Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2022
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
"O cameră single " o carte de Alexandru Cazacu

În Nota biografică de la sfârșitul cărții, sunt înregistrate lucările publicate anterior de Alexandru Cazacu: „Paralele îmbrățișate”, 1995, „Rumegușul orelor de jazz”, 2000, „Tâlhari sau profeți”, 2001, „Duminica în est”, 2017, „Adesso dove sei, adesso dove vai”, 2018 și „Mesaje pentru Iulia”, 2019, numeroasele reviste la care a colaborat și referințele critice. Poetul are studii tehnice și economice, inclusiv două masterate, și a efectuat stagii și documentări în mai multe țări europene.
În Prefață, Dumitru Velea observă recursul la diviziunile timpului și atmosfera apăsătoare, dominată de singurătate, de spaimă și neîncredere, într-o lume a inconsistenței și provizoriului.

Titlul plachetei de versuri și cuprinsul ar putea fi asociate cu singurătatea celui care a petrecut mult timp departe de iubită, sub imperiul trecerii zilelor săptămânii, lunilor și anotimpurilor, în acest sens multe piese purtând titluri de anotimpuri, luni, zile ale săptămânii, momente ale zilei.
Majoritatea poeziilor descriu un univers închis, lipsit de prezența iubitei, cu puține clipe de lumină,cele ale întâlnirii. Când poetul era pregătit să fie singur, iubita a venit pe neașteptate, iarna („Tu ai venit”), iar deasupra atmosferei triste, înghețate, de îmbătrânire, lipsă a iubirii, chiciură, când lucrurile capătă „un fel de rugină”, surâsul iubitei „rivalizează/ cu un milion de renașteri” („Surâsul tău”). Poezia cu acelși titlu ca volumul include expresii poetice memorabile: „mai bătrâni cu un gând/ mai tineri cu o așteptare”, sau „kilometri de duminică/ se așază între noi”, sau „hrănindu-ne cu tăcerea celuilalt”.

În „Idilă în afara sezonului”, imaginea este a plajei pustii, a orelor de nesomn, cu „renunțarea la justificări și ponderi/ ce transformau îmbrățișarea noastră/ într-un semn de întrebare/ asupra următoarelor”. „Sub liniștea zăpezii” sugerează tristețea singurătății,absurditatea, indiferența, amânarea, cu două comparații: „ca-ntr-o carantină/ pierdut în răceala și nesiguranța gândurilor” și „renunți la tine/ ca un trișor/ la asul din mânecă”. „Un fel de fabulă” compară frica unor câini de vânătoare, uitați într-o cameră întunecată și friguroasă, cu rătăcirea iubiților rămași pe întuneric.

Sentimentele și alte elemente evocând spiritul, ființa umană sunt în cele mai multe poezii, singurătatea, amânarea, rătăcireainsomnia, surâsul, liniștea, împăcarea, vulnerabilitatea, iar elemente materiale corespunzătore sunt, locuri și fenomene: plaja, debarcaderul,ploaia, trenul, camera de hotel, cartierul, pasărea sau scrisoarea (epistola).

Dintre poeziile cu titluri sau cu loc de desfășurare a gândurilor și acțiunilor atribuit unor secvențe temporale, cele dedicate lunilor anului sunt mai numeroase. Astfel, noiembrie zgribulește tandrețea,etalând „liniștea însingurată/ a ultimelor frunze/ agățate de crengi/ precum amintirile de o ruină”, în octombrie dimineața are o lumină crudă, septembrie amintește „terasa pustie a hotelului/ unde cândva îmbrățișările au eșuat”, în iulie se simte„ o remușcare tăcută” și inimile se întâlnesc tot mai greu,iar arșița ivește, ca într-o halucinație, un dublu al iubitei „nesupus niciodată/ pierzaniei”, în decembrie, în urma cuvintelor, apare „o dâră de sânge”, într-un ianuarie geros „ai vrea să rostuiești/ sentimentul unui prea devreme”,iar „lucrurile de care te-ai atașat/ îți par piesele unui muzeu”, în august, luna cel mai des evocată, „ni se face teamă de vârstă” și „ne mărturisim/, o dată în plus iluziile”, acum poetul simte tăcerea lucrurilor din jur, este luna care sugerează că dragostea este „un anotimp vulnerabil”, totul culminând cu afirmația că „nu mai așteptăm nimic/ unul de la amintirea celuilalt”.
Crepusculul, noaptea, diminețile sunt momentele zilei asociate acelorași sentimente de singurătate, tristețe, neîmplinire.

Nume de personaje, noțiuni, expresii, uneori în titlurile poeziilor, apar scrise în limba de origine, cel mai adesea engleza, dar și franceza, autorul fiind, astfel, deconspirat ca un bun cunoscător al altor limbi, dar și al istoriei, geografiei, științei,cinematografiei, picturii și muzicii universale: Audrey Hepburn, Katharina Blum, Ella Fitzgerald, Giordano Bruno, Chopin, Stradivarius, De Chirico, Caligula, Heidelberg(uri), Piazza del Campo, Pavlov, Mendeleev, ca expresii: most wanted, our finest hour, stand-up comedy, contre-jour, ediții hard-cover, coup de foudre, clochard, autodafé, blind date, hi-life, after another party.
Definitorii pentru atitudinea poetului, față de sentiment și față de devenire în general,sunt versurile:„Și cât de nefiresc/ rămânem singuri/ la împlinirea dragostei/ nu și a idealurilor”, din poezia „Provizoriile refugii”.

Corneliu Vasile





Corneliu Vasile    11/3/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian