Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2022
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Dialoguri oarecare - Februarie ‘22

- Da și șoșoiul ăla de Willy a scos “nasul’ afară dintr-o scorbură, ceva, parcă am văzut la TV și traducerea ar fi că primăvara vine devreme...

- Da, dar “oficialitățile” alea de la Weirton au neglijat, se pare, ceremonialul anunțului...cel puțin eu nu l-am văzut.

- Nici eu și, pe urmă, e confuz oricum, Sam în Nova Scoția l-a contrazis, ce zic partenerii lui americani n-am aflat încă...Curiozități ale momentului, de fapt, marmotele astea nord americane - dacă stau și mă gândesc – sunt replica ghioceilor din Băneasa deloc zgribuliți, cu aerul acela victorios care zice că zăpada e”history” și zic: chiar știu?

- Nu tocmai; nu bate încă vânt de primăvară, zăpada deocamdată văd că doar vine nu și pleacă, cu toate că îmi compun câteva imagini reconfortante; aplic paleta verdelui pe albul ăsta care acoperă grădinile, scutur brazii și-mi închipui că nu numai veverițele se fataie în sus și în josul lor - astea nu hibernează, vezi bine – și chiar îmi recompun memoric trilurile cardinalului...

- Și bineînțeles bați câmpii…

- Ei, sigur. Dar oricum Valentine’s Day e“după colț”, ici-colo semne care permit
“povești” de primăverii mai totdeauna pline de acel farmec unic al evadării în fantezie și ușa aparent larg deschisă a realului se închide, imediat sau recompusă din amintiri zona posibilităților cumva fără limite ne readuce curajul de a crede că suntem tineri chiar și când nu mai suntem.

- Și ne permitem umblatul ăsta aiurea doar pentru că ceea ce ne caracterizează acum e o căutare fără sfârșit nu atât inaite cât înapoi.

- Cum zicea bunica: “Ce vremuri... Cântă păsările şi e un miros de lilieci înfloriţi, / Cum trebuie să fi mirosit raiul din dreapta, de la intrare, / Pe vremea când era culoarea nouă şi nu crăpase...”

- Nu zicea bunica, zicea Marin Sorescu

- Și ce dacă! Sorescu zicea La Lilieci și parcă nicăieri nu se simte mirosul ăla de ramuri înflorite că în “discuția” aia directă cu ceea ce ne înconjoară și real și imaginativ, iar bunica ar fi trebuit să știe versurile lui ori poate cine știe...i le-a transmis.

- Vin din aceeași zonă și nu numai...” “Nu voiam să se piardă două secole de sat românesc – tradiție, limbaj, mituri etc.” și spunând asta, Poetul mă (ne) trimite în lumea despre care știm câte ceva doar pentru că am avut bunici. Altfel...

- Altfel trebuie să ne considerăm norocul de a citi: " E răcoare la umbra bisericii bătrâne, care a rămas aici de când / Era satul în pădure şi veneau haiducii de mâncau pe furiş.” E chair curios, nu? Niciodată nu mi-am imaginat că aş putea transcrie Soreacu în perspectivă atemporală. Dimensiuni la antipozi, dat fiind perisabilitatea vieții umane.

- Da, dar nu uita că poezia are șansa aceea unică a “copierii” timpului și atunci ceea ce ar părea perisabil stabilește de fapt o permanență, prin cuvinte spicuite din intensitatea trăirilor își permite această permanență, nu crezi?

- Ciudată structura spirituală avem noi veniți de la poalele Carpaților, indiferent cât de plimbăreți suntem trăim în umbră zilei, ca să zic așa, ne e bine în această zonă ambiguă, tangențială cumva, recepționând numai ce ne convine și când ne convine, iar când“mediul înconjurător” da buzna peste noi, că altfel nu se poate, ne retragem, ba chiar întoarcem spatele, nu drastic, nu punem barierăa refuzului, ci ne cuibărim în ceea ce știm cel mai bine,… căldura gândului întors.

- Când scrie La Lilieci, Sorescu e acasă...

- Aha! Și de aia ne-am opit noi la el...

-Totdeauna mă întrerupi cu aproximațiile tale. E acasă, zicem, acasă, la Bulzeşti, la Craiova, la Bucureşti, la Ogoarele, la oriunde în spaţiul ăla închis în suflul mioritic (definit de Blaga, dacă-ți mai aduciaminte) şi atunci e uşor să ne aparţină și să stea cu noi mai tot timpul.

- În februarie mai ales, că ar fi ziua lui deși anul asta n-avem 29.

- Ei și? Am putea presupune că are 86 de ani, că îi privim silueta măruntă învăluită în cojoc și fruntea acoperită de căciula de “miel bârsan” și poate că ș-ar putea deschide servieta lui de “contabil de la oraca” cum îi zicea Nicăpetre și ne-ar citi cum a făcut Shakespeare lumea în “șapte zile”...Și mai ales tu te-ai mai mira de ce vorbim de El când așteptăm primăvara chiar în februarie și în atmosfera asta dubioasă a anului 2022.

- Ca mereu... ai ultimulcuvant.

- Păi da că este acest Marin Sorescu o supriză permanentă aproape o necesitate, un fel de variantă a liliecilor cu care a întors pe dos lumea poetică în’73 și din care nu se poate ieși nici dacă am încerca.
Dar nu încercăm!


Maria Cecilia Nicu/ Toronto




Maria Cecilia Nicu    2/21/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian