Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2022
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Emil Cioran (8 aprilie 1911, Rășinari–20 iunie 1995, Paris)

Emil Cioran a fost filozof și scriitor român devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză. Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua apărută la începutul anilor ’90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, „pretențioase și stupide”. Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste, care a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente. Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune, ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.

Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei. Varianta definitivă a Îndreptarului (rămasă inedită până în 1991) a fost încheiată în 1945, anul în care Cioran s-a stabilit definitiv în Franța. După retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste a trăit la Paris ca apatrid.

Opera în limba franceză:

Précis de décomposition (Tratat de descompunere), Paris, Gallimard, 1949; Syllogismes de l’amertume (Silogismele amărăciunii), Paris, Gallimard, 1952; La Tentation d’exister (Ispita de a exista), Paris, Gallimard, 1956; Histoire et utopie (Istorie și utopie), Paris, Gallimard, 1960; La Chute dans le Temps (Căderea în timp), Paris, Gallimard, 1964; Le Mauvais Démiurge (Demiurgul cel rău), Paris, Gallimard, 1969; De l’inconvénient d’être né (Despre neajunsul de a te fi născut), Paris, Gallimard, 1973; Écartèlement (Sfârtecare), Paris, Gallimard, „Les essais” („Eseurile”), 1979; Exercices d’admiration: essais et portraits (Exerciții de admirație: eseuri și portrete), Paris, Gallimard, 1986; Aveux et anathèmes (Mărturisiri și anateme), Paris, Gallimard, 1986; Le Livre des leurres (Cartea amăgirilor), 1936, trad. Grazyna Klewek, Thomas Bazin, Paris, Gallimard, 1992; Bréviaire des vaincus (Breviarul învinșilor), 1940–1944, trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 1993; L’âge d’or (Vârsta de aur), Châteauroux, 1995 (eseu din Histoire et utopie); Anthologie du Portrait. De Saint-Simon à Tocqueville (Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville), Paris, Gallimard, 1996; Cahiers (Caiete), 1957–1972, cu o prefață de Simone Boué, Paris, Gallimard, 1997; Solitude et destin (Singurătate și destin), trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 2004 (culegere cuprinzând articolele publicate în presa românească între 1931 și 1943); Des Larmes et des Saints (Lacrimi și sfinți), 1937, traducere din limba română și prefață de Sanda Stolojan, Paris, L’Herne, 1986; Sur les cimes du désespoir (Pe culmile disperării), 1933, trad. André Vornic, Christiane Frémont, Paris, L’Herne, 1990; Cahier de Talamanca (Caietul de la Talamanca), 1966, Paris, Mercure de France, 2000; Ébauches de vertige, (Schițe de vertij), Paris, Gallimard, 2004 (extras din Écartèlement); Le Crépuscule des pensées (Amurgul gândurilor), 1940, trad. Mirella Patureau-Nedelco, Paris, L’Herne, 1991; Valéry face à ses idoles (Valéry față în față cu idolii săi), Paris, L’Herne, 2007 (reluat din Exercices d’admiration); Essai sur la pensée réactionnaire: à propos de Joseph de Maistre (Eseu asupra gândirii reacționare, apropo de Joseph de Maistre), text introductiv de Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-Haut, Ed. Fata Morgana, 1977 (reluare a prefeței la antologia de texte despre Joseph de Maistre, alese de Cioran, apărută la Monaco, la Éd. du Rocher, în 1957); Vacillations (Clătinări), 1970, illustrații de Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-Haut, 1998; Sissi ou la vulnérabilité (Sissi sau despre vulnerabilitate), în Jean CLAIR (dir.), Vienne 1880–1938. L’Apocalypse joyeuse, Paris, éd. du Centre Pompidou, 1986 (retipărire); L’Élan vers le pire (Elanul către mai rău), fotografii de Irmeli Jung, Paris, Gallimard, 1988; Œuvres (Opere complete), Éd. Yves Peyré, Paris, Gallimard, 1997, 1999, 2001, 2003.

Citate

Tot mai mult mă conving că oamenii nu-s decât obiecte: bune sau rele. Atât. Și eu sunt oare mai mult de un obiect trist? (Amurgul gândurilor)

Ochii omului văd în exterior ceea ce îl frământă în interior. (Pe culmile disperării)

În materie de nervozitate doar Hitler m-a depășit.

Am citit toate cărțile tristeții omenești. Și nu m-au convins. Dar m-a convins sângele șoptind ideilor oboseala de propria lui culoare… (Razne)

Când toate gândurile s-au înecat în sânge, din filozof te pomenești un avocat al inimii…

În cele din urmă Diavolul va scuipa totuși peste cenușa noastră, cu toate că-n lume există atâtea flori și dincolo de ea atâți Dumnezei. (Razne)

Tot ce nu-i fericire este un minus de iubire. (Amurgul gândurilor)

Din moment ce nu putem fi fericiți, de ce să nu căutăm să ne facem nefericirea creatoare, dinamică și productivă?

Orice clipă îmi pare o repetiție la Judecata din urmă.

Isprăvile cele mai odioase ce i se pun în cârcă demonului ne apar, în efectele lor, mai puțin dăunătoare decât sunt temele sceptice când încetează a mai fi un joc și devin o obsesie. A distruge înseamnă a acționa, a crea în răspăr, adică într-un mod cu totul special, a-ți manifesta solidaritatea cu ceea ce este. Ca agent al neființei, Răul se inserează în economia neființei, este deci necesar, îndeplinește o funcție importantă, chiar vitală. (Căderea în timp)

Spiritul descoperă Identitatea; sufletul, Plictisul; trupul, Lenea. Este unul și același principiu de invariabilitate, diferit exprimat sub cele trei forme ale căscatului universal. Același spirit descoperă Contradicția; același suflet, Delirul; același trup, Frenezia, și asta pentru a zămisli noi irealități, pentru a se sustrage unui univers prea asemănător.

O lacrimă are întotdeauna rădăcini mai adânci decât un zâmbet.

Din tot ce-ai fost, nu mai rămâne decât o adiere patetică.

Să te restrângi la minim, iată deviza mea. (Caiete)

Prin orice poți cădea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci când iubirii tale i s-ar răspunde cu dispreț sau indiferență, când toți oamenii te-ar abandona și când singurătatea ta ar fi suprema părăsire, toate razele iubirii tale ce n-au putut pătrunde în alții ca să-i lumineze sau să le facă întunericul mai misterios, se vor răsfrânge și se vor reîntoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei părăsiri strălucirile lor să te facă numai lumină și văpăile lor numai căldură. (Pe culmile disperării)

Pe oameni nu-i cunoaștem decât pentru a rămâne mai singuri cu Dumnezeu.

Sunt priviri feminine care au ceva din perfecțiunea tristă a unui sonet. (Cartea amăgirilor)

Atâta vreme cât rămânem înlăuntrul timpului, avem semeni cu care intrăm în rivalitate; de îndată ce nu mai suntem acolo, tot ce fac și tot ce pot crede despre noi ne lasă indiferenți, pentru că suntem atât de desprinși de ei și de noi înșine, încât a produce o operă sau a ne gândi numai la asta ne pare zadarnic sau bizar. (Căderea în timp)

Iubirea are atâtea fețe, atâtea devieri și atâtea forme, încât este destul de greu să găsești un sâmbure central sau o formă tipică a iubirii. (Pe culmile disperării)

De ce nu m-aș compara cu cei mai de seamă dintre sfinți? Oare n-am cheltuit, spre a-mi ocroti și păstra contradicțiile, tot atâta nebunie câtă au cheltuit ei spre a le birui pe ale lor?

Bucuria are un mare defect: lipsa de rigoare. Priviți cât de riguroasă e, în schimb, logica fierei… (Silogismele amărăciunii)

A gândi – adică a-ți lua pietre de pe inimă. Fără răsuflătoarea cugetelor, mintea și simțirea s-ar înăbuși. (Îndreptar pătimaș)

Omul este un animal nefericit, abandonat în lume, silit să-și găsească o modalitate proprie de viață, așa cum natura n-a mai cunoscut înaintea lui. De pe urma așa-zisei lui libertăți suferă mai mult decât după cel mai mare prizonierat posibil în existența naturală. (Pe culmile disperării)

Critica este o prejudecată: trebuie să citim nu ca să-i înțelegem pe alții, ci ca să ne înțelegem pe noi înșine.

Omul e singura ființă care s-a dezmorțit din beția timpului și toată străduința lui este să reintre în el, să redevină timp.

Toată viața am fost îndrăgostit de vremea rea. Norii mă liniștesc; dacă dimineața, din pat, îi văd trecând, mă simt în stare să înfrunt ziua.

Numai în iubire melancolia își atinge propriile ei culmi, căci numai Erosul transfigurează melancolia. (Cartea amăgirilor)

Aș vrea să văd o singura lacrimă înghițită de pământ… Toate apucă, pe căi necunoscute nouă, în sus. (Lacrimi și sfinți)

Timpul îmi e inaccesibil. Neputând să-i urmez cadența, mă agăț de el sau îl contemplu; dar nu mă aflu niciodată în el; nu este elementul meu. Neputința mea de a apuca un pic din timpul la care are acces tot omul e zadarnică! (Silogismele amărăciunii).

Exercițiu de admirație, fragmente dintr-un documentar despre Petre Tutea si Emil Cioran, realizat de Gabriel




Observatorul    6/22/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian