Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2022
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Poeme din volumul în pregătire „Căutătorul de amintiri”


Tu n-o să-nțelegi niciodată

tu n-o să-nțelegi niciodată
ambiția mea literară,
de unde își ia forța toată,
cu ce adâncimi se măsoară

tu vezi doar un chip fără suflet,
tu vezi doar o biografie,
în loc să simți tainicul umblet
și tainica mea melodie

tu n-o să-nțelegi niciodată
la care enigmă mi-e rândul,
ce lume în vis mi se-arată,
ce vrajă îmi mângâie gândul

tu vezi doar un kil de hârtie,
tu vezi doar coperta lucioasă,
n-ai ochi pentru-a mea poezie,
tu vrei doar bucate pe masă

tu n-o să-nțelegi niciodată
că eu te-nțeleg mult mai bine,
că mintea ta nu e curată,
că răul te-asmute spre mine

tu vezi în poet doar dușmanul
ce trebuie-acuma să moară,
ca tu să trăiești doar cu banul,
cu sufletu-n inima chioară...


E ziua mea și astăzi, și mâine, și poimâine

dacă tu vrei să afli când am venit pe lume,
o zi pe care mama mereu și-o amintește,
va trebui să cauți în șaizeci de volume,
pe pagina la care cuvântul te iubește.

e ziua mea când cerul m-apasă blând pe umeri,
e ziua mea când mintea cu raza se unește,
tu anii mei, iubito, nu trebuie să-i numeri,
e ziua mea când Luna pe boltă strălucește.

e ziua mea când dorul își regăsește zborul,
e ziua mea când visul cu umbra se-ntâlnește,
e ziua mea când pasul bătătorește norul,
e ziua mea când clipa adânc se-nveșnicește.

e ziua mea și astăzi, și mâine, și poimâine,
e ziua mea când versul pe pagini se ivește,
în pieptul meu se află un colț imens de pâine
din care se hrănește acela ce citește.


Inimă orfelină

tras cu arcul meu nevăzut,
gândul salvat din ruină,
nouă ceruri a străbătut,
țintind cetatea divină.

colo sus, a fost judecat
și, neavând nicio vină,
s-a întors mai viu, mai bogat,
sădind în suflet lumină.

tras cu arcul meu fermecat,
versul ca lacrima lină,
cu ecoul mi-a vindecat
inima mea orfelină.


Cam scârțâie toate, mon cher

cam scârțâie ușa cea veche,
cam scârțâie scara spre cer,
cam scârțâie într-o ureche
o frunză răpusă de ger.

cam scârțâie ventilatorul,
cam scârțâie traiul mizer,
cam scârțâie frâna, motorul,
și n-am niciun marche arrière.

cam scârțâie încheietura,
cam scârțâie clanța de fier,
cam scârțâie dinții și gura,
să scârțâi e tot ce mai sper.

cam scârțâie coarda viorii,
cam scârțâie glasu-n eter,
cam scârțâie bilele morii,
cam scârțâie toate, mon cher.


Scrum

Nu te văd, dar tu mă vezi.
Ochelarii mei n-au har?
Fac din mărunțiș grămezi,
Dar nu pot să mă repar.

Tinerețea? A trecut.
Nu mai vine înapoi.
Frumusețea? Jalnic scut
Într-un nedorit război.

Ce-am în tolbă? Un cuvânt.
Nemurirea? Un pretext.
Lupt cu morile de vânt
Răsucind același text.

Amintirea? Un cal mort.
Steaua albă? Un reper.
Cine are pașaport
Pentru colțul lui de cer?

Bucuria? Un copil.
Părintește, îl educ.
Mai cu stil, mai fără stil,
Îmi ia locul, eu mă duc.

Stau pe margini de genuni,
imitând, hilar, un zbor,
Și repet trei rugăciuni
Cu mesaj înălțător.

Erezie? Nicidecum.
Doar mă cert cu Dumnezeu.
Dintr-o flamă, prea mult scrum
A rămas în pieptul meu.


Iubește-mă cât sunt în viață

Iubește-mă fără rețineri,
Acum, cât suntem încă tineri.
Iubește-mă ca pe-o comoară
Descoperită prima oară.

Iubește-mă cât sunt în viață,
În fiecare dimineață,
Iubește-mă la prânz și seara,
Cât încă nu mă plânge ceara.

Iubește-mă în miez de noapte,
Spunându-mi la ureche șoapte,
Iubește-mă în pat de rouă,
Cât încă Luna este nouă.

Iubește-mă cât încă soarta,
Deschide inimilor poarta,
Iubește-mă cât încă visul
Deschide-n suflet paradisul.

Iubește-mă ca pe-o magie
Cu vers și ritm de poezie,
Iubește-mă, citindu-mi cartea,
Cât încă nu mă cheamă moartea.

Iubește-mă fără orgoliu,
Nu aștepta o zi de doliu,
Iubește-mă cât încă vântul
Ți-oferă darul meu, cuvântul.





de Ionuț Caragea    6/11/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian