Despr" Vestire " si depre "Toleranță "
În Faptele Apostolilor(FA,8:26-40) ni se spune că Apostolul Filip a fost indemnat de Duhul Sfânt înspre sudul Țării Sfinte,și acolo a întâlnit pe un înalt dregător etiopean care se întorcea spre casa lui.Acel înalt dregător,care călătorea cu totul special,într-un soi de încăpere purtată de scalvi,căci această era adevărată careta a vremurilor respective,deci acest dregător citea din Cartea Profetului Isaia.Apostulul l-a întrebat dacă pricepe ceeace citește și răspunsul a fost deschis,cum, dacă cineva nu îmi tălmăcește?Atunci Apostolul, a cărui minte fusese învățată de către Hristos și luminată de Duhul Sfânt,i-a tălmăcit Scripturile și imediat l-a și botezat.Asemenea cei doi ucenici(Luca și Cleopa) care mergeau spre Emaus au avut lipsa de tălmăcirea,explicarea,Scripturilor,și acea tălmăcire ei s-au învrednicit să o primească direct de la Mântuitorul.Din cele relatate este limpede că pentru a fi înțelese Scripturile trebuiesc vestite și apoi explicate,tălmăcite.Iar cei care le tălmăcesc sunt vrednici de cinste specială,o cinste care îl face pe Sfântul Pavel să exclame:..cât de frumoase sunt picoarele celor ce vestesc pacea, ale celor care vestesc Evanghelia.. Din nou ni se arată că singure Scripturile nu pot ajuta,ele au lipsa de un tălmaci,de cineva care să le vestească și să le explice.Despre importanta, vestitorului avem un alt exemplu încă mai cutremurător.
Pe însuși Hristos Dumnezeu a trebuit să îl vestească oamenilor cineva,iar acel cineva a fost Sfântul Ioan Botezătorul,cel mai mare născut din femeie.Iar Sfântul Ioan a și tălmăcit oamenilor cine vine,pe cine înfățișează,cel căruia nu sunt vrednic să-I leg sandalele,Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.
Iar dacă Hristos Dumnezeu a avut lipsa a fi vestit și tălmăcit,ce trufie nebună ne poate face să spunem că noi nu avem nevoie de vestire și de tălmaci?Dar aici intervine din nou Înțelepciunea lui Dumnezeu care a arătat calea.Această vestire și tălmăcire se face în Biserica.Iarăși este lipsa să revenim asupra înțelesului Bisericii.
Biserica este așezare teandrică,Dumnezeu-omenească.Ea este din totdeauna și este locul în care se află Dumnezeu.Vechiul Testament și Noul Testament numesc aceste loc prin același termen,Eclesia.Din nou trebuie repetat că atunci când vorbim despre Biserica este necesar să înțelegem că ea există pe două nivele diferite și nu putem folosi stările unuia dintre nivele pentru a expică stările celuilat nivel și viceversa.Astfel,fiind așezare Dumnezeiască, Biserica se află în condiția lui Dumnezeu,deci în afară timpului,în veșnicie,unde nu există nici trecut și nici viitor,există doar un acum perpetuu.Dar fiind și așezare omaneasca,Biserica este și realitate a lumii acesteia,căci în lumea această Dumnezeu se exprimă în timp.Cu alte cuvinte ,fiind trupul mistic al lui Hristos,Biserica nu poate fi decât una.Despre acest lucru,în chip lămurit au vorbit chiar Apostolii și cel mai lămurit vorbește din nou Sfântul Pavel în Epistolă către Galatieni unde și avertizează: 1:9, Precum v-am spus mai înainte,și acuma va spun iarăși;Dacă va propovăduiește cineva altceva decât ați primit, să fie anathema.Iar Sfântul Ciprian Episcopul Cartaginei(cca.200-258) în mod lămurit avertizează împotriva Bisericilor paralele și răspicat spune ; extra Ecclesis nulla salus(în afară Bisericii nu există mântuire).Dar aici întâlnim un alt paradox,o altă manifestare a adâncului nepătruns al Înțelepciunii lui Dumnezeu, a dragostei și milei Lui pentru oameni.Cei mai intransigenți dintre Părinții Bisericii, în ce privește canoanele și dogmele,așa cum era Sfântul Ciprian,s-au arătat cei mai înțelegători față de slăbiciunile și căderile personale.Sfântul Ciprian a fost cel care a arătat că Biserica trebuie să arate milă și înțelegere,toleranta, pentru cei numițilapses,cei care din teamă sau sub tortură,au căzut din dreapta mărturisire(este vorba de teribila perrsecutie anti creștină din vremea Împăratului Decius).Sfântul Ciprian spunea că fiecare caz trebuie judecat individual și după iconomia divină.Pentru că cei care vesteau știau cui vestesc și știau că în față lor se aflau nu oamenii ci omul,persoana fiecăruia, care poartă chipul și asemănarea lui Dumnezeu, deci este neprețuit.De aceea pentru fiecare, Biserica, folosește,cum ziceam,iconomia.
Iconomia divină,oikonomia,dispensation,înseamnă câteva lucruri.Înseamnă planul divin dar mai ales modalitatea de a aplica normele canonice.
Există norme stricte pentru fiecare cădere,pentru fiecare păcat, dar Biserica și slujitorii ei,Ierarhi și Preoți,nu voiesc să fie pierdut vreun suflet și de aceea folosesc iconomia.Circumstanțele sunt considerate,căință este considerată,suspinul este considerat.Iar dacă fiecăruia dintre noi I se spune să ierte greșelile fratelui sau,dacă acela se va întoarce și se va cai,de șaptezeci de ori câte șapte,deci permanent, cu cât mai mult va face acceasta Biserica?(Bun inteles cand exista cainta adevarata si vointa de a nu repeat pacatul savarsit).
Este absolut cutremurător să te gândești la privilegiul de a fi membru al Bisericii Dreptmaritoare,Ortodoxe,cea care păstrează întregul tezaur al credinței.Al credinței care este poate cel mai mare dar făcut oamenilor de către Dumnezeu.Dăruire care,de atâta ori îl făcea pe Părintele Nicolae Steinhardt de la Rohia să spună,dacă nu m-ai fi știut,nici nu m-ai fi căutat.Dumnezeu ni se face știut mai înainte că noi să îl căutăm.
Ca membrii ai Bisericii Ortodoxe să stăm bine,să stăm cu frică,uniți în jurul învățăturii Ei,tainelor Ei,Ierarhilor Ei.Fără să ne uităm nici la dreapta și nici la stânga,cu milă pentru cei rătăciți, dar mărturisind,împreună cu Sfântul Ciprian că,în afara Bisericii nu exista mântuire.
Alexandru Nemoianu
Istoric
Michigan USA
|
Alexandru Nemoianu 1/10/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.