Câțiva copii brașoveni au donat banii strânși la colindat pentru persoanele cu dizabilități
Se continuă, pentru al treilea an consecutiv, tradiția colindatului caritabil. Câțiva copii din Brașov, sub îndrumarea lui Radu-Valentin Paul, au fost la colindat săptămâna aceasta și au strâns 13150 lei, bani pe care i-au oferit Fundației Rafael. Aceștia au colindat în zilele de marți, miercuri, joi și vineri între orele 18:30 și 21:30. Au dus colinda românească în casele și firmele brașovenilor, dar și în cele din alte țări și orașe, pentru că au colindat inclusiv online. Au reușit să viziteze peste 30 de locații în aceste zile, iar vineri seara au încheiat acțiunea lor la sediul Fundației Rafael, cărora le-au oferit banii pe care i-au strâns.
“Am început această acțiune în decembrie 2021 și am vrut să îi învățăm pe copii tradiția colindului. Am realizat rapid că oamenii oferă și bani, iar atunci am decis, împreună cu copiii, să oferim acești bani către cei care au mai mare nevoie de ei. Astfel, în 2021 am strâns 11000 lei, cu care am cumpărat produse locale, pe care le-am oferit către 6 familii nevoiașe. Iar în 2022 am strâns 12000 lei, pe care i-am oferit Asociației Catharsis, care luptă de peste 25 de ani pentru copiii orfani. Anul acesta am reușit să strângem puțin peste 13000 lei, pe care i-am oferit Fundației Rafael, care lupta de peste 15 ani de zile pentru persoanele cu dizabilități.
Proiectul este unul cu implicații multiple. Copiii colindători învață o tradiție frumoasă, se distrează și primesc o grămadă de dulciuri…. și câteva fructe. Înțelegerea este că banii merg la o asociație și dulciurile le rămân lor. Persoanele pe care le colindăm primesc în casele și firmele lor energia frumoasă, adusă de acești copii și, sperăm noi, să le bucurăm sufletele cu colindele noastre. De asemenea, prin noi, au ocazia de a oferi, de a contribui în comunitate. Iar pentru beneficiarii asociațiilor care primesc banii este o bucurie să primească un asemenea sprijin. Doamne ajută să putem continua tradiția an de an!”, a declarat Radu-Valentin Paul, coordonatorul proiectului și președinte al Asociației Brașovul Altfel.
Cei de la Fundația Rafael au fost oarecum luați prin surprindere și nu au știut ce să creadă sau la ce să se aștepte. Aceștia au fost contactați de Radu-Valentin Paul și rugați să primească copiii luni seara pentru a exersa colindele la ei la sediu. Apoi, când au venit vineri seara cu banii, au fost uluiți de cadoul primit.
“Propunerea venită din partea domnului Radu Valentin Paul de a exersa colinde la sediul Fundației Rafael și de a porni apoi, cu copilașii colindători, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului, a fost un pic surprinzătoare pentru noi, dar ne-am bucurat să fim locul de unde începe vestirea bucuriei. Ulterior, însă, am aflat că vom fi și punctul terminus al întregului periplu pe apele bunei vestiri și am fost încântați, mai ales că am început să-i îndrăgim pe copiii dornici să colinde. Cu adevărat uluiți am fost, însă, vineri seara, când toată suma pe care ei au primit-o ca răsplată pentru efortul lor, au donat-o Fundației Rafael, pentru a fi transformată în terapiile și în programele de dezvoltare și de susținere, de care au atât de mare nevoie, atât copiii, cât și adulții cu dizabilități. Ne-am mirat și după plecarea colindătorilor, pentru că suma de 13.000 de lei este impresionantă și pentru că ea ne-a fost dăruită cu foarte multă naturalețe. Da, Brașovul poate fi mereu altfel, mereu mai bun, cât timp copiii sunt educați în spiritul altruismului și al dăruirii creștine. Mulțumim, Brașovul Altfel!”, a declarat Claudiu Staier, președintele Fundației Rafael.
|
Liliana Popa 12/23/2023 |
Contact: |
|