M.N.Rusu : De la „Utopica”, la ...critica literaturii pure
Noua aparitie editorială „Cu ... si despre M.N.Rusu” , de Veronica Bârlădeanu, pune în lumină, într-o viziune originală, caleidoscopică - expresivă si elocventă - , personalitatea de real prestigiu a criticului si istoricului literar M.N.Rusu. Dedicat trup si suflet pasiunii sale definitorii, ajuns acum la onoranta treaptă a deplinei măiestrii profesionale si a (re)evaluărilor, colegul si prietenul meu de la „Viata studentească” si „Amfiteatru”, stabilit din 1992 la New York, poate privi cu satisfactie si legitimă mândrie drumul parcurs prin lungul si densul labirint al cărtilor purtând semnătura unor autori de toate vârstele si tendintele literare. Autori pe care i-a comentat si relevat cu vocatie si aplicabilitate, punând la temelia propriilor analize si concluzii piatra filozofală a pregătirii sale universitare, vădind apetenta si înrâurirea unor mari creatori si cugetători ai culturii române si universale.
Personal, nu-mi trbuie o documentare specială pentru a rememora viata si activitatea lui Me-Ne-Re, asa cum era el binecunoscut în rândul amicilor săi. Am lucrat împreună, cot la cot, în perioada „eflorescentei” noastre la revistele mentionate. Am stat adesea alături în aceeasi sală din clădirea de pe Schitu Măgureanu, cu ferestrele spre fascinanta Rotondă a scriitorilor din Cismigiu, rezervată scrierii articolelor noastre prevăzute pentru sumarele prestabilite. Cu acest prilej, schimbam idei, păreri, optiuni si propuneri pentru un mod sau altul de abordare si tratare a diferitelor teme si subiecte ale îndatoririlor nostre jurnalistice si literare de atunci. Uneori, ne întâlneam acasă, la unul ori altul dintre noi, si continuam, la un pahar de vorbă, interminabilele noastre dialoguri amicale...
„Eheu! Fugaces...labuntur anni!” Viata, rosturile, tribulatiile de tot felul ne-au despărti, dar noi doi, dincolo de toate încercările prin care am trecut, am rămas mereu aceiasi buni prieteni, cu credintă deplină în steaua si devenirea artistică proprie (devenirea întru fiintă, după cum cu rost/rosteste filozoful nostru drag Constantin Noica). Si iată că, peste timp, ne-am reîntâlnit încărcati de ani si de bogate recolte pe tărâmul chemării noastre comune: el la New York, integrat profund în laborioasa activitate a Cenaclului „Mihai Eminescu” si a revistei „Lumină lină”, ambele conduse de apreciatul preot-poet Theodor Damian, eu, în aceeasi perseverentă urmare a destinului , la Cenaclul si revista „Observatorul” din Toronto, sub coordonarea iscusitului editor-publicist si animator cultural Dumitru Puiu Popescu (Similitudinea celor două „fenomene” este evidentă; o prezentare paralelă a lor , fie si cu valoare documentară, ar fi bine venită, chiar necesară). Întâlnirea noastră s-a mai produs si la distantă, în cuprinsul unor importante Dictionare de literatură, între care si impunătoarea lucrare de acest gen a Academiei Române, literele R si S.
Asteptam demult o nouă carte a prietenului meu, care să-i evidentieze, din perspectiva îndelungatei sale activităti, merituoasa personalitate. O carte a lui sau despre el. Si ea a sosit, prin osârdia scriitoarei Veronica Bârlădeanu, sotia cunoscutului ziarist si autor Victor Bârlădeanu, care ne-a oferit ampla sinteză evocatoare „Cu...si despre M.N.Rusu”. Si astfel, azi, gratie acestui inspirat volum cu caracter antologic, de „restitutio”, am prilejul să ma refer, pe această cale, cu dovezile pe masă, la prietenul Me-Ne-Re, marcat în prezent de vârsta căruntetii, a bilanturilor măgulitoare, generatoare, pe drept cuvânt, de noi proiecte si aspiratii creatoare...
Cartea este lucrată cu migala si măiestria unui bijutier, ceea ce a condus în final la conturarea unui unicat în domeniul respectiv. Cele două fotografii expresive de pe prima si ultima copertă, oferite de criticul însusi, evidentiază atât ipostazele grăitoare ale celor două etape evolutive, cât si finetea artstică a acestuia, calitătile sale profesionale de membru al Asociatiei Artistilor Fotografi din România, posesor al Legitimatiei cu nr. 1502/1989.
Concepută într-o structură cronologică, global-documentară, lucrarea îmbină aspectul referential-apreciativ cu cel ilustrativ si de sinteză a creatiei, atât cât a stat în putinta autoarei să cerceteze si să dea la iveală secvente esentiale din multiplele fatete ale activitătii criticului M.N.Rusu. Întâlnim în cuprins o seamă de articole elogioase, precum cel al prof. univ. dr.Aurel Sasu, reproduceri din diferite dictionare de literatură română (Marian Popa, Mircea Zaciu, Marian Papahagi si A.Sasu, Fănus Băilesteanu si multi altii), diverse cronici la „Utopica”(Vladimir Udrescu, Marin Mincu, Ov.S.Crohmălniceanu s.a.). Un capitol emotionant este cel intitulat „Nichita”, care reînvie parcă, din aburii amintirilor, figura de „print nordic al amintirii mele” – cum mărturiseste undeva chiar utopicul autor. Cronicile despre si fotografiile cu Nichita sunt o ilustrare a unei prietenii pilduitoare, care a dăinuit peste timp, dincolo de trecerea în necuvânt a poetului...
Grăitor este, de asemenea, capitolul rezervat unor urări aniversare si poezii afectuoase dedicate criticului, cum sunt cele semnate, alături de multi alti confrati, de Mihail Crama, Theodor Damian, George Băjenaru si Liviu Georgescu. Sectiunea „Autografe”, impresionantă prin amploarea sa, dezvăluie largul cerc de prieteni-scriitori si admiratori nedisimulati, de la cei mai tineri la cei aflati la apogeul nobilei lor activităti. Reptroducerea titlurilor unor articole publicate de M.N Rusu de-a lungul carierei sale gazetăresti si literare la „Luceafărul”, „Viata studentească”, „Amfiteatru”, „Săptămâna”, „România literară”, „Viata Capitalei” etc este menită a oferi imaginea ariei tematice, a diponibilitătii, veridicitătii si meticulozitătii semnatarului acestor remarcabile elaborări...
Citind poeziile dedicate lui M.N.Rusu în prezenta carte, mi-a revenit în minte un moment semnificativ. Pe când eram colegi la revistele tinertii noastre, încercam să descifrăm amândoi, într-o anumită împrejurare, polisemia „Necuvintelor” din proaspătul volum pus pe piata liricii, ca o provocare, de nedezmintitul său amic, ingeniosul Nichita. În acest context i-am dedicat colegului si prietenului M.N.Rusu, licentiat în Filozofie, poezia „Necuvântul”, inclusă apoi în cartea mea de debut „Fuga din hazard”, apărută în 1970 la Editura Albatros (carte scumpă inimii mele, cu o copertă sugestivă de Mihai Sânzianu si o fotografie a vârstei de atunci, 33). Este o poezie scrisă, „disecată” si „validată” de prietenul meu-critic chiar acolo, în sala de lucru a fostei redactii din incinta Clubului studentilor bucuresteni de atunci. O reproduc, într-o formulă comprimată, drept „memento” pentru cel căruia, cu frătească pretuire, i-a fost dedicată: NECUVÂNTUL. Lui M.N.Rusu : Cuvântul naste necuvânt/si sensul lui mereu ne scapă/ ne-nchide,lenes, ochii cu pământ/ ori ne inundă sufletul cu apă// Cuvântul naste nestiutul/ dacă ne tece, sleamp, pe dinainte,/ pricepul orbul, surdul, mutul/ si toti năpăstuitii cu neminte// Cuvântul naste dezolare/ când ne atinge văduvit de har/ si pentru cei lipsiti de apărare/ se schimbă dintr-o dată în cosmar.// Cuvântul naste spaimă, moarte/ si-ades, de ne-ntelegere sătui,/ ne prăbusim în somn, pe câte-o parte,/ tăindu-ne în săbiile lui...
|
Ion Segarceanu 3/22/2011 |
Contact: |
|
|
