiu de muncitor tipograf, născut în perioada dinnaintea celui de-al doilea război mondial, copilărind în Grant printre copii feroviarilor din cartier, dacă nu as fi fost urmărit pretutindeni de fantoma obârsiei mele si umilit cu porecla de jidan chiar si după venirea comunistilor, poate că nu m-ar fi supărat atât de mult epitetele de mai sus.
Ca si ea, am fost si eu înflăcărat de ideile socialiste, am crezut că vor aduce zile mai bune, am sperat că într-o zi în lume va dăinui dreptatea, că nu se vor face diferente între oameni si fiecare va fi fericit. Ani îndelungati am asteptat să văd roadele acestor idealuri pentru care ni se cerea să facem tot mai multe sacrificii, dar pe zi ce trecea viata a devenit tot mai grea, nedreptatea tot mai adâncă si cancerul coruptiei mistuia ultimile legături firesti dintre oameni: bunătatea si întelegera. Bunăstarea populatiei trâmbitată zilnic în presă si la radio venea cu legi si decrete noi, tot mai draconice, libertăti suspendate si tapi ispăsitori pentru toate neajunsurile întâmpinate. În acest timp, reprezentantii poporului trăiau în vile nationalizate sau noi, chefuiau la întruniri si congrese si plecau să se relaxeze la vănătoare pe fostile mosii dezmostenite. Toate acestea în virtutea egalitătii sociale în România Socialistă, în care majoritatea populatiei astepta la cozi interminabile ca să aibe ce să dea de mâncare copiiilor, sau trebuia să spertuiască vre-un acolit pentru o favoare. Mult trâmbisata bunăstare a poporului ne-a dezrădăcinat de pe pământul strămosesc si ne-a împins să băjenim printre străini în căutarea unor orizonturi mai luminoase.
Cum pot să explic toate aceste lucruri unui copil care a avut sansa să ajungă aici la o vârstă prescolară, care nu stie ce înseamnă să vietuiesti înt-o casă fără căldură, care nu a stat niciodată la o coadă si nu a trebuit să călătorească atârnând de-o bară pe scara tramvaiului ca să ajungă la scoală? Sigur, comparând viata ei cu vietile altor copii mai putin privelegiati, chiar si aici in Canada, îi înteleg compasiunea si sincera ei nevoie de-a actiona într-un fel pentru radicare injustitiilor sociale. Dar tot ce vede ea că se întâmplă este numai efigia unei singure fete a monedei; ea încă nu stie ce este si pe partea cealaltă pentru că era prea tănără ca să-si amintească ororile vietii dintr-o societate lipsită de libertatea de-a alege, vorbii si activa pe baza convingerilor personale. Noi însă stim.
Ea nu stie si nu are cum să stie efortul depus de părinti pentru a învăta limba engleză, efortul de-a găsii de lucru acceptând munci necalificate si subplătite, uneori împârtind ziare în mijlocul noptii pentru un ban în plus, dar fără să apeleze la ajutoare sociale, welfare sau să pretindă că au dreptul la mai mult. Nu la fel se întâmplă astăzi.
Noii imigranti au venit cu limba si cu lectia învătată de acasă. Nu toti ce vin în Canada o fac ca să scape de dictaturi absolutiste ce au creat conditii sufocante de viată ce nu mai puteau fi tolerate; multi vin aici ca să scape de sărăcie fără să facă nimic pentru asta. Canada este o tară bogată, asa că după ce s-au stabilit aici, si-au invitat toate rubedenile, părinti si bunici care pot beneficia de support social, welfare, locuinte si medicamente gratise. Este intersant că multi pensionari cu peste douăzeci de ani contribuiti prin muncă si taxe la economia Canadei, primesc mai putini bani decăt persoanele vârstnice ce trăiesc din ajutor social si care nu au contribuit cu nimic acestei tări. O bună parte din acesti noi imigranti nu sunt încântati, asa cum am fost noi, de frumusetile, bogătia si generozitatea acestei tări, ei o vor altfel: cu femei învăluite în negru de sus până jos, cu turbane în armată, politie si agentiile guvernamentale, cu copii încinsi cu pumnale la brâu in clase si cu legi care să le legalizeze sărbătorile.
Ceeace nu pot accepta este faptul că se exercită presiuni consistente din partea multor organizatii din extremă stângă, uniuni si unele organe locale care militează pentru schimbări în domeniul drepturilor civile, culturii. religiei si obiceiurile populare. Nesocotind vointa majoritară a alegătorilor, politicienii din diverse nivele de guvernământ introduc prin abuz agende personale antipopulare, cum ar fi taxa pe carbon, mai bine zis ”birul pe fum” ca în vremea iobăgiei la noi, ce obligă familii întregi de nevoiasi să stea in frig, să lucreze pe întuneric si să pregătească cina după ora nouă seara. Tot mai multe municipalităti au prins gustul legilor “By-Law” netipărite nicăeri, neaduse la cunostiinta publicului, dar care te obligă la plata unori amenzi usturătoare dacă le calci. În alimentare, pachetele preambalate îsi reduc gramajul de la o zi la alta, sporind astfel pe nesimtite costul alimentelor. In învătământ, The School Board înlesneste întroducerea în clase a unor materiale neautorizate de consilile părintilor si care sunt dăunătoare principilor pe baza cărora s-a format această tară.
Cum pot să explic fetei mele cât de mult mă îngrijorează să văd crescând si aici toate aceste acte de abuz si necinste care m-au determinat cu ani în urmă să renunt si la tară si la familie si să-mi caut norocul în lumea largă? Cum pot s-o fac să vadă că orice monedă are două fete ce trebue să fie cercetate înainte de-a o folosii?
|
David Kimel 4/15/2011 |
Contact: |
|
|
