Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2022
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Poezii pentru sâmbăta seara

,,El, neamul meu destoinic,,

Motto:
,,De-o sută de milenii pe-aicea vietuim
Scurmând această glie ce-n cârca ei ne tine,
Ne tot lungim sortitul trecând din tată-n fiu
Nădăjduind că mâine o fi cumva mai bine’’

De vrei să-ti stii trecutul c-a fost în vrednicie,
Coboară la-nceputuri smerit si cu răbdare,
Si vei vedea că suntem aicea din vecie
Când gol era-nprejururi la margine de zare.

Din mos în mos tu trece ’napoi spre vechiul timp
Si-un mos mereu găsi-vei la capătul de lume,
C-aici ne pus-a Domnul să stăm la învechit,
Să ne mărim în fapte cinstite, mari si bune.

Am fost Adamii vremii pe-acest picior de plai,
Mirifică sământă de neamuri născătoare,
Începători de datini pe sfinte guri de rai
Si făcători de lege să tinem neamul mare.

La cumpene de vreme, s-avem în noi putere
Născutu-s-a un Moise atotizbăvitor,
S-adune turma noastră, să facă a ei vrere
Ca pe cărarea vietii să fim tot urcători.

Zalmolxe fost-a dânsul, întâi Învătătorul
Ce dat-a legi destepte acestui neam măret,
Cu tainele-i stiute ne-a spus că viitorul
E doar acelor care, vor fi cinstiti si drepti.
*
Asa că fii nepoate în fală si mândrie
Că mosii tăi, ca unul, au fost din neam cinstit,
Te roadă si te doară, te umple de mânie
De neamul tău cel vrednic auzi că e hulit.

Acum e grea viata, cu tot ce dânsa are
C-a noastră rădăcină de-acum a-mbătrânit,
Nu mai avem modele, si-orcând un oarecare
Ajunge-n fruntea tării de câtiva priponit.

Cu cât ne-a dat Măritul, mereu ne-am multumit
Iar tara si hotarul l-am apărat la greu,
Acuma dulci himere ne-ncearcă-n amăgit
Si se-nmultesc argintii trădărilor mereu.

De-un Stefan e nevoie ne scoată din păcate
Ca pe cărarea vietii curati ne pună iară,
Că-n noi de nu-i credintă si sete de dreptate
Ne-om pierde omenia si toti ne vor uitară.


LA TOTI NE VINE-O VREME

La toti ne vine-o vreme, când măcinati de dor
Cea inimă ne-ndeamnă cuprinsă de fior,
Să revenim în locul în care ne-am născut,
Cuibarul drag ce fost-a la toate început.

Ne cheamă nostalgia si timpul, si tărâna
Că le-am uitat cu totul si-a noastră-i toată vina,
Că prea ne-nstrăinat-am de locurile-n care
Al nostru neam în vreme, făcutu-si-a cărare.

Acolo-s toate cele ce-n urmă le-am lăsat
Si casa părintească si drumul întinat,
Si neamul jumătate ce-abia ne tine minte,
Biserica bătrână, tăcută si cuminte.

Si valea înglodată în susur serpuită
Si Crucea din hotare de vremuri învechită,
Pădurea fosnitoare cu păsările toate,
Îngălbenita vie, hotarul cu bucate.

Doar lumea este alta, prea multă-i nestiută
Iar cea deodat’ cu tine bătrână-i si căruntă,
Doar ea te-o recunoaste din timpul ce se cerne,
Străin esti pentru ceilalti, uitat de mult în vreme.

Cu cei stiuti o vorbă îmi schimbă, cu răbdare,
Întreabă si răspunde pe rând la fiecare,
Aminte să-si aducă de tine-n bucurie
Că s-ar putea ca mâine din ei să nu mai fie.

Te-o-nfiora simtirea la toate întâlnite,
Mâhnit vei fi de multe stiute dinainte,
Pustie-ti fi-va casa rămasă de părinti
Ce-acum stingheri în ramă, au chip curat de sfinti.

De nimeni nu te vede, fă rugă de iertare,
Si-n gând la Prea Măritul tu cere-i îmbunare
Le steargă de greseală la faptele făcute
Că bine-au vrut le fie în zilele mărunte.

De vrei să-ti speli păcate, în fată la altare
Din suflet iertăciune îmi cere de-ndurare,
Iar la cutia milei fii dezlegat la pungă
Si dă cu drag din suflet, să fie si s-ajungă.

C-asa cum stii, de-o vreme săracă-i parohia,
La slujbe însă popa îsi tine liturghia
Cu pilde de-ndreptare spre sufletele slute,
Cea turmă să o-ntoarcă în lucruri mai plăcute.

La crâsmă dă tu rândul acela de-nceput,
Îmi pică, de-nchinare, la timpul cel trecut
O lacrimă din vinul ce-l bei cu ceia care
De când se stiu aicea-s, pe-a timpului cărare.
Ascultă-le povestea si bea încet măsura,
În frâu să-ti tii cuvântul si stâmpărată gura
S-arăti că om rămas-ai si nu un coate-goale
Pe-acolo unde viata ti-o duci să-ti fie moale.

La cină fii acasă cu neamul împreună,
Asteaptă de mâncare în blide să se pună
Si-n fată la icoană, o cruce-ti fă mărită
Că esti în sănătate în viata cea răzbită.


Apoi, cu cei ai casei să stai în vorbă lungă,
Vă povestiti de toate ca somn să nu v-ajungă,
Vă amintiti de ceia plecati spre cimitire,
De cei rămasi în viată le facă pomenire.

De neamurile tale ce încă le tii minte,
De-a lor copii, neveste, vecinii din’nainte,
De munca la hotare, de boli si de avere,
De dările plătite, de ce li se mai cere.

De fost-a roadă bună în anul ce-a trecut,
Botezuri, nunti făcute si cum si-au petrecut,
De dascălii din scoală ce dau învătătură,
De târgul cel de toamnă, de cine-n sat mai fură.

Să lauzi vinul casei ce ti s-a pus pe masă,
Si pâinea greu muncită, slănina moale, groasă,
Si tuica mărgelată cu gust usor de prună,
Si brânza cea untoasă, cu ceapa împreună.

Cu drag ti-or da din toate să duci acas’ cu tine,
Aminte să-ti aducă de-un loc, de unde-ti vine
Suspinul după lumea rămasă în trecut
În care bine-odată si tu ai încăput.

Nainte de plecare te du la dragi morminte,
Si-n rugă preasmerită tu cere-le fierbinte
Iertare de gresit-ai la dânsii viata toată,
Ca Domnul să le deie odihnă meritată.

Iar când întors acasă, aduci din timp ce-apune
În suflet înrămată icoana cea de lume,
Să stii că de pieri-va ai partea ta de vină
Că uneori uitat-ai străvechea-i rădăcină.

Esti un fugar din lumea curată, sănătoasă,
Ca Iuda ai vândut-o pe una mincinoasă
În care esti robitul, ce-ascultă la comandă
Încătusat de-o lume pestrită, rece, fadă.

O pasăre de cântă, te crezi pe la Răzoare
Si-n crângul de pe Coastă, de-mi vezi cum creste-o floare,
Mirosul de sarmale aminte-i de Crăciun
Dar nu colindă nimeni, acolo pe-al tău drum.

Atuncea doar te-ncearcă o dulce nostalgie
Si-ai vrea ca visul cela aevea să îti fie,
Înstrăinatul suflet ti-o plânge înc-odată
Că-n gând si-a tale fapte, te-au străinat de vatră.

***
Se schimbă lumea toată, că-i vremea mestecată,
Nimic nu-i ca ’nainte cum fost-a altădată,
De vatra strămosească s-o duce în uitare
Ne-om pierde mostenirea si dreapta ei cărare.


LA SFINTELE MORMINTE

Un vânticel subtire de toamnă întristată
Mai poartă peste dealuri o frunză-ntârziată
Si-aduce din ponoare mirosuri îmbrumate
Să stim că duhul iernii nu-i chiar asa departe.

Împovărat de multe păsesc pe cea cărare
Ducând spăsit în cârcă păcatele amare
Ce le-am făcut în viată si-acuma-s adunate
În cartea vietii mele, să fie judecate.
*
Mai lungă e cărarea ce duce-n tintirim
Acum când ani vietii s-au înmultit putin,
Si când mă bate gândul că ziua o să vie
Când si eu, ca si ceilalti, aici voi fi, vecie.

E mult de când pe-aicea, o ceată de copii
Ne hârjoneam în voie prin ’nalte colilii,
Cătând frăgute coapte prin ierburile ’nalte
A noastre find atuncea pământ si ceruri, toate.

De-atunci, pe dealul ăsta sau înmultit la cruci,
Plecatu-mi-au părintii, ce-mi odihnesc sub nuci,
Si frati si veri si neamuri cu nume nestiute
Si altii multi de-acuma, cu totii, pe tăcute.

Acum am pus o floare la sfintele morminte
Si-un fir de lumânare de-aducele aminte
La-i mei păriti ce-aicea vecii vor nemuri
Si-n ceruri a lor suflet avea-vor bucurii.

În gând le fac o rugă să fie de iertare
De le-am gresit cât fost-am pe-a vieti lor cărare,
Că multe le gresit-am, dar ei sunt iertători
Si-s plini de bunătate acolo-n lumea lor.

Si mă mai rog la Domnul le deie câte-si toate
Ce-n lumea lor pe-aicea n-avut-au încă parte
Si tină-mi-i Măritul pe-acol’ până venim
Că pe aici smerelnic mereu îi pomenim.

Apoi, din al meu suflet, în taină si fierbinte
O lacrimă dau vamă cum dau la cele sfinte
Si-n fumul lumânării la cer as vrea să urce
Smerenia din mine, ca jerta de pe cruce.


BIET MOSNEAG

Trecător pe uliti strâmte, ajutat de-al său toiag,
Furisat ca umbra serii de nici unde când coboară,
Tot mai rar se-ncumentează în spre locul lui cel drag
Coasta Mare, Continitul, cerul larg ce le-nconjoară.

S-a lungit cumva cărarea ce-a bătut-o viata toată
Din răzorul casei sale până sus în Continit ?
S-a scurtat de-o vreme pasul, ori cum scrisă e în soartă
Vremea lui de-acuma-i gata si sfârsitul i-a venit?

Poate timpul, bată-l vina, si-a lungit de-acum clipita
Ori prea repede se scurge în clepsidra-i mincinoasă,
S-au ocolul de le vie, cărăruia prea lungit-a
De când ruptă-i Coasta Mare pe-o bucată lunecoasă.

***
Azi, cu gândul le străbate cînd duminica la poartă
Pe băncuta lui bătrână în visare-si trece timpul,
Asteptând să vină clipa când sfârsita lui ce-a soartă
O să-l treacă-n vesnicie, când l-o-nchide tintirimul.



DUCÂND ÎN CÂRCĂ VREMEA

Încet îti este pasul ce-a fost cândva zglobiu,
Auzul nu mai prinde cea vorbă-abia soptită,
Mâncarea nu-i sărată , iar vinul e sălciu
Si somnu-i scurt în noaptea de-acuma prea grăbită.

Pe ochi-ti tristi o pleoapă stă grea si aplecată
Si riduri taie fata ce-a fost de catifea,
Iar mâna tremurată ar vrea ca altădată
Să bage ata-n acul ce nu-l mai poti vedea.

Topit în seul vietii, cu trupul tot mai sec,
Mai nins cu alb în plete, în ochi cu lăcrimare,
Mai gârbovit sub vremuri prea triste ce te trec
Esti cel rămas din multii, ce-ati fost la numărare.

Tot mai uitat de ceia stiuti de altădată,
Mai mult pe la pomene la cei suiti la cer,
Un gol se face-n juru-ti, iar viata ta-i o pată,
Nimicul ce încurcă, uitat într-un ungher.

Când pleci, o ziuă-două, stiuti-si amintesc
C-ai fost ceva pe lume, odată, de demult,
În vorbe lungi, de bine, putinii te căiesc,
Apoi, în cea uitare vei sta în rece lut.

Asa vei trece lumea ca altii nesfărsiti
Din cele începuturi, în cele ce-or să vină,
Mereu ca si ’nainte pleca-vor cei sortiti,
Asa că înc-odată, fii vesel azi la cină.

***
Nimic în astă lume nu este vesnicit
Ci numai timpul care prea lung e pentru noi,
O clipă-i viata noastră rămasă-n pomenit
Sub licăriri de stele, ce se rotesc în roi.


CEI OBOSITI DE LUNGUL DRUM

Bătrâni zbârciti, uscati de timpuri,
Smerite umbre trecătoare,
Trecute, scorojite chipuri
Cu supti obraji fără culoare,

Cu pas târsit si negrăbit
În sprijin pe-un toiag de lemn,
Cu trup bolnav si obosit
Dar sufletul curat si demn,

Crescuti în bună preacuvintă
O viată au trudit din greu
Si-acum, nedreapta umilintă
Mi-i întinează, mai mereu.

E drept, încurcă multă lume,
Nu mai aud, uită usor,
Nu tot ce fac mai sunt si bune
Si tot mai mică-i lumea lor,

Nu mai încap în vreo măsură,
Stau clipe lungi în timp întorsi,
Un soare blând la somn mi-i fură,
Nimic nu cer de-s sănătosi.

De-i certi în vorbe, se-ntristează
Si lacrimi varsă-n pumni ascunsi,
Un junghi de rău i-nfiorează
Si-n rugi firbinti dori-s-or dusi.

Ca toti născuti într-o durere
În ea se duc si la sfârsit,
A vietii îndulcită miere
Demult a fost, azi s-a sfârsit.

***
De-i întâlniti le dati binete,
C-o vorbă bună-i multumiti
Si nu uitati, ce-a tinerete
O vesnicesc doar marii sfinti.

Si voi ve-ti fi bătrâni ca mâine
Poate mai rău ca ei acum,
Gusta-ve-ti dară neagra pâine
A celor obositi de drum.


IIERTĂTORILOR PĂRINTI

Motto: Mai iertători ca Iertătorul, voi dragi si înstelati părinti,
Mereu as vrea vă facă-mi dorul icoane , pe altar cu sfinti.

Când vremea ostenită pe lume se coboară
Iar umbrele viclene asteaptă nopti să vină,
Smerenia festilei cu lăcrimata-i ceară
Pe chipul Născătoarei împrăstie lumină.

Atunci, o văd pe mama de-atâtea ostenită
Îmbrătisând cu gându-i pe Maica luminată
Si-n soapta spusă tainic, aproape jeluită,
Ea rugi spăsite ’naltă, primeasc-a Ei iertare.

Pentru micuti mai cere un strop de sănătate
Iar de mi-o vrea Mărita si-o boabă de noroc,
C-asa grăbita viată le-o face poate parte
Si pe cărarea-i strâmtă, avea-vor si ei loc.

Iar pentru sine zile din câte îi sunt date
Pe prunci să-i poată scoate din lungile nevoi,
Iar de-i va sterge Maica făcutele păcate
Gusta-va si vecia din lumile de-apoi.

***
Atât e-a noastră viată o nastere si-o moarte,
La mijloc, cât cuprinde, nevoi de împlinit,
Un dram de fericire si-apoi cel drum spre astre
Lăsând un nume-n urmă să fie pomenit.

Voi, ce-ati trudit în lume, iubitii mei părinti
Să am a vietii cale mai bună ca a voastră,
Vă socotesc cât fi-voi, icoane între sfinti
Dormindu-vă vecia în tintirim sub Coastă.

Mircea Dorin Istrate






Mircea Dorin Istrate    2/12/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian