Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2022
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Mărturisiri - Schimbarea la față

„Când pisica nu-i acasă șoarecii joacă pe masă” zice un proverb românesc, dar și când stăpânul nu-i acasă pisica joacă pe masă, este o realitate incontestabilă. Pe masă oricum joacă cineva, constatarea depinde de perspectiva și de interesele celui care observă evenimentele.

Pe vremea când „mult iubitul și stimatul conducător” a „mârâit” la „licuriciul” din timpul lui, cum că ar fi răspândit cu forța „lumina de la răsărit”, el a fost văzut ca un erou de către protipendada occidentală, de s-a plimbat cu Regina în caleașcă. Când însă perspectiva s-a schimbat, și lumina nu mai venea de la răsărit, „dictatorul și odioasa” au fost maziliți cât ai zice pește.
Nici când jucăm rolul de șoarece, și nici când interpretăm partitura de pisică, nu suntem cu adevărat liberi, depinde de sursa luminii, alias „ marele licurici”, și de prezența stăpânului în casă. Atât pisica cât și șoarecele, sau canarul dacă vi se pare mai potrivit, au în definitiv colivia lor. Câtă dreptate avea Dan Verona în „Lanțul coliviilor” – „Ce te zbați tu frățioare/ Gândul e departe tare/ Și pe colivia mică/ Șade colivia mare/ Nu e chip de evadare.”

Un rol important îl joacă și legile pe care „animalele de companie” ar trebui să le respecte, dar ele fiind necuvântătoare nu prea au avut ocazia de a se educa, așa că tot amenințarea cu mătura ajută cel mai mult. Dacă tot nu se liniștesc, le punem pe făraș și le aruncăm afară, în frig și ploaie, poate își aduc aminte de mâna care le dădea hrana zilnică.
Sigur că în condiții de stres și animalele domestice ar putea urca mai rapid pe scara evoluției, nu ca pisica care stă pe lângă casa omului de vreo patru mii de ani. Condițiile călduțe nu prea ajută la evoluție, ci mai degrabă la stagnare. Așa se face că avem aceeași pisică domestică de pe vremea faraonilor, pisică care prinde aceeași șoareci într-o lume plină de jivine sălbatice, lume în care aceasta nu ar supraviețui prea mult timp în libertate.

„Pisica și șoarecele” este și titlul celui de-al doilea volum din Trilogia Danzigului, al autorului german Gunter Grass, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1999. Nu trebuie să ne pierdem calitățile de om nici în condițiile celei mai crunte asupriri, când a merge cu turma este de fapt cel mai periculos lucru. Uneori este mai bine să fii descalificat din start, sau să rămâi la marginea societății cum am spune astăzi, decât să participi la o cursă unde toți ceilalți sunt învinși.
Tribunalele poporului de pe vremea comunismului, ghilotinarea în piața publică de pe timpul Revoluției Franceze și „tribunalele opiniei publice” („courts of public opinion”) de astăzi, au același rol de justiție mafiotă („mob justice”), ele subminând justiția bazată pe lege și fundamentele statului de drept. Se înlocuiește dreptul legii cu dreptul gloatei, ne întoarcem cu viteză la fascism, căci oricum comunismul a fost depășit de evenimente.

Scopul este reducerea la tăcere a opozanților prin izolarea și marginalizarea acestora. Rețelele sociale au devenit o ghilotină virtuală, linșajul mediatic fiind o formă de abuz asupra drepturilor fundamentale ale individului. Libertatea de exprimare este tot mai mult îngrădită, ajungându-se până la a se afirma că și dreptul la viață nu mai este fundamental dacă contravine vreunui interes social, sau cum ziceau comuniștii „ pentru binele poporului”. Tot „Capul lui Moțoc vrem”, ca pe vremea lui Alexandru Lăpușneanu, iar ideologia de „țap ispășitor” este tot la mare căutare.

Omenirea se întoarce la sălbăticie, pojghița de civilizație se crapă, și începem a ne „mânca” unii pe alții, din fericire deocamdată la figurat. Ferească Dumnezeu să nu ajungem să ne mâncăm la propriu, cu câtă „inteligență” și ardoare promovează unii tratamente genetice în loc de aspirină, și culturi modificate genetic cu gust de petrol și miros de damigeană.

Periodic ne schimbăm la față. Natura umană, ca și natura pământului, se schimbă la față după o perioadă de timp. Uneori e blândă și însorită, iubitoare de bine și de frumos ca în Perioada Renașterii, un fel de primăvară a umanității, alteori e aspră și rece ca pe vremea inchiziției, a totalitarismului și mai nou a războaielor fratricide. Nu trecem cu toții în același timp prin aceeași schimbare, în definitiv și pe Pământ când e vară în emisfera nordică e iarnă la Antipozi.

„Răbdare și tutun” sau mai bine răbdare și înțelepciune și vom trece cu bine și peste aceste vremuri tulburi de sfârșit de orânduire și o primăvară nouă va veni în sufletele noastre, ca o imagine a Mântuitorului pe Muntele Tabor. Nu ne rămâne decât ca noi, urmașii Fiului lui Dumnezeu, să recunoaștem voința Tatălui în toate cele care vor veni, și să urmăm îndemnul acestuia „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.” – Matei 25-34.


Ioan Cojocariu
August 2022, Toronto, Ontario, Canada





Ioan Cojocariu    8/19/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian