Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2022
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Scrisoare pastorală

Puroi social.

Navighez zilnic pe internet. Din motive obiective și profesionale străbat diverse platforme de socializare, vizionez diferite posturi de televiziune. Găsesc acolo lucruri pozitive, extraordinare, dar și postări și emisiuni negative, de-a dreptul scârboase. Totul e amestecat, bun și rău, alb și negru, grâu și neghină. Parcă sunt puse cu furca. Fenomenul e întâmplător? Cred că nu! Lucrurile sunt intenționat amestecate, pentru a nu te lăsa ca să scapi fără să vezi ceea ce vor ei să vezi. Cauți una și dai de alta, iar aceea este o imagine pornografică, o vorbire fără control, niște gesturi și activități obscene. Sunt scenete care se vor comice, sunt concursuri de umor în care tema principală este sexul și diferitele lui deviații, până și desene animate în care se promovează schimbarea sexului, homosexualitatea etc. Ai impresia că sexul a devenit un fel de zeitate, un fel de vițel de aur, căruia trebuie, vrând-nevrând, să-i aducem drept ofrandă timpul nostru, puritatea sufletească, bruma de bun-simț și bună-cuviință.
Platformele de socializare și programele de la televizor, la care se adaugă multe-multe alte postări pe internet în afara acestora sunt realizate, susținute și plasate acolo de niște persoane, de niște firme, de niște grupări cu orientări și mentalități deviante. Fie că o fac din proprie inițiativă, fie sunt plătite de forțe ale întunericului, indiferent cum și-ar spune ele. Emisiunile și postările de acest gen otrăvesc cu duhoarea lor toată măreția acestui mecanism care accelerează comunicarea dintre oameni, care fac ca distanțele fizice dintre oameni să nu mai fie un obstacol.
La toate platformele de socializare, emisiunile televizate și milioanele de postări pe internet au acces toți sau aproape toți utilizatorii, fie pe telefon, fie pe televizor, fie pe calculator, leptop și tabletă. Cei mai mulți sunt tinerii și mai ales copiii. Se uită și adulții, dar aceștia au un minim filtru de bun-simț, de bună-cuviință, care-i ajută să aleagă grâul de neghină, binele de rău, mierea de otravă. Adulții sunt, în general, oameni stresați de efortul și grijile zilnice, de seriozitatea vieții și problemelor ei și-și dau seama cu ușurință că materialele respective nu sunt decât pierdere de vreme, intoxicare morală și religioasă, lucruri fără sens. Adevăratul pericol nu este pentru adulți, ci pentru copii. În condițiile actuale, părinții nu mai pot controla copiii cu privire la ceea ce vizionează aceștia pe telefon, calculator, tabletă etc. Sunt atât de sofisticate posibilitățile de a evita controlul parental, de a-i păcăli pe părinți, încât, din start, ,,războiul” e pierdut. Copii și tinerii sunt ahtiați după ceea ce văd pe internet. Peste tot îi vezi uitându-se la telefoane, uneori și-n clasă, și la masă, pe stradă, în parcuri, în autobuze și alte mijloace de transport. Pur și simplu uită de ei înșiși. Credeți că studiază istoria lumii sau a țării noastre, matematica, geografia, filozofia, biologia, religia? Aș! Ți-ai găsit! Să fim serioși. Cred că peste 90% dintre utilizatorii tineri și foarte tineri ai internetului urmăresc postările pornografice. Nu uitați, că aceasta devine o formă de educație și culturalizare.
Cei ce realizează și postează asemenea puroi social și ideologic pretind că o fac în baza dreptului de liberă exprimare, în spiritul democrației. A dispărut cenzura, putem să zicem orice, să scriem orice, să facem orice! Chiar așa? Chiar și când contravenim cu ,,creațiile” noastre bunelor moravuri și legilor țării? Cine dă dreptul acestor indivizi fără pic de rușine să intoxice sufletele copiilor noștri? Acești escroci fără scrupule devin formatorii de opinie ai unei generații tinere, ușor de manipulat. Chiar nu pot fi trași la răspundere, chiar nu pot fi stopați?
Ministerul Educației, Ministerul de Interne, Parchetul, cele 18 culte recunoscute legal în țara noastră nu văd și nu aud nimic de această debandadă morală, de acest asalt fără precedent asupra unor suflete inocente, asupra copiilor și nepoților noștri? Sunt atât de neputincioase? Nu intră în obiectul lor de activitate? O bătrână de peste 80 de ani era condamnată la trei ani de închisoare, fiindcă cineva îi legase un reșou în mod fraudulos la rețeaua electrică ca să nu moară înghețată în casă; altă femeie primise câțiva ani buni de temniță, fiindcă furase o bucată de cârnat sau o pâine din magazin, neavând ce să dea de mâncare copiilor. De! Legea e lege! Dar pentru acești escroci, care intoxică mintea și sufletul a milioane de copii și tineri cu acest puroi moral, care etalează pe garduri cel mai împuțit gunoi al moralității umane nu este lege? Nimeni dintre cei cu putere de decizie nu realizează responsabilitatea ce le revine față de cetățenii țării lor? Suntem invadați și intoxicați de aceste scârboșenii imorale și avem nevoie astringentă de protecția autorităților noastre. De ce suntem lăsați să credem că nimeni nu se sinchisește de noi și orice vântură-lume poate să ne batjocorească după bunul lui plac și să ne distrugă valori spirituale și materiale inestimabile?
*
Cuvinte părintești.

Mai redăm câteva cuvinte de învățătură selectate din scrierile Sfinților Părinți, referitoare la ajutorul pe care se cuvine să ni-l acordăm unul altuia. Iată-le:
,,Atâta vreme cât călătorești pe o mare liniștită, ajută pe cel care a suferit naufragiu (...). Cum mi te vei arăta față de cel nefericit, așa se vor arăta față de tine tovarășii tăi de călătoŹrie(SF. GRIGORE DE NISA);
,,Să ajutăm pe nefericiți prin cuvintele noastre în aceŹlași timp cu banul nostru(….). Să ajutăm pe cei nevoiași, nu numai cu bani, ci și cu cuvinte și fapte (...). Să nu așteptăm să vină la noi cei ce au neŹvoie de ajutorul nostru, ci noi să ne ducem la ei, să-i cercetăm în nevoile lor (...). Nu descoase viața și faptele celui ce are neŹvoie de ajutorul tău, căci este cea mai mare mojicie ca, pentru o pâine, să-i descoși întreaga viață(….). Cunoscând necazul și oboseala păstorului, ajutați-l cu rugăciunile voastre, cu sârguința, cu bunăvoința, cu dragostea, ca astfel și noi să fim lauda voastră, în același timp și voi să fiți lauda și mândria noastră(….). Dumnezeu nu vine în ajutor celor ce dorm, ci acelor care se obosesc și muncesc. Ajutor se dă totdeauna nu celui ce stă în trândăvie, ci acelui care muncește ca cel căruia i se cere ajutor(….). . Dacă vezi pe cineva pătimind rău, să nu te interesezi de trecutul lui, căci cel ce pătimește are drept la ajutor necon-diționat(….).Dați mână de ajutor celor pierduți, voi care niciodată nu ați fost ispitiți de beții, voi cei sănătoși ajutați pe cei bolŹnavi, voi cei ce privegheați sprijiniți pe cei ieșiți din minți, pe cei smintiți(….). Câtă vreme vom avea pe Dumnezeu în ajutor, chiar de ar năvăli ispite mai grozave decât furtuna, ni se vor părea toate ca un gunoi, ca o frunză care se poartă de vânt încoace și încolo(….). Noi (creștinii) nu dăm mâncare la cei ce rabdă de foame din pricina lenei, ci îi sfătuim să muncească spre a agoŹnisi, astfel, pâinea de toate zilele pentru sine și pentru alții; înŹcuviințăm să capete doar hrana trebuincioasă de la acei care le-o pot da(….). Pentru că noi înșine suntem lăsători și leneși, împărŹțind între noi sarcinile, să ne legăm să ajutăm fiecare cu sfatul, cu îndemnul, cu încurajarea, cu mustrări sau cu amenințări, ca prin râvna fiecăruia din zori să izbândim cu toții(…)”(SF. IOAN GURĂ DE AUR).
,,Cine poate ajuta pe nefericitul care piere și nu face aceasta, îl asasinează”(LACTANȚIU);
,,De câte pedepse nu-i vrednic unul care trece cu vedeŹrea un astfel de trup (căzut din cauza foamei)? Este, oare, cruŹzime mai mare decât aceasta? Nu este, oare, vrednic de a fi numărat printre fiarele neîmblânzite și de a fi privit ca un blesŹtemat și un ucigaș? Într-adevăr, ar putea fi osândit ca un ucigaș cel care poate să vindece un rău atât de mare, dar de bunăvoie întârzie să ajute din pricina zgârceniei.(…)” Nu întoarce spatele celui care cere de la tine ajutor și nu da bani cu camătă!)”(SF. VASILE CEL MARE).
*
Puterea nurorilor.

Soacra cu trei nurori nu este numai în povești, ci și în realitatea de zi cu zi. O întâlnesc adesea pe unde mă duc pașii. De cele mai multe ori e nefericită, se plânge că e singură, părăsită, nedreptățită, neajutorată. Întâlnesc și cazuri când soacra este un adevărat căpitan în casă, iar copiii, nurorile și nepoții soldați ascultători, gata să execute fără crâcnire ordinele căpitanului.
Cunoșteam demult o văduvă cu trei flăcăi. Îi crescuse cum putuse, îi căsătorise și se străduia să aibă fiecare casa lui, masa lui, familia lui. La început s-au înțeles bine cu toții și puneau umărul cu toții, ori de câte ori era nevoie și urneau greutățile din cale. Mama era fericită. O mulțumeau și copiii și nurorile. Dar, cum dracul are și el plan de lucru, de teamă să nu fie scos la șomaj, și-a băgat coada și-a tulburat apele.
Într-o zi a început cearta între frați. Motivul este greu de găsit. O neînțelegere oarecare la împărțirea unor bunuri fără valoare a declanșat avalanșa. Frații s-au bătut, s-au judecat pe la tribunale ani de-a rândul. Se amenințau cu moartea unul pe altul. Mama a încercat o vreme să facă pace, dar n-a reușit. Cât se războiau bărbații, dar cât se războiau femeile, nurorile! Părți necunoscute până atunci ale ființei lor ieșeau la lumină, precum aisbergurile la suprafața apei, puțin câte puțin. Nimeni nu mai credea că se va face pace în acea familie, că vor mai putea să stea vreodată acei frați la aceeași masă.
După mai bine de douăzeci de ani de scandaluri, de judecăți și de ură înfierbântată, când proprii lor copii ajunseseră la vârsta căsătoriei, iată că s-a petrecut în viața bărbaților ceva neprevăzut.
La nunta unei rude apropiate, a participat mama-văduvă, cei trei fii cu soțiile și copiii lor. Nu vorbiseră unii cu alții de mulți ani, așa cum am spus. Este obiceiul la noi, ca după ce tinerii se cunună, întreg alaiul de nuntași să iasă în fața bisericii și acolo să facă horă. Așa au făcut și de data aceasta.
Nu știu cum s-a întâmplat, dar parcă Duhul Sfânt s-a pogorât în sufletul oamenilor acelora. Cineva a venit repede în biserică și m-a chemat afară. În fața bisericii am privit și nu-mi venea să cred. Cele trei nurori o înfășcaseră pe mama-soacră și o trăseseră în vârtejul jocului. În momentele acelea uitaseră de toate necazurile și dușmăniile care-i despărțiseră de ani și ani. Lumea toată rămăsese înmărmurită. Lăutarii cântau o învârtită oltenească amețitoare. Bătrâna se ținea greu pe picioare. Numai de joc nu-i ardea, dar nu se putea opune brațelor vânjoase ale nurorilor. Simțea și ea, așa cum simțeam toți privitorii, că se produce o minune în viața lor.
Flăcăii bătrânei, bărbați în puterea vârstei, au privit înmărmuriți câteva minute, fără să se dezmeticească. Nu le venea să-și creadă ochilor. Nu credeau că este adevărat. Instinctiv, s-au privit apoi unul pe altul. Parcă prin suflet le-a trecut aceeași întrebare: ,,- Oare, de ce m-am certat eu cu frații mei?”
Niciunul n-a găsit răspuns. Uitaseră totul. S-au simțit iarăși copii. S-au prins și ei în horă, alături de mama și soțiile lor. Era o horă nebună, o horă a fericirii, a regăsirii. Cei de pe margine, care cunoșteau bine situația acelei familii, plângeau. Nu puteau rezista emoției. Familia se regăsise, după zeci de ani de rătăcire. În momentele acelea parcă am simțit aripa Duhului Sfânt trecând ca o adiere peste sufletele celor de față.
Mulți au zis că împăcarea s-a datorat numai nurorilor, dar cred că acolo s-a petrecut ceva mai mult! Ș
*
File de jurnal – 21 nov. 1982.

,,În compartimentul meu erau câțiva pasageri, cu care am întreținut o vie convorbire până la București, unde am ajuns la ora 23. Era acolo o femeie de vreo 27-28 de ani, originară din Vicovul de Sus, muncitoare la Combinatul ,,Pipera” din București. Fratele și soțul ei erau buni prieteni cu directorul general-adjunct, Ing. Gheorghe Trocan, originar din Bârda. ,,Nea Gogu” fusese și în vizită pe la Vicovul de Sus. Femeia respectivă mi-a povestit câte ceva despre Doamna Sofia Vicoveanca, originară din Vicovul de Jos. Interpretă de muzică populară de înaltă ținută, Sofia Vicoveanca a făcut din muzica populară bucovineană o muzică iubită de toată suflarea românească. Despre ea, interlocutoarea mea mi-a spus că pornise dintr-o familie modestă, că mai are un frate și o soră. Ea e stabilită în Suceava. E căsătorită cu un ziarist mult mai în vârstă decât dânsa(…). Viața ei de familie e foarte deficitară. Bucovineanca mi-a vorbit cu entuziasm despre familiile din părțile acelea. Familii cu 7-19 copii sunt ceva obișnuit pe acolo.
Un alt tovarăș de călătorie a fost un maistru miner, pensionar. Originar din Crainici jud. Gorj, el lucrase la minele de la Ploștina și de vreo doi ani ieșise la pensie. Mi-a vorbit de condițiile de lucru deosebit de grele din mină, de numeroasele accidente mortale ce au loc acolo. Puține dintre ele se datorează imprudenței minerilor. Majoritatea sunt cauzate de mașini și materiale, dintre care multe sunt de proastă calitate.
Greva de la Motru din 1981 ar fi decurs astfel. Intrase pâinea pe cartelă. Minerii erau nemulțumiți, fiindcă nu mai aveau cu ce să se ducă acasă. Au cerut conducerii să ia măsuri, dar degeaba. Într-o zi s-au aliniat la intrarea minei și au refuzat să intre în șut. S-a alarmat conducerea. Au spus răspicat:
,,- Nu intrăm în mină, până nu vine aici Ceaușescu!”
A venit ministrul minelor, dar abia a scăpat cu fuga. Dacă au văzut ce-au văzut, s-au îndreptat spre oraș. Consiliul Popular, Comitetul de partid, miliția și securitatea orașului erau instalate pe o scară de bloc. Minerii s-au adunat în fața blocului și au cerut să iasă primarul. A ieșit un secretar pe balcon și le-a vorbit. Dacă au văzut minerii că totul se reduce la sfaturi și lozinci, au luat-o frumușel pe scara blocului și au devastat birou după birou. Toată funcționărimea s-a refugiat pe scara de serviciu pe acoperișul blocului. Din birouri au început să zboare pe ferestre, speriate, geamuri sparte, obiecte și dosare. Când au ajuns la ultimul etaj, au vrut să spargă ușile cu gratii, care dădeau spre biroul cu documentele de partid și documentele securități. Atunci au coborât de pe acoperiș trei securiști cu mitraliere și au declarat categoric, că au primit ordin să tragă în aceia care vor încerca să violeze acele birouri.
Dându-și seama că nu e șagă, minerii s-au retras. Până seara au apărut în oraș trupele armatei. În Dealul Bujorăscu au fost oprite și obligate să se întoarcă vreo câteva autobuze cu mineri veniți de la Ploștina, veniți să se alăture fraților de la Motru. Militarii au făcut arestări masive în noaptea aceea. Pe cine prindeau pe stradă, arestau. A doua zi au venit mașini cu pâine de la Craiova, Tr. Severin și Tg. Jiu. Au fost parcate la intrările minelor și fiecare miner își putea lua pâine câtă vrea. Câteva săptămâni după aceea au tot dispărut dintre cei care conduseseră acțiunea. Sunt unii care nici azi n-au mai apărut. Nici familiile lor nu mai știu nimic despre ei.
A mai povestit minerul de la Motru, că un prieten al său, care a lucrat în Afganistan, i-a povestit o întâmplare înfiorătoare de acolo. Un tânăr a reușit cu multă greutate și sacrificii să strângă suma de care avea nevoie ca să-și cumpere fata pe care o iubea. Îi mai trebuiau o sută de afgani și nu mai avea de unde să-i procure. Părinții fetei nu s-au învoit din preț. Tinerii s-au hotărât să fugă. Zis și făcut. Ghinionul lor a fost acela că la câteva zile au fost prinși. Aduși în fața bătrânilor satului adunați în sfat de judecată, tinerii au aflat rezultatul aventurii lor. Părinții fetei au cerut ca băiatului să i se scoată ochii, fiindcă el ar fi vinovatul. Bătrânii au aprobat. Călăul satului l-a lovit cu un dorn pe tânăr în ochi și i-a spart globul ochilor. Părinții băiatului au cerut bătrânilor să spânzure fata și fata a fost spânzurată. Ciudată logică pentru secolul al XX-lea!
Un alt pasager din compartimentul meu a fost un țăran din Mălini județul Suceava, satul natal al lui Nicolae Labiș, care venea de la tăierile de păduri de pe Cerna. El a povestit că părinții lui Nicolae Labiș, consăteanul lui, au fost profesori, azi pensionari. Ei au făcut un schimb cu statul. Au dat casa lor din Mălini și au luat în schimb un apartament în București. Casa a devenit Casă Memorială dedicată lui Nicolae Labiș.”
*
Pelerinaj cu năbădăi.

Era în vara lui 1969. Trecusem în anul II la seminar. Părinții îmi cumpăraseră bicicletă, o ,,Ucraina”. Eram în culmea fericirii. Într-o zi m-am întâlnit în oraș cu un cunoscut al meu din Bâlvănești, Rusu Liviu. Voia să dea și el examen de admitere la seminar. I-am propus să mergem a doua zi, pe 5 august, la Mănăstirea Lainici, cu bicicletele. Zis și făcut.
A doua zi, pe la prânz, am plecat la drum. N-am vrut să-mi iau mâncare la mine. Am ajuns la Bâlvănești. Am bătut la poarta lui Liviu. A ieșit taică-său. Când a aflat despre ce e vorba, numai că nu m-a luat la înjurături. M-a asigurat că băiatul lui n-a înnebunit să plece la distanță așa mare.
Așadar, am rămas singur. Mi-a fost greu să întorc la Malovăț și s-o iau pe traseul Severin-Tg. Jiu. Tot înainte, tată! Când călare, când pe jos, am urcat la Șiroca, am coborât la Balta, am străbătut lunca Prejnei, apoi a Izvernei, am urcat la Ponoare, am intrat în Baia de Aramă. De acolo, încă un salt până la Tg. Jiu. Când am ajuns la gara de acolo, se întunecase bine. Am lăsat bicicleta la ,,bagaje” și m-am dus în oraș să mănânc ceva.
În centrul orașului, am intrat într-un restaurant. Cu greu am găsit o masă mai liberă. Era un consumator într-un colț, cu vreo câteva de sticle în față. I-am cerut voie și m-am așezat și eu. Mi-am comandat ceva de mâncare și o sticlă de apă minerală. Ușor-ușor, s-a înfiripat o discuție între noi. I-am spus cine sunt și unde merg. Mi-a spus că este avocatul Popescu Alexandru. Am discutat câte toate până a trecut de miezul nopții. Mi-a dat adresa și m-a rugat ca atunci când mă voi preoți, să-l anunț și pe dânsul și-mi va face cadou un rând de veșminte preoțești. Venind ora închiderii localului, Domnul Popescu și-a plătit consumația, dar i-a spus ospătarului să includă și pe-a mea pe nota dumnealui. S-a oferit să facă cinste.
Am ieșit din local. Domnul Popescu m-a întrebat unde dorm. I-am spus că merg la gară și voi ședea până dimineața în sala de așteptare. Imposibil. N-am avut încotro și a trebuit să merg la dânsul. În fața unei vile imense îmi arăta: ,,- La ferestrele acelea de la etaj șade nevastă-mea, la următoarele fetele!” Noi am trecut prin spatele vilei, am intrat pe o portiță și am ajuns la o cămăruță în care abia aveau loc un pat și o măsuță cu un scaun. ,,- Aici stau eu, când vin noaptea! Nu trebuie să-mi deranjez soția și fetele!” Ne-am culcat în unicul pat. Dimineața m-am sculat devreme. M-am îmbrăcat și am așteptat să se trezească și domnul avocat. Când s-a trezit, a făcut ochii mari și m-a întrebat nedumerit: ,,- Cine ești tu, mă? Ce cauți aici?” A trebuit să-i explic de mai multe ori, cu lux de amănunte, unde ne cunoscusem, ce discutasem, cum stăruise să rămân la el peste noapte. Greu!
Mi-am luat bicicleta de la gară și am pornit-o spre Lainici. Când am intrat pe Valea Jiului, era un imens convoi de trăsuri, căruțe, șarete și docare pline cu lume, împodobite cu covoare, pături și velințe multicolore, care se îndreptau spre mănăstire. Caii erau înzorzonați cu harnașamente frumos împodobite, cu clopote și clopoței. Dimineața lui 6 august, hramul mănăstirii, anunța într-adevăr o zi de adevărată sărbătoare. Mașini erau puține și reușeau cu greu să se strecoare.
Am ajuns la mănăstire. Curtea și biserica erau ticsite de lume. Greu m-am descurcat cu bicicleta. Nu puteam s-o las singură și nici nu cunoșteam pe cineva ca s-o las în custodie. A slujit mitropolitul Firmilian la altarul improvizat din curtea mănăstirii. Frații Grigore și Vasile Cârstea, alături de Ion Bâlteanu, diaconii mitropolitului, cântau de răsuna Valea Jiului. Nu aveau stație de amplificare, dar nici nu aveau nevoie de așa-ceva.
Pe la prânz s-a terminat slujba la mănăstire și au început manifestările folclorice pe Valea Jiului. Formații artistice gorjene s-au întrecut pe scene. Erau acolo magazine de tot felul, artizani cu tot felul de obiecte și mărfuri, grătare, băuturi, lăutari, hore etc. etc. Să tot petreci. Nici n-am observat că se apropia seara.
Cu părere de rău m-am desprins din mulțime și am luat-o la vale. Eram convins că voi reveni în anul și în anii următori. Am ieșit dintre munți. Abia la Bumbești mi-am dat seama că soarele scăpătase. Aveam de străbătut peste o sută de kilometri și eram cu bicicleta….!
Când am trecut de Vârtop, satul din partea de răsărit a Dealului Bujorăscu, a început și pădurea. Aproape de șosea, în pădure, erau staționate niște turme de oi. Câinii m-au simțit și s–au grăbit să mă legitimeze. Mi-era frică. Se întunecase demult, iar pădurea făcea ca negura să fie mai deasă. Aveam far, dar câinii veneau în goană pe urma mea. Le auzeam mârâiturile și ghearele lovind în asfalt. Cred că erau cel puțin trei sau patru. Nu aveam boată, nu aveam pietre. Atunci s-a petrecut minunea, ca-n poveștile copilăriei. Bicicleta mi-a ,,șoptit”: ,,- Ține-te bine, stăpâne, și lasă pe mine!” Nu crezusem până atunci că bicicleta mea poate să fugă așa! Eu eram obosit, dar ea parcă prindea aripi. Începuse drumul să urce dealul, dar bicicleta continua să alerge cu aceeași viteză, parcă nici nu simțea urcușul. Cert este că până la urmă câinii s-au dat bătuți și s-au întors la oile lor.
Când am simțit că pericolul s-a îndepărtat, am coborât de pe bicicletă. Tremura carnea pe mine, dar bicicleta era liniștită, parcă nu se întâmplase nimic. Când am ajuns în vârful Dealului Bujorăscu, m-am uitat la ceas. Era aproape ora unu. Când se revărsau zorile am ajuns și eu acasă. Părinții mă așteptaseră toată noaptea, făcându-și tot felul de griji.
Am făcut până atunci și de atunci încoace multe pelerinaje la mănăstiri. Pe unele le-am uitat, pe altele nu. Pelerinajul din acel an de la Mănăstirea Lainici cred că-l voi ține minte toată viața!
*

*
Zâmbete.

☺Unii sunt atât de săraci, încât nu au după viața lor decât bani! ☺Moartea naturală survine când mori singur, fără ajutorul unui medic. ☺,,- De ce o mușcat Adam din măr, copile?” ,,- Pentru că n-o avut brișca la el!” ☺,,- De câte feluri sunt românii?” ,,- De două feluri: mulțumiți, pe care îi caută miliția economică și nemulțumiți, pe care îi caută securitatea...!” ☺,,- Ce este coada?” ,,- Alinierea poporului pe linia partidului...!”

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda





Pr. Al. Stănciulescu-Bârda    9/1/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian