Despre înselăciune, furăciune
„Nu apuca pe calea celor fără de lege si nu păsi pe drumul celor răi! Ocoleste-o si nu merge pe ea, treci pe alături si du-te mai departe; căci ei nu dorm până nu făptuiesc rău si nu-i mai prinde somnul până nu fac pe cineva să cadă. Căci ei se hrănesc din pâine agonisită prin fărădelege si beau vin dobândit prin asuprire.” (Pilde, cap. 4,14-17)
Orice fiintă prin miscare emite si absoarbe energie, generând în acest mod un câmp magnetic care atrage sau respinge ceea ce se află în apropierea sa. Când se cristalizează un gând, el se manifestă prin reacţii emoţionale: senzaţie, sentiment, dorinţă şi se exprimă în comportamentul nostru. Atragem în acest mod întâmplări, atragem persoane. Românul are proverbul: „Cine se aseamănă se adună” si aceasta deoarece simturile noastre lucrează ca niste magneti: atragem spre noi ceea ce dorim, ceea ce ne place si este spre binele nostru, si respingem ceea ce nu dorim, ceea ce nu ne place, ceea ce ar dăuna fiintei noastre. Asa se produce în mod normal, într-o lume instruită, educată în spiritul moralitătii, în care conectarea se face doar la ceea ce este în armonie cu vibratia noastră dominantă, armonia avându-si rădăcinile în iubire, căci Dumnezeu a făcut lumea din iubire. Astfel trăim în concordantă cu rugăciunea pe care Iisus ne-a învătat-o: „ facă-se voia Ta, precum în cer asa si pe pământ” (Mat 6:10), alungând din inimi sovăiala si urmând voia lui Dumnezeu, întru fericirea noastră.
Se întâmplă de multe ori, si acum din ce în ce mai mult, să întâlnim conectarea cu ceea ce este în dizarmonie cu vibratia noastră, adică o stare de anormalitate. Am putea spune că uneori această conectare scapă vointei si interesului nostru si atunci atragem sau suntem atrasi spre vibratii negative, conectarea putându-se face constient, dar si inconstient, uneori din necunoastere sau din naivitate. Se intră într-o sferă a înselăciunii, înselăm sau suntem înselati, comportamentul este deviat de la normal si se actionează în mod imoral. Vrem să fim unici în felul nostru, orgoliul cucereste spatiul inimii noastre, ne vin idei si atunci începem prin a pofti, a jindui, cineva ne îmboldeste de la spate, desigur cineva cu „cornite” si încercăm să înselăm pe cel de lângă noi, pentru a-i lua o parte din ceea ce posedă, ca materie, desigur! Prea putini mai sunt cei interesati de cucerirea întelepciunii, a cunoasterii, a frumosului, a binelui. Ele intră în sfera Îngerilor! - afirmă unii în mod cinic -, nu satisfac poftele noastre, nu le putem pipăi! Si apare devierea, trădarea, înselăciunea.
„Scopul scuză mijloacele”, spunea filosoful, politicianul italian Niccolo Machiavelli (sec. XV) într-o cartea a sa, el însusi fiind atasat unui guvern totalitar, corupt. Si fraza a devenit celebră, presupunând compromisuri care se abat de la propriile noastre principii morale. În minte se naste ideea înselăciunii şi ea creste precum o ciupercă otrăvitoare. Deviza presupune obtinerea rezultatului dorit, fără a se gândi la calea pe care se obtine acest rezultat si nici cum ajunge să fie nedreptătit cel de lângă noi. Bunul simt, corectitudinea, loialitatea sunt date la o parte si înlocuite prin înselăciune. Cea de a zecea poruncă din Decalog ne grăieste clar: „Să nu poftesti nimic ce este al aproapelui tău.”
Îmi vine în minte exemplul unui coleg de institut, care după revolutia din România (1989), având o sumă de bani economisită din frumoasa-i carieră, a fost solicitat de o persoană pentru un parteneriat. Colegul a avut încredere, i-a dat toti banii si l-a investit cu deciziile; omul a abuzat de buna-credinţă partenerului, mintea i-a fost invadată de ideea înselăciunii. Când colegul si-a dat seama că a fost deposedat de bani prin înselăciune, a făcut un accident cerebral. Îmi dădea telefoane, se destăinuia în numele prieteniei din anii de studiu, plângea, voia să ajungă la mine, să ne revedem, să stăm de vorbă, dar timpul si scaunul cu rotile în care era, nu i-a mai permis aceasta revedere. A fost înselat! Practic, i s-au furat banii. Pierderea vietii nu i-a mai permis restabilirea adevărului. Pierduse tot ce agonisise prin muncă cinstită. M-a miscat această întâmplare. Dar mai apoi, de câte astfel de înselătorii am mai auzit!
Un proverb românesc spune: „Lucrul cel mai scump e cinstea, dar ce folos că unii o vând prea ieftin.” Despre acest cuvânt Cinste, parcă se aude din ce în ce mai putin. Omul cinstit nu vrea să aibă decât ce este al lui si ce a dobândit pe drept. Societatea are nevoie de această valoare morală de bază pentru echilibrul si siguranţa vietii si ar trebui să elimine pe cât posibil, prin pedepsire, înselăciunea si furtisagul. Amintesc o parte a unei maxime de drept roman: „Honeste vivere, alterum non laedere…” („Să trăiesti cinstit, să nu dăunezi altuia…”)
Biblia este tot atât de categorică, clară si în privinta furtului. Porunca a opta a Decalogului spune: „Să nu furi!” A fura vine din latina vulgară – furare; actiunea este denumită în fel si chip: furt, hotie, furătură, furtisag, furăciune, sparlire. Ne întrebăm, pe bună dreptate, de când se fură în lumea aceasta? Biblia ne spune că încă din Eden. Creatorul le dăduse primilor nostri părinti întregul Paradis. Adam si Eva nu duceau lipsă de nimic, aveau hrană, nu sufereau nici de frig si nici de singurătate, erau el si ea. Un singur lucru le-a fost interzis de Dumnezeu: să nu mănânce din pomul cunostintei binelui si răului. Dumnezeu nu a oprit cunoasterea, ci mâncarea din „pomul cunostintei binelui si răului”, această interdictie avea în vedere tocmai evitarea căderii din har, adică a desprinderii din unitatea armoniei si puritătii divine, cunoasterea păcatului prin gustarea nu numai a binelui, ci si a răului. Amăgiti, înselati de diavol, au comis primul furt din istoria omenirii, cu consecinte pe care le trăim cu totii. Veacuri s-au scurs si s-a ajuns ca astăzi, mai mult ca niciodată, să se fure mult si orice, adeverindu-se zicala românească: „cine fură azi un ou, mâine va fura un bou!” Se fură alimente, îmbrăcăminte, bani, persoane, tone de cabluri electrice, avioane, poduri, tancuri, arme de tot felul. Dar ce nu se fură? Se fură geamuri de termopan, obiecte de artă, idei, voturi, masini, iată am aflat din presă că masina ministrului bulgar al Culturii în care se afla nepoata în vârstă de 9 ani a fost furată; după ce hotii au observat prezenta copilului pe bancheta din spate, au oprit masina si au lăsat-o pe fetită la câteva clădiri distantă, după care si-au continuat drumul. Dar se fură si copii si case si bani din case, bani din bancomate, bani de pe card-uri. Chei, încuietori? Povesti! Or mai fi bune pentru oamenii cinstiti! Pe vremea comunismului, în tară s-a furat un bloc, adică după construirea unui cvartal, la numărătoarea blocurilor, s-a constatat că era unul lipsă.
Jurnalistul Marius Ghilezan, autorul cărtii de curând apărute „Hotia la români” afirmă că „fenomenul este adânc înrădăcinat, larg răspândit si multiform.” Eu as zice că el este răspândit pe întreaga planetă, desigur în mod variat. La o concluzie binevenită a ajuns scriitorul si eseistul român de origine armeană Bedros Horasangian vorbind despre această carte:„Suntem cum suntem, dar putem fi cum ar trebui să fim.” Si as mai adăuga: Cum am mai fost cândva! Fiindcă este stiut că poporul român, format preponderent din lucrători ai pământului, a fost catalogat ca fiind harnic si cinstit. Istoricul Neagu Djuvara a vorbit de curând despre calitătile neamului nostru, despre cinste, educatie, punctualitate, încredere, onoare, păstrarea cuvântului dat, respectarea promisiunilor, despre energia pe care o posedăm, cât si despre mentalul si caracterul pervertit al românului de azi, despre schimbarea dramatică pe care comunismul a produs-o în acest sens, omorând practic spiritul adevărat, puternic înrădăcinat al românului.
Credinta crestină vorbeste despre legea morală firească, ea fiind legea întipărită de Dumnezeu în inima omului odată cu crearea lui si care se descoperă prin lumina mintii omenesti. Legea morală firească se poate întuneca prin păcate, dar ea poate fi stearsă definitiv din inima omului. Dovada multor oameni nelegiuiti, a unor criminali care au regretat profund gestul, revenind la credintă si dorind să-si ducă măcar ultimele zile ale vietii în mod drept si cinstit.
Amintesc spusese Apostolului Pavel cu privire la legea morală: „ […] alături de legea morală există şi o conştiinţă morală si cu ajutorul conştiinţei morale, adică a dispoziţiei sufletesti, omul se conformează legii morale, în stare fiind să judece şi să aprecieze ideea de bine. Si în final este liberul arbitru”, adică este liber să aleagă. Vorbe simple, clare, pline de Duh! Avem nevoie în viata noastră de puncte de referintă clar elucidate. Ele există, iată, dar sunt uitate, ignorate, iar oamenii care mai păstrează caracterul cinstit al acestui neam sunt de multe ori luati în derâdere, lăsându-se astfel cale liberă instinctelor primare, comportamentului lipsit de cinste.
Pe de altă parte, cunoscându-se că instinctele şi poftele apar de la începutul vietii fiecărui om, este necesar ca societatea în care trăim să impună anumite norme de convietuire, pentru ca cel intrat în comunitate să nu se conducă după instincte si pofte de tot felul. Vădit este, dacă în viata omului nu există constrângeri morale, omul nu poate avea nici tulburări de conştiinţă.
Filosoful Nae Ionescu (1890-1940), în cartea sa „Metafizica” arată cum libertatea are limitele ei indicate de natura omului; într-o societate normală această libertate individuală nu trebuie încercuită, ea va trebui încercuită doar când „individul creste peste limitele lui firesti si devine un element de anarhie, un element de tulburare a echilibrului dinăuntrul societătii.”
Învătături esentiale ni s-au dat mereu de-a lungul existentei noastre, învătături verificate de viată, culese ca niste pietre pretioase si care mizează pe „vocea divină” întipărită în suflete, pentru ca fiecare dintre noi să poată purta frumoasa podoabă a cinstei si nobletei sufletesti.
Părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993) în cartea „Mica dogmatică vorbită” spune: „Crestinismul trebuie să accentueze mai cu seamă astăzi valoarea si taina omului si a lumii, pentru a-i salva pe oameni de la o gravă decadentă morală si de la un egoism înfricosător în relatiile interumane, si a salva astfel lumea de la o catastrofă totală.”
Raleigh, North Carolina
|
Vavila Popovici 4/10/2011 |
Contact: |
|
|
