Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2022
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Crucea – între metafizică și viața cotidiană

Introducere

E deopotrivă complicat și facil a vorbi astăzi despre Cruce și multiplele ei semnificații. Acest lucru deoarece încă din vremurile de început ale erei noastre, ea a beneficiat de o bogată bibliografie și de atenția Sfinților Părinți și a scriitorilor bisericești. Dacă Mântuitorul Hristos a legat-o ombilical de creștinism și istoria sa, adepții Săi au transformat-o într-un element ce-i definește atât din perspectiva culturală, cât și în ceea ce privește înțelesurile vieții cotidiene. Așa se face că în vremuri recente, reinterpretând sensuri deja consacrate, filosofi și gânditori contemporani vorbesc despre semnificațiile metafizice ale termenului cheie al demersului nostru , sau încearcă să treacă în revistă aspectele definitorii care caracterizează relația între semn, simbol și putere .
Date fiind complexitatea conceptului și opulența abordărilor de care a beneficiat în decursul vremii, e firesc ca modestul nostru demers să nu-și propună nici repertorizarea, din perspectiva cantitativă ori tematică, a bibliografiei de specialitate, nici realizarea unei abordări exhaustive, ci mai degrabă punctarea unor elemente de actualitate privitoare la subiectul adus în atenție. Vom porni astfel în prezentarea modului în care multiplele sensuri ale Crucii pendulează între metafizică și viața cotidiană de la definirea termenului anterior menționat. Vom încerca apoi să vedem în ce măsură ea este un termen ale cărui ramificații teologice se răsfrâng asupra unei teologii ce depășește capacitatea noastră de înțelegere și cum putem să o percepem prin prisma lucrurilor pe care suntem chemați să le trăim în cadrul vieții de zi cu zi.

Metafizica – precizări terminologice
Aidoma oricărui demers ce se respectă, și cel pe care tocmai l-am început ar trebui să conțină în debutul său și defnirea termenilor cheie, respectiv: metafizica și viața cotidiană. Dacă cel din urmă e arhicunoscut și nu are nevoie de nicio definire, fiind asumat mai degrabă sub aspect practic decât sub cel al clarificărilor conceptuale și al nuanțelor, înțelegerea celui din urmă ar putea aduce cu sine anumite dificultăți în cazul unui public nefamiliarizat cu limbajul teologic. Dicționarele de specialitate văd astfel „metafizicul”:
„Care aparține metafizicii, privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii” .
La rândul ei, metafizica beneficiază de două definiții mari în cadrul Dicționarului Explicativ al Limbii Române.
„1. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d’Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc.
2. Metodă de cercetare a fenomenelor, diametral opusă metodei dialectice, care consideră fenomenele izolate unele de altele și imuabile, concepe dezvoltarea ca un simplu proces de creștere și neagă contradicțiile interne ale obiectelor” .
În arealul teologic, lucrurile par a fi mai simple decât în filosofie. Metafizicul este înțeles aici ca fiind legat strâns de sensul etimologic al termenului. Astfel, el este perceput în relație cu modul în care simțurile umane se raportează la un fenomen și la constructele mentale care există cu privire la acesta. În creștinism, metafizicul este astfel mai degrabă corelat cu modul în care percepția clasică, senzorială, este depășită din perspectiva trăirii și a înțelesurilor de anumite fenomene, aspecte sau elemente cu relevanță teologică.
Aspectul în sine este relevant și pentru înțelegerea Crucii. Teologi reprezentativi ai spațiului românesc precum părintele profesor Dumitru Stăniloae sau Preafericitul Părinte Patriarh Daniel au ținut să-l evidențieze în paginile unor cercetări teologice în cadrul cărora au subliniat puternica legătură existentă între Cruce și Înviere.

Crucea ca element al unei teologii metafizice

De altfel, cheia înțelegerii Crucii sub aspect metafizic rezidă în această puternică legătură. În cuvinte puține, s-ar putea spune că Hristos este Cel care o transformă din instrumentul de tortură cel mai înjositor, menit a fi folosit ca pedeapsă pentru tâlharii cei mai josnici, sperjuri sau cei care conduceau revolte împotriva conducerii lumești în poteca înspre veșnicie. Și doar în legătură cu El crucea poate fi percepută astfel. Căci, așa cum am subliniat și cu alte ocazii , fără Hristos Crucea rămâne mereu un element de tortură. E simbolul unei forme de flagelare, ce poate cel mult să definească un maniheism prezentat sub aparențe creștine, ce este însă departe de esența adevărată a acestui fenomen.
În Hristos Crucea nu reprezintă semnul prevestitor al morții iminente ce vine ca pedeapsă pentru un fapt reprobabil. Intersecția celor două axe ale ei capătă la Dânsul rolul de axis mundi, despre care a vorbit, e drept, într-un context diferit de cel de acum Mircea Eliade . Viața omului ce înțelege sensurile biblice ale Crucii devine ea însăși Hristoforă. De altfel, din punct de vedere teologic Crucea însăși nu are altă reprezentare ori înțelegere decât în legătură cu Hristos. Chiar și în iconografie, orice formă de reprezentare a Crucii în care El este absent este cel puțin susceptibilă de faptul de a fi eronată, ori eretică.
Interesante sunt modalitățile în care a fost ea privită în decursul vremii în diferite spații confesionale. Astfel, în timp ce protestantismul i-a recunoscut o ternă dimensiune simbolică pe care a încercat, de fiecare dată când a avut ocazia, s-o oculteze, negându-i dimensiunea mistică, Catolicismul și Ortodoxia au încercat mereu să-i ofere un loc central în această zonă.
Desigur, între cele două au existat diferențe de abordare. Astfel, în vreme ce, sub influența unei teologii pietiste, Catolicismul a încercat adesea să-și plaseze adepții la poalele unei Cruci urcate pe un munte în care Hristosul Răstignit ocupa locul central, Ortodoxia a privit-o mereu în legătură cu Fiul Omului cel înviat. Acest lucru aproape că explică, ce-i drept, succint, de ce teologia Ortodoxă nu a cunoscut fenomenul stigmatelor. Catolicismul pietist (a nu se confunda cu întregul Catolicism, s. n.), a fost astfel cel care, conform opiniei unora dintre teologii contemporani, s-a blocat pe ideea de Cruce și Hristos crucificat, neglijând, în multe situații, ideea de Înviere, ce vine ca o consecință firească a actului Răstignirii în sine. Așezați într-o contemplare ce se dorea mai degrabă dedicată unor aspecte cu relevanță pentru spațiul terestru, precum durerea și suferința, mulți dintre misticii apuseni influențați de acest aspect s-au blocat pe contemplarea sublimului acestora, omițând parcă faptul că abia dincolo de ele eternitatea-și deschidea cu generozitate porțile, iar moartea devenea un fenomen obsolet. Poate tocmai de aceea și-au dorit mai degrabă primirea rănilor Celui la care priveau, decât a harului Său mângâietor. Nu este scopul acestui modest text acela de a comenta relevanța teologică a stigmatelor. Au făcut-o deja alți teologi înaintea noastră , pe baza modului în care tradițiile din care făceau parte au asumat ori evitat acest aspect. Un lucru se cade totuși precizat. Anume, faptul că teologia răsăriteană nu a cunoscut niciodată acest fenomen. Motivul este simplu: contemplarea Crucii duce mereu cu gândul la Învierea Domnului în această tradiție. Ori pe Hristos cel răsărit din adâncul genunii nu poți să-L privești decât cu ochii umezi de bucurie. Și nu poți să ceri decât binecuvântarea prezenței Sale sfințitoare în propria ta viață. Cu alte cuvinte, însăși asumarea în cheie metafizică a Crucii presupune faptul de a lăsa minții posibilitatea de a vedea dincolo de lemn, cuie și durere. De a privi prin fereastra Raiului înspre o lume ale cărei lumini țâșnesc deja raze puternice prin găurile cuielor. În fond, întreaga teologie a Crucii nu poate fi altfel privită decât în cheie euharistică .
În actul chenotic, moartea lui Hristos nu reprezintă astfel, în ciuda durerii pe care o incumbă, decât o etapă premergătoare Învierii. Una necesară și dureroasă, dar în același timp, dătătoare de certitudini. Această perspectivă se focusează astfel asupra unui element esențial în înțelegerea complexului amalgam de sensuri ale Crucii privite din perspectivă metafizică.

Crucea și viața cotidiană

„Noi l-am pus între tâlhari, iar Hristos ne-a pus pe noi între îngeri”, sublinia Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, într-un dialog destul de recent dedicat Crucii și relevanței acesteia pentru teologia creștină . Cuvintele dânsului, aidoma multor altora, vin să sublinieze rolul aparte pe care l-a dobândit aceasta în viața omului. Ea nu a rămas la simplul stadiu de element teologic abstract, ci a fost asumată în viața cotidiană a creștinului care a ajuns adesea să-și definească propriul parcurs prin intermediul sintagmei mai-sus pomenite.Viața creștinului e astfel văzută ca o cruce. Nu în cheie fatalistă, ci mai degrabă din rațiuni ce țin de o credință trăită cu scrupulozitate. O dovedește înclusiv modul în care, anumite creații culturale cu rol important în viața noastră vin să vorbească despre ea ca parcurs. De fapt, această asumare, simplă și țărănească a termenului aduce în atenție faptul că dânsa nu reprezintă o fundătură, ci doar deschiderea înspre orizonturi aparte și eternitate. În plus, subliniază legătura puternică existentă între Hristos și viața celor care se străduiesc să urmeze prescripțiilor Lui de viață.
Biografia pământească a fiecăruia dintre noi ia astfel forma unei cruci. Pe de-o parte pentru că în cadrul ei se interferează cadrul transcendentului cu imanentul pe care suntem chemați a-l trăi. Pe de alta întrucât ea reprezintă un traseu ce trebuie să ducă, precum instrumentul de tortură transformat în stindardul biruinței, înspre Hristos.

În loc de concluzii

Într-o scrisoare adresată unei ucenițe care se plângea de sinuozitățile traiului cotidian și de dificultățile cărora trebuia să le facă față pas cu pas, Sfântul Macarie de la Optina îi scria acesteia: „lemnul Crucii a cărui greutate îți apasă acum spinarea a răsărit din pământul sufletului tău” . Acest lucru vine nu doar să sintetizeze polisemia termenului pe care-l avem în vedere și să vorbească despre sensurile lui metafizice, ci și să ni-l ipostazieze, atrăgându-ne atenția asupra faptului că dacă privim viața ca pe o Cruce, acest lucru nu trebuie să ne facă să externalizăm încercările și să le punem în sarcina lui Dumnezeu într-o manieră acuzativă. Dimpotrivă, ne îndeamnă la asumare responsabilă și la conștientizarea faptului că, dacă pornim de la premisa că ea reprezintă chintesența vieții noastre duhovnicești, trebuie apodictic să avem în vedere că modul în care o percepem e legată și de evoluția acesteia. Astfel, doar cu Hristos și în El, ea devine cu adevărat cheia eliberării. În absența Sa, rămâne același instrument de tortură a cărui asumare vine să mărturisească, chiar și unei conștiințe șubrezite, nevoia de Dumnezeu ca dat ontologic. Și să-mpovăreze.
Element cu relevanță metafizică și sensuri ce nu pot fi cuprinse de mintea omenească sub aspect rațional, ci trebuie mai degrabă asumate și trăite cu acceptarea faptului că ele vin să se refere la chestiuni ce leagă supranaturalul cu traiul de zi cu zi, ea este astfel un aspect esențial al spiritualității răsăritene și al celei apusene deopotrivă. Viața însăși, asumată în Hristos, devine o Cruce. Una ce nu ne ucide, așa cum făcea cu cei din vremea Mântuitorului, ci ne duce spre eternitate, datorită legăturii extraordinare existente cu acesta. Iisus e cel care a transformat Crucea dintr-o banală alcătuire din lemn cu rol punitiv într-un element cu valențe teologice profunde. Înțelegerea ei dincolo de aparențe depinde însă de noi și de relația pe care o avem cu El. Căci, așa cum am subliniat aici, Crucea poate nu este altceva decât un element de tortură, a cărei prezență ne prevestește sfârșitul, atâta vreme cât nu e plasată în legătură cu Dânsul. Dimpotrivă, trăită și înțeleasă în cheie creștină, ea reprezintă cheia spre viața veșnică, prevestirea eternității, un element ce se cade personalizat, așa cum bine subliniază cântările bisericești din cadrul Praznicelor care i-au fost dedicate și indicatorul înspre veșnicie. A privi spre Cruce înseamnă a privi lumea euharistică. A-ți îndrepta ochii trupești și pe cei ai inimii înspre Potir și a lăsa ca inima ta să verse puternicele lacrimi ale pocăinței.


Protos. Dr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu
Eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec
Exarhul Mănăstirilor din Episcopia Ortodoxă Română a Canadei




Protos. Dr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu    9/13/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian