Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2022
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Florica Bațu – Ichim

Sâmbătă 16 iulie, anul acesta, mi-am zorit soția să plecăm în vreme de acasă că am promis să merg la Câmpul de la Hamilton unde se desfășura programul Săptămânii Culturale Românești.
În drum trebuia să trecem și pe la fata noastră care a vrut să vină cu noi. S-a întâmplat să fie o zi excelentă, nici cald, nici frig, cu soare blând care ne-a dat prilej să călătorim cu geamurile deschise și plăcerea unui drum mai lunguț după anii de staționare la domiciliu din cauza Covidului.

Ajunși la destinație, eu care am mai fost în trecut în acest parc, mi-am condus fetele la rotonda scriitorilor, cu chipuri cioplite în lemn de mâna iscusită a lui Nicăpetre care și-a încununat opera în acest loc cu bustul lui Mihail Eminescu sculptat în marmoră.
Nu știu de ce, când e vorba de sculptorii români care s-au impus în fruntea nației noastre, ca Ion Jalea, Dimitrie Paciurea, Medrea și alții, pe Nicăpetre, îl așez mereu lângă Constantin Brâncuși, ca fiind ciopliți din același lemn.

Făcând drumul înapoi la mica capelă cu clopotniță din crângul de la cotul râulețului, suntem întâmpinați de domnul Dumitru Răchitan, cel care are responsabilitatea acestui ”picior de plai” românesc în diaspora și părintele Dumitru Ichim, cu nelipsitul lui zâmbet senin ca o binecuvântare. Ne vedem pentru prima dată, ne recomandăm și domnul Răchitan ca gazdă ne conduce la capelă. În drum trecând podețul peste albia râulețului care străbate șerpuind în lung proprietatea, ne spune că pe locul unde a fost ridicată cu ani în urmă bisericuța, s-a descoperit de curând că acest loc are calități energetice naturale pe care corpul uman le acumulează în mod ne-explicat și le resimte reînvietoare de sănătate. Mulți vizitatori vin aici să se închine și duc cu ei la plecare o inimă ușurată de păcate și energia suplimentară.

Reîntorși în fața primitoarei săli de întrunire și festivități a Câmpului, suntem invitați să luam loc la masa unde două doamne, una din Montreal și cealaltă din SUA erau prinse în discuție cu părintele Ichim și domnul Răchitan. În urma noastră alți vizitatori au apărut pe rând și grupul din jurul mesei de afară s-a învolburat cu noi cunoștințe, noutăți și voie bună. Când am observat că preotul Ichim scoate din geanta sa un număr de cărți să le expună în sală la masa prevăzută scriitorilor care au cărți de vândut, m-am luat după dânsul pentru că și eu aveam în tolba adusă de acasă, câteva exemplare din cele cinci cărți tipărite până acum.
La masă erau deja câteva persoane aranjând cărți, între care doamna Em Sava, de partea opusă a mesei scotea dintr-o geantă cărțile ei.
Am felicitat-o pentru savuroasele ei articole apărute în Observatorul și ca atare am fost răsplătit cu un luxurios volum proaspăt apărut, ”Ana”, pe care mi-a scris o dedicație. La rândul meu i-am oferit un volum din ultimele mele apariții, ”Anișoara”.
În stânga mea își aranja pe masă cărțile părintele Ichim. Când i-am oferit dânsului un volum din Anișoara, l-am văzut căutând între cărțile sale, că are o mulțime, una, cea mai mică și neînsemnată pe care a scris o dedicație pentru mine, spunându-mi: ”Cartea asta a fost tradusă și premiată în multe țări străine”.

Această cărticică mică și neînsemnată, ”La Porțile Disperării, Începutul Speranței” de Florica Bațu – Ichim, soția preotului Ichim, m-a făcut să scriu articolul de față. Acum înțeleg mai bine ce vrea să spună părintele Ichim când scrie că, ”În fiecare ființă umană există undeva, în partea de răsărit a sufletului, ceva ca o prisacă, un loc de taină, o poiană ascunsă în care momentele cele mai grele din viață te face să te retragi pentru a te reculege. Numai de pe acolo te poți culege din nou”.
Amândoi soții, două stele din constelația Pegasului, a acelor înzestrați cu aripi să zboare în sferele eterice ale poeziei, au format o familie în care pronia cerească ia binecuvântat cu șase copii.
Dar pe când mezinul încă se întrema cu laptele de la sânul mamei, vestea apariției cancerului în sângele Floricăi, cade ca un trăsnet pe familie. Florica este cuprinsă de spaimă și Dumitru Ichim care între timp devenise preot în Canada, la Kitchener, nu-și putea potolii lacrimile. ”Eram gata să accept orice tratament, absolut orice. Nu se punea problema unei vindecări: sentința fusese dată. Încercam să amân cât mai mult. Nu pentru mine. Pentru copii. Erau, încă, atât de mici...” Șocul trece, frica rămâne. Urmează programări, analize rezultate, propuneri de transplant de măduvă, durere fizică, sufletească și slăbiciune trupească. Își adună puterile, are grijă de cei mici, se ajută cu Tom, cel mai mare dintre copii care e mic și el, și așteaptă să vină noaptea să se poată odihnii puțin. Toate acestea, relatate pe viu, ca pagini decupate dintr-un jurnal de zi în care impresiile sunt date în vileag proaspete, precum gogoșile scoase din tigaie, când încă nu au apucat să fie domolite cu analgezicele timpului trecut. ”Nu m-am rugat niciodată să mă vindec. Dar m-am rugat la Dumnezeu să mă mai lase puțin mai mult lângă copiii mei. -Doamne, dacă ajung să-l cresc pe Matei până la cinci ani, aș fi cea mai fericită mamă din lume, am spus odată în timpul unei rugăciuni”. Și Dumnezeu a ascultat...
” Există momente când simți pe Dumnezeu, când făptura din noi își dă seama cât este de mică și căzând în genunchi șoptește: -Doamne, iartă-mă că mi-a fost frică! Ai fost lângă mine și eu nu am înțeles”.
”Au trecut șase ani. După logica doctorilor ar fi trebuit să fiu dusă de mult și uite că nu am murit...și uite că Matei care era bebe de țăță, o pornește la anul la școală”.

Florica Bațu – Ichim nu mai este astăzi între noi, dar cartea ei ”La Porțile Disperării, Începutul Speranței...”, ca și toate celelalte scrise, rămân mărturie unui on excepțional și mare talent literar.


David Kimel , Toronto





David Kimel    8/10/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian