Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2022
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Marele muzician leton Mischa Maisky, într-un Concert Simfonic-Eveniment la Brașov

Într-o vreme tulbure, în care iarna nu se mai dă plecată, iar războiul plutește în aer un moment de respiro este binevenit. În ace st sens conducerea Filarmonicii brașovene a făcut demersurile pentru a invita unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii clasice, violoncelistul leton de talie mondială - Mischa Maisky. Concertul Simfonic-Eveniment va avea loc în seara zilei de joi, 10 martie 2022 în încăpătoarea Sală Mare a Teatrului ”Sică Alexandrescu”, dublă din punctul de vedere al capacității față de Sala ”Patria” a Filarmonicii, pentru a permite cât mai multor oameni să ia parte, având în vedere cererea mare de bilete. Plus că din 9 martie a.c, s-au ridicat în România toate restricțiile pandemice. Și un alt cadou: Orchestra Simfonică va fi dirijată de maestrul Tiberiu Soare.

Programul serii este pe măsură: P.I. Ceaikovski - Serenada în Do major pentru orchestră de coarde, op. 48; P.I. Ceaikovski - Nocturna în re minor pentru violoncel și orchestră nr. 4 op. 19; M. Bruch - Kol Nidrei, op. 47: P. I. Ceaikovski - Variațiuni pe o temă Rococo pentru violoncel și orchestră, op. 33.

Maestrul Mischa Maisky s-a născut la 10 ianuarie 1948 în Riga (Letonia), iar muzica a jucat întotdeauna un rol important în familia sa, ne-a prezentat un mic documentar Iosif Trif, PR al Filarmonicii brașoveme. Muzicianul este cel mai mic dintre trei copii. Sora mai mare era pianistă, iar fratele său a început ca violonist, dar a trecut la muzicologie, orgă și clavecin datorită pasiunii sale pentru Bach. Micul Mischa a urmat Școala de muzică pentru copii, iar apoi Conservatorul din orașul natal. Când fratele său s-a mutat la Leningrad, Mischa a mers cu el pentru a-și continua studiile în următorii patru ani.
În 1965 a debutat cu Filarmonica din Leningrad, ceea ce i-a adus porecla "Rostropovici al viitorului". Un an mai târziu, s-a mutat la Moscova pentru a studia la renumitul Conservator de acolo.
În anul 1972 talentatului artist i s-a permis să emigreze în Israel, pentru a "începe o a doua viață", așa cum o numește el. Iar cariera sa a ”explodat”. Cu o bursă din partea Fundației Culturale Americano-Israeliene, Maisky a studiat cu Gregor Piatigorsky, cunoscut violoncelist american de origine rusă stabilit în Statele Unite, iar debutul său peste Ocean a avut loc în celebra Sal㠔Carnegie Hall” din New York în 1973. După care, Maisky a lucrat și a colaborat cu cei mai mari muzicieni și dirijori.
În ultimii 25 de ani, împreună cu ”Deutsche Grammophon” a realizat peste 30 de înregistrări cu orchestre celebre precum Filarmonicile din Viena și Berlin, London Symphony, Filarmonica din Israel, Orchestre de Paris, Orpheus und Chamber Orchestra of Europe și altele. Unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale a avut loc în anul 2000, când a efectuat un Turneu mondial dedicat lui Bach, care a inclus peste o...sută de concerte!

În prezent, Maisky se consideră un ...Cetățean al lumii: "Cânt la un violoncel italian, cu arcușuri franțuzești, corzi austriece și germane, fiica mea s-a născut la Paris, fiul meu mai mare la Bruxelles și cel mai mic în Italia, conduc o mașină japoneză, port un ceas elvețian, un colier indian și mă simt ca acasă peste tot unde oamenii apreciază și se bucură de muzica clasică", spune el.
Mereu imprevizibil, marele muzician aduce un aer romantic muzicii clasice din toate perioadele și stilurile.



Născut la București acum 45 de ani, Tiberiu Soare este absolvent a două dintre Facultățile Universității Naționale de Muzică din București: cea de Dirijat, la clasa profesorilor Ludovic Bács și Petru Andriesei, și cea de Interpretare muzicală (tubă), la clasa prof. univ. Ion Popescu. S-a perfecționat apoi în cadrul Studiilor aprofundate - secția Dirijat orchestră cu Horia Andreescu și a urmat cursuri de măiestrie susținute de dirijorii Alain Paris și Adrian Sunshine. Preocupat permanent de îmbogățirea cunoștințelor muzicale, Tiberiu Soare, a participat și la cursul de compoziție predat de Dan Dediu la aceeași Universitate.
Artistul își desfășoară activitatea muzicală ca dirijor din anul 1999, aparițiile sale în fața publicului obținând aplauze susținute, dar și aprecierea criticilor de specialitate și a colaboratorilor. A dirijat orchestrele a numeroase filarmonici și teatre de operă din țară, inclusiv la Brașov, efectuând turnee în Ungaria, Israel, Polonia, China, Germania, Elveția. A colaborat cu artiști de prestigiu, dintre care îi amintim pe Angela Gheorghiu, Eduard Tumagian, Viniciu Moroianu, Alexandre Dubach, Daniel Kientzy, Pompeiu Hărășteanu, Marin Cazacu, Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma, Mihaela Martin, Nobuko Imai, Alina Cojocaru, Daniel Magdal, Felicia Filip, Ophelie Galliard, Teodora Gheorghiu și mulți alții. În prezent este director artistic al Operei Naționale București.

Horia C. Deliu





Horia C. Deliu    3/9/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian