Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2022
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Vioara lui Enescu va răsuna la Ateneul Român, în interpretarea lui Gabriel Croitoru

Joi, 12 mai și vineri, 13 mai 2022 , Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului În lumina evocării-George Enescu de Ulpiu Vlad, Fantezia scoțiană, în mi bemol major, pentru vioară și orchestră, op. 46 de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și Variațiunile Enigma, op. 36 de Edward Elgar.
După lucrarea de muzică contemporană a compozitorului Ulpiu Vlad, „În lumina evocării-George Enescu”, apreciatul violonist Gabriel Croitoru va interpreta, la vioara care i-a aparținut lui George Enescu, „Fantezia scoțian㔠op. 46, pentru vioară și orchestră de Max Bruch. În 2008, Gabriel Croitoru a fost desemnat câștigătorul viorii ce a aparținut lui George Enescu. Instrumentul a fost construit de Joseph Guarnerius în anul 1730, fiind supranumit și Catedrala, datorită sunetului său puternic. „Fantezia scoțiană este o lucrare foarte dragă mie. Poate și din cauza faptului că este nemeritat prea puțin cântată. Acesta este motivul principal pentru care am ales-o ca program pentru colaborarea cu Filarmonica George Enescu, alături de care aș putea spune că am crescut, acordându-mi-se șansa de a apărea pe scena Ateneului încă de pe băncile liceului. Ne-am dorit cu toții reîntoarcerea la normalitatea sălilor pline de melomani și iată că așteptările noastre n-au fost în zadar. Vă așteptăm cu drag la concertul nostru!”, a declarat Gabriel Croitoru.
Dirijorul Valentin Doni afirmă că revine cu o deosebită satisfacție pe scena Ateneului Român, la pupitrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu”. În partea doua a concertului, vor fi interpretate Variațiunile Enigma Op. 36 de Edward Elgar. Compozitorul englez a pornit de la o temă muzicală, pe care a dezvoltat-o prin compunerea mai multor variațiuni de orchestră. Fiecare dintre cele 14 variațiuni caracterizează un prieten prin portrete sonore, fără să fie dezvăluit și numele acestuia. Autorul codifică această identitate printr-o criptogramă sub forma unor inițiale sau asteriscuri, pentru c㠄enigma trebuie să rămână enigmă”, după cum considera Elgar. „Variațiunile Enigma reprezintă o capodoperă a muzicii simfonice universale, pe care o iubesc si o apreciez deosebit de mult prin frumusețea construcției ei. Compozitorul a demonstrat o tehnică desăvârșită ca orchestrator. Toate personajele reliefate în aceste variațiuni sunt reprezentate printr-o bogăție de culori sonore aidoma unui caleidoscop coloristic sonor. Această muzică reprezentă esența spiritului englezesc de la cele mai sensibile sentimente umane până la trăiri de înaltă ținută - unitate națională, demnitate și fermitate ale poporului britanic”, a subliniat Valentin Doni.
Joi, 12 mai, și vineri, 12 mai 2022, ora 19.00, Sala mare a Ateneului Român
Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor
VALENTIN DONI
Solist
GABRIEL CROITORU
Program
Ulpiu Vlad
În lumina evocării - George Enescu
Max Bruch
Fantezia scoțiană, în mi bemol major, pentru vioară și orchestră, op. 46
Edward Elgar
Variațiunile Enigma, op. 36

Prețurile biletelor sunt:
Categoria I : 95 lei
Categoria II: 90 lei
Categoria III: 80 lei
Biletele se pot procura:
- De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marți - Vineri 12:00 - 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75
- Online, accesand site-ul www.fge.org.ro - secțiunea „Calendar“. Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.
Accesul în sala Ateneului Român este permis conform legii.
VALENTIN DONI
Muzician complex, Valentin Doni este cunoscut în triplă ipostază: de dirijor, compozitor și interpret. A urmat cursurile Institutului de Arte „G. Muzicescu” din Chișinău, între 1973 și 1978, la clasa de dirijat a profesorului Isai Alterman și la cea de compoziție a profesorului Pavel Rivilis. În calitate de instrumentist – contrabas și vioar㠖 a activat în orchestra de muzică popular㠄Folclor”, „Mărțișor” și în Orchestra Națională de Cameră din Republica Moldova. În calitate de contrabasist a colaborat cu orchestra filarmonicii „M. Jora” din Bacău, România și Orchestra Simfonică Europeană din Spania. A desfasurat și o activitate didactică ca profesor la Institutul de Arte „G.Muzicesu”(1980-1988) și la Colegiul Republican de Muzică (1985-1987), ambele instituții fiind din Chișinău.
În perioada 1991 - 2004 a fost dirijor permanent al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale din Republica Moldova, din 1998 pînă în 2004 deținand si funcția de director artistic și prim dirijor. Cu orchestra sa, dirijorul a întreprins turnee în Italia, Spania, Portugalia, România, Franța, Austria, Ucraina, însumînd un numar important de concerte în care a prezentat de la capodopere ale muzicii universale pâna la piese contemporane în prima audiție. Moldova, precum si in "Saptamana Internațională a Muzicii Noi" (2011, 2012) din România. Din 1993, Valentin Doni a dirijat în România orchestrele celor mai importante filarmonici din țară. De asemenea, în calitate de dirijor, a efectuat turnee și a fost invitat sa dirijeze orchestre din Franta, Italia, Germania, Slovacia, Portugalia, Spania, Grecia, Rusia, Armenia, Ucraina, Corea de Sud, si Bulgaria. Pentru merite deosebite și realizări remarcabile în domeniul artelor, Valentin Doni a primit din partea președintelui Republicii Moldova titlul de Maestru în artă în anul 1999, iar în 2002 Guvernul Francez i-a conferit titlul de „Cavaler al Ordinului în Arte și Litere”. În prezent, Valentin Doni activează în calitate de dirijor permanent in cadrul Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, România.
GABRIEL CROITORU
Violonistul Gabriel Croitoru este câștigătorul Premiului I la Concursul internațional de vioar㠄Henryk Wieniawski” de la Lublin, Polonia - 1979 și la Concursul internațional de vioar㠄Pablo Sarasate” de la Pamplona, Spania - 1991, precum și al Premiului pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de Sarasate. Deține de asemenea Premiul II la Concursul internațional „Tibor Varga” de la Sion, Elveția, Premiul III la Concursul „N. Paganini” (Genova, Italia), Premiul special al juriului la Concursul internațional „Fritz Kreisler” de la Viena, Premiul II la Concursul „Zino Francescatti” de la Aix-en-Provence (Franța - 1987). A absolvit Liceul de Muzică din București în 1983, la clasa prof. Mihai Constantinescu și Conservatorul de Muzică din București, în 1987, la clasa prof. Modest Iftinchi. S-a perfecționat sub îndrumarea maestrului Ștefan Gheorghiu. De asemenea, a urmat cursurile de măiestrie susținute de Salvattore Accardo și Zino Francescatti. În 1984 a obținut bursa Fundației Samson-François și Premiul special al juriului la Concursul internațional de vioar㠄Jacques Thibaud”, Paris.
Gabriel Croitoru a apărut ca solist cu orchestra în mai mult de 1000 de concerte, în Europa și Asia, acompaniat de orchestre prestigioase, printre care London Royal Philharmonic, Monte-Carlo Symphony, Lyon Symphony, Gewandhaus Leipzig Orchestra, Galicia Symphony, Queen Sofia Chamber Orchestra, String Festival of Lucerne Chamber Orchestra, sub bagheta unor dirijori precum Alan Tongue, Claude Bardon, Hiroaki Masuda, Paul Nadler, Michael Tabachnik, Jean Leber, Rudolf Baumgartner, Arturo Tamayo, Leopold Hager și Emanuel Krivinne.
Din 1987, Gabriel Croitoru este solist concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești; este, de asemenea, prim violonist în Cvartetul de Stat „Transilvan” al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj. În paralel cu activitatea concertistică, predă vioara la Universitatea Națională de Muzică din București. În 1998, a câștigat concursul organizat de Ministerul Culturii, în colaborare cu Fundația Internațional㠄Ion Voicu”, pentru atribuirea dreptului de folosință asupra singurei viori Stradivarius (supranumită Elder), vioară ce a fost cântată în ultimele decenii de cunoscutul violonist Ion Voicu, iar în 2008 (în urma anulării concursului din 1998) Gabriel Croitoru a fost desemnat câștigătorul viorii ce a aparținut lui George Enescu, instrument pus la dispoziție de către Muzeul Național „George Enescu”.





Sabin Popescu    5/2/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian