Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2022
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Magia conflictului

Motto: Dacă se discută politică, nu zi nici da, nici nu. Fii ambiguu!
(Ion Băieșu, Balanța)

Equivocarse are în spaniolă o semnificație surprinzătoare. Înseamnă pur și simplu a te înșela, a greși. Cu alte cuvinte, când te-ai echivocat (estás equivocado), nu ești doar puțin suspect, îndoielnic, cum s-ar interpreta pe la noi, ci în afara normei, complet eronat. Sintagma aceasta mă surprinde de fiecare dată când o aud, la fel cum o face largo, cuvânt spaniol care nu înseamnă larg, ci lung (un lucru cu care greu m-am obișnuit).
Într-un articol despre magia conflictului, citesc nu fără mirare că echivocul în sens clasic, românesc, de indecis, ambiguu, este la modă. „Măi să fie“, îmi spun în gândul meu și mă duc cu gândul la experiența tânărului Johan Galtung, care a avut aceeași revelație zguduitoare, atunci când a făcut cunoștință cu genialul Niels Bohr, fondatorul teoriei potrivit căreia lumina poate fi privită în două moduri: ca undă și ca particulă. Pe loc, Galtung a înțeles atunci că farmecul realității nu rezidă în puterea noastră de a o interpreta într-un singur mod, ci în capacitatea ei de a adăposti sub o singură pătură două sau mai multe variante de adevăr, doar aparent contrarii. Și natura face asta cu ... naturalețe, fără a da semne de intoleranțe, fără a amenința să explodeze. Este un lucru cu care noi, oamenii, doar cu greu ne putem împăca. De ce?
Pentru că întreaga noastră educație se bazează pe principii clare, pe adevăruri unice. Încă de pe vremea copilăriei ne-am obișnuit să citim prin manuale cum se rezolvă corect o problemă, cum se scrie, cum se pronunță etc. Mai târziu, ne-am integrat în societatea care ne recompensează după așteptări, având de la noi pretenții clare, bazate pe nomenclatoare, cataloage, fișe de posturi șamd. Unde am ajunge dacă ne-am permite să întoarcem toate lucrurile pe toate fețele? Nu ne-am împotmoli cumva pe drum?
Ei bine nu, susține un om de afaceri german, care ne atrage atenția că trebuie să ne adaptăm la o schimbare dinainte ca ea să apară, ca să nu ne trezim depășiți de noua paradigmă. Pandemia a generat mai multe partide pro și contra vaccinării decât s-ar fi crezut, războiul își are adepții lui în ambele tabere, criza climatică poate fi abordată în mai multe feluri etc. Concluzia sa este: să aruncăm mai multe priviri asupra lucrurilor, pentru că, adesea, ele nu sunt ce par a fi. Truism? Nici pe departe!
Autorul pornește de la exemplul unor imagini binecunoscute nouă, așa-numitele imagini contrarii, care, în funcție de modul în care le privim, relevă realități diferite. De exemplu, privind în alb negru, vedem un cotor de măr; dar negru pe alb se vede conturul unei perechi de îndrăgostiți, față în față. Fac o paranteză: în germană, numele acestor dibace iluzii optice este Vexierbilder. Tradus mot a mot ar însemna în română imagini jignite, ofuscate. Iarăși o interpretare lingvistică nu lipsită de umor! Dar să revenim la ambiguitatea noastră.
Pe scurt, chiar dacă nu întotdeauna ne sare în ochi și a doua imagine suprapusă peste cea pe care o zărim mai întâi, cel târziu după ce ne-o semnalează cineva, nu-i mai putem nega existența. După ce a deslușit ambele reprezentări, niciun om cu scaun la cap nu se va mai încăpățâna să susțină că un Vexierbild ar avea o interpretare unică. Atât prima cât și a doua variantă sunt clare și corecte, de la cap la coadă, fără urmă de greșeală.
Extrapolând, mai toate fenomenele pot avea mai multe fațete, valabile concomitent. De ce ne încăpățânăm să credem că suntem înconjurați de fenomene și evenimente care înglobează un singur adevăr, o realitate unică? Poate pentru că modul în care ne vin informațiile tinde să descrie doar o variantă posibilă din multe.
Dar de ce să schimbi o teorie care a funcționat cu brio până acum? Păi nu spun bine englezii: never change a winning horse? Ei bine, pentru că modul tranșant de a privi lumea în alb-negru nu mai dă roadele de până acum. Prea repede se derulează schimbările!
Strategul citat, cu numele de Christoph Werner, a reușit să mă convingă să-mi extind competența pentru ambiguitate, cum o numește el. După opinia sa, n-ar trebui să combatem, ci să încurajăm ambivalența, sau mai bine zis plurivalența fenomenelor. Altfel risipim mult potențial și se creează tensiuni nedorite, mai ales în domeniile sociale, culturale, interumane, cele care sunt mai greu cuantificabile.
Cu două argumente mi-a spulberat acest autor teama de a nu mă ... equivoca. Primul este acela că, dacă omitem din ecuație posibilitatea unei alte viziuni paralele, canalizându-ne pe cea în care credem nestrămutat, pierdem ocazii, privându-ne de posibilitatea unei dezvoltări viitoare. Poate nu neapărat la banda rulantă sau în procesele de producție clasice ne-ar fi de folos o a doua opinie, dar în domeniile sociale și culturale, în mod cert există mai mult decât o singură realitate. Dacă nu îi luăm în serios pe cei care văd un lucru altfel decât noi, câștigă lupta doar una dintre variante, iar celălalt, care crede la fel de înverșunat ca noi în teoria sa, ne va respinge. Teren propice pentru o păguboasă radicalizare. Pericol iminent pentru mass media, care funcționează încă după regulile deontologice ale adevărului unic, principiu fundamental în jurnalism.
În al doilea rând, dacă mizăm pe o soluție unică, fără a exploata potențialul de ambiguu ascuns în fiecare fenomen, s-ar putea să ne trezim prea târziu că am ales calea greșită. Pentru a mai relua firul prezentului, acolo unde duce spre o dezvoltare viitoare pozitivă, ne va lipsi exact punctul cel mai important: cel de pornire. Pierdem astfel contactul cu propriul viitor, mizând pe o realitate eronată, sau cel puțin pe una îngustată.
Sugestia autorului este să ne folosim de ambiguitate ca de un instrument optic, o prismă prin intermediul căreia să filtrăm realitatea, privind-o în diferite lumini, din mai multe unghiuri. Nu e suficient să fim toleranți la ambiguu, trebuie chiar să mizăm pe el, să-l luăm în calculul ecuației noastre, ca pe ceva necunoscut, dar cert. Palpitant, misterios, cu siguranță ne va surprinde, dar măcar nu ne va găsi nepregătiți. Nu putem cunoaște viitorul de pe acum, dar ținându-i ușa deschisă, ne rezervăm șansa de a-l putea influența măcar într-o mică măsură.
Mă întorc la mottoul savuros cu care am început acest eseu și îl folosesc ca exemplu concluziv: celebra replică a preotesei precaute din romanul lui Ion Băieșu este doar aparent una care sprijină excursul meu teoretic, legat de termenul de ambiguu. În fapt, ea sugerează exact contrariul, își îndeamnă soțul să nu zică nici da nici nu. Ori, dacă ar fi fost pe linia noastră, ar fi trebui să-l îndemne să spună și da și nu. Atare neclaritate s-ar fi putut însă să-l coste însă cam mult pe bietul Părinte, pentru că societatea în care trăia, cea socialistă, nu era una care să garanteze libertatea de opinie.
Ce noroc pe noi, europenii de astăzi, că ne putem permite acest lux de a zăbovi mai mult asupra lucrurilor, plecând urechea la mai multe opinii! Câtă vreme ținem seama de celelalte fațete ale realității noastre, nimic nu ne împiedică să ne angajăm pe propriul drum. Iar dacă mediile ne servesc alternativ ba o știre, ba alta, uneori chiar opusă, discernământul ne aparține. Putem și noi să contribuim la promovarea unor medii mai ponderate.

Gabriela Căluțiu Sonnenberg
Bennisa

Bibliografie: editorial de Christoph Werner, apărut în revista Alverde DM-Magazin, iunie 2022





Gabriela Căluțiu Sonnenberg    9/1/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian