Ghiocelul sufletului meu
Ghiocelul sufletului meu
răsădit cândva de Dumnezeu
a zbughit căpsoru-i spre lumină
dintr-un cuib înzăpezit. Se-nchină...
Nu, n-a bănuit cât e de mare
lumea care-l calcă, trecătoare.
Scuturându-si somnul hibernal
se credea prin lume, ca la bal.
Straiul lui fragil, imaculat
din foaierul Iernii l-a furat.
Doar c-un tiv de verde aurit
jupa de sub frac si-a garnisit.
Haina cea de Mare Sărbătoare
era semn c-ar vrea să se însoare.
Dar cu cine? Mama Primăvară
la altaru-albastrului de seară
adunase fine lăcrămioare,
suple, rusinoase, temătoare,
albe ca zăpezile - zambile
frăgezindu-si fetele umile
si rugând pământul să le fie
nas cu legământ de cununie.
Ghiocelul sufletului meu
tulburat de dor, flirtând mereu
s-a-mbătat cu vin de fericire
si, topit prin valuri de iubire
făr-a sti ce floare i-e mai dragă,
...a uitat mireasa să-si aleagă.
Ghiocelul sufletului meu
dăruit cândva de Dumnezeu
de atunci cu fratii săi se tine.
E-un holtei ce-n maniere fine
arde lângă gheată-asa ciudat
lacrima-i de făt însingurat,
pătimas, ca lira lui Orfeu -
Ghiocelul sufletului meu...
Distanta
Distanta e o plagă nevăzută
ce soarele-l împinge prea departe;
strângând în mijloc neguri, ea ne-mparte
păienjenisurilor din derută.
E crunt să stii că-n timpul pân' la moarte
nimica, nime-n lume nu ajută,
că vrând-nevrând înstrăinarea mută
te-a si vândut unei perfide soarte.
Când dragostea cea simplă, fără nume
e izolată-n pumn de colivie,
cine-ar putea vreun gir să-si mai asume
c-ar fi o clipă dulce prin sclavie?...
Si spune, inimioară, cine-anume
îti va aduce-n cofă apă vie?
Vancouver, Canada
|
Dudi Taimanescu Balaita 3/26/2011 |
Contact: |
|
|
