Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
„Ne-am unit, trebuie să rămânem uniți!”.

În ziua de 24 Ianuarie 2024, Liga Scriitorilor Români - Filiala Iași - Nord Est, împreună cu partenerii săi, au sărbătorit Unirea printr-o amplă manifestare cultural-artistică cu tema: „Ne-am unit, trebuie să rămânem uniți!”.
De 165 de ani, la data de 24 Ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române înfăptuită în anul 1859 sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Data de 24 Ianuarie a rămas în istorie și în sufletul românilor ca ziua în care s-a realizat Mica Unire sau Unirea Principatelor Române. A fost primul pas important în formarea teritoriului României, următorul eveniment având loc la 1 decembrie 1918, când a fost înfăptuită Marea Unire.
În deschidere, jurnalistul şi scriitorul Ilie Serediuc, președintele filialei ieşene a LSR, a salutat publicul, a prezentat invitații, apoi a vorbit despre semnificația zilei de 24 Ianuarie.
Scriitori, poeți, recitatori, soliști vocali, grup vocal și iubitorii de cultură și-au unit gândurile și-ntr-o simțire românească au trăit momente de bucurie și împlinire sufletească. Fiecare a marcat ziua de azi prin tot ce e mai frumos. O zi - izvor de bucurie și trăire a unor clipe înălțătoare. Cuvintele de iubire, de înfrățire și unitate au curs în cântece și versuri sublime, au copleșit inimile.
În deschidere, Silvia Hodaș, președinte LSR Subfiliala JUNIOR, a prezentat viitorii artiști: Karina Zamfirescu și frații Moise. Karina a fost cea care a deschis festivitatea cu trei dintre cele mai frumoase cântece populare românești. A emoționat sala când a început să cânte: „Avem o țară mândră și un brav popor,/ Uniți pe veci sub tricolor./ Chiar de-ar fi să vină neguri peste noi,/ Vom rămâne tot eroi.” Un mesaj tulburător! Apoi, cum îi stă bine românului la zi de mare sărbătoare, ne-a invitat să audiem două sârbe, una fiind „Sârba de demult”.
Cu multă iubire de neam și țară, au evoluat frații Moise: Giuliana Maria și Lorenzo Marian, copii talentați nu numai la cântec ci și la joc. Melodia și versurile „România mea e România ta/ E România noastră și suntem stăpâni în ea” au ajuns la inimile tuturor, iar când au început să cânte și să îndemne: „Și atunci când ești departe de sat și de neamul tău/ Să spui cu demnitate Român voi fi mereu” s-a auzit „glas peste Carpați” și poate chiar mai departe.
Tinerii au fost răsplătiți cu aplauze din plin și Diplome de Excelență pentru promovarea culturii și spiritualității românești la nivel național și internațional. Liceanului Silviu Teodorescu i s-a înmânat Diploma de Excelență și medalie, recunoaștere a activității din cadrul Ligii pentru anul 2023.
În partea a doua a manifestării, scriitorul Solo Rotenstain a susținut Conferința tematică „Ziua Unirii Principatelor Române” - zi de omagiere adusă momentului istoric din 24 Ianuarie 1859. Au fost enumerate principalele momente ale Unirii. S-a intonat nemuritoarea melodie „Hora Unirii”. Hora Unirii este unul dintre simbolurile sărbătorii naționale prin care românii celebrează în fiecare an, pe 24 Ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române. Hora unității naționale face să tresalte toată suflarea românească de oriunde.
Creatorii de frumos au adus prin versuri, proză, discursuri, închinare marelui Domnitor Alexandru Ioan Cuza. Un moment patriotic de rară sensibilitate au oferit, din creațiile proprii, poeții: Anton Constantin, Anatolie Coșuleanu, Mihaela Berari, Elena Bostan, Ioan Hodaș, Cristina Macovei, Angelica Manole și Valeriu Rudolf. Elena Bostan ne-a vorbit și despre rolul important pe care l-a avut pe lângă domnitor, în opera de reformare a țării, Prima Doamnă a Principatelor Unite - Elena Cuza. Mimi Rotariu l-a readus în memorie pe Moș Ion Roată, care cu înțelepciune, a arătat tuturor ce înseamnă Unirea adevărată. De curând, pe 15 Ianuarie 2024, s-a sărbătorit „Ziua Culturii Naționale”, iar actorul Valeriu Rudolf nu a uitat de cei doi prieteni buni, Eminescu și Creangă, pe care i-a creionat în versuri frumoase.
Scriitoarea Martha Eșanu a trecut în revistă toate manifestările ce au avut loc sau sunt în curs de desfășurare, în „orașul celor șapte coline”, dedicate Zilei Unirii Principatelor Române și a propus păstrarea unui moment de reculegere în memoria Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Cunoscuta Corală „Lirica, dirijor Nușa Apostol, în componența căreia se află oameni iubitori de frumos și de cultură, a interpretat cântece cu un puternic impact emoțional, iar Stela Lozanu a recitat, nemaipomenit de expresiv, poezia „Doina”, de Mihai Eminescu. Cum să nu se umezească ochii, când auzi melodia „Cât trăim” și gândindu-ne la patria noastră sfântă, la frumusețile ei putem spune: „Cât mai avem ceva sfânt/ Vom trăi pe-acest pământ”.
Și cum umorul l-a însoțit pe român în toate momentele mai triste sau mai vesele, și cum „Umorul fără frontiere” străbate peste tot, a încântat audiența cu poezii umoristice, scriitorul Ioan Hodaș.
Manifestarea culturală s-a încheiat cu un concert susținut de cunoscutul solist ieșean, cu voce unică, Iulian Gălușcă. Ca de obicei, atmosfera s-a umplut de lumină și frumos. Publicul deosebit de receptiv a cântat și aplaudat cu bucurie.
Moderatori: Ilie Serediuc, Ioan Hodaș
Sonorizare: Culiță Păduraru
Canale media: Silvia Hodaș, Mihaela Săvuc
Afiș: Silviu Teodorescu
Să fim UNIȚI ÎN CUGET ȘI-N SIMȚIRI!

Scriitori și jurnaliști: Silvia Hodaș, membru UZPR Filiala Iași, membru AJRP, Ilie Serediuc, vicepreședinte UZPR Filiala Iași, membru AJRP





Silvia Hodaș    1/26/2024


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian