Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Cu Elena Liliana Popescu despre volumul Imn Existenței - Inno all'Esistenza

Antonio Buozzi: Volumul Imn Existenței a fost publicat pentru prima dată în 2000 și Imn Existenței - Inno all'Esistenza (de Elena Liliana Popescu, Edizioni Rediviva, Milano, 2018, traducere de Antonio Buozzi și Luca Cipolla) este o nouă ediție cu alte imnuri care nu au fost publicate până acum? Care este cronologia și firul director al acestor poeme?

Elena Liliana Popescu: Volumul „Imn Existenței” s-a publicat pentru prima dată în 2000, în limba română. El conține patru imnuri: Imn Existenței, Imn Vieții, Imn Libertății și Imn Tăcerii. Imnurile s-au scris pe parcursul a mai mulți ani. De exemplu, poemul Imn Existenței a fost scris pe parcursul a patru ani. El a dat și titlul volumului. M-am gândit să le public într-un volum în anul 2000 pe care să i-l dedic poetului Mihai Eminescu, 2000 fiind anul UNESCO Eminescu.
Volumul Imn Existenței a fost tradus în spaniolă (publicat în Mexic în 2006), în chineză (s-au publicat două imnuri într-o antologie de autor, în 2012, dedicat in memoriam soțului meu, și celelalte două într-o altă antologie de autor – ambele în Taiwan). Mai este tradus în portugheză (se va publica în Brazilia), în franceză, engleză, bengaleză și în limba maghiară. În curând va apărea o ediție română - engleză - franceză.

A.B.: Ați scris în introducerea cărții: „Toate cuvintele lumii nu fac altceva decât să încerce să descrie tăcerea”. Putem spune că tăcerea este limbajul lui Dumnezeu și care este relația dintre Logos, cuvântul lui Dumnezeu, și cuvintele poeziei?
E.L.P.: La început, Heraclit a introdus termenul Logos ca fiind principiul ordinii și al cunoașterii. Până în prezent acest termen este utilizat cu sensuri diferite. Sofiștii, ca discurs, Aristotel, ca discurs motivat, filosofii stoici ca principiul divin însuflețitor ce pătrunde Universul, Evanghelia lui Ioan a identificat Logosul, ca fiind divinul prin care totul este creat și în continuare l-au identificat pe Iisus Hristos ca fiind Logos-ul încarnat. Termenul este, de asemenea, utilizat în filosofie, psihologie etc.
Aceste diferite semnificații nu intră în contradicție între ele deoarece pun în evidență același concept, misterios, care nu poate fi descifrat, asemenea Tăcerii, văzut din puncte de vedere diferite, în epoci diferite.
Se poate afirma, în acest sens, că este limbajul lui Dumnezeu, pentru că este imposibil să descifrăm Tăcerea, tot așa cum nu putem descifra Cuvântul lui Dumnezeu. Pe de altă parte Tăcerea este fundalul pe care se desfășoară spectacolul Vieții.
Poezia descrie în general imagini din acest spectacol și anume pe acelea pe care poetul le poate percepe și le poate exprima prin cuvinte, cu mijloacele tehnice și artistice de care dispune, în funcție de cunoștințele sale, de cultura sa, de experiența sa de viață etc.
Dar printre aceste cuvinte, se pot „zări” uneori acele spații, nu doar fizice, ci de o natură, mai subtilă, care aparțin Tăcerii, sau inexprimabilului. Și atunci, cuvintele, de regulă, sărace în a exprima inexprimabilul, se pot apropia atât cât le este posibil de acest ideal – descrierea Tăcerii.

A.B.: În primul Dvs. poem, Imn Existenței, vă imaginați ce a fost viața înainte de creație și de dualitate: totul unificat în ceea ce numiți, folosind același termen ca și filosofii neoplatonici, Unul. De ce această trecere de la Unul la Mulți, adică la lumea noastră actuală empirică s-a putut întâmpla și a fost o greșeală, o vină a oamenilor, ca în mitul Genezei, sau poate fi văzută ca o pozitivă și semnificativă trecere înspre o stare mai cuprinzătoare a vieții?
În același imn menționați întruparea Logosului. Motivul producerii acesteia este, din punctul Dvs. de vedere, Dorința pentru „experiența vieții” sau Cunoașterea, pentru a înțelege diferența dintre bine și rău? Există o coincidență între Logos și persoana istorică a lui Iisus într-o perspectivă creștină?
E.L.P.: Oamenii au încercat să își explice acest mare mister, al Creației, prin intermediul filosofiei, religiei, științei etc. Dar motivul, cauza primă a întrupării Logosului este mai presus de înțelegerea omenească.
Sunt legi implacabile, unele nedescoperite încă de oameni, care acționează în ceea ce am putea numi univers, dar într-o accepțiune mult mai generală decât cea obișnuită. Universul fizic pe care îl studiem, îl explorăm, în funcție de nivelul de cunoaștere la care ne situăm, este doar o reprezentare a unui univers mai extins, de o natură mai subtilă. Acesta este, la rândul lui, parte a unuia mai cuprinzător etc. și aceasta poate continua… atât cât mintea omenească își poate imagina… se poate spune „până la infinit”…
Fiecare din cele menționate de Dvs. au rolul lor în evoluția umană, în cadrul întrupării Logosului, sau al Creației. Ceea ce a generat-o o și menține în viață în mod necesar prin acțiunea așa numitei Legi a transformării, în care liberul arbitru are un rol esențial.
Pentru oameni, în general, dorința joacă un rol important. În Biblie este menționată ca factor care a declanșat „căderea” din Rai, sau „nașterea” în Lume. Dar dacă dorința – în înțelegerea obișnuit㠖 îl împinge pe om să acționeze într-un fel sau altul, el va desprinde, din consecințele unei astfel de alegeri, o experiență de viață folositoare. Și poate va realiza că necesitatea are un rol mai important în acțiunile omenești, decât dorința.
Binele și răul sunt noțiuni relative. Ele co-există în orice lume în care dualitatea este manifestă. În evoluția unui individ, semnificațiile acestor noțiuni se rafinează treptat, până când o înțelegere mai cuprinzătoare își face simțită prezența.

A.B.: Începem cu «dorința» și descoperim că adevărata lege a vieții este mai degrabă «necesitatea». Aceasta a fost bine înțeleasă de poeții și filosofii greci clasici: acolo într-un «Ananke», o lege stabilită care nu poate fi încălcată de oameni, altfel, ei cad în «Hybris». În cultura noastră contemporană am pierdut acest lucru, dorința pare a fi singurul vehicul posibil al vieții. Până când vom descoperi că este parte dintr-o iluzie…
Scrieți: „pe când trăia sublimul fără să-L recunoască”. Vă referiți la om sau la Fiul lui Dumnezeu?Există un fel de regret pentru o stare de perfecțiune pierdută pentru totdeauna?
E.L.P.: Mă refer la om, care este fiu al lui Dumnezeu, din momentul în care conștientizează acest lucru. Mă refer de asemenea la perioada în care „omul” (în germene) încă nenăscut pe pământ, se afla în așa numitul rai, când avea totul, trăia conform Logosului – principiul ordinii și al Cunoașterii absolute; dar fără să fie conștient de acest lucru, asemenea regnurilor mineral, vegetal, care nu își manifestă vizibil – cel puțin așa credem noi, în modul limitat în care percepem lumea –, liberul lor arbitru.

A.B.: În general, viziunea dvs. asupra existenței reamintește nu numai de Evanghelia lui Ioan (a se vedea Caponnetto introducere la „Canto d’amore”), dar și de filozofia neoplatonică, și parțial gnostică, care vorbește despre Unu și de separarea din el a altor eoni, într-o perspectivă creștină a Logosului. Pleroma (Unul) s-a dispersat prin creație în suflete bărbați și femei: deci, ei au o dorință, de a reveni la adevăratul acasă din care au plecat. Există vreo referire la asta? Sau, care este viziunea dvs. proprie?
E.L.P.: Indiferent de teoriile care explică momentul Creației/ Nașterii Lumii prin termeni din domeniul religiilor, curentelor filosofice sau din domeniile științei, există ceva UNIC, indiferent dacă este numit într-un fel sau altul, sau dacă el se poate numi sau nu, Cel care a declanșat apariția diversității.
Unele religii recunosc Treimea, cea care a dat naștere lumii, adică manifestării dualității, sau altfel spus, diversității.
Bărbați sau femei, deși au reprezentări diferite, sunt manifestări ale aceleiași esențe unice.

A.B.: Ați denumit al doilea poem din carte, Imn Vieții. Care este diferența în perspectiva Dvs. între viață și existență?
E.L.P.: Viața este manifestarea vizibilă a existenței. Sau altfel spus, existența este esența vieții.

A.B.: În același poem repetați în mai multe rânduri „În tine” tocmai pentru a invita pe oricine să descopere ce este ascuns în interiorul lui… Și acest Eu adevărat este într-un fel sau altul/ cumva uitat: „Găsește Adevărul/ În ceea ce-i uitat…”.
E.L.P.: „În tine” înseamn㠄în fiecare om, individ, cititor, poet sau oricine altcineva”. Însă aceasta nu înseamnă că este omul, poetul etc., care crezi că ești, ci acel tu însuți, pe care conștient sau nu, aspiri să îl cunoști și să te identifici cu el.

A.B.: În al treilea poem, Imn Libertății, se pare că faceți o legătură cu primul, Imn Existenței, dar introducând o lume „de mijloc”/ intermediară, a Zeilor, la început. Nu mai este vorba aici de Logos sau de fiul lui Dumnezeu, ci de un Titan, Prometeu, care să încerce – și să fie pedepsit – să lege cerul cu pământul, divinul cu umanul…
E.L.P.: Prometeu este unul dintre titani, un semi-zeu, un personaj complex, simbolic, care și-a manifestat iubirea de oameni acționând, așa cum a crezut că este bine, în accepțiunea sa, pentru a-i ajuta. În unele legende, el l-ar fi creat pe om, suflând peste lut și dându-i viață.
Prometeu este un mesager al divinului, chiar fără să conștientizeze inițial acest lucru, crezând că acționează doar din dorința sa de a ajuta oamenii. El face legătura între lumea zeilor și lumea pământească, acționând prin liberul său arbitru, în ambele: dintr-o parte luând/ „furând” focul, în cealaltă aducându-l unei omeniri, creată sau nu prin el, dar oricum, nepregătită să înțeleagă măreția unui astfel de gest.
Consecințele nefiind cele dorite, el a fost aspru pedepsit de însăși Forța care l-a generat. Poate chiar conștiința sa a fost aceea care l-a pedepsit crunt, fizic sau doar simbolic deși durerile s-au manifestat la fel de vii, până în momentul în care falsa sa viziune asupra lumii, a dispărut.

A.B.: De ce „conștiința”, așa cum ați spus? Este ceva greșit în ceea ce Prometeu a încercat să facă? Pentru ce ar trebui să se învinovățească?
E.L.P.: Dacă perspectiva lui ar fi fost alta, dacă ar fi putut aprecia cu exactitate stadiul în care se afla omenirea, poate că ar fi acționat diferit. Este doar o ipoteză. În momentul în care a „văzut” consecințele negative produse de neînțelegerea oamenilor, suferința sa a fost enormă, greu de descris în cuvinte. El a realizat c㠄focul” – un instrument miraculos, aflat la dispoziția/ în mâna unui ignorant – poate provoca multă suferință, ceea ce s-a și întâmplat.
El a avut viziunea a ceea ce urma să se întâmple în omenire, prin utilizarea greșită de oameni a darului său și a realizat de ce fapta sa „bun㔠a fost interpretată de lumea zeilor ca fiind o greșeală.
Dar în același timp a eliminat prin introspecție urmele de vanitate care l-ar fi împins la curajoasa sa faptă, considerându-se ocrotitor/ salvator al omenirii.
În tot acest proces, Conștiința sa a jucat un rol dominant.

A.B.: „Alungă lumea ta de umbre/ și vino dincolo de gând/ ușor, tăcerea să inunde/ sfiosul suflet, renăscând”. Din nou, ca în Imn Existenței, ni se recomandă/ sugerează să mergem dincolo de gând, în interiorul tăcerii. Este aceasta singura cale de a ne găsi adevăratul nostru sine ascuns? Gândirea nu are niciun rol sau importanță în acest proces?
E.L.P.: Gândirea are un rol deosebit de important în acest proces de (re)găsire a sinelui „ascuns”. Totul pleacă de la gând, se spune „ești ceea ce gândești”. Faptele noastre sunt consecințe/ materializări ale gândurilor noastre. Procesul gândirii ne ajută să cunoaștem, concentrarea asupra unui subiect este posibilă doar în procesul gândirii etc. Dar dacă încercăm să găsim sursa unui gând, atunci ne aflăm în fața unui mister. Pentru ca el izvorăște din tăcere.

A.B.: Poemul Dvs. final, Imn Tăcerii, este o concluzie logică și firească a acestui itinerar poetic prin existență și viață. Există o conexiune strânsă între orice cuvânt semnificativ, ca în poezie, și tăcere. Ce relație vedeți între ele?
E.L.P.: Cuvintele exprimă gândurile noastre, care se nasc printr-un impus misterios, din tăcere. Astfel, ele sunt materializări ale gândurilor care vin din tăcere și se retrag în tăcere. De aceea tăcerea a fost și rămâne un mister, asemenea unui ecran pe care se derulează filmul Vieții.

A.B.: În același poem menționați „dragostea” ca o modalitate de „menținere în viață”. Ce este dragostea în perspectiva religioasă-mitică a poemelor dvs.?
E.L.P.: Dragostea este cel mai de preț dar care se poate primi și care se poate dărui. Din dragoste s-au creat universurile, prin dragoste se mențin. Fundament a tot ce există, dragostea reprezintă cel mai adânc mister, pentru că a te cunoaște pe tine însuți înseamnă a primi cu adevărat Dragostea care îți este hărăzită de la începutul începuturilor.











Antonio Buozzi    1/8/2024


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian