Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Sfântul Ioan Botezătorul

În ziua de 7 ianuarie, Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfântul Proroc Ioan, Înainte-mergător, vestitor și Botezător al Domnului nostru, Iisus Hristos. Această zi este numită „Soborul Sfântului Ioan”, dar sunt sărbătorite și: zămislirea (23 septembrie), nașterea (Sânzienele sau Drăgaica, 24 iunie) și tăierea capului sfântului (29 august).

Nașterea lui Ioan Botezătorul a fost o minune pentru părinții săi, Elisabeta (verișoara Maicii Domnului) și preotul Zaharia, întrucât nu fuseseră binecuvântați să aibă copii. Totuși, pentru acest fapt, ei se rugaseră Domnului, iar Arhanghelul Gavriil i s-a arătat lui Zaharia la templu, spunându-i că ruga sa a fost ascultată. Dar pentru că a fost neîncrezător, Zaharia a fost pedepsit, rămânând mut. Totuși, vocea i-a revenit după nașterea pruncului, atunci când i-a rostit numele!

Sfântul Ioan a ales viața de pustnic chiar din copilărie. S-a retras în pustiu, în apropierea Râului Iordan, unde a dus o viață grea, îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă, hrănindu-se cu lăcuste și miere de albine sălbatice. În acele locuri, propovăduia pocăința și îi boteza în apa Iordanului pe cei care își mărturiseau păcatele. Ca atare, veneau la el oameni de tot felul: negustori, vameși, soldați și chiar învățați, cărora le dădea diferite sfaturi, mai ales cu caracter moral. Era sever cu aceștia, mai ales cu învățații și fariseii.

Multă lume credea că el este chiar Mesia, dar le spunea: „Nu sunt eu Hristosul… Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie – «Îndreptați Calea Domnului»!”. Cel mai important și emoționant moment din viața sa a fost Botezul Domnului, atunci când, în urma viziunii Duhului Sfânt care a coborât deasupra lui Iisus, el a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii”. La îndemnul său, mulți dintre ucenici l-au urmat pe Iisus, printre care se aflau viitorii apostoli Ioan și Andrei.

Sfântul Ioan Botezătorul s-a ridicat impetuos împotriva oricărui fel de păcat. În acest context, l-a învinuit pe Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a pornit război împotriva fratelui său, Filip, luându-i țara și soția, Irodiada. Aceasta îl ura de moarte pe Sfântul Ioan și, în urma cererii ei, a fost trimis de Irod în temnița Cetății Maherus/Machaerus din Pereia (acum în Iordania). La petrecerea pe care Irod a organizat-o de ziua lui a venit și Salomeea, fiica Irodiadei. Tânăra prințesă i-a încântat pe toți cu dansul ei, câștigând simpatia tiranului. Acesta i-a promis că-i va da orice-și dorește, chiar jumătate din împărăție. Învățată de mama ei, Salomeea a cerut „capul lui Ioan Botezătorul”. Irod, care nu voia să-și încalce promisiunea, a acceptat uciderea profetului, iar soldații i-au adus Salomeei capul așezat pe o tipsie. Tragicul eveniment a avut loc în ziua de 29 august a anului 32. Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost ascuns sub podeaua unei camere din Cetatea Maherus. Apoi, în anul 453, la dărâmarea cetății, capul a fost luat de către episcopul Uranie și dus în Biserica cea Mare a Cetății Emesa, Siria. În anul 860, Sfântul Patriarh Ignatie a dus capul la Constantinopol, iar în anul 1204 francezii au luat o parte din el și au depus-o într-o biserică din orașul Amiens (acum catedrală). O parte din capul Sfântului se află în Damasc. Trupul a fost îngropat în Cetatea Sevastia din Samaria (acum în Cisiordania), iar mâna dreaptă a fost dusă de către Sfântul Evanghelist Luca în Antiohia (orașul său natal), ajungând în cele din urmă la Constantinopol, în anul 956, datorită împăratului Constantin VII Porfirogenetul.

Irod Antipa a fost chemat la Roma de către Caligula (împărat roman între anii 37-41) și de aici a fost trimis împreună cu Irodiada la Lugdun/Lugdunum (acum Lyon), în Franța, unde au mers cu mâinile legate și au murit în sărăcie. Salomeea, urmărită de pirați, s-a refugiat în munți, însă, o bucată de gheață care s-a desprins spre ea, i-a retezat capul.

În cinstea Sfântului Ioan Botezătorul multe biserici din România și din alte țări au drept praznic una dintre zilele de sărbătoare legate de viața sa.

La mulți ani cu sănătate tuturor celor care poartă numele de: Ioan, Ioana, Ion, Ionaș, Ionel, Ionela, Ionica, Ionică, Ionuț, Ionuța, Nela, Nelu, Neluța, Neluțu, Nica, Nică, Oana, Onuț.



Prof. Marin ȘTEFAN




Marius Stefan    1/4/2024


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian