Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2022
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Instaurarea puterii sovietice în actuala regiune Cernăuți

„Națiunea creștină Daco-Română, fiind cea mai încercată dintre încarceratele și mai prigonitele dintre Națiunile lumii, și-a împletit logodna veșniciei, pecetluindu-și Destinul cu sângele mucenicesc pe Hrisovul heruvimic: în dor și suferință, în crez și îndurare, în chin și sărbătoare, în frângeri și înălțări, în tăceri și mărturisiri, în așteptări și împliniri, în înfricoșări și extazuri, în bocete și psalmi, în apusuri și răsărituri, în lanțuri și libertate, în îngenuncheri și slavă, în cătușe și har, în chemări și alegeri, în suspine și Liturghii, în defăimări și laude, în lepădări și jertfe, în vânzări și mucenicii, în trădări și binecuvântări, sub denia Crucii și sub apoteoza Învierii.” (Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu)

În dimineața zilei de vineri, 28 iunie 1940, Armata Roșie forțează Nistrul și intră pe teritoriul actualei regiuni Cernăuți a Ucrainei cu scopul de a-i „elibera pe români de sub jugul asupritorilor români”, „pentru triumful dreptății sociale”. Așa scria presa românească din ținut în perioada sovietică. Drept exemplu pot servi numeroasele materiale, apărute de-a lungul celor cinci decenii de propagare a ideologiei bolșevice. Bunăoară, în 1987, cu ocazia jubileului de 550 de ani de la prima atestare documentară a orășelului Herța a apărut o pagină tematică sub genericul „Timp al marilor primeniri”. Referindu-se la trecutul acestei așezări moldave, baștina iluministului Gheorghe Asachi, se sublinia faptul că herțenii au dus o luptă aprig㠄contra asupritorilor”, participând activ la răscoala țăranilor din 1907 din România. După un deceniu, au primit cu entuziasm „vestea despre biruința Marii Revoluții Socialiste din Octombrie” din Rusia, salutând „călduros Puterea Sovietică”, exprimându-și „adeziunea la noua putere” în timpul unui miting desfășurat în această ctitorie multiseculară la finele anului 1917. Însă, ei au avut posibilitatea să-i întâmpine „cu bucurie pe eliberatori” abia în 1940, când s-a realizat „visul de secole al celor obidiți”.
În componența Uniunii Sovietice sunt încadrate 420 de localități din fostele județe Cernăuți, Storojineț, Rădăuți, Hotin și Dorohoi ale României, cu o suprafață de peste 8 mii de kilometri pătrați, cuprinzând circa un milion de locuitori. Împreună cu unitățile militare sovietice, pe meleagurile voievodale năvălesc reprezentanții Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. (N.K.V.D.), având ca sarcină principală căutarea, descoperirea și nimicirea „dușmanilor poporului”, care „au supt sângele nevoiașilor timp de secole”. Persecuțiile politice au început chiar din prima zi de instaurare a dictaturii staliniste în ținutul mioritic.
Cunoscutul fiu al Ardealului, ilustrul istoric și om politic, fostul redactor al săptămânalului „Gazeta de Transilvania”, George Barițiu, menționa: „Istoria fără adevăr își pierde toată însemnătatea, ea nu mai este istorie”. Conform informațiilor intrate în posesia Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți, primii „asupritori” căzuți în mâinile „eliberatorilor”bolșevici au devenit polițiștii și jandarmii, lăsați de către autoritățile românești pentru paza ordinii publice. Astfel, pe data de 28 iunie 1940, satrapii comuniști îl pun în lanțuri pe Ion Gârlă, un flăcău frumos de 25 de ani, mândru ca un pandur, născut la 1915, în localitatea Cajba, județul Bălți al Basarabiei, poseda studii primare, caporal în unitatea de jandarmi din orașul Hotin. Peste cinci luni, în ziua de 27 noiembrie 1940, Judecătoria Regională Cernăuți îl condamnă la 5 ani de detenție într-un lagăr stalinist de muncă corecțională, acuzându-l de faptul c㠄era un element care prezintă un pericol social”.
A doua zi este arestat Sava Amariței, născut la 1897, în satul Hreațca din fostul județ Dorohoi al României. Interogatoriile au durat 9 luni. Pe data de 29 martie 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 8 ani de muncă silnică, fiindcă în perioada interbelică a deținut postul de gardian public, devenind astfel „element care prezintă un pericol social” pentru puterea sovietică. Au rămas fără mângâierea tatei doi feciori minori. La sfârșitul cireșarului istoric va fi încătușat fostul comisar de poliție, Leon Carabioschi, născut în 1874, în municipiul Suceava, locuitor al orașului Cernăuți, poseda studii medii. În ziua de 29 martie 1941 este condamnat la cinci ani de închisoare „pentru lupta-i activă împotriva mișcării revoluționare”.
În luna următoare persecuțiile staliniste capătă amploare. În ziua de 1 iulie este aruncat după gratii Gheorghe Bujor, născut la 1898, în satul Bănceni, fostul județ Dorohoi al României, cu studii medii de specialitate. Pe data de 13 noiembrie 1940, Judecătoria Regională Cernăuți îl condamnă la moarte, acuzându-l de faptul că în perioada interbelică a fost polițist și „a luptat împotriva mișcării revoluționare din Bucovina”. Peste un an după pronunțarea sentinței, se stinge din viață într-un lagăr stalinist de muncă corecțională din Republica Komi, Federația Rusă. Tot în aceeași zi, va fi încătușat Petru Grui, născut în localitatea Târgu Mare din România, lucrător al penitenciarului cernăuțean, fiind condamnat la 8 ani de închisoare ca „element care prezintă un pericol social”. Moare la 14 noiembrie 1941, în regiunea Sverdlovsk din Federația Rusă.
După trei zile de arestări a foștilor lucrători ai organelor de drept, „eliberatorii” au decis că trebuie să-și îndrepte acțiunile lor criminale și împotriva familiilor care aveau rude înrolate în rândurile Armatei Române. În acest scop sunt organizate echipe speciale de enkavediști și „cozi de topor”, ce activau după anumite planuri și ordine precise în direcția adunării informațiilor necesare autorităților staliniste, fiindcă aceste familii intrau în categoria „rudelor trădătorilor patriei socialiste”. Primele victime din menționata categorie au devenit țăranii Toma și Maria Birău, locuitori ai satului Stănești, fostul raion Hliboca (Adâncata). Toma era născut la 1869, iar Maria – în 1886. Pe data de 1 iulie 1940, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. adoptă hotărârea privind deportarea lor în Siberia. Așadar, se poate de afirmat că deportările românilor din actuala regiune Cernăuți a Ucrainei în taigalele fără de sfârșit ale Siberiei și stepele pustii ale Kazahstanului au început odată cu instaurarea puterii sovietice în ținut.

Luna iulie 1940 constituie o perioadă importantă în procesul de consolidare a puterii sovietice în actuala regiune Cernăuți a Ucrainei. Acest proces și-a luat startul cu o paradă militară a unităților staliniste, dislocate pe teritoriul ținutului, și cu o demonstrație a foștilor ilegaliști, care purtau drapele roșii și scandau: „Trăiască victorioasa Armată Roșie!”, „Trăiască partidul nostru comunist!”, „Trăiască tovarășul Stalin - eliberatorul Bucovinei!”. După numitele acțiuni ale bolșevicilor, desfășurate în centrul orașului Cernăuți pe data de 3 iulie, care aveau menirea să demonstreze băștinașilor că puterea sovietică a decis să înscrie „o pagină nouă în istoria multisecular㔠a meleagului carpatin, „eliberatorii” au început o intensă activitate orintată la constituirea organelor locale ale dictaturii staliniste. Pentru realizarea scopului dat, în ziua de 4 iulie 1940, Comitetul Central al Partidului Comunist (bolșevic) al Ucrainei adoptă hotărârea „Despre componența comitetelor județene ale Partidului Comunist (bolșevic) al Ucrainei în Basarabia și în partea de nord a Bucovinei”, conform căreia în comitetul județean Cernăuți al Partidului Comunist (bolșevic) al Ucrainei sunt desemnați Ivan Grușețki, Fedir Olhovski, Myhailo Konyk, Volodymyr Ocereteanîi și Serhii Nikitin. Totodată, în ținutul „eliberat” este repartizat un numeros detașament de comuniști din fosta Uniune Sovietică. Sub conducerea trimișilor partidului a luat naștere strașnica epocă stalinistă de ciuntire a neamului și de jefuire a plaiului mioritic.

În aceeași zi, Prezidiul Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene a aprobat componența comitetului executiv județean Cernăuți, alcătuit din șapte persoane, condus de Volodymyr Ocereteanîi. La prima sa ședință, cea din 15 iulie 1940, comitetul executiv județean Cernăuți a întărit componența celor 10 comitete executive de plasă și a tuturor consiliilor sătești. În fruntea localităților românești sunt numiți oameni aduși din estul Ucrainei, care nu cunoșteau limba băștinașilor, sau foști participanți la mișcarea ilegalistă din nordul Bucovinei în perioada interbelică. De exemplu, conducător al satului-martir Mahala, fostul raion Noua Suliță, a devenit Mykola Horuja, originar din regiunea Dnipropetrovsk. În capul consiliilor sătești din Ținutul Herței s-au situat „cei obidiți”: Oleksii Ivaniuk, Ivan Kormuș, Leontii Baiura, Ivan Bujak, Iaroslav Markovski, Vasyl Fedorovici, Dmytro Cernous, Mendel Biciuțki, Iakov Mer, Haralambie Zgârcea, Constantin Bojar, Gheorghe Moraru, Dmytro Rusnak, Dmytro Kostika, Ivan Rusnak, Dmytro Markuleak, Ivan Markuleak, Dmytro Blagun, Mykola Dmytriuk, Vasyl Andriiciuk, Oleksii Lanivski, Ada Glikștern. Ei, ca și mulți alții încă necunoscuți, sunt responsabili de viitoarele fărădelegi, săvârșite de puterea sovietică în primul an de dictatură stalinistă.

Primul român, care a căzut sub securea dezmățului bolșevic în luna iulie a anului 1940, a fost un bucătar din satul Milie (Milieve), actualul raion Vijnița, Constantin Apetrei, născut la 1915, în localitatea Cuciniș din Basarabia, care, conform informațiilor de la agenții N.K.V.D.-ului, i-a „asuprit grozav pe cei obidiți”. Autoritățile staliniste hotărăsc să-l pedepsească aspru pe acest tânăr, instalat cu traiul în Bucovina. Este arestat în ziua de 4 iulie și inclus în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”. După 8 luni de interogatorii în beciurile închisorii cernăuțene, la 29 martie 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 5 ani de lagăr. Tot în aceeași zi, „element care prezintă un pericol social” pentru puterea sovietică devine și muncitorul Marin Dimitriu, născut în 1911, în București, poseda studii medii, locuitor al orașului Cernăuți. Pe data de 4 octombrie 1941 va fi pedepsit și el cu 5 ani de detenție.
Reprezentanții Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. își intensifică activitatea în direcția descoperirii de noi „dușmani ai poporului”. La 6 iulie va fi încătușat Constantin Alexandrescu, care a văzut lumina zilei în 1885, în localitatea Desa, județul Dolj al României, poseda studii primare. În perioada interbelică a deținut postul de primar al satului Lujeni din apropierea Cernăuțiului. În primăvara lui 1941 este condamnat la 5 ani de închisoare și încadrat în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”.

Pe data de 11 iulie nimerește în mâinile „eliberatorilor” Vasile Roman din localitatea Pasat, fostul județ Dorohoi al României, născut la 1901, cu studii primare, fost gardian public. Conform deciziei nr. 60 din 7 iunie 1941 a Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., este condamnat la 8 ani de detenție într-un lagăr stalinist de muncă corecțional㠄pentru lupta-i activă împotriva mișcării revoluționare”. Aceast㠄lupt㔠decurgea din faptul că, îndeplinind ordinile superiorilor, „asupritorul” din Ținutul Herței nu permitea ilegaliștilor „obidiți” să răspândească în localitățile din ținut manifeste comuniste cu caracter incendiar în timpul sărbătorilor revoluționare sovietice. Fiind lipsit de libertate, apucă drumul calvarului spre împărăția înghețurilor veșnice. Acasă au rămas soția și fiul care avea doar 9 anișori. A doua zi, la 12 iulie, va fi aruncat după gratii alt „asupritor”, polițistul Gheorghe Gorban, născut în 1897, în localitatea Clocușna din Basarabia, poseda studii primare. Primește 5 ani de închisoare, fiindcă era „element care prezintă un pericol social”.

La 15 iulie este arestat Vasile Câmpeanu, născut în 1884, în localitatea Frătăuți, azi județul Suceava al României, poseda studii medii, locuitor al orașului Cernăuți, funcționar. Trecut de autoritățile sovietice în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”, va fi condamnat, la 7 aprilie 1941, la 8 ani de închisoare. Tot în aceeași zi, nimerește în mâinile „eliberatorilor” muncitorul Ion Curea, născut la 1903, în localitatea Popricani, județul Iași al României, poseda studii primare. Pe data de 24 iunie 1941, Judecătoria Regională Cernăuți îl condamnă la moarte. Era un „element care prezintă un pericol social”, fiind o piedică în calea răspândirii ideologiei bolșevice.
Astfel, în prima jumătate a lunii iulie 1940, reprezentanții organelor sovietice de represalii au arestat 7 români. În grupul „dușmanilor poporului” sunt incluși doi muncitori, un fost primar, un fost gardian public, un fost polițist, un funcționar și un bucătar. Aceste persoane, după părerea autorităților bolșevice, în perioada interbelică au făcut parte din „tagma asupritorilor”. Condamnații sunt întemnițați în lagărele staliniste, în acest imperiu al răului și crimei, unde își vor continua viața martirică în chinuri cristice, fiindcă chinurile de care au avut parte românii în fostele lagăre sunt inimaginabile. Setea, foamea, lanțurile și jalea au suspinat împreună cu ei până la ultima clipă, când prin jertfa lor sacră s-au identificat ca mărturisitori întru Hristos.

Chiar din primele zile ale instaurării dictaturii staliniste în ținut, „eliberatorii și-au început activitatea în direcția comunizării fostei capitale a Bucovinei istorice. Bolșevicii doreau să-i dea acestui oraș de talie europeană o înfățișare vădit sovietică. Pe data de 5 iulie 1940, comitetul executiv județean Cernăuți a adoptat componența Consiliului orășenesc Cernăuți de deputați ai oamenilor muncii, alcătuit din 5 persoane, în frunte cu Oleksii Nikitin. În municipiul de pe malul Prutului apar raioanele Lenin, Stalin și Șevcenko, ca unități independente teritotial-administrative. Pe clădirile celor 120 de întreprinderi naționalizate, pe sediile instituțiilor de stat și ale organizațiilor obștești sovietice sunt arborate drapele roșii. Fațadele impunătoarelor edificii, care „ridică în slava cerului puterea gândirii umane”, vor fi „împodobite” cu portretele călăilor fostului imperiu al răului și crimei: Lenin, Stalin, Molotov, Kaganovici, Beria, Bulganin, Malenkov, Kalinin, Voroșilov, Mikoian, Hrușciov. Se fac legăturile telefonice și telegrafice ale Cernăuțiului cu orașele Kiev și Chișinău. În locuințele cernăuțenilor refugiați în România, se stabilesc „veniții” de la Răsărit. În centrul orașului va fi instalat monumentul „Steaua Roșie” și fanfara militară va intona Imnul de Stat al Uniunii Sovietice și al Internaționalei Comuniste. Ziua de 28 iunie este declarată Zi de sărbătoare în ținut și mulți dintre cei aleși, „cu chipul prefăcut”, cărora Domnul le-a pus mâna pe creștet, înnobilându-i cu har ceresc, se vor grăbi să proslăvească această dată memorabilă a cireșarului istoric în versuri elogioase, de o rară frumusețe, dovedind astfel atitudinea lor sinceră și aportul lor cetățenesc la grandioasa operă de făurire a socialismului. Numele nemuritor al „marelui Lenin” și-a făcut apariția în creația populară orală din Țara Fagilor: „Lenin, minte luminată,/ Ne-a scos la bună dreptate,/ Și trăim cum se trăiește,/ Căci avem bună nădejde:/ La geamul țăranului/ Soarele Partidului/ Luminează și-ncălzește/ Și soarta ne-o făurește...”.

Odată cu instalarea administrației bolșevice, în actuala regiune Cernăuți a continuat teroarea roșie îndreptată împotriva populației băștinașe. Pe data de 17 iulie 1940, este arestat de către reprezentanții Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. funcționarul Vasile Albota, născut la 1880, în localitatea Nepolocăuți, din fostul raion Chițmani, cu studii medii de specialitate, fiind acuzat de „activitate subversivă”. Moare în timpul interogatoriilor, la 7 iunie 1942, în regiunea Sverdlovsk din Federația Rusă. A doua zi, trimișii Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. îl pun în lanțuri pe fostul militar, Ion Dașchevici, originar din județul Iași al României. Tortura a durat doi ani. Încadrându-l în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”, va fi condamnat la moarte, conform deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. din 25 iulie 1942.

Când „cei obidiți” se bucurau admirând chipurile dragi ale conducătorilor primului stat socialist din lume, iscoadele sovietice căutau cu osârdie „elementele care prezintă un pericol social”. Pe data de 20 iulie, reprezentanții organelor staliniste de represalii au arestat șase români. Primul care a căzut în mâinile zbirilor regimului totalitar în această zi, este Gheorghe Gheorghiță, actor la Teatrul Dramatic din Cernăuți, născut la 1895, în localitatea Tecuci din România. „Asupritorul” primește 5 ani de lagăr. Următorul încătușat devine fostul polițist, Petru Bilac, născut în 1894, în localitatea Cupca, în trecut raionul Hliboca (Adâncata). Pe data de 9 decembrie 1940, Judecătoria Regională Cernăuți îl codamnă la 10 ani de detenție. Al treile este țăranul Silvestru Bojescu, locuitor al satului Carapciu, același raion, născut la 1899, cu studii primare. Va fi lipsit de libertate pe un termen de 8 ani. Alt țăran, Dumitru Botă din localitatea Boian, fostul raion Noua Suliță, născut în 1893, este condamnat de către Judecătoria Regională Cernăuți la 10 ani de închisoare „pentru agitație antisovietică”.

Pentru descoperirea „dușmanilor poporului”, în a doua jumătate a lunii iulie 1940, în actuala regiune Cernăuți a pornit o totală urmărire. O bănuială, o pâră mincinoasă a agenților era de ajuns ca oamenii nevinovați să fie arestați, aruncați în fioroasele cazemate staliniste, supuși diverselor metode de tortură și condamnați pentru crime pe care nu le-au săvârșit. Așa s-a întâmplat cu țăranul Mihai Costanceanu din Ostrița Herței, născut la 1897, poseda studii medii. În ziua de 20 iulie, adică după trei săptămâni de la instaurarea puterii sovietice în ținutul mioritic, Direcția regională Cernăuți a Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. primește un denunț, prin care se aduce la cunoștința organelor comuniste faptul că acest român în perioada interbelică a deținut postul de primar al comunei Ostrița. Este arestat și condamnat la 5 ani de detenție într-un lagăr bolșevic de muncă corecțional㠄pentru lupta-i activă împotriva mișcării revoluționare”.

Ultima victimă din acea tristă zi, ferecată în lanțuri, a fost preotul Militan Buzdugan, născut la 1889, poseda studii medii, parohul Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, ridicată în 1867, în Corovia, localitate de lângă Cernăuți. Satul se află încadrat astăzi în componența raionului Cernăuți. Slujitorul altarului provenea dintr-o familie înstărită de creștini ortodocși, care își țineau legea strămoșilor și sufletul nevândute. Tatăl său, Ieremia Buzdugan, născut la 1851, din 1878 a fost cantor bisericesc. Viitorul preot și-a petrecut copilăria și adolescența într-un mediu familial de credință, de tradiție și de înalt patriotism, între obiceiurile și datinile străbune, cu dragoste de Dumnezeu, de Patrie, de Biserică, de tot ce-i pur, de tot ceea ce viața, familia, educația și cultura izvorau din Atotcreator. N-a căzut pe placul „eliberatorilor” acest „element care prezintă un pericol social”. Este întemnițat în strașnica închisoare enkavedistă cernăuțeană. Interogatoriile au durat 9 luni. Pe data de 7 aprilie 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 8 ani de detenție. Această fărădelege a demonstrat băștinașilor meleagurilor carpatine că statul – ateu socialist a început o luptă aprigă împotriva religiei. Staliniștii se temeau de rugăciune.

Memoriile foștilor ilegaliști conțin informații prețioase referitoare la instaurarea puterii staliniste în actuala regiune Cernăuți. Datorită lor a devenit cunoscut faptul că primul tanc sovietic și-a făcut apariția în centrul Cernăuțiului, lângă Primăria orașului, la ora 17 a zilei de 28 iunie 1940. Tanchiștii au fost întâmpinați cu bucurie de către membrii comitetelor ținutale ilegale Bucovina ale Partidului Comunist Român și Uniunii Tineretului Comunist, care în perioada interbelică au dus „o luptă aprigă împotriva asupritorilor”: Bernard Kaț, Sara Grinberg (Podolean), Anton Godeac, A. Soroftei, Kurt Fainer, Vasyl Markovski, S. Zighelboim, Dmytro Rusnak, A. Voloh, M. Șaier, Mykola Pavliuk. La rugămintea „eliberatorilor”, Bernard Kaț s-a cățărat cu mândrie pe mașina blindată a bolșevicilor, devenind călăuza ostașilor Armatei Roșii în drumul lor spre aeroportul din Cernăuți, unde se aștepta aterizarea avioanelor sovietice cu oaspeții din Kiev.

La ora 22 a aceleiași zile memorabile, la Cernăuți au sosit reprezentanții Comitetului Central al Partidului Comunist (bolșevic) al Ucrainei, în frunte cu Ivan Grușețki, viitorul primul secretar al comitetului județean Cernăuți al Partidului Comunist (bolșevic) al Ucrainei. Trimișii partidului s-au întâlnit cu sus numiții tovarăși, pentru a căpăta informațiile necesare despre atitudinea băștinașilor față de evenimentele istorice care au început pe meleagurile bucovinene. Foștii ilegaliști au adus la cunoștința oaspeților că unitățile militare române, organele poliției și jandarmeriei, precum și mulți proprietari ai diverselor întreprinderi au părăsit Cernăuțiul, care în prezent se află în mâinile „gărzilor roșii”, organizate de către activiștii locali. Totodată, s-a relatat că închisoarea cernăuțeană a fost luată cu asalt, porțile și ușile ei sunt deschise, iar deținuții eliberați s-au împrăștiat pa la casele lor.

Ivan Grușețki le-a mulțumit foștilor ilegaliști pentru „activitatea rodnică depusă pe făgașul servirii idealurilor socialiste timp de două decenii” și i-a rugat să fie alături de noua conducere a ținutului, acordând ajutorul necesar în atingerea obiectivelor planificate. „Aceste persoane de nădejde” au constituit o importantă sursă de date informative în privința descoperirii noilor „dușmani ai poporului”. Cu aportul lor nemijlocit, în ultima decadă a lunii iulie 1940, vor fi arestați zece oameni nevinovați, fiind incluși de către organele staliniste în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”.
La 21 iulie este încătușat țăranul Dumitru Bosovici din Boian, fostul raion Noua Suliță, născut în 1892, cu studii medii incomplete, primește 5 ani de lagăr, conform deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS din 7 aprilie 1941. Tot în aceeași zi, va fi ferecat în lanțuri fostul secretar al Primăriei comunei Mahala, Vasile Antonescu, născut la 1898. Pe data de 5 noiembrie 1940, Judecătoria Regională Cernăuți îl condamnă la 6 ani de detenție. Moare într-un lagăr stalinist de muncă corecțională pe data de 11 aprilie 1942. Împreună cu fostul secretar, este arestat țăranul Toader Dascaliuc, în privința căruia organele staliniste de represalii primesc un denunț despre faptul că acest român în perioada anilor 1938 - 1940 a deținut un post în cadrul Primăriei comunei Mahala, „ruinând astfel starea materială a săracilor”. Își va pierde libertatea pentru trei ani, fiind întemnițat în lagărul bolșevic din orașul Vorkuta, Republica Komi a Federației Ruse.

Următorul „asupritor” este țăranul Silvestru Bilețchi din Oprișeni, actualul raion Cernăuți, cu studii primare, născut la 1897, pedepsit cu 5 ani de închisoare. Tot în ziua de 21 iulie, satrapii comuniști au bătut cu putere în ușa casei țăranului Vasile Budeanu, născut în 1898, în localitatea Pilipăuți, fostul județ Dorohoi al României. Mâinile lui donice de muncă sunt puse în cătușe. Fiind acuzat de faptul că în perioada interbelică a fost, chipurile, „agent secret al securității române”, având misiunea să descopere „elementele revoluționare”, este condamnat la 8 ani de detenție și întemnițat într-un lagăr bolșevic de muncă corecțională din regiunea Sverdlovsk, Federația Rusă. Alt țăran, Ion Cojocaru, care a venit pe lume în 1881, în localitatea Cotiujeni din Basarabia, poseda studii primare, locuitor al orașului Cernăuți, intră în mâinile enkavediștilor la 22 iulie, fiind condamnat la 8 ani de detenție. Funcționarul Zaharia Barabuța, născut la 1894, în localitatea Crasna din Bucovina, va fi aruncat după gratii pe data de 25 iulie. Primind 5 ani de temniță, se stinge din viață în ziua de 31 decembrie 1941, în regiunea Sverdlovsk din Federația Rusă. La 27 iulie este arestat de reprezentanții regimului totalitar țăranul Constantin Gafu din satul Molnița, fostul raion Herța, născut în 1891, poseda studii primare. Odată cu declanșarea operațiunilor militare între România și imperiul sovietic, românul va fi transferat în regiunea Sverdlovsk, unde închide ochii pentru totdeauna în ziua de 16 martie 1942. Au rămas fără mângâierea tatei cinci copilași. Țăranul Alexa Lunic, care a văzut lumina soarelui în 1895, în localitatea Marșinți, județul Hotin al Basarabiei, locuitor al satului Pilipăuți, în trecut raionul Herța, nimerește în mâinile călăilor staliniști la 30 iulie 1940. Pe data de 26 februarie 1941, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îl condamnă la 10 ani de detenție „pentru activitate de spionaj”. Moare într-un lagăr bolșevic de muncă corecțională din regiunea Sverdlovsk, Federația Rusă.

Activitatea organelor sovietice de represalii era îndreptată în direcția nimicirii reprezentanților claselor sociale considerate a fi purtătoare a valorilor societății burgheze, fiindcă ei erau o piedică în construcția socialistă. Moșierul Mihai Oprea, care a venit pe lume la 1890, în municipiul București, locuitor al satului Mamornița (în prezent Mamornița – Vama), raionul Cernăuți, cu studii superioare, este arestat de trimișii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. în ziua de 21 iulie 1940. Pe data de 8 octombrie, același an, Judecătoria Regională Cernăuți îl condamnă la moarte. Sentința va fi executată la 12 februarie 1941. A rămas cu inima sfâșiată de durere scumpa lui soție, Alexandrina. Cele 75 hectare de pământ vor fi naționalizate. Românul a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Cernăuți la 29 aprilie 1992.

La finele lunii iulie 1940, Ivan Grușețki, primul secretar al comitetului județean Cernăuți al Partidului Comunist (bolșevic) al Ucrainei, a înaintat Comitetului Central al Partidului Comunist (bolșevic) al Ucrainei informația „Despre instaurarea puterii sovietice în Bucovina de Nord și începutul activității organelor de partid și sovietice”, în care se menționa: „Zilele când Armata Roșie a intrat pe teritoriul Bucovinei de Nord s-au transformat într-o adevărată sărbătoare a întregului popor. Zile întregi, toată populația Bucovinei de Nord stătea pe marginea drumurilor, pe care treceau unitățile Armatei Roșii, întâmpinându-le cu flori, scandând cuvinte de salut la adresa guvernului sovietic și Armatei Roșii eliberatoare. Deosebit de emoționante au fost întâlnirile populației cu ostașii Armatei Roșii. Pretutindeni unde se opreau, ostașii roșii erau înconjurați de sute de oameni, care se interesau de condițiile de trai și muncă ale truditorilor din Uniunea Sovietică, comparându-le cu situația lor, povestind despre suferințele și exploatarea oamenilor muncii din Bucovina de Nord în timpul dominației boierilor români”.

Așadar, se poate afirma că termenul „Bucovina de Nord” și-a făcut apariția triumfală în istorie în vara anului 1940, datorită lui Ivan Grușețki, fostul primul secretar al comitetului județean Cernăuți al Partidului Comunist (bolșevic) al Ucrainei. În continuare, în informația adresată Kievului, noul conducător al ținutului mioritic relata că în decursul unei luni de zile, partidul a desfășurat o importantă activitate legată de instaurarea și consolidarea puterii sovietice pe teritoriul „eliberat”. Cei 22 de reprezentanți ai Comitetului Central al Partidului Comunist (bolșevic) al Ucrainei s-au încadrat activ în procesul de constituire a organelor locale ale dictaturii staliniste. În perioada 30 iunie – 5 iulie 1940, în toate localitățile din ținut și în cadrul diverselor întreprinderi industriale s-au desfășurat mitinguri, în timpul cărora se aducea la cunoștința participanților principiile socialiste de înaintare a candidaților în consiliile locale ale regimului totalitar. În prima decadă a lunii iulie, în componența comitetelor executive de plasă și a consiliilor sătești activau deja 1.443 de membri, dintre care 53 de persoane aparțineau partidului comunist, iar 1.390 de oameni erau activiști fără carnetele acestei glorioase organizații politice. În rândul diriguitorilor meleagurilor voievodale se aflau 1.271 de ucraineni, un rus, 64 de moldoveni și 67 de oameni, naționalitatea cărora nu este indicată în documentele vremii. 21 de persoane posedau studii medii, iar 1.422 de consilieri locali erau absolvenți ai școlilor primare. Sub conducerea lor, economia ținutului a fost paralizată de exproprierea întreprinderilor particulare și de sistemul cotelor și al rechizițiilor din agricultură.

În fosta capitală a Bucovinei istorice mitingurile se țineau lanț. La începutul lunii iulie, în orașul Cernăuți s-au desfășurat mitingurile intelectualității, femeilor, tineretului, la care au luat parte, conform raportului lui Ivan Grușețki, peste 30 mii de oameni. Majoritatea cernăuțenilor era dezorientată din cauza acțiunilor întreprinse de către „eliberatori”. Magazinele stăteau închise. În fiecare zi, foștii ilegaliști și activiștii locali extaziați mărșăluiau pe străzile orașului, ținând în mâini drapele roșii și cântând „Internaționala”: „Hai la lupta cea mare,/ Rob cu rob să ne unim,/ Internaționala/ Prin noi s-o făurim!”. La ei au început să se alăture și activul din satele învecinate. Pe data de 7 iulie a avut loc o serată tematică, consacrată filmului sovietic. La ea a participat cunoscutul regizor Oleksandr Dovjenko cu pelicula documentar㠄Eliberarea Ucrainei Apusene”. La 8 iulie s-a desfășurat mitingul învățătorilor cernăuțeni, la care a luat cuvântul scriitorul Mykola Bajan. În aceeași zi a avut loc mitingul lucrătorilor așezămintelor de cultură cu participarea academicianului Oleksandr Korniiciuk. Pe data de 11 iulie, comitetul județean al comsomolului leninist, constituit la 4 iulie 1940, cu ajutorul foștilor membri ai comitetului ținutal ilegal Bucovina al Uniunii Tineretului Comunist din România, a organizat adunarea tineretului cernăuțean, la care au participat și au vorbit: Lysenko, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolșevic) al Ucrainei, și Homenko, secretar al Comitetului Central al Comsomolului din Ucraina. În ziua de 14 iulie, oaspeții din Kiev au depus coroane de flori la mormântul scriitorului bucovinean, Iuri Fedkovyci.

În informația primului secretar al comitetului județean Cernăuți al Partidului Comunist (bolșevic) al Ucrainei nu se spunea nimic despre fărădelegile comise de enkavediști în prima lună de instaurare a puterii sovietice în ținut, când au fost arestați și condamnați la ani grei de închisoare sau la moarte zeci de oameni nevinovați, fiind acuzați pentru crime pe care nu le-au săvârșit. Nu se spunea nimic despre evenimentul sângeros de la Herța, din ziua de 29 iunie 1940, ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, când Armata Roșie „eliberatoare” a deschis foc împotriva militarilor români, care au ieșit în calea mașinilor blindate ale bolșevicilor, răpind viața căpitanului Ioan Boroș, sublocotenentului Adrian Dragomir și a soldatului Iancu Solomon. Nu se spunea nimic despre teroarea roșie, ridicată la rangul de principiu, care a provocat un val de treceri numeroase în Patria istorică ale românilor din satele herțene: Bănceni, Becești, Buda Mare, Buda Mică, Culiceni, Frunza, Fundoaia, Godinești, Horbova, Hreațca, Lucovița, Lunca, Mihoreni, Mogoșești, Molnița, Movila, Pasat, Pilipăuți, Probotești, Ștreanga, Târnauca, Țânteni, Văleni.

Astfel, chiar la 29 iunie 1940, țăranul Mihai Huțanașu din Pilipăuți și-a luat soția și cei cinci feciori ai săi și s-a mutat cu traiul în satul Baranca, județul Dorohoi, unde poseda patru hectare de pământ arabil. La 7 iulie trece în România Constantin Stoica, născut în 1899, în localitatea Becești. A doua zi, alt țăran, Dumitru Mihai din Mogoșești, se îndreaptă spre hotarul instalat de mâna veneticului la finele istoricului cireșar. În dimineața zilei de 9 iulie 1940, împreună cu numeroși tineri din localitatea Mihoreni, a trecut în România Adam Iacub, născut în 1918, dorind să scape de odiosul regim stalinist. Dumitru Fodorea din Movila, născut la 1922, pe data de 15 iulie trece în Țara strămoșilor săi, unde de la stele la flori, toate vorbesc de libertate și demnitate într-un larg fluviu de cuvinte și unde predomină sentimentul dragostei sincere pentru fiecare om. La 25 iulie pornește spre frontieră țăranul Gheorghe Bezede din Probotești, născut în 1885. În ziua de 28 iulie trece în România Ștefan Pogoreanu, născut în 1888, în localitatea Lunca. În aceeași zi, alt țăran, tot din satul Lunca, Toader Pogoreanu, născut la 1895, în această frumoasă localitate din Valea Prutului, se îndreaptă spre hotarul instalat de bolșevici, fiindcă pe aceste meleaguri nimeni n-a adus atâta nenorocire, batjocură și moarte ca imperiul sovietic.

Conform unor date statistice, la 1 iulie 1940, în ținut se aflau 328 de fabrici, uzine și ateliere meșteșugărești cu un număr de 19 mii 540 muncitori. Cele mai mari întreprinderi erau: fabrica de tricotaje „Hercules”, fabrica de cherestea, fabrica de zahăr „Jucica”, fabrica de zahăr „Lujeni”, fabrica „Industria cărnii”, fabrica de tricotaje „Trinako”. În dimineața zilei de 28 iunie, când tancurile cu steluțe roșii treceau Nistrul, proprietarii a 120 de întreprinderi particulare, în rândul cărora intrau și unele dintre cele înșirate mai sus, părăseau teritoriul actualei regiuni Cernăuți, fiind convinși de faptul că se apropie sfârșitul vieții lor. Au lăsat întreprinderi înzestrate cu utilaj modern, procurat în Elveția, Franța, Marea Britanie, țări europene cu o industrie dezvoltată. Cei rămași aparțineau altor etnii și nu făceau parte din categoria „boierilor români”. Sperau în viitoarea loialitate a noilor stăpâni. S-au înșelat amarnic. Ei nu știau, c㠄în ansamblu, în U.R.S.S. nu etnonațiunile erau supuse exterminării sau reeducării, ci anumite clase sociale considerate a fi purtătoare a valorilor societății burgheze”. Fabricanții, moșierii, negustorii de toate naționalitățile erau incluși de autoritățile staliniste în aceste „clase indezirabile”, față de care se planifica aplicarea terorii în masă. Drept exemplu poate servi naționalizarea averii evreilor din orășelul Herța (o farmacie, două frizerii, o moară, 34 de prăvălii), care a aparținut în perioada interbelică locuitorilor Simku Vataru, Harabaju Lupu, Moriț Leibovici, Șoil Aklip, Iosif Aranovici, Haim Blanaru, Haim Karuceru, David Kon, Nuhim Markovici, Abram Paskaru, Abram Rozen, Noih Segal, Ianju Șmilevici, Iankel Șpunt. Foștii proprietari vor fi arestați și condamnați la ani grei de lagăr, unde pe toți i-a ucis gerul, foamea, tortura.

Din primele zile ale instaurării puteri sovietice, în cadrul întreprinderilor din ținut au fost organizate „comitetele muncitorești”, care au luat sub control funcționarea acestor unități industriale. A pornit procesul de comunizare a fostelor întreprinderi particulare, fiind pe larg folosite metodele sovietice „de sporire a productivității muncii – întrecerea socialistă și mișcarea fruntașilor în producție, bazate pe popularizarea mișcării stahanoviste”. În scopul comasării utilajului tehnic au fost reduse numeroase întreprinderi mici, care, după părerea noilor conducători, nu erau rentabile. Fabricele și uzinele funcționau cu mari întreruperi din lipsă de materie primă. Din Uniunea Sovietică se aducea numai vodcă, cărbune și mahorcă. Totodată, a început reorganizarea celor 4 mii 573 de întreprinderi de comerț, înregistrate în actuala regiune Cernăuți în prima decadă a lunii iulie 1940.

Aceste metode „progresiste” de conducere a diriguitorilor cu patru clase au înrăutățit substanțial starea materială a băștinașilor. Depozitele cu mărfuri și produse alimentare, fiind naționalizate, vor fi jefuite de către „eliberatori”. Locuitorii meleagurilor voievodale erau nevoiți să pornească în căutarea materialelor necesare pentru viața cotidiană. Se îndreptau către frontiera instalată de sovietici cu scopul de a-și procura strictul necesar în magazinele din Patria istorică. Unii aveau norocul să treacă neobservați granița, alții nimereau în mâinile grănicerilor staliniști. În luna iulie a anului 1940, „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat” vor fi reținuți și pedepsiți peste o sută de români. În numărul lor au intrat și acei care se întorceau de la muncă din interiorul României. Au fost arestați de grănicerii sovietici și tinerii care veneau acasă după expirarea serviciului militar sau, fiind înrolați în rândurile Armatei Române, primeau concediu de scurtă durată și doreau să-și vadă rudele. Unii dintre ei, dacă treceau cu bine granița, erau încătușați în localitățile natale de către zbirii regimului totalitar. Alți români, care au avut de suferit din cauza instalării samavolnice a frontierei, au fost acei, ogoarele cărora s-au pomenit rupte în două: o parte de pământ se afla în Uniunea Sovietică, iar cealalt㠖 în România. Țăranii treceau hotarul ca să-și prelucreze ogoarele și erau arestați de către grănicerii din Detașamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Lipsa mijloacelor de trecere legală a frontierei a dus la distrugerea sutelor de destine, steaua cărora s-a stins în gulagurile siberiene. Granița s-a transformat într-o adevărată vânătoare de oameni nevinovați.

Petru GRIOR, directorul Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți





Petru Grigor    7/3/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian