Scrisoare pastorală
Scrisoare către Eminescu(XXVI).
,,Bădie Mihai,
Sărbătorim ziua de naștere a Măriei-Tale și, din păcate, ne oprim cel mai adesea asupra operei poetice și câtorva crâmpei din viață. Parcă ne e teamă, de fiecare dată, să spunem lucrurilor pe nume, să analizăm Omul și Opera în toată plenitudinea și complexitatea lor. Ne este parcă teamă și azi, după aproape un veac și jumătate de la plecarea ta pe alt tărâm, să spunem lucrurilor pe nume, să spunem lumii ADEVĂRUL cu privire la viața și la moartea ta. Parcă și azi ne este frică de stihii și de forțe oculte, parcă și azi mai bântuie aceleași puteri din umbră, care fac jocurile. Și nu e de mirare, atâta vreme cât pământul țării noastre ne înscrie printre marii producători de țiței ai lumii, părinții ne-au lăsat rafinării performante, iar noi cei de azi cumpărăm petrol de la ,,băieții deștepți, care n-au gram de petrol în pământul țării lor, n-au urmă de rafinărie
. Of, bădie, bădie!
Mare ai ajuns, Bădie, în puținii ani pe care i-ai trăit în astă lume, dar și mai mare ai fi ajuns, dacă te-ai fi păzit un pic să nu intri în gura lupului. Ai crezut că Adevărul are putere să-i rupă dinții, dar dinții aceia te-au strivit pe tine înainte de vreme
. și nimeni nu ți-a luat apărarea atunci și nici după aceea. Mai mult, ți-au întinat imaginea pentru un secol, făcând din tine un afemeiat oarecare, un plin de boli lumești și câte altele! Și noi am tăcut și ne-am făcut părtași la crimă!
Demult trebuia să fii pus în rândul sfinților, Bădie, căci viața ta s-a consumat ca o ardere de tot pe altarul Țării, ca o Jertfă supremă pentru trezirea și mai binele neamului românesc. Poate acolo, sus, Dumnezeu ți-a cântărit demult curățenia sufletului tău și aspirațiile tale pentru țara și pentru binele românilor din toate timpurile și din toate locurile și a făcut dreptatea ce ți se cuvenea.
Șase ani ai trudit la ,,Timpul(1877-1883), dar a fost destul ca să lupți cu disperare pe toate baricadele vremii ca să se împlinească visul neamului tău de mai bine. Se știa de tine din perioada precedentă(1870-1876), când publicaseși în ,,Albina, ,,Familia lui Iosif Vulcan, ,,Federațiunea și ,,Convorbiri literare. Nu erau puțini cei care-ți admirau puterea gândului, dar nu erau puțini nici cei care se temeau de ascuțimea condeiului tău, care despica până la os, acolo unde lovea. Erai capabil, Bădie, erai tânăr și viitorul părea că-ți surâde. Te-a ,,pescuit Maiorescu din provincie și te-a adus la București ca să ,,slujești partidului. Ai dat tributul cuvenit celor ce-ți asigurau leafa, respectiv existența, dar ai rămas tu însuți în rest. Ai scris cum ai gândit și cum ai simțit tu. Ai slujit nu un partid, nu un om, ci o țară, un popor, care avea nevoie ca de aer de un condeier ca tine. N-ai plăcut întotdeauna mai marilor zilei, ai deranjat, ai enervat, ai dat în vileag răul, te-au amenințat, te-au nedreptățit, dar nu ai renunțat, nu te-ai lăsat învins. Nu ți-a fost teamă să-l critici pe rege și pe mai marii zilei, nu ți-a fost teamă să contravii liniei oficiale a politicii interne și externe a partidelor de guvernământ. Partidul tău era poporul; politica ta era Țara. Fiecare articol al tău era o lecție de înalt patriotism, pe care o ofereai cititorilor tăi cu generozitate și competență de maestru. Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România și dintr-o parte și dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata și deplina înțelegere a instituțiilor noastre de azi ne trebuie o generațiune ce-avem de-a o crește de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni. Nu caut adepți la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ține ca la el însuși.
Studiaseși cu nesaț filozofia statului, a dreptului, a istoriei și încercai să le pui în practică prin articolele tale, pe înțelesul politicienilor, dar și al oamenilor simpli din vremea ta, ca să-i mobilizezi pe toți la o redeșteptare națională. Nu știu dacă te gândeai la un program politic propriu, dar priveai întotdeauna lucrurile în perspectivă, ideile tale aveau bătaie lungă. Te socoteai pe tine ca un medic chirurg al nației, menit să extirpe din corpul țării putregaiul, cangrenele sociale. Demasca fără menajamente nulitățile din instituțiile de conducere ale statului. Și nu erau puține! Considera că este o datorie a le spune ticăloșilor că ticăloși sunt. Ehe, Bădie, Bădie!
O parte din politicienii vremii tale formau adevărate haite de sălbăticiuni, al căror singur crez era căpătuirea, îmbogățirea prin orice mijloace, secătuirea resurselor țării, înrobirea semenilor. Pentru astfel de specimene, omul era ca un șurub într-un mecanism, iar statul un mijloc de-a face avere, de a-și câștiga nume, de-a ajunge la ranguri și la demnități. Încercai, Bădie, să le arăți tu care-i adevăratul rol al statului, care nu-i decât ,,un produs organic al naturii. El are rolul suprem de-a crea condițiile propice dezvoltării individului, cetățeanului. De aici și adaptarea politicii oficiale: ,,Arta de-a guverna e știința de-a ne adapta naturii poporului, a surprinde oarecum stadiul de dezvoltare în care se află și a-l face să meargă liniștit și cu mai mare siguranță pe calea pe care-a apucat. Cereai, Bădie, politicienilor să-și bazeze ,,criteriile de selecție a cadrelor pe competențe, ci nu pe cumetrii și spirit de gașcă. Oricând trebuie să existe putința pentru om de a urca prin muncă și merit în ierarhia socială, care n-ar trebui să fie decât o ierarhie a muncii. Sărmane!
Poziția noastră geografică, credința noastră, erau elemente majore, care ne dădeau dreptul și ne creau în același timp datoria să fim punte între Occident și Orient. Această poziție nu o puteam menține, decât dacă făceam o politică de echilibru și neutralitate.
Intrarea României în Războiul de Independență din 1877 te-a făcut, Bădie, să consumi multă energie, să acoperi multe file. Nu puteai înțelege cum am putut intra în război fără să cerem suficiente garanții Rusiei. Armata română i-a salvat onoarea celei rusești la Plevna, la Grivița și Smârdan, a acoperit pământul cu trupurile morților noștri, dar când a fost la ospățul de după, rușii ne-au luat sudul Basarabiei. Cum puteai să taci și să nu urli de durere și de indignare?! Cum puteai să taci, când țăranii români au fost rechiziționați cu carele și căruțele lor să transporte soldați și efective rusești de la Prut și până-n Bulgaria, să-și piardă vitele și sănătatea, fără a primi în schimb nici o despăgubire?
Nu puteai să taci, nici când în sudul Basarabiei, în cele trei județe ocupate de ruși, a început o politică de rusificare fără seamăn: ,,se rusifică cu sila tot ce nu e moscovit; biserica a devenit o poliție a conștiinței, care închide în temniți mii de oameni de altă religie; pentru o vorbă liberă sau un șir liber tribunalele dictează pedepse neomenoase, condamnă la munca silnică în minele de plumb fete în vârstă aproape copilărească și băietani de pe băncile școlii, pentru nimicuri, pentru credințe care au trebuit să se nască ca idealuri nerealizabile în întunericul acelor internate în care semicultura și pospăiala e un mijloc pentru o mai adâncă barbarie decât aceea a unui popor primitiv. Redactorul-șef al ,,Timpului, Canatacuzino, îi cerea lui Titu Maiorescu să te atenționeze că ai depășit măsura!
Aprig erai, Bădie, la gândire și grabnic la condei. Vom reveni curând!
*
Anul Nou. Un cuvânt al Cuviosului Bonifatie de la Teofania referitor la Anul Nou este grăitor pentru fiecare dintre noi la început de an:
,,Încheind anul care a trecut și întâmpinându-l pe cel nou, trebuie neapărat să cugetăm, cu inima înfrântă, astfel: zilele trecute ale vieții noastre s-au dus fără putință de întoarcere, dar ce lucru bun am făcut în ele? Vremea care a rămas ne apropie de bătrânețe, sfârșitul e neștiut, iar judecata lui Dumnezeu nu va întârzia. De aceea, fiecare dintre noi trebuie să înceapă neapărat o viață nouă în Iisus Hristos.
*
Tradiții de Anul Nou(II). În unele sate, mai ales unde sunt țigani, aceștia au obiceiul să colinde cu o căpățână de porc, împodobită cu panglici și mărgele, tradiție denumită ,,Colindul cu Vasilica". După terminarea colindatului, ceata se strânge la o cârciumă pentru a chefui. Apoi, se despart, dezgătind căpățâna și luându-și fiecare ce a pus, iar din ea fac un prânz, pentru ca obiceiul să fie închis pentru anul respectiv. În Mehedinți, în unele sate în seara de Ajun, în altele chiar în ziua de Anul Nou, vin părinții cu copiii la moașă, aducând plocon. Moașa se pregătește cu colaci împodobiți cu bănuți. Asistată de mamă, moașa trece prin colac copiii de până la un an, de trei ori, apoi se închină și-i ridică la grinda casei urându-le: ,,Bine-au venit nepoții! Ca la ziua de azi, la anul și la mulți ani! Să crească și să trăiască, cu norocul să se hrănească!". Obiceiul poartă numele de ,,Dusul la Moașă sau ,,Masa Moașei".
Un obicei săvârșit colectiv de grupuri mici sau de cete de feciori, este cel al Dezlegării Anului. Astfel, aceștia dezleagă anul și rodul colindând pe ulițe, iar vacarmul pe care-l fac cu bicele, buciumele sau oalele are ca scop înlăturarea forțelor malefice: seceta, tăciunele de grâu, insectele și animalele dăunătoare recoltei etc. De asemenea, feciorii dezleagă și cununiile, cu un descântec: ,,Slobozim câșlegiile/ Să mărităm fetele/ Umblați, feciori,/ Să fie pețitori".
În tradiția populară se mai spune că așa cum este musafirul din ziua de Sfântul Vasile, bogat ori sărac, așa va fi omul tot anul. Totodată, în ziua de Anul Nou, trebuie să se arunce prin casă spice de grâu, iar seara, acestea să fie strânse, pentru a fi din nou aruncate prin cămin în ziua de Sfântul Ioan. După aceea, se face un mănunchi din spice și se pun la păstrare, fiind benefice pentru durerile de cap. Tot în ziua de Sfântul Vasile se zice că e bine să bei mult vin, existând credința că atât vin cât va bea omul în această zi, atât sânge va avea în obraz în timpul anului. Tot de Sfântul Vasile, femeile beau și joacă fusul și furca, pentru a crește cânepa peste an.
În ziua de Anul Nou, copiii umblă cu Sorcova din casă în casă, în special pe la cunoscuți. Sorcova este o înlocuire a unei divinității străvechi, invocată de copii pentru a aduce oamenilor sorcoviți viață lungă, sănătate și prosperitate. Sorcova era confecționată, la început, din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vișin, prun) sau de trandafir, tăiate și puse în apă la înmugurit și înflorit în ziua de Sfântul Andrei (30 nov.) sau de Moș Nicolae (6 dec.). Apoi, obiectul ritual cu care colindă copiii a început să fie realizat dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, cu beteală și cu un fir de busuioc în vârf. În Bucovina, sorcova are atașat un colopoțel. Sorcova, simbol al vegetației de primăvară, este făcută astăzi din hârtie colorată și flori artificiale. Copiii, după ce își sorcovesc părinți și rudele apropiate, pornesc, câte doi-trei, colindatul prin vecini. În timp ce rostesc textul ,,Sorcova, vesela,/ Să trăiți, să-mbătrâniți/ Ca un măr, ca un păr/ Ca un fir de trandafir!/ Tare ca fierul,/ Iute ca oțelul!/ Tare ca piatra,/ Iute ca săgeata!/ La anul și la mulți ani!", ating ritmic cu Sorcova ușa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru. După terminarea colindatului, Sorcova se păstrează peste an, ca un lucru sfânt, agățată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.
Tradiția populară spune că de Anul Nou se înnoiesc toate și de aceea oamenii trebuie ca în prima zi din an să-și pună un gând bun, ca să le meargă bine tot anul: ,,Atunci să te păzești să nu te superi, să nu te sfădești, să fii vesel și tot anul așa vei fi".
Pentru ca familiei să-i meargă bine tot anul și să aibă spor, în popor există obiceiul ca în ziua de Anul Nou să se fiarbă în oală un cap de porc, pentru că așa cum porcul râmă numai înainte, tot așa va merge și omul spre belșug.
La Anul Nou se merge cu Plugușorul și se urează fiecăruia spor în timpul anului.
Tot la Anul Nou, pe nemâncate, fiecare om trebuie să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului și s-o mânuiască de trei ori, pentru spor la lucru în anul ce vine.
Și în ceea ce privește vremea, tradiția populară are numeroase interpretări. Astfel, conform tradițiilor, cum e ziua de Anul Nou așa va fi tot anul: bun sau rău. De asemenea, credința populară spune că, dacă în ziua de Anul Nou e ger mare și dacă pe zăpadă se văd multe steluțe, e semn că anul ce urmează va fi bun și vor fi multe cununii. De asemenea, dacă în ziua de Sfântul Vasile ninge, anul ce urmează va fi unul îmbelșugat, iar dacă este senin și geros, oamenii vor fi sănătoși pe parcursul anului. Totodată, se spune că, dacă noaptea de Anul Nou este "lină și senină", este un semn că noul an va fi unul bun.
*
Prof. Dr. Wolfgang Mieder. Universitatea din București a decernat în ziua de 26 noiembrie 2015 titlul de ,,Doctor honoris causa Prof. Dr. Wolfgang Mieder de la Universitatea Vermont (SUA), cel mai mare paremiolog(cercetător al proverbelor) din lume.
În zilele de 24 și 25 noiembrie, Domnul Mieder a ținut două conferințe în limbile engleză și germană în diferite instituții de cultură din București.
Festivitatea de decernare a titlului menționat a avut loc la Facultatea de Drept, în prezența mai multor personalități ale culturii române și a unui numeros public.
Printre cei invitați a fost și semnatarul acestor rânduri. Subsemnatul am corespondat cu dânsul din 1985, dețin zeci de scrisori ale profesorului american. În revista acestuia, ,,Proverbium, am publicat mai multe materiale. Profesorul american mi-a trimis numeroase cărți despre proverbe de-a lungul timpului, cărți pe care, probabil, nici Biblioteca Academiei nu le are. Mi-a trimis, de asemenea, aproape întreaga colecție a revistei ,,Proverbium din 1984 până azi.
Am fost invitat la festivitate la propunerea Domnului Mieder. După festivitate a urmat un dineu, unde, ceea ce era incredibil în urmă cu 30 de ani, m-am întreținut cu profesorul Mieder și am ciocnit cu dânsul un pahar de șampanie. Profesorul s-a arătat foarte interesat de lucrarea mea, Dicționarul proverbelor religioase românești(3 volume), din care, la momentul respectiv apăruse primul volum. M-a îndemnat să-i trimit noi materiale pentru ,,Proverbium.
În cuvântul meu am prezentat activitatea paremiologică în Mehedinți din ultimele decenii și legăturile pe care paremiologii mehedințeni le-au avut cu profesorul american. În județul Mehedinți s-au ținut primele patru simpozioane naționale de paremiologie din țară(1983, 1986, 1988, 1989), s-a publicat prima revistă de paremiologie din țară, ,,Proverbium Dacoromania. În ședința din 12 decembrie 1986, Academia Română a înființat, în cadrul Secțiunii Filologice, un Colectiv de Studiere a Proverbului Românesc cu sediul la Tr. Severin. Președintele acestui colectiv a fost numit Prof. I. C. Chițimia, iar secretar Prof. Dr. Constantin Negreanu, amândoi mehedințeni.
Mulți mehedințeni au corespondat cu Profesorul Wolfgang Mieder și au publicat în revista internațională ,,Proverbium, pe care dumnealui o scoate din 1984 până azi. Sufletul acestor manifestări și preocupări privind paremiologia la noi a fost regretatul nostru conjudețean Prof. Dr. Constantin Negreanu.
În broșura publicată de Universitatea București, dedicată Prof. Univ. Dr. Wolfgang Mieder, în care este cuprinsă viața lui, publicațiile, titlurile și funcțiile pe care le-a deținut, câteva mărturisiri de suflet, profesorul american menționează la pag. 11: ,,A fost pentru mine o onoare și o cinste să public câteva comunicări ale dumneavoastră în mai multe volume ale ,,Proverbium-ului, într-o perioadă când era foarte dificil, dacă nu chiar periculos pentru dumneavoastră, de a publica în străinătate. Articolele și recenziile care au apărut în ,,Proverbium scrise de Emanuela Bușoi, Dumitru Găman, Gabriel Gheorghe, Constantin Negreanu, Anca Vlăduț-Pegulescu, Dumitru Stanciu, Al. Stănciulescu-Bârda și Cezar Tabarcea sunt de extremă importanță pentru paremiologia internațională.
După ce a răsfoit primul volum din cartea subsemnatului, Dicționarul proverbelor religioase românești, a exclamat că ,,nu cunoaște un alt popor, care să aibă o zestre paremiologică cu profil religios atât de bogată. Numai un popor cu existență milenară putea să creeze un asemenea tezaur. Iată un adevăr incontestabil.
Asemenea aprecieri sunt rare și îmbucurătoare, mai ales că dintre cei opt autori citați de dânsul, cinci sunt mehedințeni.
După ce-a murit Constantin Negreanu, toate edificiile ridicate de dânsul s-au surpat, iar cei pe care-i antrenase într-o preocupare atât de nobilă s-au risipit
. Ici și colo câte unul se încăpățânează să nu renunțe, printre care și autorul acestor rânduri.
Oricum, la Universitatea din București, între cei prezenți la festivitatea menționată, dintre cei cu preocupări din domeniul paremiologiei, care au participat la simpozioanele de la Severin, ori au publicat în revista severineană ori cea americană de profil, nu a fost prezent decât
subsemnatul!
*
File de cronică- 22 Martie 1984. ,,Am lucrat la Coloana Infinitului, vol. II.
La prânz m-am dus la Malovăț și am făcut un parastas la Cioabă Ion. Acolo am vorbit cu Gheorghe(Ghiță) Crumpei. Mi-a spus că procesul celor de la C. A. P. Malovăț încă nu s-a terminat. Contraexpertiza care s-a făcut a favorizat prea mult pe contabila Gradoe Aneta și astfel a devenit suspectă. Cercetările continuă, urmând a avea loc judecata de fond în Malovăț, în fața poporului.
Mămica a fost cu mătușă-mea Lena Motreanu la oraș. Vor să facă parastas de un an bunicului meu Ghigă. Am aflat că atunci când se coace pâinea pentru pomeni și parastase, la ușa cuptorului se coc nouă colăcei mai mici. Când sunt gata, se pun pe lopată și, alături de ei, se așează un pahar cu apă și unul cu grâu. Se ridică lopata și se zice: ,,Fii, Soare, mărturie,/Lui (N) pomană să-i fie! Foarte interesant pentru cercetările privind reminiscențele cultului Soarelui în aceste părți(
).
Curentul electric e întrerupt tot mai des și tot mai mult. Am învățat să
birjărește, trecând peste orice limite ale răbdării.
În Polonia e tensiune mare. Au fost scoase crucifixele din școli și pe tema aceasta se face mare caz. Minunat poporul acesta! El nu va putea pieri niciodată!
Tratativele sovieto-americane de dezarmare se pare că ar avea șanse de a se semna. În consiliul de conducere al Pieței Comune apele sunt tulburi.
*
Zâmbete. ☺,,Dragi femei, nu are rost să vă certați cu bărbații! Oricum, ei niciodată nu au dreptate! ☺ Fie pâinea cât de rea, tot ți-o fură cineva! ☺Ne naștem goi, flămânzi și uzi. După aceea lucrurile se înrăutățesc... ☺Omul înțelept își face vara sanie, iar iarna, când rămâne fără lemne, o pune pe foc... ☺Cine fură azi un ou și se lasă prins e...bou! ☺Nici o faptă bună nu scapă nepedepsită în România! ☺Cum îți așterni și apare unul să se culce în locul tău! ☺Dacă totul a ieșit bine, înseamnă că ai greșit undeva... ☺Mama proștilor e mereu... gravidă! ☺Ca românul nu-i nici unul, unde-s mulți, putea fi unul! ☺Două cuvinte deschid multe uși: trage și împinge!
*
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 2/17/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.