Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2022
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Tradiții - Paștele Blajinilor

Paștile Blajinilor se sărbătorește în credința populară arhaică din anumite zone ale României în ziua de luni după duminica dedicată Apostolului Toma. Este o datină de sorginte slavă și se întâmplă la un interval de o săptămână de la Învierea Domnului. În anul 2022 Duminica Tomii a fost pe 1 Mai, așadar Paștele Blajinilor este cinstit astăzi, pe 2 mai.
În lumea de odinioară, Blajinii erau cunoscuți și sub numele de Rohmani. Potrivit credinței populare, Blajinii fac parte din cei dintâi oameni de pe Pământ.Este o sărbătoare populară cu dată mobilă, denumirea fiind sinonimă cu Paștele Morților sau Lunea Morților, dedicată spiritelor moșilor și strămoșilor. Blajinii sunt considerați în mitologia populară niște ființe blânde, pașnice, incapabile de a face rău. Aceste personaje s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului.Superstițiile spun că Blajinii sunt anunțați că a sosit Paștele de către oamenii din lumea vie, care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroșitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască). Când sosesc cojile de ouă în țara lor îndepărtată, în general după o săptămână, se serbează separat „aici“ și „acolo“ Paștele Blajinilor sau Paștele Morților. Azi este ziua în care se pomenesc mai ales în Moldova cei adormiți, momentul fiind numit și Paștele celor decedați, Prohoadele sau Lunea Morților.
Sărbătoarea este un prilej deosebit de comemorare a morților, familiile se reunesc la cimitir pentru a se bucura de Lumina Învierii, în chip simbolic împreună cu cei dragi, plecați dintre noi. Se crede că de Paștele Blajinilor sufletele morților sunt libere și pot gusta din mâncărurile pregătite special pentru ei și date de pomană.
Țara unde Sărbătoarea are cea mai mare amploare este Republica Moldova, ziua de luni la o săptămână după Paștile creștin-ortodox fiind declarată oficial zi liberă.
Credincioșii depun ofrande pe morminte, bocesc morții, împart pomeni, fac mici libațiuni, se așează mese rituale în cimitir, lângă biserică sau în câmp, la iarbă verde. Astfel, oamenii își imaginează naiv că pot petrece Paștele cu moșii și strămoșii plecați la cele veșnice, alinându-li-se puțin durerea sufletească.
În localitățile rurale mai mari și în orașele în care sunt mai multe cimitire, sărbătoarea are loc timp de mai multe zile. Și la slavii de est ortodocși există o sărbătoare similară, numită Radonița la ruși, Radaunița, la bieloruși, la ucraineni, sărbătorită în ziua de marți de după Duminica Tomii.
La fel ca la orice Sărbătoare cu tentă religioasă și în ziua Paștelui Blajinilor sunt interzise anumite activități. Gospodinele nu au voie să spele rufe, geamuri, să facă activități importante pe care le prestează de obicei în casă. Zgomotul făcut atunci când bați covoarele îi sperie pe blajini, care în această zi se întorc de pe lumea cealaltă pentru a se ruga pentru cei vii și chiar intră în biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie.De asemenea, mai ales în această zi nu este bine să vorbești de rău pe cei ce s-au prăpădit, de unde și zicala „Despre morți numai de bine”. În caz contrar cei care păcătuiesc vor avea parte de necazuri.

Așadar, să ne gîndim cu duioșie la cei dragi care ne-au părăsit. Dumnezeu să-i ierte!


Horia C. Deliu





Horia C. Deliu    5/2/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian