Ce alegem pentru viata noastră ?
„Dezvoltarea intelectuală ar trebui să înceapă la nastere si să se termine doar la moarte.”
Albert Einstein
Existăm si dorim să cunoastem iubirea, fiindcă din iubire ne-am născut si cu ea vrem să plecăm din această lume. Iubirea ne face să discernem între bine si rău, binele fiind starea naturală a firii noastre, iar răul - starea pe care o dobândim ori de câte ori neglijăm binele. Existăm si dorim să cunoastem bunătatea sufletelor, fiindcă numai ea ne poate face să trăim în armonie. Se vorbeste despre bolile noastre ca fiind un rău care s-ar datora faptului că nu ştim să trăim în armonie cu legile divine, pe care multi dintre noi nu le cunosc, altii le ignoră, cea mai importantă fiind legea iubirii, apoi celelalte: legea adaptării, a acceptării, a cumpătării, a moralităţii, a recunoştinţei etc.
Dar cunoasterea necesită învătătură, simtire si întelegere. Învătătura intensă duce la înzestrarea mintii, deschide aripile cunoasterii, precum pasărea-si deschide aripile pentru a cuprinde văzduhul, iar libertatea gândirii si a exprimării a tot ceea ce simtim ne poate duce la întelegere. Ne putem astfel elibera si de teama din sufletele noastre, fiindcă nimic nu a înspăimântat si nu înspăimântă mai mult pe oameni decât ceea ce ei nu înteleg.
Învătătura despre noi si despre lumea în care trăim este averea pentru care merită să te străduiesti a o obtine si care nu-ti poate fi furată; din moment ce ai dobândit-o, ea îti apartine si cu ea poti face viata ta mai frumoasă, dar si lumea mai frumoasă, întrucât frumusetea unui întreg este suma frumusetilor părtilor care îl compun.
Lumea noastră este concepută matematic. Probabil Dumnezeu asa a văzut că poate fi construită această lume, bazată pe niste reguli matematice si dezvoltată cu frumuseti ale imaginatiei ce tin de domeniul artistic. O geometrie secretă stă la baza a tot ce întâlnim în natură, în orice floare, frunză, piatră etc. Filosofi ai stiintei au spus că „ Limba în care este scrisă marea carte a Naturii este matematica, iar literele ei sunt curbele, figurile, triunghiurile”. Materia, lucrurile sunt însă mai putin importante ca ideile: „Un om poate muri, natiunile pot creste sau se pot prăbusi, dar o idee trăieste pentru eternitate”, spunea Albert Einstein. Pătrunderea în sfera ideilor a făcut-o filosofia, cu scopul de a cunoaste adevărul.
Primele reflexii filosofice asupra lumii au izvorât din întrebări si mirări, filosofia însemnând iubire de întelepciune, iar întelepciunea – locul de întâlnire si cumpănire a tuturor virtutilor. Marile întrebări ale filosofiei au fost: De unde venim si unde mergem, dar si valentele intelectuale si spirituale ale omului au interesat, în limitele în care se putea gândi la vremea aceea.
Primele încercări de interpretare filosofică a lumii le găsim în Iliada si Odiseea lui Homer. Apoi s-a trecut de la poem la filosofia propriu-zisă. Grecii contemplau cerul, natura, nu numai ca un gest meditativ, dar si ca o necesitate a cunoasterii, a găsirii solutiilor pentru problemele cetătii si în acest mod s-a produs miracolul! Intervalul de timp în care putem vorbi pregnant de filosofia greacă este secolul VI î H. si secolul V d. H.
Fac o digresiune amintind de o excursie făcută în Grecia. În grupul nostru era si un matematician. Văzându-i pe greci cum îsi deschid prăvălioarele de dimineată, cum se asează tăcuti în fata lor pe câte un scăunel, trăgând din trabuc, cu privirile pierdute undeva în depărtare, de multe ori spre linistita Mare Egee, profesorul a avut o revelatie: „Acum înteleg de ce aici a fost leagănul filosofiei!”
Filosofia greacă a fost cel mai important curent filosofic apărut în Europa, din el evoluând filosofia romană, filosofia arabă, persană, filosofia renasterii si iluminismului, asternând drumul către modernitate. Interesul era formarea omului ca entitate superioară, idealul fiind perfectionarea fizică, intelectuală si artistică. Initierea pentru atingerea idealului fericirii se realiza în trepte, în cicluri. Educatia cetăteanului continua si dincolo de vârsta scolii, prin intermediul institutiilor democratiei. Grecii au introdus pentru prima dată în istoria civilizatiei, marile dezbateri asupra existentei noastre, a sistemelor de valori, sisteme valabile si în vremurile noastre, precum adevărul, fericirea, justitia, frumusetea, iubirea, bunătatea, armonia, legea, statul ca organizare perfectibilă, egalitatea între cetăteni, respectul proprietătii si al individului. Ideile de patrie si patriotism s-au născut tot în Antichitatea greacă.
Punctând câteva idei ale unor gânditori greci, amintesc de filosoful grec Empedocle (490 - 430 î. H.) care a considerat principiul primordial al lumii fiind inteligibilitatea ei; el vorbea despre principiile care pun în miscare elementele vietii: Philia (iubirea) si Neikos (ura). Socrate (469 - 399 î. H.) spunea că „Nimeni nu face rău de bună voie, cu intentie, ci numai fiindcă nu se cunoaste pe sine si nu stie ce vrea, căci a sti ce vrei, înseamnă a cunoaste binele si a căuta să-l realizezi.[…] Ignoranta este mama răului si a păcatului.” Platon (428-348 î. H.) era adeptul demiurgului care asigură o metamorfoza cosmică ordonată, fiind si garantul iesirii din haos si creării unui echilibru universal. Pornind de la faptul că lumea are o structură, a dedus că ea este inteligibilă si această structură este opera de artă creată de un Dumnezeu matematician. El vorbea de iubirea divină, factor creator si unificator în cosmos si în viata terestră, de frumosul în sine si binele în sine, reflexii ale frumusetii si bunătătii dumnezeiesti, de armonia lumii si dreptatea universală. Vorbea despre libertatea umană, considerând că fiinta individuală se constientizează ca agent al Binelui, având scopul de a-si ghida actiunile înspre prosperitatea obtinută prin atingerea inteligibilului. Întrebat dacă omul prin cugetare simte mai bine realitatea, Platon a răspuns: „Atunci gândeste mai bine, când nu-l stinghereste nimic, nici auzul, nici văzul, nici o durere, nici vreo plăcere, când sufletul rămâne singur - singurel, când lasă în pace trupul, si, pe cât se poate, nu-l ia tovarăs, nu s-atinge de el…Iată numai atunci simte realitatea!” Aristotel (384-322 î. H.) a pornit de la cauza primă a universului pe care a numit-o „ miscătorul nemiscat” - fiintă divină creatoare, întrucât concepe lumea prin intermediul gândirii, singurul proces care nu presupune deplasarea. El a vorbit despre spiritul uman care se naste ca o tabula rasa si în care se imprimă experienta câstigată, despre existenta unui intelect pasiv si a unuia activ (intellectus agens) nemuritor si vesnic, „partea pe care o avem comună cu zeii”. După el trei lucruri trebuie evitate în domeniul moral: răutatea, lipsa de retinere si primitivitatea animalică.
Mai târziu, fizicianul dar si filosoful francez Blaise Pascal (1623-1662) concludea: „Este mai important să ajungi la o desăvârsire morală, decât să ajungi la rezultate în stiintele exterioare”. Contează mai mult, spunea el, să fii om onest, decât să fii „geometru”. Pascal mai admitea cunostinta intuitivă a inimii: „Le coeur a ses raisons que la raison ne connait pas”. Iată un adevăr atât de mare intuit, adevăr care stă la baza Religiei crestine. Inima este sursa tuturor emotiilor noastre, din ea plecând iubirea, ca un fascicul de raze luminoase.
Biblia ne învată că „Dumnezeu este iubire…” si ,,Dumnezeu este milostiv si plin de îndurare, îndelung răbdător si plin de bunătate ” (Psalm 145.8), este sursa bunătătii, izvorul ei, iar ideea plinătătii, ni se spune, trimite la absolutizare si astfel spunem că în Dumnezeu se află bunătatea absolută care ajunge la noi prin Duhul Sfânt. Părintele Dumitru Stăniloae definea: „Persoana divină care face transparent pe Dumnezeu prin putere si lumină mai presus de fire pe de o parte, si prin sensibilitatea sufletului care le sesizează pe de altă parte, este Sfântul Duh.” În cartea intitulată „Neagoe Basarab Principe Isihast”, Arhimandrit dr. Iuvenalie Ionascu vorbeste despre faptul că Neagoe amintea adesea parabola albinei si a fagurelui, albina fiind Duhul Sfânt si fagurele - sufletul omului. Subliniază verosimilitatea „fumului” de a fi cel care îndepărtează albina de fagure.
Bunătatea care ajunge la noi, este dispozitia de a face bine, un sentiment care înnobilează fiinta si alungă răutatea, nelăsându-i loc în sufletele noastre. Ea se manifestă prin dragoste, blândete, răbdare, iertare, milă, dreptate, pace si cu cât cunoastem mai mult si ne cunoastem, cu atât mai mult ne vom însusi aceste manifestări. Bunătatea duce la armonie, încarcă „fagurele” cu miere. În Epistola pentru Coloseni a Apostolului Pavel găsim scris: „Astfel dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, îmbrăcati-vă cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândete, cu îndelungă-răbdare”.
Si totusi, astăzi comportamentul oamenilor de cele mai multe ori din ignorantă, coboară spre trivialitate, sufletele sunt stăpânire de orgoliu, de răutate, de ură, de dezbinare si aceste sentimente se pot amplifica si pot duce la adevărate dezastre. Oamenii sunt încrâncenati, dornici de răzbunare, vor să rănească suflete sau chiar să ucidă. Spiritele ne sunt urâtite prin întunecare. „Fumul” le întunecă!
Ce alegem pentru viata noastră? Vrem să fim buni, să trăim în armonie, sau vrem să fim răi, răzbunători, să trăim în discordie?
Alegem spiritul benefic sau spiritul malefic – distrugător?
Alegerea este a noastră, căci, după ce ne-a înzestrat cu facultăti mentale, Dumnezeu ne-a dat si liberul arbitru.
Închei amintind un fapt real: La un curs de filozofie a unui colegiu, studentul Albert Einstein i-a răspuns profesorului: „Răul nu există, sau cel putin nu există în sine. Răul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si întunericul si frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu există căldură sau ca întunericul care apare când nu există lumină.”
Raleigh, North Carolina / 16 martie 2011
|
Vavila Popovici 3/17/2011 |
Contact: |
|
|
