Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2022
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Ostatec in propia tara - o carte de Ion Ioncev

Editura Universul Academic, Bucuresti 2022

…O marturie zguduitoare scrisa cu talent si daruire sufleteasca de un compatriot de dincolo de Prut; o carte care se citeste pe nerasuflate si pe care o recomand tuturor; o marturie-document care ar trebui studiata in toate scolile din tara!
Mult timp am crezut ca etalonul suferintei il gasim in inchisorile comuniste. Cand au aparut insa marturiile celor care au supravietit deportarilor in Siberia m-am cutremurat descoperind soarta infioratoare la care au fost supusi fratii nostri Basarabeni si Bucovineni. Acum, citind cartea lui Ion Iovcev, imi dau seama ca noi romanii am avut o soarta de martiri. Toti am fost rastigniti pe crucea lui Iisus. Multi isi continua si azi martiriul. E cazul confratilor din Transnistria.
Noi Romanii supravietuim de doua mii de ani in pofida navalirilor care au trecut peste pamantul tarii. De-a lungul istoriei, Rusii au vrut sa ne desfiinteze si ca tara si ca neam. Si nu au fost singurii. In cartea In Umbra Europei, Robert Kaplan afirma, ca de altfel si alti scriitori, ca insasi existenta noastra reprezinta un miracol. Am supravietuit, dar asa cum am scris in cartea Romanii si Romania, nu este suficient. Trebue sa invingem. Fratele Iovcev ne arata ca putem invinge. O dovedeste liceul romanesc Lucian Blaga din Tiraspol.

Ion Iovcev s-a nascut in perioada sovietica intr-un sat din Basarabia. Tatal sau, desi de origine etnica bulgara, invata la o scoala romaneasca si devine mare admirator al Romaniei. Mama sa are radacini adanci romanesti. Amandoi sunt basarabeni. De la tatal sau autorul a invatat sa fie integru. De la mama sa a primit cei sapte ani de acasa pe care i-a purtat cu cinste toata viata. Ion creste in satul natal cu limba materna romana, dar la scoala e obligat sa foloseasca alfabetul cirilic si sa se declare moldovean. Studiile superioare le face la Tiraspol, oras comunist si rusificat. La universitate se specializeaza in fizica si matematica si ajunge profesor de scoala si ulterior director de liceu. In acea prioada incepe si lupta pentru identitate.

Pe fundalul luptei pentru identitate lingvistica si etnica, autorul ne prezinta o fresca sociala a vietii din anii tarzii ai Ununii Sovietice cand oamenii nu mai erau arestati in mod automat, dar zbuciumul de zi cu zi pentru supravietuire era acerb. Ca student, Ion pleaca in fiecare vacanta sa munceasca fie in Kazakstan, fie in Siberia or in Muntii Altai, unde descopera lumi diferite si cumva paralele celei oficiale. Conditiile sunt foarte grele, dar pentru a se intretine a trebuit sa munceasca. Despre Siberia, unde intalneste si deportati din Basarabia, el scrie: “Am traversat Siberia, am vazut cum traiesc localnicii si am inteles ca Moldova este un loc rupt din rai.” (p. 60). Poate asa se explica dece Rusii tin cu dintii de Basarabia.
Dezmembrarea Uniunii Sovietice si independenta Moldovei le aduce noi sperante basarabenilor si dorinta reunificarii cu tara. Am trait personal acele momente pentru ca in 1989 ma aflam la Chisinau ca reporter al Vocii Americii si pentru ca ulterior am revenit de mai multe ori in Basarabia si am fost in vizita si laTiraspol. Evolutia fireasca pro-romana a evenimentelor a fost insa blocata. Si totusi, Chisinaul a adoptat alfabetul latin si a militat pentru limba romana. Pe de alta parte insa, la instigatia Moscovei, autoritatile din Tiraspol au declarat independenta zisei republici nistrene si au declansat un efort perfid de rusificare a romanilor moldoveni.

Rusii sunt ingroziti de ideia ca moldovenii sunt romani. Autoritatile din Tiraspol resping cu indracire adoptarea grafiei latine in scolile romanesti din Transnistria. Ele cer imperativ ca limba sa fie scrisa in grafie cirilica si sa fie numita ‘moldoveneasca’. Si aici incepe tragedia de peste 30 de ani descrisa de Ion Iovcev care lupta pentru mentinerea romanismului... Dumnezeule mare, cata ipocrizie! Dece se tem Rusii? Ce fel de oameni sunt ei?
La scurt timp dupa proclamarea independentei Nistrene, Moscova trimite la Tiraspol cazaci sovini si inraiti, infractori eliberati din puscarii si diversi indivizi dubiosi. Imbracati in uniforme de camuflaj acestia patruleaza inarmati pe strazi si intimideaza populatia. In acelasi scop de intimidare a populatiei moldo-romane, autoritatile de la Tiraspol au inarmat si elementele criminale locale. (p. 81) In consecinta, Transnistria ramane suspendata intre un trecut Marxist, o Rusie expansionista, o Moldova neputincioasa si ambigua, si o Romanie distanta, care ea insasi se zbate sa iasa de sub controlul fostei securitati.
Metodele de intimidare ale KGB-ului din Tiraspol sunt draconice si variaza de la amenintari pana la asasinate. In luna mai 1992, Alexei Conovalev, vice-primar al satului Caragas, indrazneste sa inalte tricolorul romanesc pe cladirea primariei. La scurt timp dupa aceasta Alexei dispare si deabea in octombrie i se gaseste cadavrul aruncat intr-o fantana abandonata. In paralel, scolile romanesti sunt continuu amenintate si timorate. La scoala din Grigoriopol, de exemplu, un cazac in uniforma militara intra intr-o clasa si impusca rand pe rand toate cele 26 de litere ale alfabetului latin afisate pe un perete.
Autoritatile din Tiraspol au facut orice, sustine Iovcev, “pentru a trezi ura impotriva a tot ce este romanesc si impotriva populatiei din dreapta NIstrului.” (p. 93) Cu un profund simt misionar, Ion Iovcev nu se lasa insa intimidat si isi continua munca de educator. Si face acest lucru timp de 30 de ani, fara compromisuri si fara sa renunte la limba materna si la programa analitica romaneasca a scolii. Iata ce scrie el la pagina 97. ”Limba romana imi este leagan deoarece am primit aceasta dragoste de limba de la parintii mei, de la mama si tatal meu care au invatat in perioada interbelica in scoala romaneasca.” Apoi, continua el… “Cand dupa 1989 am trecut pentru prima data Prutul, in pofida propagandei oficiale, am inteles ca suntem acelasi popor, acelasi neam, ca vorbim aceiasi limba.”

Propaganda oficiala promovata de Moscova a sucit totusi mintile multor locuitori din Transnistria. Numerosi rusi din zona au profitat de ea, desi nu toti au fost adepti ai politicii separatiste. In acelasi timp, unii romani basarabeni au trecut de partea inamicului si s-au purtat caineste cu proprii lor frati. Autorul ne ofera nominal asemenea exemple. In ce priveste soarta romanului de neclintit Ion Iovcev, citez dintr-o scrisoare pe care mi-a trimis-o recent: “Am fost amenintaț cu moartea la telefon, chemat pe la procuratura separatistă, pe la tribunale, am fost scos din casă, băgat într-o mașină și amenințat cu moartea bagandu-mi o grenadă la piept... Numai Dumnezeu știe cum am fost salvat.”
In ce priveste scoala pe care a condus-o, in decursul anilor aceasta a fost devastată de doua ori. Iata ce scrie autorul: “Prima devastare a avut loc în luna octombrie 1994, iar a doua, cea mai sălbatică, a fost organizată și îndeplinită la 15 iulie 2004.” …Vandalii au spart usile, au devastat mobilierul, au avariat instalatiile electrice si tevile de apa, au confiscat ahiva, au ars cartile in limba romana, au spart ferestrele... Aceiasi vandali au smuls icoanele de pe pereti impreuna cu portretele marilor nostri clasici Eminescu si Creanga… “Doamne!” Se intreaba autorul, “dece atata rautate in lumea asta?” (p. 165)
Ion Iovcev, impreuna cu profesorii, parintii si elevii scolii, obtin totusi ajutorul fratilor din Moldova si Romania si refac liceul care isi reia misiunea. Apoi, in 2007 are loc ceremonia de decernare a diplomelor de bacalaureat a primei promotii a liceului Lucian Blaga din Tiraspol. Absolventii se prezinta la ceremonie cu fruntea sus, dar nu vor uita nici odata prin ce au trecut pentru a-si mentine dreptul de a fi romani si eventual de a se reuni cu tara, asa cum s-a facut in 1918. In aceasta ideie, Iovcev marturiseste ca a sperat ca unirea se va repeta in 2018, dar nu a fost sa fie. “Unirea nu s-a implinit inca,” scrie el la pagina 233 adaugand, “Nimeni nu va putea intoarce roata timpului si mersul istoriei. Numaratoarea inversa a inceput...” Personal, as vrea ca acest crez sa rasune puternic in special in parlamentul de la Bucuresti. Reintregirea Romaniei se va implini!

Intre timp, liceul romanesc Lucian Blaga a dobadit respectul multor oameni cumpatati si cu bun simt de alte nationalitati din Tiraspol. Un medic de etnie rusa vine sa-si inscrie fiul la liceul Blaga. O tinara mama de origine bulgara si cu sot ucrainian doreste si ea sa-si inscrie copilul la acelasi liceu... Cand ai demnitate si esti integru te respecta si inamicii!
Trecand prin numeroase incercari, autorul e framantat de multe ganduri filozofice, dar si practice. El scrie ca “regimul de la Tiraspol vrea ca romanii din stanga Nistrului sa isi uite radacinile, sa uite de unde provin, cine le sunt stramosii … sa distruga cuvantul romanesc.” Dar, adauga el,”La inceput a fost Cuvantul si cuvantul este insusi Dumnezeu. Nu se poate distruge o limba cu Kaleshnicovul… deoarece cuvantul nu este material, cuvantul e sfant, e spirit, e suflet, iar sufletul este nemuritor.” (p. 250). Si tot autorul continua pe un ton realist, dar plin de speranta: “Nu e totul perfect in Romania, e rau si la Chisinau, dar in Tiraspol, in regiunea trasnsnistreana, e iadul pe pamant…” (p. 240). In semn de recunostinta, prietenul sau ardelean, poetul Ion Alexandru, ii spune cu lacrimi in ochi “Voi sunteti martirii neamului.” Aceste cuvinte, marturiseste fratele Ion, “m-au incurajat si m-au intarit.”

L-am cunoscut si eu pe regretatul poet. De altfel am avut deosebita satisfactie sa gasesc printre sustinatorii lui Iovcev si alte personalitati din Chisinau cu care m-am imprietenit si pe care le-am prezentat la Vocea Americii: Alexandru Mosanu, Gheorghe Ghimpu, Nicolae Dabija, Vasile Soimaru, Grigore Vieru, poetul care mi-a dedicat o poezie, Ilie Ilascu, si dece nu, Iurie Rosca, cel care ne-a dezamagit.
In incheiere stimati cititori, recomand fara rezerve cartea Ostatic in Propria Tara. Cu atat mai mult cu cat autorul are talent de povestitor, disciplina de matematician, si inclinatii de documentarist. Limbajul sau este bogat si modern, stilul cartii este cursiv, si organizarea ei o face usor de lecturat. Miezul descrierilor este insa cutremurator. Nu mi-am putut imagina rautatea diabolica cu care rusii continua sa-i persecute pe romanii autohtoni din Transnistria pentru ca acestia sa renunte la identitate lor etnica. Dar nu mi-am imaginat nici darzenia cu care fratele Ion si profesorii scolii impreuna cu elevii si parintii acesora isi apara dreptul de a fi romani. Ion Iovcev s-a retras anul acesta de la directia liceului, dar ctitoria lui a ramas la datorie iar el isi continua misiunea de roman.

Prof. Dr. Nicholas Dima, USA, 30 Iulie 2022





cronica de Nicholas Dima    8/1/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian