Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2022
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
”Hei nană, nană!

HEI NANĂ, NANĂ!


Versurile intitulate „Poem” au adus în gândul meu ceva din perioada infantilă a vieții mele, când am început să învăț lumea asemenea poetului Iosif Băcilă: „În copilărie / descoperim / că umbra / ne merge alături, / se micșorează / ori se alungește, / pierzându-se, / ca un semn / de întrebare, / șușotit / la poalele dealului.”(1). O altă mirare, devenind fapt de acceptare rațională, se învață în curgerea vremii: „Astăzi, / stăruim a crede / că umbrele noastre, / alergând, gârbovite, / ne-au luat-o, / prea grăbit, înainte” (2). La conștiința de sine se ajunge treptat. Dacă s-ar lega de un anume moment, memoria ar înregistra evenimentul, ar fi de neuitat. Înainte de a muri, ultimul moment de luciditate rămâne moștenire, nu se pierde ca lumânarea care ți se aprinde, când se apropie clipa decisivă. Cunoașterea morții devine limita prin care conștiința de sine are ultima mare experiență, a trecerii.

Cuvintele ”hei nană, nană!” vin din copilărie. Sentimentul eternității, mai ales la copii, se cuvântă prin ceea ce cuprinde expresia ”n-are noțiunea timpului”. E puritatea esenței. Cu ele buna (bunica) mă potolea, fiind o amenințare în care întrezăream și un soi de glumă. N-am uitat nici refrenul unui cântec: “Hei nană, nană / cu trei flori la cataram㔒murmurat de bunica împreună cu firul de lână curs pe fus din caierul de pe furca de tors, care, pe partea de forma inimii, purta o poveste de iubire prin numele încrustat. Fără să știu, această poveste, înțeleg, se transformase în viața mea: “Nu-mi trebuie / adiere de vânt / Să devin cireș înflorit” (3).
Nu știu cum se face că, în lumina gândului, tot mai greu alcătuiesc chipul bunicii. Mă lămuresc versurile ,,Fus, fus, / Fir-în-fus, / Bunul, buna, / Mări, s-au dus / în olcuța / de pământ / Mai mult rouă / Decât vânt… “ (4). Și mă întreb: ,,Cum va fi eternitatea?”
Țăranul percepe spațiul și timpul (stare de multe ori nerecunoscută în vremurile noastre) prin fascinația ritmului naturii ca parte parte organică a vieții lui. Altfel spus, învăța fascinația prin naștere, încât devenea firea lui. În această fascinație am crescut. Aș fi rămas țăran, dacă viață n-ar fi deschis alt drum. Așa am păstrat o frântură de doină și am reținut întreagă cugetarea lui S. Mehedinți: “Cine a înălțat munca până la iubire, acela a coborât raiul pe pământ”. Fără muncă, îmi dau seama, omul coboară iadul. Doina a fost expresia sufletului care iubea pământul său. Doina asigura păstrarea vitalității În același timp limba păstrează identitatea neamului.
Cf. este, în etimologie, ca ispita în viața unui credincios. Cel puțin în cazul cuvântulti ,,nană”. Nu mă supăr pentru surprizele etimologice, chiar mă bucur sincer, departe de orice răutate omenească. Astfel rețin, despre lexemul nană, din DEX: cf. bg., scr. nana, alb. nanë. Notez din MDA concentrarea informațiilor lexicografice referitoare la nană: ,,sf {At: F (1906), 1 / Pl: -ne/ E: srb nana, bg nana, alb. nanë} (Reg.) 1 Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu sau despre o soră mai mare Si: (Trs) neni. 2 Termen de politețe folosit la țară cu sau despre o femeie mai în vârstă Si: lele, țață. 3 Mamă vitregă. 4 (în limbajul copiilor) Nașă (1). 5 Babă. 6 (Pex) Nene. 7 Iubită”. De la Scriban (Dicționaru limbii românești) rețin sensurile mamă în sârbă, mătușă în bulgară și termenul nanni în greacă. Nană a dat derivatul naică. Nu este de omis seria sinonimică: bade, lele, leliță, nene, țață. (DSR). DAR înregistrează regionalismul nană cu sensul ”ciupercă de gunoi, de câmp”, cu etimologie necunoscută.
Teoria este absolută până se lovește de practică. Dezvoltarea semantică din limba română și folosirea cuvântului ca termenn de respect pentru personaele de genul masculin infirmă explicațiile etimologice amintite. Nu se poate desprinde de o altă modalitate de raportare a respectului ca act lingvistic: nene, cu varianta nea, de unde derivă neica, de prestigiu în lirica populară românească: ”Frunză verde de la greci, / Neico, dacă mă voiești, / Vino singur de mă treci! / Ai grijă să nu mă-neci, / că n-ai bani să mă plătești, / Nici popă să mă cetești,/ Nici măr dulce / Să-mi faci cruce, /Nici măr acru / Sămi faci sacru”(5), versuri care arată că Dunărea nu a fost hotar între români.
E clar că s-a produs o diferențiere determinată de gen: nene, nană. Trebuie să recunoaștem un adevăr: nană este lexem al unității limbilor balcanice, cu origine comună în greacă și albaneză, fie creație expresivă din limbajul copiilor, oricum prelatin în limba noastră. Factorul timp demonstrează că vocabula a fost preluată din română de graiurile slave (nediferențiate în limbile cunoscute azi) într-o fază timpurie a contactului dintre strămoșii celor două popoare și români (numiți, nedrept, protoromâni, în comparație cu bulgarii, cu sârbii). Dicționarele explicative românești păstrează o imagine falsă, dintr-o ,,team㔠de adevăr persistă în eroare. În orice caz, termenul nană rămâne o urmă lingvistică de viață organizată, semn de identitate culturală ce caracterizează, în toposul său, un popor autohton, vechi “de când lumea și pământul”.

1. Iosif Băcilă, Amurguri înflorind sau poimâinele celorlalte oglinzi, Ed. Artpress, Timișoara, 218, p. 84.
2. Ibidem.
3. Idem, Cântec din vale, în volumul Oglinzi în inima pietrei, Ed. Timpul, Reșița, 2002, p. 29.
. 4. Idem, Joc, în volumul Lumina cântecului, Ed. Facla, Timișoara, 1986, p. 14.
5. Vasilie Popoviciu, Monografia comunei Pătaș Sol, grai, credință și obiceiuri locale, 1910, Ediție îngrijită de prof. Ileana Crașovan, Editura Waldpress, Timișoara, p. 32-33.

SIGLE
DAR =Bulgăr, Gr., Constantinescu-Dobridor, Gh., Dicționar de arhaisme și regionalisme, I, Ed. Saeculum Vizual, 2005.
DER = Ciorănescu, Alexandru, Dicționarul etimologic al limbii române, Ediție îngrijită și traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți și Magdalena Popescu-Marin, București, Ed. Saeculum I. O., 2001.
DEX = ***, Dicționarul explicativ al limbii române, Buc., Ed. Univers Enciclopedic, 1996.
MDA *** , Micul dicționar academic, volumele I-IV, Buc., Ed. Univers Enciclopedic, 2001-2003.
DSR = Luiza Seche și Mircea Seche, Dicționarul de sinonime al limbii române, Buc., Ed. Academiei, 1982.

CONSTANTIN TEODORESCU, Kitchener ON





Constantin Teodorescu    2/27/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian