Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2022
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Dialoguri oarecare - Despre prietenie

Fiecare pas, fiecare moment, gesturi largi ori atingeri mărunte, căderi ori victorii, confruntări majore ori umilința înfrângerilor, tabloul acela complex și totuși atât de simplu al amănuntului surprins în mișcarea zilnică se cere dezvăluit, analizat; pentru că zice Shakespeare: “All the world’s a stage...” și înscrierea în scena rutinei poate fi interesantă, dar cum viața nu-i decât “o umbră în micșcare “(tot El zice) totul nu-i doar o pereche de ochi într-un colț de tablou rembrantian, o schiță greu de executat, e drept, dar schiță esențială, așa incât de 400 (și...)de ani (s-a născut la Stratford on Avon (England) la 23(?) aprilie 1564) Shakespeare execută o amplă restaurare a condiției umane.
Macbeth, Lear, Othello, Ophelia, Romeo ori Juliete - și poate cu totul special, Mercutio– „inciziile” adânci nu clintesc întregul granitic prin care personajul shakespearian ne trimite în lume încercând să ne facă să înțelegem.

Saltul de la un personaj la altul implică o asemenea cunoaștere încât orice intervenție este „obsolete”: tinerețea întrebărilor cenzurate de răspunsuri incomplete sau eronate, îl definește pe Hamlet, intensitatea răului ridicat la rangul de condiție umană îl califică demonic pe Richard III, Iago, însingurarea eului incapabil să se depășească înnegureaza bătrânețea lui Lear, naivitatea durerii pe care numai iubirea o poate aduce invoc㠄eternul feminin” pur, romantic, fragil al Opheliei, Julietei ori Desdemonei.

Și parcă gest al divinității coborâtă la nivelul omului, sacrificiul suprem ca marcă a șansei de a fi ni-l înscrie în memorie „forever” pe Mercutio: schițat, tusat nu pentru că trebuie ci pentru că se ivește și se impune printr-un gest, gestul acela despre care știm că ar putea există, dar numai excepția îl poate defini: „No, ‘tis not so deep aș well, nor so wide aș a church-door ; but ‘tis enough, twill serve : ask for me to-morrow, and you shall find me a grave man.”...zice
Mercutio...către Romeo!

Umbră... așezată parcă pe traiectoria celuilalt, fără a-și arogă dreptul de a remodela, ci doar alergând înaintea timpului pentru a evita nesiguranța, imprecizia « călcăturii »... poate o anume stare simbiotică dă semnalul unui destin încercuit deja.

Cu acel „largest and most comprehensive soul...” cum am citit undeva, Shakespeare își trimite eroii între neiertătoarele „furci caudine”și în mreajele Melpomenei -muza terifiantă a tragediei - dar și d㠄drumul clovnilor/să facă tumbe”(cum zice Matin Sorescu) preluând zâmbetul optimist, liric chiar al Thaliei ca să veselească.

Liniile aspre, dezolante ale durerii fac loc ridurilor zglobii ale râsului dezlănțuit, mișcarea încrâncenată a furiei și călcătura grea a răului se retrag din calea dansului, a cântului, iubirea se răsfață în mângâieri mai mult sau mai puțîn reale, dar pline de intenții, un fel de parfum universal împrăștie prezența visului în real.
„A Midsummer Night’s Dreams”, „The Taming of The Shrew’, ‚Much Ado About Nithing, „The Tempest”... reconfortează structura umană permițându-i să fie în egală măsură adevărată și fantezică. O lume palpabilă, verificabilă, posibilă se răsfață în brațele imagisiticii, ceea ce azi numim suprareal, subliminal, absurd converg într-o structură plină de fantezie, dar mai ales de trăiri pe care le intuim, le simțim, le consumăm:

Și atunci...Mercutio?

True, I talk of dreams,
Which are the children of an idle brain,
Begot of nothing but vain fantasy.

Mercutio este excepția, apariția aceea care nu conclude ci provoacă atemția: “If love be rough with you, be rough with love;/ Prick love for pricking and you beat love down.”, „warning”al inteligenței, a scepticismului poate chiar a cinismului, structurate într-un caracter care domină în așa măsură încât are tendința să scape și de sub contrilul celui care l-a creeat.
Incă din 1672, poetul John Dryden scria că "Shakespeare “show'd the best of his skill in his Mercutio, and he said himself, that he was forced to murder him în the third Act, to being killed by him.”


Maria Cecilia Nicu, Toronto




Maria Cecilia Nicu    7/18/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian